5 candidați și o țară în derivă. Radiografia de moment a alegerilor prezidențiale
Am făcut o analiză despre cum se vede de la mine poza de moment a campaniei electorale, așa cum am precizat și zilele trecute când am fost invitat să vorbesc despre ea la TV.
Avem cinci candidați din 11 care contează în alegerile din 4 și 18 mai: Nicușor Dan, Crin Antonescu, George Simion, Victor Ponta și Elena Lasconi. Restul nu contează electoral, cu tot respectul pentru candidatura lor.
Foto cu mine la emisiune la B1 TV. Ilustrație realizată cu ajotorul lui ChatGPT 4o
Și pentru că am stabilit lucrurile, acum să ne concentrăm la joc. Ei bine, principalele partide de coaliție joacă la două capete:
PSD-ul condus de Ciolacu joacă all-in cu Crin, dar dacă nu intră Antonescu în turul doi, Marcel e înlăturat de la șefia partidului, iar puterea intră toată în traista lui Paul Stănescu, care deja trage în spatele scenei cu Ponta pentru ca Mickey Mouse-ul politicii românești să devină următorul președinte al țării. Paul Stănescu e garantul legăturii cu primarii și cu „talpa suveranistă” a partidului. Iar primarii și baronii PSD încep la firul ierbii să ia tot mai în serios varianta Ponta, căci el le oferă o ideologie adaptată vremurilor, adică suveranism de fațadă, dar cu acces la resurse. Altfel spus, mișcarea e tipică la PSD: joacă pe toate fronturile, apoi se regrupează rapid în jurul câștigătorului.
PNL e rupt în două. O parte, cea care vrea să rămână mufată la putere alături de PSD + Ciolacu, joacă cu Crin. E vechea gardă liberală care a creat faimosul proiect politic eșuat numit Nicolae Ciucă. În același timp, partea mai reformistă dintre liberali + cei trecuți în plan secund de gașca care a șters pantofii lui Iohannis vrea să tragă cu Nicușor Dan, pentru că știe că dacă el câștigă, asta ar însemna îndepărtarea vechii gărzi din PNL și instalarea de iure, nu doar de fațadă, a aripii Bolojan în fruntea partidului. Iar Nicușor Dan, dacă ajunge președinte, cel mai probabil va forța o reconfigurare a guvernului, în fruntea căruia să fie instalat președintele interimar al României. Altfel spus, aripa Bolojan, care își dorește resetarea partidului pe model de guvernare locală performantă, îl susține tacit în acest moment pe Nicușor, căci dacă el câștigă, Bolojan preia partidul fără drept de apel.
UDMR joacă mereu pe „strategie de conservare”. Ținând cont de actuala configurație parlamentară și de relația bună pe care o are Kelemen Hunor cu toate taberele din PSD și PNL, maghiarii vor rămâne la guvernare indiferent că victoria o să fie obținută de Nicușor Dan sau Crin Antonescu.
În schimb, o victorie a lui Victor Ponta în alegerile prezidențiale va forța o balansare a PSD-ului spre zona așa-zis suveranistă din Parlament și astfel UDMR riscă să fie aruncat și el în opoziție.
Mai mult, o victorie a lui George Simion ar putea să ducă la o mobilizare a forțelor politice proeuropene pentru a bloca viitoarele derapaje ale extremistului lider de la AUR. Însă există mulți trădători în politică care abia așteaptă să pupe inelul celui care câștigă, iar victoria lui Simion generează în acest moment cel mai mare val de incertitudine în plan politic. În plus, AUR are un bazin real și care crește în tăcere. Iar Simion pare subestimat în continuare în cercurile „bulei raționale”.
Victor Ponta, dacă intră în turul doi, are șansa unei revanșe politice la care a sperat în tăcere timp de 10 ani. Cu susținerea aripii suveraniste din PSD și cu o campanie bine calibrată anti-Simion, poate deveni candidatul de compromis pentru o parte din electoratul obosit de actuala clasă politică, adică partea aia mai rațională din electoratul georgist. Dar diaspora e călcâiul lui Ahile pentru el și acolo va pierde masiv dacă nu schimbă percepția din 2014, cea cu sloganul celebru.
