Barometrul Securității Naționale și noul patriotism economic: Românii nu mai vor doar să cumpere apărare, vor să o fabrice acasă
Am fost joia trecută, pe 19 martie, la evenimentul de lansare al Barometrului Securităţii Naţionale de la Palatul Parlamentului, realizat de INSCOP Research. Fiind ziua în care se vota bugetul de stat, au lipsit decidenții politici de prim rang de la discuții, chiar dacă erau confirmați pe agenda oficială a evenimentului. Au fost însă prezenți mai mulți stakeholderi din industria de apărare românească, dar și reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, ai Guvernului și ai Administrației Prezidențiale.
Evenimentul a durat aproximativ trei ore, iar cea mai importantă concluzie cu care am plecat eu de la acest eveniment e că România începe să își regândească securitatea, dar nu DOAR ca pe un serviciu pe care îl cumperi din exterior, ci și ca pe o capacitate pe care trebuie să o construiești în interior.
Timp de trei decenii, după aderarea la NATO, securitatea a fost percepută în România în principal ca o garanție externă. Avem alianțe, avem parteneriate, avem baze militare. Dar războiul din Ucraina, tensiunile globale și noile forme de conflict au schimbat această percepție.
Publicul începe să înțeleagă, chiar dacă timid, că securitatea nu se rezumă la tratate și declarații politice. Ea se construiește și în fabrici, în laboratoare, în universități și în companii tehnologice. Iar asta-i la propriu o veste cu adevărat bună!
Un prim indicator al acestei schimbări este sprijinul masiv pentru creșterea cheltuielilor de apărare. Trei sferturi dintre români, adică 75,6%, sunt de acord cu majorarea semnificativă a bugetului militar, pentru ca România să își poată apăra suveranitatea în cazul unei agresiuni.
Dacă e să fim sinceri, ăsta e un procent remarcabil pentru o societate care, în mod tradițional, a fost reticentă față de investițiile militare. Cu alte cuvinte, securitatea a fost readusă în centrul preocupărilor publice.
Mai interesant este însă modul în care românii încep să definească această securitate. Publicul nu mai vede apărarea ca pe un produs de import. Există o susținere masivă pentru transformarea României într-un hub de producție militară, nu doar într-un consumator de echipamente cumpărate din străinătate.
Datele sunt clare: 88,7% dintre români consideră importantă producerea armamentului și echipamentelor militare pe teritoriul național, în locul dependenței exclusive de importuri.
Ei bine, această suveranitate prin producție este văzută ca principala soluție pentru o securitate sustenabilă pe termen lung.
Iar interesul nu se oprește doar la asamblarea de hardware, ci vizează întregul ciclu de viață al tehnologiei. Un procent record de 91,4% din populație susține dezvoltarea capacităților interne de mentenanță, inovare și cercetare tehnologică în sectorul apărării.
În spatele acestor percepții se află o idee simplă, dar puternică: o țară care produce, inovează și întreține propriile sisteme de apărare este o țară mai rezilientă decât una care depinde exclusiv de furnizori externi.
Altfel spus, românii nu cer doar fabrici de armament. Cer un ecosistem complet care să le asigure securitatea: ingineri, software, mentenanță, cercetare și dezvoltare. Adică fix modelul care definește astăzi industria de apărare în economiile occidentale.
Sectorul privat
Interesant este și rolul pe care publicul îl atribuie mediului privat. Mai concret spus, 61,6% dintre români au încredere în capacitatea companiilor private din România de a dezvolta tehnologii militare moderne, de la software și sisteme electronice până la platforme autonome (drone).
Această încredere vine la pachet cu o cerință directă adresată decidenților politici: statul trebuie să devină un partener al inovației. Astfel, 87,8% dintre respondenți consideră că autoritățile ar trebui să sprijine activ companiile, fie ele publice sau private, care investesc în tehnologii militare moderne.
Aici trebuie punctat faptul că asistăm la o schimbare importantă de paradigmă. De ce? Păi în imaginarul colectiv românesc postdecembrist, industria de apărare era asociată aproape exclusiv cu companii de stat. Astăzi însă, modelul începe să semene tot mai mult cu cel occidental, care presupune un parteneriat mai amplu între stat, universități și sectorul privat.
Viitorii piloți de drone
O altă idee care prinde puternic în opinia publică, potrivit Barometrului Securităţii Naţionale, este legată de educație și tehnologie. Mai exact, 81,4% dintre români susțin introducerea cursurilor de operatori de drone în licee și facultăți tehnice.
Ce înseamnă asta, mai exact? Că pentru prima dată, societatea românească pare să accepte ideea că securitatea nu mai este doar responsabilitatea exclusivă a armatei. Ea devine o competență socială, tehnologică, distribuită în societate.
