Dacă pensia nu e pe lista ta de priorități azi, e firesc. Însă tocmai cei cu decenii de muncă în față pot evita șocul financiar de la bătrânețe. În ediția de azi vedem cât ne vom putea baza pe stat, când ne vom pensiona și ce opțiuni avem pe cont propriu.

Povestea săptămânii

Imaginează-ți că de luna viitoare ar trebui să trăiești doar cu o treime din banii pe care îi primești azi pe card. Aceasta este realitatea care ne așteaptă pe noi, cei care muncim acum și ne vom pensiona în 2050 sau 2070. Asta înseamnă că pensia publica va deveni doar o sumă minimă de bază, iar fără alte surse construite din timp, trecerea la pensie va fi un moment greu de gestionat.

De ce vom ajunge aici?

Suntem tot mai puțini cei care muncim și tot mai mulți cei care au nevoie de pensie. Agenția Moody’s avertizează că scăderea numărului de angajați va pune presiune pe bugete, iar datele Eurostat arată că populația UE va intra într-un declin constant după 2029. În România, presiunea va lovi cel mai dur din 2030, odată cu pensionarea „decrețeilor”.

Diferența este acoperita din bugetul de stat, care se finanțează din taxe și împrumuturi. Asta pune presiune pe aceiași bani din care sunt plătite școlile, spitalele și infrastructura.

Creșterea inevitabilă a vârstei de pensionare

Când banii nu ajung, una dintre soluțiile statului este să ne pună să muncim mai mult. În România, vârsta standard pentru femei urcă treptat la 65 de ani până în 2035. Însă legea prevede ajustarea ei după speranța de viață, așa că pentru generațiile tinere 65 de ani nu e un prag bătut în cuie.

În Europa se merge deja mai departe: Germania aplică 67 de ani pentru cei născuți după 1964, Danemarca a stabilit 70 de ani pentru cei născuți după 1971, iar în Suedia sau Italia proiecțiile indică tot pragul de 70 de ani.

Cum ne completăm pensia: instrumente obligatorii și opțiuni proprii

1. Pilonul II (pensia privată obligatorie): Aproape 8,5 milioane de români au un cont aici. Din cei 25% reținuți pentru pensie din salariu, 20,25% merg la stat, iar 4,75% merg în contul tău privat, unde sunt investiți. Un calcul APAPR arată că cineva care a câștigat salariul mediu și a contribuit constant din 2008 avea peste 60.000 de lei adunați.

2. Pilonul III (pensia facultativă): Un cont voluntar unde poți pune bani în plus, cu opțiunea ca și angajatorul să contribuie ca beneficiu salarial. În 2026, contribuția medie lunară a fost de aproximativ 159 de lei.

3. Noile conturi de economii și investiții (din 2027): Inspirate din sistemul american 401(k), vor permite investiții directe în acțiuni, obligațiuni și fonduri, oferind avantaje fiscale (la depunere sau la retragere) dacă păstrezi banii până aproape de pensionare.

4. Investițiile pe cont propriu: Poți completa venitul prin ETF-uri la bursă, titluri de stat (Fidelis/Tezaur) sau imobiliare.

Graficul care explică tot

Dacă îți spui că nu are rost să economisești pentru pensie fiindcă „oricum n-o mai apuci”, s-ar putea să greșești și să ai în față mai mulți ani decât îți imaginezi. Și asta pentru că, pe termen lung, speranța de viață este proiectată să crească.

Graficul arată anii de viață rămași după 65, nu durata pensionării, care depinde și de vârsta la care ieșim din muncă. Sunt medii și proiecții, nu predicții pentru fiecare om.

Cifra care contează:

237 de miliarde de lei

Atât aveau românii în conturile din Pilonul II la sfârșitul lui septembrie. Suma înseamnă aproximativ 12% din PIB-ul anual al României. Ca reper, este aproape cât produce întreaga economie într-o lună și jumătate.

Ce nu vezi în titluri

Ce fac diferit țările cu cele mai bune sisteme de pensii din lume

Olanda, Danemarca și Islanda sunt în topul celor mai perfomante sisteme de pensii din lume, conform „Marsh CFA Institute Global Pension Index 2026”. În aceste țări, pe lângă pensia publică, există și o pensie legată de locul de muncă: angajatul pune bani într-un fond, iar angajatorul contribuie și el. Participarea este stabilită prin lege sau prin acorduri colective, nu lăsată doar la bunăvoința fiecărei firme.

Trei lucruri care merită atenția ta

1. Ce probleme mai au bogații

Nici foarte mulți bani nu garantează un loc pentru iaht în portul dorit. Ambarcațiunile sunt tot mai numeroase și mai mari, iar spațiul insuficient. Un operator spune că are trei sau patru solicitări pentru același loc. Tarifele cresc, iar fondurile de investiții cumpără porturi de agrement, atrase de afacere, scrie Financial Times.

2. AI-ul intră în contul bancar

Unele bănci americane au început să blocheze agenți AI care intră în conturile clienților și încearcă să facă tranzacții. În unele cazuri, clienții le-au dat chiar ei parolele. Problema este că unii agenți păreau să facă și lucruri pe care utilizatorii nu le ceruseră.

3. Plătești curățenia. De ce s-o faci tot tu?

Airbnb schimbă regulile: gazdele nu-i mai pot obliga pe turiști să schimbe lenjeriile, să ducă gunoiul sau să spele vasele. Asta după ce milioane de turiști s-au plâns, de-a lungul anilor, de cerințele exagerate impuse de proprietari.

Cine câștigă / Cine pierde

• Câștigătorul săptămânii: București-Ilfov

Economia regiunii a crescut cu 33% între 2019 și 2024, al treilea cel mai mare avans din UE. Capitala și împrejurimile concentrează investiții, servicii și locuri de muncă bine plătite.

• Pierzătorii săptămânii: Sud-Muntenia și Sud-Vest Oltenia

În aceeași perioadă, economia din Sud-Muntenia s-a micșorat cu 13,5%, iar cea din Sud-Vest Oltenia cu 11,3%. Ambele sunt printre cele cinci regiuni cu cele mai mari scăderi din UE și produceau mai puțin decât înainte de pandemie, după eliminarea efectului scumpirilor.

Ce înseamnă: diferențele dintre regiuni se adâncesc. București-Ilfov a câștigat teren, în timp ce celelalte două au mers înapoi. Când auzim că „economia României crește”, cifra națională poate ascunde evoluții complet diferite în funcție de zona în care trăiești.

EconoMitul ediției

„Banii de pensie sunt jucați la bursă”

Ai auzit asta de mai multe ori, nu? Da, o parte din banii din Pilonul II ajunge la bursă, în acțiuni. Dar „jucați” sugerează că administratorii pariază cu ei după cum îi taie capul.

Prin titluri de stat, fondurile împrumută statul și primesc dobândă. Prin acțiuni, cumpără mici părți din companii și pot câștiga din dividende și din creșterea valorii lor.

