Călin Georgescu s-a întors. Dar, de fapt, el nu a plecat niciodată din viețile noastre. Războiul informațional al lui Putin continuă în România
Credeați că războiul informațional s-a încheiat odată cu victoria lui Nicușor Dan și instalarea noului guvern condus de Ilie Bolojan? Că, odată ce tabăra pro-europeană a închis gura la urne celor care propagă teorii ale conspirației și manipulări zilnice pe internet, România intră într-o epocă a rațiunii și a faptelor? Ei bine, v-ați înșelat dacă ați crezut asta.
Războiul informațional, prieteni, nu ține cont de alegeri democratice. Nu are un început și nici un sfârșit clar, pentru că nu e un război convențional. E un război al percepțiilor, al emoțiilor, al minților capturate. Iar acest război e condus de pro-rusul Călin Georgescu cu ajutorul acelei televiziuni toxice cu mari datorii la stat care s-a transformat într-un adevărat minister al propagandei.
Credeați că totul s-a terminat după ce Călin Georgescu ne anunța, pe 27 mai, că face un pas înapoi și că se retrage din viața publică, declarând că „etapa mișcării suveraniste s-a încheiat” și că, din acel moment, alege să fie un simplu „observator pasiv”?
Fals, deși mulți au răsuflat ușurați atunci, că părea un semnal că radicalismul fără busolă, agresivitatea retorică și discursul conspiraționist pierd teren. Dar, așa cum știe oricine a studiat tacticile hibride folosite de regimul autocratic de la Kremlin, retragerea nu înseamnă niciodată abandon. Înseamnă doar o pauză strategică de regrupare a forțelor. Pentru ruși nu se termină niciodată niciun război.
Și vedem că s-au regrupat forțele, iar rețeaua rusă care a atacat România printr-o operațiune hibridă de imixtiune în alegeri, care l-a avut ca vârf de lance pe Călin Georgescu, a scos din nou pionul la bătaie. De ce? Momentul nu e întâmplător. Suntem într-o fază de combat continuu în ceea ce privește geopolitica regională, și rușii operează în etape, demarând atacuri și apoi retrăgându-se.
Iar faptul că l-au reactivat acum pe Georgescu nu e altceva decât un moment de ofensivă de spălat creiere prin activarea emoției, moment menit să se plieze foarte bine pe crizele succesive din plan intern (criza costului vieții, războiul dintre justiție și guvern/președinție, faulturile constante între partidele din coaliția de guvernare). Deci, ținta nu e doar subminarea autorității politice care guvernează, ci însăși subrezirea fibrei sociale. Adică generarea de haos.
Și să nu ne facem iluzii. Dacă acest Călin Georgescu nu e închis până în 2028, când au loc următoarele alegeri parlamentare, foarte posibil va deveni cel mai important politician din viitoarea configurație parlamentară, un fel de guru în jurul căruia se va reașeza din nou toată mișcarea așa-zis suveranistă, evident, ajutat și susținut de rețeaua de propagandă moscovită care încă e prezentă în servicii, instituțiile publice, partide și mediul de afaceri. Din nou, să nu ne facem iluzii. Curățenia de trădători de țară nu s-a făcut. Nici nu s-a început. Doar s-a pus batista pe țambal.
De ce ar putea să câștige atât de mult teren Călin Georgescu? Pentru că are deja un electorat rezilient, hiperactiv pe TikTok și pe rețelele alternative, în timp ce publicul urban, educat și dornic de reformă se hrănește cu negativism și se demobilizează rapid. Iar anii grei de reformă pe care îi avem în față vor eroda și mai mult încrederea multor români în actuala putere politică.
Scurt pe doi, ce face Călin Georgescu nu e altceva decât o mișcare de a-și consolida baza de adepți. Iar ea e formată din oameni care nu cer programe, ci simboluri, oameni care nu mai cred în nimeni, dar cred într-un „lider” care le spune ce vor să audă, chiar dacă nu aduce după el nicio strategie, niciun plan, doar lozinci goale.
Da, putem să vorbim noi între noi cât vrem despre faptul că premierul Ilie Bolojan a convocat ședință extraordinară la Guvern, fix în timp ce Călin Georgescu este la Broșteni, pentru a adopta măsuri clare de sprijin. Însă aici nu mai e vorba doar de eficiență și de sprijin real, pentru că guvernul deja a trimis acolo o serie de ajutoare.
Ci e vorba de percepție. Iar odată ce manipularea a intrat în capul unei persoane, are atât de multă forță dacă găsește frustrare și lipsă de educație acolo + multe frici, încât remodelează cu totul acea minte. Rețeaua de propagandă care îl susține pe Călin Georgescu știe exact pe ce butoane să apese.