Războiul din Ucraina a arătat că dronele nu sunt doar arme sofisticate operate din baze militare îndepărtate. Ele sunt sisteme accesibile, adaptabile, care pot fi integrate rapid în structuri militare, civile sau industriale. În acest context, formarea unei generații de tineri care înțeleg aceste tehnologii nu mai pare o idee exotică, ci o investiție pragmatică în viitor.
Ce am înțeles eu din discuțiile cu reprezentanții companiilor private care produc drone și care au fost prezenți la evenimentul de la Palatul Parlamentului e că în lumea care s-a conturat după invazia Rusiei în Ucraina, competențele tehnologice au devenit parte din infrastructura de securitate a unei societăți. Iar aici trebuie amintiți inginerii IT sau specialiștii în securitate cibernetică.
Drept urmare, cursurile de operare drone în licee și universități tehnice ar putea deveni, în timp, ceea ce au fost cândva cercurile de radiotehnică sau aeromodelism din școlile tehnice. Tata îmi povestea când eram mai mic, și a rămas cu mine povestea asta, cum la liceul industrial de la Bolintin Vale, pe care l-a absolvit, a învățat cum funcționează electronica de bază, circuitele și comunicațiile, dar și principii de aerodinamică, mecanică și control ca urmare a lecțiilor făcute în jurul unei machete de avion din lemn de dimensiuni mici.
Erau lecții rudimentare, făcute în timpul comunismului, dar care au ajutat. Acum să ne gândim cât de multe oprtunități avem să producem astfel de lecții pentru generațiile actuale și viitoare de elevi. Și cred că ar trebui să ne ghidăm după faptul că o societate mai bine pregătită tehnologic devine și una mai greu de intimidat militar.
Războiul hibird
70,2% dintre români consideră că România este afectată de acțiuni de război hibrid, precum dezinformarea, presiunile economice sau atacurile cibernetice, indică datele Barometrului Securităţii Naţionale.
Frontul nu mai este doar fizic. El trece prin rețele sociale, infrastructuri digitale și fluxuri economice. De aceea, nu este surprinzător că exact același procent, adică 70,2%, consideră că riscul unor atacuri cibernetice serioase asupra instituțiilor publice este mare.
În fața acestor amenințări, publicul cere și instrumente de protecție informațională. 88,3% dintre români vor programe dedicate pentru detectarea și combaterea dezinformării.
Această cerere arată că societatea începe să înțeleagă un lucru fundamental: securitatea nu mai înseamnă doar echipamente militare. Înseamnă și capacitatea unei societăți de a se apăra de manipulare, propagandă și atacuri digitale.
Partenerii externi
În plan extern, deși apar noi nuanțe, NATO rămâne ancora de stabilitate a României. În cazul unui conflict armat, 38,3% din populație se bazează pe activarea Articolului 5, văzând în Alianță garantul suprem al supraviețuirii naționale.
Încrederea asta e dublată de valoarea parteneriatelor strategice. Aproximativ 27,6% dintre români consideră că rolul principal în respingerea unui atac l-ar avea statele cu care avem acorduri bilaterale, precum SUA, Franța, Germania sau Marea Britanie.
Există însă și o deschidere prudentă către proiecte europene de nișă. Participarea României la o „umbrelă nucleară” europeană inițiată de Franța este privită favorabil de 39,3% dintre români, deși ideea rămâne încă abstractă pentru mulți.
Totuși, linia roșie este trasată clar când vine vorba de prezența fizică a arsenalului atomic. O majoritate de 68,9% respinge ferm găzduirea de arme nucleare franceze pe teritoriul României, semn că dorința de protecție nu anulează instinctul de conservare în fața unei posibile escaladări.
Ce indică, în sens larg, ediția din acest an a Barometrului Securităţii Naţionale realizat de INSCOP Research e faptul că românul vrea o țară care nu doar consumă securitate, ci o și fabrică, investind în drone, inovație privată și reziliență digitală pentru a-și proteja viitorul.
Patriotism economic
Privit în ansamblu, barometrul indică crearea unei noi forme de patriotism economic. Un patriotism care nu se exprimă doar prin simboluri, ci prin capacitatea de a produce, de a inova și de a construi securitate acasă.
În anii de după aderarea la NATO, România a funcționat mai degrabă ca o piață de achiziții militare decât ca un centru de producție strategică. Am cumpărat sisteme sofisticate din Statele Unite și arme din Europa (și bine am făcut), dar prea rar ne-am întrebat ce putem construi noi înșine.
Ideea patriotismului economic schimbă această perspectivă: securitatea unei țări nu înseamnă doar alianțe solide, ci și capacitatea de a fabrica componentele esențiale ale propriei apărări.
