Abdicarea „împăratului gol” de la Cotroceni
Demisia lui Klaus Iohannis nu este o simplă plecare, ci un semnal de alarmă pentru viitorul democrației românești. Extremismul câștigă teren, iar tabăra pro-occidentală pare prinsă în defensivă.
Cred că nu trebuie să ne ferim să spunem lucrurilor pe nume: Klaus Iohannis avea două moduri corecte prin care putea să acționeze după operațiunea Călin Georgescu, care a deturnat corectitudinea alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024. Președintele, de acum demisionar, trebuia să plece din funcție fie imediat după ce s-a constituit o nouă majoritate în Parlament și s-a instalat un nou guvern, fie să rămână până la învestirea unui nou președinte.
Klaus Iohannis la Consiliul European. Foto: Beata Zawrzel/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia
A ales însă să joace după cum vrea el și să ofere pe tavă o victorie taberei extremiste, care acum își revendică faptul că logica sa e „cea corectă” și că „a avut dreptate” când a spus că o continuare temporară a mandatului este „o încălcare” a Constituției.
Nu e așa, dar cine mai are timp să se uite la nuanțe. Discuția se poartă pe principiul „victorie pentru cine urlă mai tare” în vuvuzele, iar câștigătoare e tabăra care o face pe cealaltă să cedeze prima, fix strategia lui Vladimir Putin cu Occidentul și Ucraina. Iar Iohannis, văzut drept port-drapelul taberei euratlantice, e cel care a cedat primul, gestul său fiind imediat exploatat de polul Georgescu, AUR și Șoșoacă, care s-a grăbit să spună că mișcarea a venit „din frică” de popor.
Nu din frică de popor a venit, ci din dorința de a calma spiritele în plan social, însă gestul acesta nu ajută coaliția, candidatul coaliției și nici democrația din România. Ajută doar polul așa-zis suveranist, care s-a întors la electorat și i-a arătat că poate obține deja victorii politice și din opoziție.
Scurt pe doi, ce a făcut Iohannis e o capitulare în fața presiunilor populiste, care dă vânt în pupă și legitimează cerințele forțelor politice extremiste.
Evident, să nu credeți că ieșim fără vânătăi grave după decizia de azi, mai ales vânătăi economice. Orice investitor serios a pus deja pe hold sau va fi sfătuit în următoarele zile să pună în așteptare orice potențială investiție pe piața locală din România, căci nu suntem stabili nici economic și nici politic, iar la toate aceste defecte se adaugă și faptul că suntem la granița războiului pornit de Rusia în Ucraina, care continuă și nu știm deocamdată în ce condiții se va termina și pe cine va favoriza mai mult un „acord de încetare a focului”.
Să nu uităm nici de „gamblerul politic” al zilei istorice de 10 februarie 2025: USR – care a intrat în jocul demersului de suspendare inițiat de polul așa-zis suveranist (POT-AUR-SOS) și a contribuit decisiv la perspectiva ca acest demers să fie perceput ca unul care va avea succes. Pe de o parte, USR a jucat-o agresiv și cinic, fix ca un partid politic matur. Adică a văzut oportunitatea de a-l îndepărta pe Iohannis din funcție, cu care a avut multiple conflicte în trecut, pentru a-și reafirma relevanța politică. Pe de altă parte, jocul useriștilor i-ar putea costa electoral. De ce? Pentru că o bună parte din electoratul lor tradițional ar putea să perceapă acest gest ca pe o trădare a valorilor pro-europene, având în vedere că USR a promis, anterior, că nu va colabora cu forțele extremiste.
Evident, Lasconi, Ghinea, Drulă și restul celor care au hotărât să intre în hora asta și să danseze în ritmul lor, dar pe muzica extremiștilor lui Georgescu, Șoșoacă și Simion, au făcut un pariu politic care va avea implicații directe pentru partid, dar vom ști dacă acestea sunt câștiguri sau pierderi în funcție de cum va evolua scena politică în următoarele săptămâni. Concret, dacă demisia lui Iohannis, generată de procesul de suspendare la care a aderat USR-ul, va slăbi PNL și PSD, iar usriștii vor reuși să capitalizeze acest moment electoral, atunci pariul politic s-ar putea dovedi unul calculat și eficient. Dar dacă mișcarea asta va întări doar AUR și celelalte partide extremiste, ei bine, atunci USR ar putea sfârși prin a pierde mai mult decât a câștigat, adică și mai mulți votanți, care i-ar percepe nu drept un partid prooccidental, ci doar un partid oportunist, lucru care ar indica faptul că USR e un gambler prost cu cărți bune.