Știe că, odată ce manipularea pătrunde într-o minte în care domină anxietatea și neputința, ea capătă o forță aproape religioasă. Devine adevăr alternativ și se transformă în dogmă. Iar pe acest teren fertil pentru propagandă, discursul lui Georgescu și încrederea pentru el crește la fierul ierbii, departe de bulele urbane, precum vrejul de fasole fermecat al lui Jack.
Acest război în care ne aflăm, prieteni, nu mai e doar despre fapte versus minciuni. Este despre cine reușește să atingă primul sufletul publicului. Da, guvernul trimite alimente, corturi, ajutoare reale. Georgescu trimite, în schimb, cuvinte care sunt menite să mângâie propagandistic durerea oamenilor și să transforme frustrarea în misiune colectivă.
„Mobilizare generală”, spune propagandistul pro-rus, pentru că „țara suferă.” El nu are nevoie de detalii, de bugete, de planuri de reconstrucție ale zonelor afectate. Are nevoie doar de fraze simple, rostite cu voce gravă, și publicul reacționează.
Așa că nu ar trebui să ne întrebăm de ce a reapărut Călin Georgescu în peisaj, ci de ce ne-am culcat pe o ureche după luna mai și încă nu ne-am hotărât să construim un sistem imunitar funcțional care să oprească virusul ăsta nociv al propagandei înainte ca România să dea piept cu o adevărată pandemie socială de dezinformare. Și, atenție mare, ce ni s-a întâmplat anul trecut în noiembrie a fost doar o viroză generalizată.
Când ne va lovi pandemia dezinformării, va fi foarte greu spre imposibil să ne mai salvăm democrația. Prin urmare, viitorul, la cum arată țara acum, nu arată bine deloc. De ce? Pentru că, în războiul ăsta informațional în care se joacă tare pe modelarea percepțiilor, cine domină emoția, domină și agenda publică.
Iar viitorul ăsta, care nu e foarte departe în timp, nu așteaptă pe nimeni, indiferent cât de bine intenționat este un politician. Viitorul ăsta la care fac apel va fi controlat de cei care știu să ajungă cel mai rapid să gâdile emoția celor care dau scroll pe TikTok sau Facebook ori apasă aproape lobotomic pe telecomandă și dau pe RealitateaPlus ca să se închine la ce spune propagandista Anca Alexandrescu.
Deci, dacă Guvernul și Președinția vor ca țara să supraviețuiască acestui val de propagandă sofisticată și agresivă, nu mai e suficient să trimită ajutoare sau să dea comunicate de presă. E nevoie de o contraofensivă strategică și articulată, care să țintească exact acolo unde lovește propaganda: în emoțiile, fricile și nevoile neadresate ale oamenilor.
Trebuie investit masiv în educație media de masă, trebuie acționat clar printr-o campanie de comunicare politică empatică și trebuie reconstruită încrederea în instituții. Toate astea nu mai sunt opționale, ci reprezintă arme de apărare națională împotriva războiului hibird.
Și cred că orice om sănătos la cap înțelege că acest război nu îl câștigă cel care are dreptate, ci cel care spune povestea mai convingător. Iar Călin Georgescu, ca să fim foarte clari, nu e o anomalie, ci un simptom. E rezultatul unui vid de comunicare empatică din partea politicienilor întinsă pe ani de zile, al unei societăți polarizate din cauza neajunsurilor și al unor instituții ineficiente, care de cele mai multe ori nu reușesc să ajungă la oameni și să le rezolve problemele înaintea celor care manipulează.
Așa că dacă vrem să nu-l vedem în 2028 pe Călin Georgescu în fruntea unei noi revolte politice, trebuie să luăm în serios acest război al percepțiilor. Nu cu panică, ci cu luciditate, cu răspunsuri clare, cu reacții rapide și cu o viziune coerentă care să demonstreze că adevărul poate fi mai convingător decât minciuna, desigur, dacă este spus bine.
Problema e că guvernul a lovit exact unde chiar nu trebuia să lovească- în educație! Măsurile aberante adoptate prin legea 141/ 2025 și tergiversarea anulării privilegiilor nesimțite ale unor categorii socio-profesionale dinamitează sistemul educației și motivația profesorilor de a mai performa și de a se implica și în cauzele educației civice!
Cu tot respectul, dar ceea ce prezentați se vrea a fi o luptă între două (trebuie să înțelegem că sunt doar două) tabere, cei buni și cei răi. Asta apropie textul d-voastră periculos de mult de propagandă. Putem gândi realitatea social-politică românească și cu 3 sau mai mulți actori. Putem include, de exemplu, tabăra de la putere care dorește să rămână pe veci la putere (să-i zicem marea boierime). Credeți c-ar fi mai puțin pro-Putin? Sau tabăra celor care nu-și mai doresc același tip de stat parazitat (avem voie să-i spunem anti-sistem?). Sunt nuanțe care-ar avea nevoie de o explicație adevărată.