De ce și acțiuni? Pentru că pensia e o investiție pe termen lung. Istoric, bursa bate inflația. Banii cresc mult mai rapid decât într-un simplu depozit bancar.

Fondurile sunt supravegheate de ASF și respectă limite legale privind unde și cât pot investi. Aceste reguli reduc riscurile, fără să le elimine. În Pilonul II, contribuțiile tale sunt protejate prin lege: la pensionare, suma cuvenită nu poate fi mai mică decât totalul banilor virați. Câștigul din investiții poate varia.

Gândul cu care rămâi

„Mai am timp” poate fi cea mai scumpă greșeală. Acel reflex de a amâna economisirea este exact capcana care ne va forța să recuperăm totul pe ultima sută de metri, un efort aproape imposibil.

Nu știm ce va putea plăti statul peste 20 sau 30 de ani, dar fiecare sumă pusă deoparte din timp construiește un venit suplimentar și ne dă libertate în care ne vom opri din muncă.

Ai auzit asta de multe ori, nu?

Pentru noi, cei care trăim și muncim aici, dezbaterea despre „competitivitate” nu e abstractă. Contează dacă firmele europene țin pasul, pentru că din banii lor sunt plătite salariile. Dar ne interesează la fel de mult cât timp avem pentru familie, cât trăim și pe ce ne putem baza când ne îmbolnăvim.

Am pus cap la cap explicațiile câtorva economiști ca să înțelegem unde pierde Europa, ce merită să apărăm din viața de aici și cum putem rămâne relevanți fără să ne schimbăm radical felul în care trăim.

Povestea săptămânii

Antreprenorul Iulian Stanciu povestește, într-un interviu, despre o vizită în China, în fabrici și depozite. Spune că oamenii acolo lucrează câte 13 ore pe zi, 6 sau chiar 7 zile pe săptămână. Salariile sunt la jumătate față de cele din România, iar costul per operațiune ieșea de aproape zece ori mai mic. „Pe anumite lucruri pur și simplu nu putem fi competitivi”, susține Stanciu.

Pentru o fabrică din România sau din restul continentului, întrebarea e cum mai vinzi ceva când un competitor de pe alt continent face exact același lucru de zece ori mai ieftin?

Unde ne-o iau înainte America și China?

• China automatizează masiv: a instalat într-un singur an peste 354.000 de roboți industriali, circa 59% din toate instalările la nivel mondial, de aproape șase ori mai mult decât întreaga Uniune Europeană.

• America domină tehnologia și banii: Când vine vorba de AI și programe avansate, firmele americane fac legea. Editorialistul Martin Wolf de la Financial Times notează că noi doar folosim aceste aplicații, dar profitul se duce peste Ocean.

• Energia ne costă dublu: Fabricile europene plătesc pe electricitatea industrială de peste două ori mai mult decât cele din SUA sau China. Este un dezavantaj uriaș care umflă prețul final al produselor noastre.

• Cât producem într-o oră: China produce ieftin pentru că își pune oamenii să muncească enorm, pe bani puțini, iar America produce mult pentru că mizează pe tehnologie și lucrează, la rândul ei, ore mai lungi, cu mai puține pauze și concedii. O oră de muncă în SUA produce o valoare de aproape 82 de dolari, una în Europa ajunge la 71 de dolari, iar în China - 21 de dolari.

• Banii și puterea de cumpărare: Când tragem linie și ajustăm totul la costul real al vieții, un american are un venit mediu cu 39% mai mare decât un european. Asta înseamnă că economia SUA produce mai multă bogăție per locuitor. Totuși, Europa rămâne mult deasupra Chinei - un european are un venit real de peste 2,4 ori mai mare decât un cetățean chinez.

Unde câștigă Europa

Europa poate că nu inovează ca America și nu produce în ritmul amețitor al Chinei. Dar câștigă decisiv la un capitol esențial: felul în care ne trăim viața zi de zi.

• Avem mai mult timp liber: În UE se muncesc mai puține ore, în medie. Estimările OIM pentru 2025 indică aproximativ 32 de ore pe săptămână în UE, 36 în SUA și 45 în China. Media include munca part-time și efectul concediilor, nu descrie programul unui angajat cu normă întreagă. Diferența dintre UE și China depășește, totuși, 12 ore pe săptămână.

• Concediul e sfânt: În UE ai garantate prin lege cel puțin 4 săptămâni de concediu plătit pe an. În China minimul legal începe de la doar 5 zile, iar în SUA legea nici măcar nu obligă firmele să-ți ofere vreo zi liberă plătită.

• Trăim mai mult și mai liniștiți: Chiar dacă americanii au salarii mai mari, europenii trăiesc mai mult - speranța de viață în UE este de 81,5 ani, față de 79 de ani în SUA. În plus, orașele noastre sunt mult mai sigure: rata omuciderilor în SUA e de vreo patru ori mai mare decât în Franța sau Germania.

Cum ținem pasul fără să muncim 13 ore pe zi?

Fostul premier italian Enrico Letta atrage atenția că, în timp ce SUA și China operează pe piețe uriașe și unitare, Europa e blocată în 27 de piețe naționale separate pe energie, bani și telecomunicații. „Dacă avem 27 de piețe, vom fi o colonie a Wall Street”, avertizează el.

Soluția nu e să ne trimitem angajații în ture nesfârșite sau să renunțăm la concedii. Economiștii și experții ne arată că direcția corectă este alta:

• Să unim piața europeană: O companie de la noi ar trebui să poată crește și vinde la fel de ușor în toate cele 27 de țări, fără să se lovească de ziduri birocratice diferite la fiecare graniță.

• Să punem tehnologia la treabă: Trecerea treptată de la munca fizică grea la roboți și automatizare inteligente, cu oameni care controlează și programează utilajele.

• Energie mai ieftină și acces la bani: Fabricile europene au nevoie de facturi mai mici la curent și de un sistem financiar care să dea mai ușor bani tinerilor antreprenori și ideilor noi.

Graficul care explică tot

Când auzim că America lasă în urmă Europa, avem impresia că ne bate la absolut orice. În realitate, diferența vine, în mare parte, dintr-un singur domeniu: tehnologia.

O analiză Financial Times arată că americanii ne depășesc pentru că au un sector tech mult mai mare și companiile lor din domeniu au crescut mult mai rapid. Aceste două lucruri explică peste jumătate din diferența economică dintre noi și ei.

Și fostul șef al Băncii Centrale Europene Mario Draghi arată în raportul despre competitivitate că doar 4 din primele 50 de firme tech din lume sunt europene. Însă în restul economiei, adică în marea majoritate a afacerilor, Europa ține pasul cu America.

