A murit oficial epoca Dragnea, iar Nicușor Dan devine un președinte jucător
Sâmbătă seară, președintele a anunțat că în urma unei decizii recente a CCR, (e vorba de decizia 740 a CCR din 10 decembrie), Președintele României își redobândește dreptul de a contesta o lege în ansamblul ei, chiar și după ce aceasta a trecut prin filtrul reexaminării parlamentare, anulând astfel o restricție creată în timpul erei Dragnea, în 2018, care era menită atunci să-l facă pe Klaus Iohannis un președinte spectator al voinței majorității parlamentare controlată de PSD-ALDE.
Ce a reușit atunci Dragnea? Să creeze un mecanism prin care dacă Parlamentul vota o lege, președintele o putea trimite înapoi o singură dată pentru reexaminare. Dacă Parlamentul refuza modificările cerute de președinte și vota legea la fel, președintele era obligat să o promulge, neavând voie să atace din nou legea la CCR pe motive de fond, ci doar dacă existau greșeli de procedură în reexaminare.
E important să ne uităm în trecut ca să înțelegem jocul politic de azi. Pentru cine a uitat, între 2017 și 2018 eram în tranșee cu toții, societatea civilă și Klaus Iohannis pe de o parte și Liviu Dragnea și PSD-ALDE pe de altă parte. În acea perioadă, Dragnea și majoritatea pe care o controla în Parlament forțau modificări radicale ale Legilor Justiției și Codurilor Penale pentru a scăpa de pușcărie.
Iohannis, sprijinit de aliații externi, a folosit o strategie de „gherilă instituțională”. Mai exact, a întârziat tăvălugul legislativ al PSD-ALDE prin a ataca la CCR propunerile pe justiție ale respectivei majorități.
Evident, exasperat de combatul lui Iohannis, care-i bloca planurile de a face din România un stat iliberal condus după chipul și asemănarea unui combinagiu de Teleorman ajuns tartor peste țară, Dragnea a căutat o metodă de a-l dezarma procedural pe președinte, fără a trece prin complicatul proces de suspendare sau revizuire a Constituției.
Iar soluția a venit sub forma unei „scheme” juridice ingenioase, girată de Curtea Constituțională condusă la acea vreme de Valer Dorneanu, fost membru PCR și mai apoi al PDSR și PSD până în 2010, fiind parlamentar de Iași două mandate.
În 13 februarie 2018, ei bine, CCR emite o decizie prin care îi cam dădea șah mat lui Iohannis. Mai exact, dacă Parlamentul refuza cererea de reexaminare a șefului statului și vota legea în aceeași formă, Președintele își pierdea dreptul de a o mai ataca la CCR.
Judecătorii de atunci au motivat că, dacă textul legii a rămas neschimbat, președintele ar fi trebuit să vadă toate problemele de la prima citire, iar acum dreptul său de atac s-a „epuizat”.
Practic, mecanismul ticălos creat de Dragnea și Dorneanu îl transforma pe Iohannis într-un simplu notar. Dacă Parlamentul vota o lege controversată, președintele o respingea cerând modificări, iar majoritatea parlamentară pur și simplu ignora cererea, în acel moment, președintele era obligat constituțional să semneze decretul de promulgare, chiar dacă legea conținea aberații juridice sau pericole pentru statul de drept.
Cu alte cuvinte, parlamentarii știau că, indiferent ce scrie președintele în cererea de reexaminare, dacă ei nu modifică textul, șeful statului este obligat să tacă și să semneze. Timp de șapte ani, această procedură a garantat supremația Parlamentului în fața Palatului Cotroceni.
Iar efectele, ohoo, au intrat în istoria României și au zguduit scena politică. Iohannis s-a trezit în situația ingrată de a promulga legi pe care le criticase vehement, tocmai pentru că nu mai avea căi de atac. Amintesc doar două aici:
Legea 207/2018 care modifica legea 304/2004 și înființa Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție condusă de Adina Florea (celebra SIIJ care a fost desființată ulterior în martie 2022 prin legile justiției sub Predoiu). Structura era menită să ancheteze magistrații, dar era văzută de Comisia Europeană ca un instrument de presiune politică asupra judecătorilor și procurorilor. Iohannis a atacat legea la CCR, dar CCR a respins majoritatea criticilor. Așa că Iohannis a trimis-o înapoi în Parlament pentru reexaminare. Parlamentul a făcut modificări minore și a votat-o din nou. Și pentru că nu mai avea voie să o atace a doua oară la CCR, Iohannis a fost obligat să o promulge pe 20 iulie 2018.
Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Prin ea se creștea puterea Ministrului Justiției de la acea vreme, celebrul Tudorel Toader, în procedura de numire și revocare a șefilor de parchete (în detrimentul Președintelui, care era scos din joc) și introducea mecanisme de presiune asupra magistraților prin definirea vagă a „relei-credințe” și a „gravei neglijențe” pentru tragerea lor la răspundere materială, totul în ciuda avizelor negative venite de la Comisia de la Veneția.