Trebuie să ținem cont că sondajele din perioada asta aruncate în spațiul public nu reflectă votul clar care vine din diaspora. Iar acest lucru, la pachet cu procentul mare de indeciși, poate să schimbe cu totul jocul și clasamentul între cei cinci candidați principali ai alegerilor prezidențiale.
Cât despre Elena Lasconi, na, ea a fost trimisă în cursă de gruparea care conduce din spate USR fix ca să-și rupă capul. E aproape imposibil de crezut că se va retrage în favoarea lui Nicușor Dan, că dacă face asta nu ia peste 3% și astfel nu sunt decontați de stat banii pe care îi toarnă USR în această campanie.
În rest, dacă Nicușor Dan nu intră în turul doi la distanță mică de locul secund, care va fi Ponta sau Antonescu, atunci electoratul USR se va dizolva până la ultima nanoparticulă. Elena Lasconi va fi considerată vinovată de toată lumea, iar partidul său va deveni un paria al electoratului progresist și reformist, dar va fi atacat și de PSD și PNL, în eventualitatea în care am avea un tur doi între Victor Ponta și George Simion. PSD și PNL, ca să scape de vină, vor sugera că USR nu a fost matur și a spart blocul politic pro-european cu candidatura lui Lasconi.
Scurt pe doi, radiografia celor cinci aspirați la președinție e simplă, dacă îi cunoști pe ei și pe cei care îi susțin: Crin Antonescu este ultima mască elegantă a unei clase politice obosite și tot mai incompetente, dar încă la guvernare. Ponta e revanșa unei generații de șmecheri politici care nu s-au resemnat cu înfrângerea. Simion e haosul cu agendă moscovită și energie de galerie, dar fără mecanisme clare de a produce rezultate. Nicușor Dan e un algoritm rece ca o ploaie de toamnă, dar necesar pentru resetarea jocului politic alături de Bolojan. Iar Lasconi e o iluzie de alternativă, lansată din nou în competiție ca să salveze aparențele unui partid în derivă.
Realitatea (nu cea unde are emisiune propagandistică Anca Alexandrescu) e că alegerile din luna mai reprezintă ultima luptă politică înainte de o reconfigurare profundă a societății românești: ori sistemul politic se auto-reformează din mers, ori va fi reformat cu forța de criză generală care va genera crize specifice pe domenii, de protestele din stradă sau de votul de protest la urne.
Și indiferent cine va câștiga alegerile, cert e un singur lucru: că România nu va mai putea funcționa ca până acum, din inerție, pe improvizație sau pe cârpeli de Dâmbovița ca să se păstreze mufarea la resursele și privilegiile statului.
Iar în tot acest context, apare următoarea întrebare: vom avea un nou sistem sau doar un nou haos? Răspunsul îl vom da în funcție de cum și câți vom vota în luna Mai.
În orice caz, oamenii sunt descompăniți. Se simte asta aproape la fiecare colț de bloc, la Mega, când te duci să faci cumpărăturile, la cafenelele de specialitate din nordul Bucureștiului sau la biserica din sat, duminica după slujbă. Electoratul nu mai are speranțe. E parcă căzut în gol și prins între nostalgie, frustrare și resemnare. Iar asta face să fie posibil ca în turul doi, pe 18 mai, oamenii să meargă să voteze într-o competiție electorală care să nu mai fie despre cine va conduce România, ci despre cine poate fi mai ușor blocat după ce câștigă cursa pentru Palatul Cotroceni.
Vom trăi și vom vedea. Asta-i spuneam și zilele trecute unui prieten, iar el a început să râdă și să-mi spună că România a ajuns să fie personajul principal al zicalei ăleia populare cândva prin Muntenia, potrivit căreia „dacă nu știi unde te duci, s-ar putea să ajungi unde nu vrei”.