Cifra care contează

- 11%

Cu atât a scăzut producția de mașini din România în primele nouă luni din 2026, față de aceeași perioadă din 2025. Dacia produce acum cu 100 de mașini mai puțin pe zi (ajunge la circa 1.060), din cauza cererii mai slabe de pe piață. Miza depășește porțile fabricilor: industria auto susține aproximativ 220.000 de locuri de muncă și o treime din exporturile țării.

Iar scăderea producției de la noi nu e o întâmplare, ci efectul direct al concurenței pe care o face China. În urmă cu doar câțiva ani, mărcile chinezești abia contau pe piața europeană. Astăzi, mașinile lor au depășit deja 11% din totalul vânzărilor din Europa.

Mărcile chinezești rămân imbatabile la preț pentru că au lanțuri ieftine de furnizori și au pornit devreme în cursa electrificării. Ca idee, o fabrică de baterii se ridică în China de trei ori mai ieftin și mai repede decât în Germania.

Aici apare un paradox uriaș, care arată că Europa nu prea știe ce vrea. Pe de o parte, pune taxe de până la 45% ca să oprească mașinile chinezești. Pe de altă parte, le permite chineziilor să deschidă fabrici în Europa - BYD în Ungaria, Chery în Spania, XPeng în Austria.

Efectul de domino? Gigantii germani taie din personal și producție. Iar alții fac alianțe de avarie cu competitorii chinezi - Ford cu Geely, Nissan cu Chery sau Stellantis cu Dongfeng - doar ca să nu le rămână fabricile goale.

Ce nu vezi în titluri

O economie bogată poate lăsa mulți oameni în urmă

America are venituri medii mai mari, dar și o diferență mai mare între cetățeni. În SUA, 18% din populație trăiește sub pragul sărăciei relative, față de 10% în Uniunea Europeană.

Ce înseamnă asta? Sărăcia relativă arată câți oameni câștigă sub jumătate din venitul mediu din țara lor. Cifrele nu arată că un american aflat sub acest prag o duce mai rău decât un român în aceeași situație. Ne arată doar câți cetățeni rămân în urma standardului de viață din propria societate. Adică, economia americană generează mai multă bogăție, dar cea europeană o distribuie mai egal.

Trei lucruri care merită atenția ta

1. Listăm sau „nu ne vindem țara”?

Guvernul Luca Niculescu a inclus în programul de guvernare posibilitatea de a lista pachete minoritare la companii de stat, asta deși PSD a dat jos guvernul Bolojan exact pentru acest motiv. Social-democrații ne asigură că nu există nicio contradicție: se opun vânzării companiilor strategice profitabile, dar acceptă investitori la cele în dificultate.

2. Un bilet mai ieftin nu înseamnă un zbor mai puțin sigur

Un studiu recent care a analizat 20 de companii europene pe ultimii 10 ani arată că trei operatori low-cost sunt în top 5 la capitolul siguranță. Ryanair, de exemplu, e pe locul 2, depășind giganți ca Lufthansa sau Air France. Wizz Air e mai jos în clasament (locul 15), dar recuperează la tehnică: are cea mai tânără flotă de avioane, cu o medie sub 5 ani.

3. Hackerii pot ajunge și la frigider

Anthropic, compania din spatele Claude, avertizează că modelele AI ar putea ajunge în curând să se multiplice singure între aparate conectate la internet și slab protejate, precum televizoare sau electrocasnice inteligente.

Cine câștigă / Cine pierde

• Câștigătorul săptămânii: OMV Petrom

OMV Petrom a redevenit cea mai valoroasă companie de la Bursa de Valori București, cu 77,8 miliarde de lei, puțin peste Hidroelectrica. Principalul motor? Scumpirea petrolului la nivel global, care a tras în sus prețul acțiunilor companiei.

De ce contează: Ce e bine pentru companie și pentru acționarii ei nu e neapărat bine pentru restul lumii. Petrolul mai scump înseamnă profituri mari pe bursă, dar și prețuri mai mari în benzinării.

• Pierzătorul săptămânii: tinerii rămași pe dinafară

România are două regiuni pe primele locuri din UE la tineri care nici nu muncesc și nici nu învață: Sud-Vest Oltenia și Sud-Est. Aici, peste un sfert dintre tinerii de 15-29 de ani sunt în afara pieței, adică mai mult decât dublul mediei europene. Singura zonă din țară unde lucrurile stau ceva mai bine este București-Ilfov (11,9%).

De ce contează: Pentru tineri, o perioadă lungă fără școală și fără job înseamnă mai puține ocazii să învețe o meserie, să capete experiență și să câștige propriii bani. Mulți rămân astfel dependenți de părinți. Pentru economie e la fel de rău: companiile caută disperate oameni de angajat, în timp ce un sfert din tinerii din provincie rămân complet pe dinafară.

EconoMitul ediției

E o teză des repetată de cei care contestă avantajele aderării României la UE. Dar cifrele o contrazic.

De la aderare, salariul minim exprimat în euro a crescut de aproximativ șapte ori, de la 115 la 850 de euro. Iar PIB-ul pe locuitor a urcat de la 43% la 80% din media UE.

Unde s-au dus banii primiți de la UE?

• În infrastructură: autostrăzi, căi ferate modernizate, spitale, școli și grădinițe renovate. Rețeaua de autostrăzi a crescut de la aproximativ 200 km în 2007 la peste 1.400 km.

• În agricultură: peste 40 de miliarde de euro, dintre care 22 de miliarde în plăți directe către fermieri și peste 18 miliarde pentru sate, irigații și ferme modernizate.

• În oameni: burse Erasmus, pregătire profesională și recalificare. Apartenența la UE ne permite și să muncim, să studiem sau să facem stagii în alte țări membre.

Gândul cu care rămâi

Cu toții ne-am dori să trăim ca în Europa, să câștigăm ca în America și să cumpărăm la prețuri de China. Dar, dacă ținem la concedii, protecție socială și timp pentru noi, merită să judecăm succesul unei economii și după condițiile în care muncesc oamenii. Cel mai mic preț posibil nu poate fi singurul criteriu.

Europa are însă destule de reparat. Draghi propune să recuperăm la tehnologie și să obținem mai mult din fiecare oră de muncă, tocmai pentru a putea susține modelul social european. Letta cere să eliminăm barierele dintre țările UE, astfel încât firmele să găsească mai ușor finanțare și clienți în toată Uniunea.

„Ca să câștigi mai mult, trebuie să muncești mai mult”. Doar că tu muncești deja opt ore pe zi. Mai trebuie un job ca să-ți ajungă banii?

Problema e la tine, la firma care te plătește sau la economia în care lucrăm? De aici pornim: de la presiunea de a câștiga mai mult și de la cât depinde, de fapt, de noi. Cu AI-ul în peisaj, se schimbă și discuția despre ce merită să învățăm.

Povestea săptămânii

În podcastul „Friendly Fire” cu Vlad Petreanu și Moise Guran, CEO-ul BCR, Sergiu Manea, a spus ceva ce mi-a rămas în minte: pentru venituri mai mari, trebuie fie „să ne creștem competențele”, fie „să muncim mai mult, fizic vorbind”, inclusiv în afara jobului de bază.