Asta a fost marea problemă a primului mandat Iohannis. Totul s-a schimbat însă radical la final de mai, în 2019. Liviu Dragnea a intrat la închisoare imediat după alegerile europarlamentare, Klaus Iohannis a câștigat categoric al doilea mandat împotriva Vioricăi Dăncilă, guvernul PSD a fost demis prin moțiune de cenzură apoi a fost instaurat Guvernul Orban și s-a creat astfel o punte între Palatul Victoria și Palatul Cotroceni.
După alegerile din 2020, Iohannis nu a mai avut nevoie să se bată cu o majoritate ostilă în Parlament, pentru că a devenit partenerul și patronul ei. Iar aici apare marele paradox al deceniului Iohannis. În al doilea mandat, deși ar fi avut pârghiile politice să repare „schema” din 2018 care a subminat puterile prezidențiale, nu a făcut-o pentru că nu a mai avut nevoie.
Iohannis a avut pe rând guvernele sale liberale, Orban și Cîțu, iar apoi a nășit și patronat marea coaliție a lui Nicu și Marcel (Ciucă și Ciolacu). Asta l-a făcut să nu se mai afle în poziția de a contesta legile Parlamentului și practic conflictul constituțional a dispărut nu pentru că s-au reparat regulile, ci pentru că jucătorii au bătut palma. Iohannis a mimat uneori conflictul cu PSD, dar în realitate a beneficiat de liniștea oferită de o majoritate docilă.
Nicușor Dan însă e la început de mandat și are nevoie să se impună în jocul politic. Așa că echipa sa prezidențială i-a creat spațiul de manevră prin folosirea unui caz aparent minor (o lege despre unități de cercetare) pentru a câștiga un război procedural mare care îl va ajuta pe viitor. E primul mare semnal că Nicușor Dan VA FI un PREȘEDINTE JUCĂTOR, dar în ritmul și modul său metodic, nu coleric sau tăcut, cum s-a văzut la ultimii doi președinți ai României.
Ce spune legea în baza căreia Nicușor Dan a recâștigat puterile pierdute de președintele româniei în epoca Dragnea?
Păi e vorba mai exact de un act normativ tehnic, destinat modificării Legii nr. 45/2009, care vizează organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”. Mai clar, Parlamentul a încercat să strecoare o prevedere controversată legată de patrimoniul statului: reorganizarea unităților de cercetare-dezvoltare din agricultură și silvicultură fără a mai fi nevoie de cadastru sau intabulare prealabilă.
Iar aici echipa lui Nicușor Dan a speculat foarte bine viciul din lege. Parlamentul a votat o derogare periculoasă care permitea modificarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public și reorganizarea institutelor „până la finalizarea lucrărilor de înscriere în sistemul integrat de cadastru și carte funciară”. Practic, legiuitorul voia să permită transferul și divizarea unor terenuri valoroase ale statului pe baza unor hărți vechi sau incomplete, lăsând intabularea oficială pentru un viitor incert.
Curtea Constituțională a sancționat această tentativă în Decizia 740 din 10 decembrie 2025, motivând că lipsa cărților funciare „vulnerabilizează proprietatea publică” și creează instabilitate juridică, încălcând obligația constituțională a statului de a-și proteja averea. Iar comunicatul spune foarte clar că Curtea „a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de Președintele României”.
Pentru Nicușor Dan, asta a fost, de fapt, miza. A atacat legea pe fond după ce trecuse deja prin reexaminarea Parlamentului, forțând CCR să se pronunțe nu pe un detaliu tehnic, ci pe o chestiune de principiu. Dacă CCR ar fi menținut regula din 2018, ar fi trebuit să respingă sesizarea ca inadmisibilă, spunându-i președintelui că e prea târziu să mai reclame lipsa cadastrului.
Faptul că judecătorii au analizat totuși legea și i-au dat dreptate pe fond indică o recunoaștere clară a dreptului președintelui de a redeschide „dosarul” unei legi chiar și în ultimul moment dacă miza e suficient de serioasă.
Prin decizia CCR, Nicușor Dan nu mai e obligat să promulge legi trecute cu forța de majoritatea parlamentară. Dacă Parlamentul îi ignoră obiecțiile, el poate bloca din nou legea, trimițând-o pe masa judecătorilor CCR, invocând orice motiv, de la probleme tehnice la încălcarea drepturilor fundamentale, adică atacând fondul. Iar asta-l transformă într-un președinte care are putere de negociere.