Marea problemă e că discursul extremiștilor din polul troglodiților, conduși azi de Georgescu, Simion și Șoșoacă, a devenit deja dominant pe agenda publică, cum a fost zilele trecute discuția despre boicotarea supermarketurilor. Fasciștii români, care urlă în Piața Victoriei că apără interesul României, dar se închină la înțelepciunea rusească, sunt acum în centrul scenei politice românești și transformă zilnic peisajul politic după bunul lor plac. Ciolacu se măscărește pe TikTok ca să replice succesul lui Georgescu, iar Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu caută să vorbească cu electoratul conservator (dar pe un ton moderat) care se închină la Georgescu.
Altfel spus, ca să ne înțelegem și să știm unde suntem: România trece azi printr-o perioadă în care e pe trend ascendent discursul așa-zis suveranist și populist, favorizat, desigur, și de algoritmii rețelelor sociale. Discursurile astea promovează ura, violența și soluțiile simple la probleme complexe, fix ca atunci când ești bolnav de cancer și te tratezi cu alifie din rostopască.
În plus, suntem izolați diplomatic, pentru că nu avem un titular cu mandat clar de reprezentare în politica externă în cel mai complicat moment geopolitic de la prăbușirea URSS și pierdem în fiecare zi oportunități economice din cauza impredictibilității fiscale și politice. Iar la toate acestea se adaugă faptul că, după Paște, vom avea alegeri dominate de discursuri tot mai radicale și violente, cu posibila destabilizare a guvernului Ciolacu, care a început tardiv să se simtă deja în spațiul public. Bine, nici Ciolacu nu ajută cu nimic în actualul context, din moment ce face numiri controversate în funcții publice (cazul Piedone la ANPC) și guvernează haotic (blocajul PNRR, controversele legate de bugetul de stat + ordonanța Trenuleț).
Și pentru că or să-mi spună unii „Bine, bine, trăncăni mult și doar critici, dar nu oferi și soluții”, subliniez faptul că cel mai bun lucru care se poate întâmpla în următoarea perioadă e ca partidele pro-occidentale să-și reorganizeze comunicarea și acțiunea și să riposteze ofensiv și pro-activ, adică să nu lase adversarul să preia inițiativa, să ajungă să dicteze ritmul în care se acționează politic și electoral și să aibă spațiu de manevră pentru a genera momente de surprindere. Cu alte cuvinte, trebuie să iasă din logica reactivă și să nu mai combată extremismul doar prin răspunsuri la acțiunile lor și declarațiile lor.
Adică ar trebui ca USR să se distanțeze cât mai rapid și cât mai ferm de extremiști și să renunțe la Lasconi și aberațiile sale, PNL să înceapă să readucă în prim-plan figuri politice credibile care pot contracara populismul, iar Ciolacu să rămână premier și să adopte măsuri economice și sociale care să calmeze nemulțumirea publică, evitând în același timp capturarea PSD din interior de către gruparea Stănescu/Firea/Ponta.
Doar așa România redevine predictibilă pentru partenerii europeni și NATO, dar și pentru investitorii străini, adică globaliștii ăia „nenorociți” care vin să ne ofere prosperitate pe riscul lor (adică pe banii pe care îi bagă pe piața locală).
Desigur, nu e exclus ca extremiștii să câștige această bătălie crucială pentru democrația românească dacă obțin un scor foarte mare la alegerile din luna mai. Într-un astfel de scenariu, Guvernul Ciolacu cel mai probabil ar urma să cadă în urma unei moțiuni de cenzură, iar acest lucru va arunca țara în haos, moment care le-ar permite extremiștilor să se prezinte drept „singura soluție pentru stabilitate”.
Să nu uităm însă că și în acest scenariu, o mare parte din țară va rămâne în tabăra corectă, adică cea euroatlantică. Iar ciocnirea între cele două Românii, cea pro-occidentală și cea georgist-extremistă, va arunca țara într-o zonă gri geopolitică, care va slăbi încrederea investitorilor și partenerilor internaționali.
Orcium ar sta lucrurile, ziua de 10 Februarie va rămâne o zi importantă pentru politica românească postdecembristă. Ea va fi consemnată în cărțile de istorie drept: ziua în care „Împăratul gol de la Cotroceni” a abdicat. În rest, urmează câteva săptămâni care vor fi decisive pentru direcția în care se îndreaptă țara: în continuare spre Vest sau înapoi spre Est.