Mi-a plăcut că a spus-o direct. Dar m-am gândit și cum sună asta pentru cineva care ajunge deja obosit acasă, iar banii tot nu-i ajung. În Franța, fostul premier Édouard Philippe și candidat la prezidențialele din 2027, a împins aceeași idee în dezbaterea publică: mai multă muncă pentru venituri mai mari, cu taxe și contribuții reduse pentru orele suplimentare.

Două declarații, aceeași întrebare: cât din venitul nostru putem rezolva prin efort propriu și cât depinde de firma și economia în care lucrăm?

„Muncești deja. De ce nu se simte?”

Față de 2020, salariile au crescut, în medie, mai mult decât prețurile. În 2023 și 2024 ne-am permis mai multe, dar în 2025 scumpirile au luat-o înaintea salariilor. Cele mai recente date din 2026 arată că puterea de cumpărare continuă să scadă față de anul trecut. Vorbim însă despre medii. Dacă salariul tău a rămas pe loc, iar cumpărăturile te costă mai mult, creșterile pe care le-au primit alții nu-ți plătesc ție facturile.

Într-un sondaj eJobs din septembrie, patru din zece angajatori spuneau că nu au putut crește salariile în 2026, iar alți trei din zece au dat măriri doar celor cu rezultate de top. Tu încerci să ții pasul cu prețurile, firma încearcă să țină cheltuielile în frâu. Și atunci începi să te întrebi dacă mai poți conta pe salariul de aici sau trebuie să cauți bani (și) în altă parte.

„Mai iau un job?”

Peste jumătate de milion de români au două sau mai multe contracte de muncă active. Un proiect suplimentar sau un al doilea job poate rezolva o cheltuială mare, un avans sau o perioadă mai grea. Dar dacă devine soluția permanentă pentru cheltuielile obișnuite, ai mutat problema din bani în timp. Ziua are tot 24 de ore. Nu poți adăuga ore la nesfârșit. Dacă ai nevoie permanent de două joburi pentru cheltuielile obișnuite, merită să cauți și o variantă mai bine plătită pentru munca de bază.

„Cum câștig mai bine în aceleași opt ore?”

Mai întâi întreabă-te cât valorează o oră din munca ta. Discuția nu mai este doar despre cât muncești, ci despre câtă valoare poate produce munca ta într-o oră și cât din acea valoare poate ajunge în salariu.

Începe cu ce știi deja și vezi cât plătesc alte firme pentru experiența și responsabilitățile tale. Poate ai motive să ceri o mărire sau să schimbi angajatorul. Dacă posturile mai bine plătite cer ceva ce încă nu știi, ai un motiv concret să înveți. Uită-te întâi la anunțuri, apoi la cursuri.

Pregătirea ta este însă doar o parte din răspuns. Importante sunt și investițiile. Economistul Tim Harford, editorialist la Financial Times, explică mecanismul printr-un exemplu simplu: poți fi un mecanic foarte bun, dar contează dacă atelierul îți pune la dispoziție un aparat de diagnosticare potrivit sau te lasă să te descurci. Competența ta contează. Dar contează și echipamentele, organizarea și comenzile firmei.

Cum faci ca ora ta să valoreze mai mult?

O parte ține de tine: să vezi cât plătește piața pentru experiența ta, să negociezi, să schimbi angajatorul sau să înveți o competență pentru care există cerere. Ideea nu este să aduni cursuri, ci să pornești de la joburile mai bine plătite și să vezi ce îți lipsește pentru a ajunge la ele.

AI-ul este doar un exemplu. Un studiu PwC din 2025 a găsit un avantaj salarial mediu de 56% pentru posturile care cer competențe AI, comparativ cu roluri similare care nu le cer. Nu este promisiunea unei măriri, dar arată că există angajatori dispuși să plătească aceste competențe.

De ce salariul mediu din statistică pare mai mare decât ceea ce vezi în jur? Pentru că, în realitate, 7 din 10 angajați din România câștigă sub media oficială. Explicația: câțiva oameni cu venituri foarte mari ridică media pentru toată lumea.

Cifra care contează:

−1,2%

Cu atât a scăzut productivitatea pe oră lucrată în România în trimestrul II din 2026, față de aceeași perioadă din 2025. A fost cea mai mare scădere din UE, unde media a crescut cu 0,8%, potrivit Eurostat. Mai simplu, economia a produs mai puțină valoare pentru fiecare oră lucrată.

Ce nu vezi în titluri

• Educația micșorează mult decalajul salarial, dar nu îl șterge

În România, femeile și bărbații cu facultate au venituri medii mai apropiate decât în multe dintre țările din grafic: diferența este de 5,8%. În Germania depășește 22%, iar în Ungaria ajunge la 29%.

Asta nu înseamnă că fiecare femeie cu facultate din România este plătită aproape la fel ca un coleg bărbat. OCDE compară veniturile medii ale femeilor și bărbaților cu același nivel de școală, care lucrează cu normă întreagă tot anul. Ei pot avea meserii diferite, pot lucra în domenii diferite sau pot ocupa funcții diferite.

La cei fără liceu sau o calificare echivalentă, imaginea se schimbă. În România, femeile din acest grup câștigă în medie cu 15,6% mai puțin decât bărbații. Aici decalajul este aproape de trei ori mai mare decât între cei cu studii superioare.

Trei lucruri care merită atenția ta

1. CriptoMania în România

Aproape 15% dintre români, adică aproape 3 milioane de oameni, investesc în cripto, potrivit ASF. Este o cifră uluitoare. Numărul lor e de nouă ori mai mare decât al celor care investesc la bursă.

2. Mai puține colete ieftine

În august, în România au ajuns aproximativ 695.000 de colete sub 150 de euro din afara UE, față de peste 2,5 milioane în martie. O scădere de 72%. Declinul se vedea încă din aprilie, dar reducerea s-a accentuat după introducerea taxei vamale europene, în iulie.

3. Seniorii sunt privilegiați. Unde mai învață juniorii?

Firmele care adoptă AI-ul angajează mai mulți oameni, dar cu o preferință clară: vor aproape exclusiv seniori, arată un studiu. Începătorii nu sunt dați afară, dar ajung să reprezinte o parte mai mică din echipe.

Cine câștigă / Cine pierde

• Câștigătorul săptămânii: Paramount Skydance

Paramount Skydance a finalizat achiziția Warner Bros. Discovery, într-o tranzacție de 110 miliarde de dolari, una dintre cele mai mari din istoria industriei media. Sub aceeași umbrelă ajung studiouri de film, televiziuni și platforme precum HBO Max și Paramount+.

De ce contează: Compania câștigă un catalog uriaș și mai multă putere la Hollywood. Pentru noi, rămâne de văzut dacă asta înseamnă filme și seriale mai bune sau doar abonamente mai scumpe.