Un general în rezervă din MApN cu care am vorbit la evenimentul de la Palatul Parlamentului mi-a spus că industria de apărare trebuie să devină o extensie a strategiei de securitate. Iar în acest context, fie că vorbim despre drone, software militar, sisteme electronice sau mentenanță pentru echipamente complexe, fiecare fabrică, fiecare laborator de cercetare și fiecare start-up tehnologic devine o piesă din infrastructura de reziliență a statului.
„O economie care produce tehnologie strategică este, implicit, o economie mai greu de vulnerabilizat, domnule Badea”, mi-a spus generalul în rezervă, care m-a rugat să păstrez declarația sub forma anonimatului.
Patriotismul economic nu este, așadar, o retorică protecționistă, ci o formă pragmatică de responsabilitate națională. Înseamnă să creezi ecosisteme industriale locale, să investești în educație tehnologică și să încurajezi companiile de stat sau private din domeniul apărării care pot transforma ideile în produse reale.
Am plecat de la Palatul Parlamentului cu gândul că într-o lume în care securitatea și economia sunt tot mai strâns legate, capacitatea de a produce acasă devine una dintre cele mai solide forme de apărare pe care le putem crea.
Dar înainte să plec, vreau să vă spun că am și pus o întrebare. M-am adresat tuturor participanților din sală. Nu am primit răspuns, căci reprezentanții MApN plecaseră. Însă reprezentanții industriei au rămas cu ea și poate că va ajunge pe masa discuțiilor.
Le-am spus celor prezenți că sunt unul din puținii jurnaliști care în ultimii doi ani au relatat direct de la Conferința de Securitate de la Munchen și că am participat la mai multe side events în marja MSC. Anul acesta, la un astfel de eveniment am aflat povestea Estoniei, care susține primul fond de capital de risc dedicat exclusiv apărării.
Potrivit ministrului estoian al Economiei, Erkki Keldo, dezvoltarea industriei de apărare a Estoniei este esențială atât pentru securitatea națională, cât și pentru competitivitatea economică. „Am lansat cel mai mare plan de creștere industrială din istoria țării. Scopul său este de a consolida securitatea noastră, stimulând în același timp creșterea economică. Fondul de Apărare de 100 de milioane de euro este o parte esențială a propunerii de valoare cuprinzătoare a industriei noastre de apărare, care își propune să multiplice volumul exporturilor și veniturile sectorului până în 2030”, a explicat acesta.
Estonia, prieteni, are o populație mai mică decât populația oficială a Bucureștiului. Și totuși a înțeles că viitorul securității nu stă doar în contracte militare clasice, ci în ecosisteme tehnologice capabile să producă inovație.
De aceea i-am întrebat pe participanți dacă nu ar fi o idee bună ca și Guvernul României să caute resurse, împreună cu mediul financiar privat, pentru a crea un fond de venture capital asemănător cu cel din Estonia, dedicat tehnologiilor de apărare.
Un astfel de fond ar însemna finanțarea unor companii care dezvoltă drone, software militar, inteligență artificială sau sisteme electronice avansate, adică tehnologii care au atât aplicabilitate militară, cât și civilă. În logica economiilor moderne, industria de apărare nu mai este doar despre arme, ci despre ecosisteme tehnologice care generează inovare și competitivitate.
Iar dacă o țară de dimensiunea Estoniei a reușit să gândească un astfel de mecanism strategic, întrebarea de 1.000 de puncte pentru România e dacă avem și noi curajul să transformăm industria de apărare într-un motor de dezvoltare economică?
Decidenții politici care negociază în perioada asta, până pe 20 mai, programul european SAFE ar trebui să răspundă la această întrebare.
Noi, poporul, putem doar să cădem de acord asupra faptului că uneori diferența dintre statele care se adaptează și cele care rămân în urmă nu stă în dimensiunea economiei, ci în viteza cu care înțeleg lumea care vine.
Dincolo de toate, Barometrul Securității Naționale mai indică faptul că 51.1% dintre români cred că România este o țară sigură din punctul de vedere al securității naționale.
„Deși majoritatea românilor consideră că România este o țară sigură, percepția securității naționale este puternic diferențiată între segmente socio-demografice. Grupurile mai tinere, urbane și cu nivel ridicat de educație tind să aibă o percepție mai pozitivă asupra securității statului, în timp ce segmentele mai vulnerabile social și locuitorii din mediul rural manifestă un nivel mai ridicat de anxietate. Această distribuție inegală a percepției indică faptul că sentimentul de siguranță nu este uniform în societate, ci reflectă diferențe de integrare socială și de încredere în instituții. Din perspectiva securității naționale, aceste clivaje sunt relevante deoarece segmentele care percep un nivel mai ridicat de insecuritate pot deveni mai receptive la discursuri alarmiste, perspective populiste sau la narațiuni destabilizatoare”, a indicat Remus Stefureac, director INSCOP Research.
Barometrul este disponibil integral AICI, cu tot cu metodologie.