Și pentru majoritatea parlamentară, asta înseamnă că trebuie să negocieze cu președintele. Dacă înainte de decizia asta Parlamentul putea ignora complet cererea de reexaminare a președintelui, știind că acesta va fi obligat constituțional să semneze legea după vot, acum dacă Parlamentul ignoră cererea Președintelui, riscă ca legea să fie „trântită” ulterior la CCR. Altfel spus, parlamentarii vor fi mai motivați să asculte obiecțiile pe care le va avea Nicușor Dan pe legi pentru a nu li se bloca proiectele.
Dacă nu vor face asta, Nicușor Dan poate contesta legea la CCR, invocând că ea încalcă Constituția și blocând-o astfel luni de zile sau chiar obținând anularea ei.
Legea Vexler
Marea problemă e că Nicușor Dan ne-a anunțat că Președintele României și-a recuperat această armă politică chiar la câteva zile după ce Parlamentul a adoptat miercuri, pe 17 decembrie, definitiv Legea pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, cunoscută drept „Legea Vexler”.
Legea a fost retrimisă Parlamentului de Nicușor Dan pentru reexaminare, însă obiecțiile președintelui au fost respinse, astfel că proiectul a trecut în forma în care a fost adoptat prima dată și trebuie promulgat. Pe 9 decembrie, aflat la Paris, președintele chiar spunea că în orice formă în care îi va trimite Camera Deputaților legea, o va promulga, pentru că „așa spune Constituția”.
DAR acum Nicușor Dan are instrumentul de a NU promulga această lege, putând să o atace din nou pe fond la CCR.
Numai că există deja două decizii ale CCR, 355/2025 și 356/2025, care prevăd că „Legea Vexler” e constituțională.
Președintele a reclamat faptul că termeni precum „legionar”, „fascist” sau „naționalism extremist” sunt vagi, nefiind definiți clar în lege, ceea ce ar lăsa loc arbitrariului. Nicușor Dan a susținut că absența unor definiții exprese creează insecuritate juridică, mai ales că pedepsele sunt severe, ajungând până la 10 ani de închisoare. Simultan, legea a fost contestată și de un grup de 97 de deputați ai AUR, SOS România și POT, care au invocat încălcarea libertății de exprimare și instaurarea cenzurii.
Curtea Constituțională a tranșat însă disputa printr-o motivare fermă, respingând criticile de la Cotroceni și ale opoziției politice parlamentare extremiste.
În decizia 356/2025, judecătorii au stabilit că noțiunile de „nazism”, „fascism” și „legionarism” sunt „concepte istorice și politice” confirmate de realitatea istorică drept criminale, motiv pentru care nu au nevoie de definiții juridice suplimentare în dreptul pozitiv pentru a fi înțelese și sancționate. CCR a mai argumentat că ideologiile totalitare care au promovat exterminarea în masă nu pot beneficia de protecția libertății de exprimare într-o societate democratică.
Răspunsul Curții pentru Nicușor Dan a fost că rolul de a stabili dacă o faptă este „extremistă” revine organelor judiciare, de la caz la caz, nefiind nevoie ca legea să definească fiecare nuanță a istoriei.
Aici e marea capcană pentru Nicușor Dan, care ne va spune multe despre cine e el ca om în interior. Deși a câștigat, cum am arătat mai sus, dreptul procedural de a ataca legile după reexaminare, în cazul specific al „Legii Vexler” el deja și-a epuizat argumentele de fond în fața CCR, care a admis constituționalitatea, a spus că termenii sunt clari, iar scopul e legitim.
Trimiterea legii înapoi în Parlament pentru reexaminare în toamnă a fost ultima pârghie politică a președintelui. Odată ce Parlamentul a respins și această cerere zilele trecute, votând textul neschimbat, o nouă sesizare la CCR pe aceleași motive ar fi respinsă automat ca „inadmisibilă”, indiferent de noile puteri pe care le-a recâștigat președintele tot cu ajutorul CCR.
Ce mai trebuie spus fără să ne ascundem după deget? Că prin decizia de a întoarce legea în Parlament, invocând argumente procedurale și temeri legate de libertatea de exprimare, care deja au demontate de Curtea Constituțională, Nicușor Dan nu a reușit să joace rolul de mediator contituțional, ci a alimentat involuntar, dar previzibil, narativul formațiunilor extremiste.
La ce nu a fost atent președintele în lupta cu această lege inițiată de deputatul minorității evreiești în Parlament, Silviu Vexler? La impactul simbolic și la faptul că validează indirect discursul urii.
Miza legii nu a fost niciodată despre cenzurarea lui Eminescu, așa cum a manipulat rețeaua de propagandă a AUR și SOS România, ci despre crearea unor instrumente legale minime pentru a stopa reabilitarea criminalilor de război și propagarea urii în online, fenomene care au explodat în ultimii ani în spațiul public.
Iar refuzul lui Nicușor Dan de a promulga legea, în ciuda avizului de constituționalitate, a transmis un mesaj de ezitare într-un moment care societatea are nevoie mai mult ca oricând fermitate împotriva extremismului și a discursului toxic.