• Pierzătorul săptămânii: industria auto din România

Dacia pune pauză. Chinezii câștigă teren.

Comenzile mai puține pentru Duster și Bigster au dus la oprirea producției la Mioveni, timp de două zile. Problemele se transmit și la furnizori: la Horse România, care produce motoare și cutii de viteze, două secții au oprit lucrul trei zile în septembrie.

De ce contează: mărcile chinezești și-au mărit de peste patru ori cota de piață în România. Iar România și Polonia sunt printre țările din regiune cele mai expuse concurenței chineze, potrivit Băncii Mondiale: vindem în străinătate multe dintre aceleași tipuri de produse.

EconoMitul ediției

„Inteligența artificială ne fură joburile”

Pe bune?

Unele joburi vor dispărea, altele vor apărea. World Economic Forum estimează 92 de milioane de locuri de muncă pierdute și 170 de milioane create până în 2030. Cifrele includ mai multe schimbări din economie, nu doar AI-ul. Iar un post nou nu îl ajută automat pe cel rămas fără serviciu: poate cere altă pregătire sau poate fi în altă țară.

Pentru firme, AI-ul poate însemna timp și bani economisiți. Pentru tine, poate prelua o parte din sarcini, dar poate schimba și ce trebuie să știi ca să rămâi căutat. Nu trebuie să te faci programator ca să începi. Poți testa AI-ul pe un document public, o idee sau o sarcină repetitivă. Vezi dacă rezultatul e corect și dacă, după verificări, chiar ai câștigat timp.

Gândul cu care rămâi

Când banii nu ajung, ne gândim ce am mai putea face: un curs, un proiect în plus, câteva ore de muncă seara. Uneori chiar asta ajută. Dar nu fiecare problemă salarială se rezolvă prin și mai mult efort. Uneori limita este competența; alteori, angajatorul, investiția sau tehnologia. Întrebarea utilă nu este doar „cât mai pot munci?”, ci „ce ar face ca munca pe care o fac deja să valoreze mai mult?”

• 56% au răspuns: euro. De atunci, proporția a mai crescut. Nu pentru că România ar fi adoptat între timp moneda europeană. N-a făcut-o. Dar pentru tranzacțiile mari, euro a devenit de ani buni un fel de limbă comună.

România nu a adoptat euro oficial. Dar o parte importantă din economie îl folosește deja ca reper mental pentru prețuri, economii, contracte și tranzacții.

De aceea, cursul nu este doar o poveste despre cei care au valută. Este și despre cei care n-au niciun euro în cont, dar cumpără într-o economie care gândește din ce în ce mai des în euro.

În ediția de astăzi vorbim despre noul record al euro, despre ce înseamnă el pentru banii tăi și de ce am ajuns să calculăm atâtea prețuri în euro, deși ne primim salariul în lei.

Povestea săptămânii

Prețul caselor se discută în euro. Mașinile se compară în euro. Chiriile, leasingurile sau anumite contracte se raportează frecvent tot la euro. Iar când spunem că un apartament „costă 120.000”, aproape nimeni nu mai întreabă „120.000 de ce?”.

Și mai este ceva mai greu de măsurat, dar ușor de observat: euro a devenit reperul mental al românilor pentru valoare.

Mult timp, am putut aproape să uităm de asta. Cursul leu/euro s-a mișcat atât de puțin încât pentru mulți părea doar un număr pe care îl mai vedeai din când în când la bancă sau la casa de schimb.

Când euro se mișca cu câțiva bani într-un an, era ușor să-l tratezi ca pe un decor. Acum, după o depreciere mai rapidă, decorul s-a mișcat și el: de la 5,09 lei pentru un euro la sfârșitul lui aprilie, la 5,34 lei la începutul lui octombrie. Aproape 5% în mai puțin de șase luni.

Nu pare enorm. Dar dacă ai de cumpărat 1.000 de euro, diferența dintre 5,09 și 5,34 înseamnă încă 250 de lei. La 10.000 de euro, sunt 2.500 de lei. La un apartament, un avans sau un leasing, suma începe să doară.

Leul a fost lovit din plin de instabilitatea politică și a început să piardă teren odată cu moțiunea de cenzură din primăvară împotriva guvernului. Căderea executivului și blocajul prelungit în numirea unui nou premier au accentuat rapid devalorizarea.

Rezervele valutare ale Băncii Naționale au scăzut cu aproape 5 miliarde de euro doar în luna septembrie. BNR nu a confirmat oficial că a folosit acești bani pentru a susține leul. Totuși, în lumea financiară, o scădere atât de abruptă a tras imediat un semnal de alarmă.

A fost momentul în care mulți investitori au început să renunțe la activele în monedă națională: au închis depozite în lei, au vândut acțiuni de pe Bursa de Valori București și au schimbat banii în euro. Această cerere bruscă de valută a tras leul în jos.

Toate aceste mișcări de pe piețele financiare lasă rece o mare parte a populației. Cei mai mulți dintre noi își primesc salariul în lei și cumpără tot în lei. Mulți cred că afectați sunt doar cei cu credite în valută.

Totuși, poți să fii plătit exclusiv în lei, să n-ai niciun credit în euro și să nu fi cumpărat valută de luni întregi și tot simți cursul. Cel mai simplu se vede la lucrurile mari. Un apartament de 100.000 de euro costa 500.000 de lei la un curs de 5 lei. La 5,30 lei, același apartament înseamnă 530.000 de lei. Aceeași casă. Cu 30.000 de lei mai mult.

Și nu trebuie să cumperi o casă ca să apară diferența. Există leasinguri, abonamente și contracte în care prețul este stabilit în euro, iar factura vine în lei. Când cursul urcă, urcă și suma pe care o scoți din cont.

Gândește-te doar că, dacă ai plăți lunare legate de euro de 500 de euro, la salariul mediu net de acum, muncești o săptămână pe an doar ca să acoperi diferența de curs.

• Euro ajunge și la raft

Aici legătura e mai puțin vizibilă. România cumpără foarte multe lucruri din afară, iar euro este folosit în aproximativ 65% din importurile de bunuri și 72% din cele de servicii.

Importatorul cumpără în euro și vinde în lei. Dacă pentru același euro trebuie să dea mai mulți lei, costul lui crește. Nu înseamnă că orice mișcare de curs apare a doua zi pe eticheta din supermarket. Dar o depreciere a leului poate pune presiune în timp pe prețurile din economie. Așa cum nota și FMI într-o analiză dedicată României, deprecierea leului alimentează direct inflația generală.

Altfel spus: nu trebuie să cumperi euro ca să plătești, indirect, un euro mai scump. Îl plătești pentru mașina importată, în noul telefon pe care vrei să ți-l iei, în abonamentul de telefonie sau de internet și, în general, în toate serviciile și produsele ale căror costuri pornesc din zona euro.

Mai întâi trebuie să existe o decizie politică limpede și o strategie credibilă pentru adoptare. Țara trebuie să îndeplinească criteriile economice și juridice de convergență înainte ca euro să poată deveni moneda oficială.

Apoi vine partea mai dificilă: să convingi societatea că merită schimbul. Adoptarea euro înseamnă avantaje foarte concrete: dispare riscul de curs între leu și euro, dispar costurile de conversie, iar veniturile și multe dintre obligațiile noastre ar fi în aceeași monedă.

Dar vine și cu o schimbare importantă: România nu ar mai avea propria politică monetară. Dobânzile-cheie și politica monetară ar fi stabilite de BCE pentru întreaga zonă euro, nu separat pentru economia românească.

Pentru unii, acesta este un cost acceptabil pentru stabilitatea și integrarea mai profundă în zona euro. Pentru alții, poate fi percepută ca o „cedare de suveranitate”.

Până când vom ajunge acolo, căci mai e un drum lung de parcurs, rămâne un exercițiu util de făcut în propriul buget: să ne uităm atent la contractele și planurile noastre financiare. În ce monedă este fixată suma, la ce curs se face conversia și din ce venit o plătim, în lei sau în valută? De multe ori, răspunsul la aceste întrebări arată exact cât de expuși suntem la următoarea mișcare a cursului.

Graficul care explică tot

În septembrie 2008, înainte de falimentul Lehman Brothers, o sută de euro valora 360 de lei. Criza financiară a schimbat rapid calculele: leul s-a depreciat, iar cursul a urcat spre 4,20 lei. Au urmat ani cu mișcări mai mici, în care leul a fost una dintre cele mai stabile monede din regiune.

În cartea Economia pe înțelesul tuturor, economistul Lucian Anghel amintește pragurile de curs care păreau cândva imposibil de atins și explică de ce nu ar trebui să spunem niciodată „de atât nu va trece”. În plus, el atrage atenția că perioada de acalmie s-a încheiat: de acum încolo, trebuie să ne obișnuim cu oscilații mult mai mari ale leului decât variațiile mici din ultimul deceniu.

Cifra care contează

Aceasta este suma pe care românii o au acum în conturi și depozite bancare în valută, arată datele BNR. În urmă cu zece ani, aveau doar 13 miliarde de euro. Practic, economiile în valută ale populației s-au dublat într-un singur deceniu.

Totuși, dincolo de cifra spectaculoasă, există un detaliu esențial: valuta reprezenta aproximativ 37% din banii populației în bănci în 2016, iar astăzi ponderea este de 36%. În paralel cu economiile în euro, au crescut la fel de mult și cele în lei. Asta arată că suma mai mare nu înseamnă o fugă masivă de moneda națională, ci mai degrabă o creștere generală a veniturilor și o dorință firească de a diversifica banii strânși.

Ce nu vezi în titluri

PNRR s-a încheiat. Dar ce facem cu restul miliardelor?

După PNRR, tentația e să rămânem cu impresia că „s-au terminat banii europeni”. Nu s-au terminat, România are în continuare la dispoziție aproximativ 31 de miliarde de euro prin fondurile structurale și de coeziune pentru perioada 2021-2027. La jumătatea lui 2026, absorbția efectivă era însă de aproximativ 25%, potrivit Consiliului Fiscal.

Pentru că nu e suficient să ai bani alocați. Trebuie să-i transformi în proiecte terminate. În apă și canalizare. În școli. În transport public.

Fondurile nerambursabile nu acoperă chiar 100% din cheltuieli, pentru că România trebuie să vină și ea cu o cofinanțare. Totuși, ele plătesc cea mai mare parte din investiții fără să adauge întreaga factură la datoria publică.

3 lucruri care merită atenția ta

1. România a scăpat de „junk”. Deocamdată

S&P a păstrat România în categoria investment grade. În contextul deficitului mare, al tensiunilor politice și al blocajelor bugetare, faptul că ratingul nu a fost tăiat contează foarte mult. Dar perspectiva rămâne negativă. Asta înseamnă că agenția nu spune că problemele s-au rezolvat, ci că România mai are încă timp să le corecteze.

2. Statul îți dă o dobândă mai bună. Pentru el, asta e vestea proastă

Noua ediție Fidelis arată cât de scump a devenit să convingi oamenii să împrumute statul. În septembrie, titlurile obișnuite în lei ofereau 6,30% la doi ani și 7,50% la zece ani. În octombrie, au urcat la 6,60%, respectiv 7,75%. În euro, dobânda la trei ani a crescut de la 4% la 4,50%, iar cea la zece ani de la 6,30% la 6,60%.

Pentru cel care cumpără titlurile, randamentul mai mare sună bine. Pentru buget, înseamnă exact invers: statul trebuie să promită mai mult ca să atragă aceiași bani. La Tezaur, dobânzile au rămas deocamdată la 6,5%-7,5%, în funcție de maturitate.

3. G7 deschide robinetul. Se ieftinesc carburanții?

Țările G7 au anunțat că vor elibera până la 100 de milioane de barili de petrol și motorină din rezervele strategice, în următoarele patru luni. Vor să reducă presiunea asupra prețurilor, într-un moment în care crizele internaționale perturbă aprovizionarea.

Cine câștigă / Cine pierde

• Câștigătorul săptămânii: mașinile chinezești

În primele nouă luni din 2026, mărcile chinezești au ajuns la o cotă de piață de 13% în România, un salt uriaș de la doar 3% în aceeași perioadă din 2025. Iar brandul chinezesc BYD a lăsat în urmă nume grele precum Volkswagen sau Renault la înmatriculările de mașini noi, în septembrie, și a urcat direct pe locul patru în topul preferințelor.

• Pierzătorul săptămânii: statul român (și noi toți)

Banii s-au scumpit masiv peste tot. Dacă până și America, reperul banilor din lumea asta, a ajuns să plătească dobânzi de peste 5% ca să se împrumute, restul țărilor intră într-o rundă dură de supraviețuire financiară.

În acest peisaj global tot mai complicat, România se împrumută la dobânzi de junk, chiar dacă a scăpat momentan de o retrogradare. Ca să convingă investitorii străini să cumpere titluri românești, statul este obligat să ofere dobânzi uriașe, de 7,6%. Este cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană.

EconoMitul ediției

„Schimb lei în euro și scap de inflația din România”

Pe bune?

Dacă acum cinci ani schimbai 50.000 de lei în euro, primeai în jur de 10.130 de euro. Dacă îi țineai într-un depozit, astăzi ai avea aproximativ 10.835 de euro. Transformați înapoi în lei la cursul de azi, înseamnă vreo 58.000 de lei. Câștig pe linie, nu?

Nu chiar. În acești cinci ani, inflația din România a fost de aproape 55%. Asta înseamnă că lucrurile pe care le cumpărai atunci cu 50.000 de lei costă astăzi în jur de 77.000 de lei. Ai mai mulți euro în cont. Ai și mai mulți lei pe hârtie. Dar cumperi mai puțin decât cumpărai acum cinci ani.

Euro este excelent dacă ai de făcut plăți direct în valută: o vacanță, chiria, o rată sau o achiziție mare. Te protejează de scăderea leului, dar nu te scapă de scumpirile generale din magazine. În plus, fiecare schimb valutar vine cu propriul cost: diferența dintre cursul de cumpărare și cel de vânzare îți mănâncă din start o bucată din bani.

Gândul cu care rămâi

România nu a adoptat euro în mod oficial, dar trăim de ani buni într-o „euroizare” neoficială: o economie care calculează, vinde și economisește în euro, chiar dacă salariul vine tot în lei. De aceea, discuția despre trecerea la euro pornește dintr-o realitate pe care o trăim deja în fiecare zi.

Până la o eventuală adoptare oficială, rămâne o întrebare esențială: cum ne facem planurile când venitul este într-o monedă, iar o parte dintre cheltuieli în alta?

Povestea săptămânii

Dacă în 2016 aproximativ 41% din populația lumii trăia cu peste 10 dolari internaționali pe zi (un indicator care măsoară puterea reală de cumpărare), estimarea pentru 2026 ajunge la 49%. Procentul înseamnă că aproximativ 900 de milioane de oameni au depășit acest prag într-un singur deceniu, adică aproximativ 90 de milioane pe an, ceva mai mult decât populația Turciei, scrie economistul Jesús Fernández-Villaverde, profesor la Universitatea din Pennsylvania.

Pragul de 10 dolari nu înseamnă bogăție și nici nu indică faptul că un număr egal de oameni a ieșit definitiv din sărăcie, având în vedere creșterea populației globale. Totuși, aproape jumătate din populația planetei trăiește astăzi peste acest nivel, față de doar patru din zece oameni în urmă cu un deceniu.

Progresul se vede și în afara indicatorilor financiari:

• Speranța de viață: la nivel mondial, media a crescut de la 64 de ani în 1990 la 73,3 ani în 2024.

• Mortalitatea infantilă: în 1990, aproape 9,4% dintre copii mureau înainte de a împlini cinci ani. În 2024, proporția a scăzut la 3,7%.

• Alfabetizarea: acum două secole, doar un om din zece știa să scrie și să citească, în timp ce astăzi rata globală se apropie de 90%.

Decalajul dintre aceste date și starea noastră de spirit vine din modul în care consumăm informația. Un război, o criză sanitară sau prăbușirea bursei produc evenimente vizibile imediat, cu imagini puternice, care ne captează atenția. În schimb, îmbunătățirile se acumulează lent și devin evidente doar când comparăm perioade lungi de timp, fără să devină vreodată știri de primă pagină.

Și România?

În 2007, anul aderării la Uniunea Europeană, PIB-ul pe cap de locuitor ajustat la puterea de cumpărare era la 44% din media UE. În 2024, indicatorul a atins 78%. Această recuperare măsoară producția economică raportată la prețurile locale. Ea nu înseamnă că fiecare cetățean câștigă 78% din venitul unui european mediu și nici că nivelul de trai a crescut uniform în toate regiunile țării.

Și totuși, sentimentul că „România merge prost” rămâne puternic. Există și o diferență interesantă în sondaje. La sfârșitul lui 2025, aproape 7 din 10 români chestionați de IRES spuneau că anul fusese bun sau foarte bun pentru ei personal. În același timp, 63% spuneau că fusese rău sau foarte rău pentru România.

Cu cine ne comparăm?

Nu comparăm întotdeauna România de astăzi cu România din 2007. O comparăm cu Germania de astăzi. Cu Spania. Cu ce vedem în vacanță. Cu ce vedem pe Instagram. Și, mai ales, cu nivelul la care credem că România ar fi trebuit deja să ajungă. Iar pe măsură ce devenim mai prosperi, pot crește și așteptările.

Asta nu înseamnă nicidecum că românii se plâng degeaba. Progresul din statistici poate să însemne prea puțin pentru cineva care nu-și poate plăti facturile, nu găsește un medic sau nu are o școală bună pentru copil.

Pe scurt: Avem motive să apreciem cât s-a schimbat lumea și motive să fim nemulțumiți de cum trăim. Cifrele ne ajută să vedem ce a funcționat și unde mai avem de lucru. Ar fi păcat să le folosim doar ca să ne demonstrăm unii altora că totul e pierdut.

Graficul care explică tot

Vânzările de produse alimentare și nealimentare scad continuu de un an. De fapt, România bifează cea mai mare reducere anuală din toată Uniunea Europeană. Cum am ajuns aici?

Ani la rând, statul a mărit salarii, pensii și alte cheltuieli peste cât îi permiteau încasările. Gaura a acoperit-o din împrumuturi. Banii au susținut cumpărăturile și creșterea economiei, dar au mărit și deficitul. Și a venit momentul decontului. Guvernul a crescut taxele și a tăiat cheltuielile ca să cârpească deficitul. Încercăm să reparăm bugetul țării, dar încetinim economia.

De ce contează: Când vânzările scad, companiile îngheață angajările și amână investițiile. Corecția bugetară ajunge, vrând-nevrând, direct în buzunarele noastre și în siguranța locului de muncă.

Cifra care contează: 13%

Doar 13% dintre români au răspuns corect la cel puțin patru din cele cinci întrebări dintr-un test de educație financiară aplicat în Uniunea Europeană. Procentul ne plasează pe ultimul loc din UE, la jumătatea mediei europene de 26%.

Cu încrederea în propriile cunoștințe stăm mai bine. Într-un studiu BCR, patru din zece români spun că stăpânesc bine conceptele financiare, deși aproape jumătate din populație nu ar putea acoperi cheltuielile pentru o singură lună în cazul pierderii venitului.

De ce contează: onsecințele apar în deciziile de zi cu zi. Lipsa de claritate la semnarea unui contract de credit, la alegerea unui produs de economisire sau la gestionarea bugetului personal duce la costuri neprevăzute.

Ce nu vezi în titluri

Europa bea mai puțin. România, mai mult.

Mai există un indicator la care România iese din pluton, dar nu în direcția în care ne-am dori. De data asta nu e vorba despre bani, ci despre un comportament care ajunge tot în economie: consumul de alcool.

Probabil ai văzut pe rețelele sociale hărțile cu țările în care se bea cel mai mult. România apare frecvent în frunte. Dar mai interesant decât locul în clasament este ce se întâmplă în timp.

Datele OCDE arată că un român de peste 15 ani consuma în medie 12,3 litri de alcool pur în 2023. Fiind vorba despre o medie națională, cifra îi include atât pe cei care consumă frecvent, cât și pe cei care nu beau deloc.

Diferența majoră apare la evoluția în timp: între 2013 și 2023, consumul mediu din România a crescut cu aproximativ 30%, în timp ce majoritatea țărilor din OCDE au înregistrat scăderi constante.

De ce contează: Consumul ridicat înseamnă costuri medicale, accidente, zile de muncă pierdute și productivitate mai mică. O parte din factură ajunge, în final, la toată societatea.

Câteva lucruri care merită atenția ta…

• 1. Am putea fi nevoiți să ieșim mai târziu la pensie

Creșterea vârstei de pensionare este inevitabilă? După FMI și OCDE, și Consiliul Fiscal ne spune că vârsta de pensionare trebuie să crească, pentru a evita colapsul sistemului. În următorii ani, tot mai mulți “decreței” vor ieși la pensie, în timp ce numărul celor care muncesc și plătesc contribuții va scădea. La nivel european, mai multe ţări au crescut deja vârsta de pensionare la 67 de ani.

De ce contează: În prezent, raportul e de 8 pensionari la 10 angajați, dar situația se va inversa curând. Când pensionarii devin mai mulți, iar contribuabilii mai puțini, statul trebuie să acopere o diferență tot mai mare din alte venituri. Presiunea ajunge astfel și la cei care sunt încă departe de pensie: prin taxe mai mari, mai puțini bani pentru servicii publice sau mai mulți ani de muncă înainte de pensionare.

• 2. La șoală, banii familiei încă se văd în note

Rezultatele ultimelor teste PISA arată, printre altele, că elevii nu pornesc cu aceleași șanse. În România, elevii din familii mai înstărite au obținut, în medie, cu 122 de puncte mai mult la științe decât cei din familii mai sărace. Îngrijorătoare este și direcția: între 2015 și 2025, decalajul s-a mărit la noi. Rezultatele copiilor din familii mai sărace au scăzut, iar ale celor din familii mai înstărite au rămas stabile.

De ce contează: performanța la scoală depinde puternic de unde vii și de câți bani are familia. Dar școala ar trebui să te ajute să ajungi mai departe decât îți permite situația de acasă. Cifrele sugerează că încă nu reușește suficient. Iar economia pierde odată cu acești copii.

3. AI-ul poate deveni prea periculos. Dar cine frânează primul?

Un fost cercetător OpenAI și Anthropic avertizează că modelele suficient de puternice ar putea deveni un risc existențial chiar până la sfârșitul deceniului. Iar doi dintre liderii industriei spun acum că siguranța trebuie să țină pasul cu dezvoltarea AI.

Numai că AI-ul a devenit deja o cursă economică și tehnologică globală. Dacă unele companii încetinesc, iar rivalii lor din SUA, China sau alte piețe continuă, cei care frânează riscă să piardă investiții, talent și avantaj tehnologic.

De ce contează: fără reguli comune, fiecare merge mai departe chiar dacă riscurile cresc. Dacă OpenAI și Anthropic încetinesc, dar DeepSeek, Alibaba sau alți competitori continuă, avantajul tehnologic se poate muta. Își permit americanii și europenii acest lucru?

• 4. Facultățile „sigure” nu mai par chiar atât de sigure

Ani la rând, informatica și economia au fost văzute drept alegeri aproape sigure pentru un job bun. Acum, tocmai aici apar primele semne de schimbare.

În Marea Britanie, programarea și dezvoltarea de software au înregistrat una dintre cele mai rapide scăderi ale cererii. ț. Și rolurile din finanțe, consultanță, marketing sau management sunt sub presiune.

Un exemplu: doar 28% dintre absolvenții de informatică și-au găsit un loc de muncă, față de 40% cu un an înainte.

AI-ul nu explică singur această schimbare și ar fi greșit să spunem că „AI-ul ia deja toate joburile”. Dar angajatorii folosesc tot mai mult instrumente care pot automatiza o parte din sarcinile de început de carieră.

De ce contează: AI-ul pare să lovească mai întâi rampa de acces în profesie. Dacă treaba de junior poate fi făcută mai repede de un model, problema nu este doar câte joburi dispar, ci și cum mai intră tinerii în meserii precum IT, finanțe sau consultanță.

Cine câștigă/Cine pierde

• Câștigătorul săptămânii: Finlanda

Inteligența artificială se mută unde găsește priză.

Google a anunțat că va investi 13 miliarde de euro în Finlanda în următorii doi ani, în centre de date și infrastructură pentru AI. Și-a asigurat și energie nucleară printr-un contract pe termen lung. Finlandezii au câteva atuuri: climă rece, care ajută la răcirea serverelor, și infrastructura electrică deja disponibilă în apropierea surselor de energie.

De ce contează: vorbim mult despre algoritmi, dar economia digitală are nevoie și de curent. O țară care poate furniza energie sigură are un avantaj când se împart investițiile.

• Pierzătorul săptămânii: românii care își țin economiile în conturi curente

Aproape 200 de miliarde de lei, adică circa jumătate din banii populației aflați în bănci, stau în conturi curente și depozite la vedere, cu dobânzi zero sau nesemnificative. O parte din această sumă nu ajunge nici măcar în depozite la termen, care reprezintă cel mai simplu instrument de economisire disponibil, fără a mai vorbi despre investiții pe piața de capital.

Sigur, banii pentru facturi și urgențe trebuie să fie la îndemână. Nu despre ei e vorba, ci despre economiile lăsate ani întregi fără dobândă.

De ce contează: Ai muncit să strângi banii aceia. Merită să verifici și unde îi păstrezi, pentru ca scumpirile să nu mănânce din efortul tău.

EconoMitul ediției

„Inflația a scăzut. Ar trebui să scadă și prețurile”

Pe bune?

Aceasta este una dintre cele mai frecvente neînțelegeri când vine vorba de economie. Inflația a scăzut puternic pentru a doua lună la rând. De la 10,4% în iunie, la 6,2% în august.

Contrar așteptărilor, nu vom vedea prețuri mai mici în magazine. Când inflația scade, prețurile nu coboară, doar cresc într-un ritm mai lent.

Pentru ca nivelul general al prețurilor să scadă, inflația ar trebui să coboare sub zero - fenomen numit deflație. Deflația apare însă rar și vine, de obicei, la pachet cu perioade de recesiune severă, blocaje economice sau tăieri de salarii.

Gândul cu care rămâi

Poți să trăiești mai bine decât părinții tăi și tot să te întrebi cum vei plăti următoarea factură. Poți să vezi cât a recuperat România și tot să fii nemulțumit de școala copilului tău.

Nu te contrazici. Și nici cifrele nu se anulează între ele.

Miza nu este de a alege între optimism orb și pesimism resemnat. Efortul de a înțelege economia stă tocmai în capacitatea de a privi ambele realități fără a le pune în opoziție. Statisticile care arată o creștere nu anulează dificultățile zilnice, iar problemele reale din prezent nu șterg din valoarea pașilor făcuți până acum.