Cancerul în metastază din justiția românească și matroana monstrului cu trei capete
Documentarul Recorder intitulat „Justiție capturată” e cel mai clar caz al faptului că statul de drept a fost înlocuit de un stat al privilegiilor. Cele trei puteri în stat, legislativă, executivă și judecătorească, s-au amestecat până la sinergie pentru a crea o imunitate de clasă. S-a creat astfel un „monstru cu trei capete”.
În această nouă realitate, justiția nu mai e oarbă. Ea a devenit o armă defensivă pentru cei puternici (politicieni, ofițeri SRI sau milionari) și un instrument de represiune împotriva celor care încearcă să spargă acest cerc vicios.
Legislativul, Executivul și Judiciarul nu se mai controlează reciproc, ci s-au contopit într-un singur organism care lucrează exclusiv pentru auto-conservare și prosperitate de grup. În timp ce politicienii livrează cadrul legislativ permisiv și resursele financiare uriașe, magistrații întorc serviciul oferind liniște și impunitate, transformând statul de drept într-o afacere de familie în care cetățeanul de rând nu are loc la masă.
În vârful acestei piramide s-a cocoțat Lia Savonea, care putem spune acum că e o veritabilă „matroană stalinistă” a sistemului de justiție și arhitecta acestei noi ordini.
Savonea conduce rețeaua complexă de influență care controlează destinele magistraților. Prin mâna sa și a grupării fidele din CSM, s-a instituit un filtru nemilos: promovările la Înalta Curte și funcțiile cheie sunt rezervate exclusiv celor care au jurat credință rețelei, nu profesiei și adevărului, în timp ce profesioniștii independenți sunt eliminați sau marginalizați, asigurându-se astfel că justiția rămâne o castă ermetică, loială doar liderilor săi, nu legii.
Prin urmare, prieteni, România s-a transformat într-o „democrație patronală”, adică un sistem neofeudal în care relația dintre stat și magistrat nu mai e una instituțională, ci una de tip stăpân-vasal.
Loialitatea față de „patronii” sistemului de justiție este răsplătită regește cu privilegii financiare, pensii speciale și detașări sinecuriste, în timp ce actul de justiție A DEVENIT O MARFĂ TRANZACȚIONALĂ.
Judecătorii și procurorii au învățat lecția predă pe model stalinist de noii șefi: supraviețuirea în profesie depinde de capacitatea de a nu deranja interesele clanului condus de Savonea. Iar asta a făcut ca instanțele să se transforme în simple anexe administrative ale puterii monstrului cu trei capete.
Deci ne aflăm în situația în care democrația românească e subminată din interior de o castă a intangibililor, formată din politicieni, ofițeri din serviciile secrete și magistrați corupți de top. Toți se plasează deasupra legii și se consideră niște privilegiați pentru care justiția a devenit un scut impenetrabil, capabil să albească dosare de corupție de zeci de milioane de euro prin prescripții și artificii procedurale, în timp ce pentru restul societății, legea rămâne un instrument de constrângere.
Documentarul celor de la Recorder nu descrie doar o criză de moment, ci fucking eșecul fundamental al democrației românești, confiscată de o frăție transpartinică care și-a securizat viitorul prin controlul absolut al adevărului juridic, despre care am învățat, în prima lecție la Teoria Generală a Dreptului în Facultatea de Drept, că e separat de adevărul moral.
Mărturie a tot ceea ce spun stă declarația judecătoarei Andeea Chiș, fost membră al CSM: „Există, din păcate, judecători și procurori care sunt un fel de cal troian. Adică ei, cunoscând toate amănuntele, pot să facă mult mai mult rău decât ar putea să facă un politician din exterior. De ce? Pentru că tot noi știm cel mai bine ce ne poate vulnerabiliza sau ce ne poate întări. Am vorbit de cal troian pentru că cei din sistemul de justiție știu cel mai bine de ce pârghii au nevoie ca sistemul să fie controlat. Și acum, în legi există aceste pârghii și ele pot fi folosite. Iar aceste pârghii poate un politician nu le-ar fi observat dacă nu i le-ar fi spus cineva din sistem.”
Altfel, care sunt marile probleme?
Păi în noua eră a justiție condusă de Lia Savonea, instituțiile care altădată făceau să tremure clasa politică au intrat într-o „liniște” suspectă, marcată de o schimbare fundamentală de paradigmă la vârful DNA. Sub conducerea procurorului-șef Marius Voineag, lupta anticorupție s-a transformat dintr-o ofensivă curajoasă într-o structură birocratică strict centralizată, unde independența procurorului de caz a devenit o simplă amintire.
Mărturiile magistraților care au vorbit în fața camerei sau sub anonimat în documentarul Recorder realizat de Andreea Pocotilă și Mihai Voinea descriu un climat de frică și control, în care orice măsură operativă, de la percheziții la rețineri, trebuie raportată și aprobată personal de șeful cel mare.
Astfel, DNA nu mai funcționează ca un câine de pază al societății, ci pare să fi devenit un scut defensiv, preocupat mai degrabă să nu deranjeze liniștea „gulerelor albe” decât să expună marile rețele de fraudare a banului public.
Și să nu ne facem iluzii, că și SRI e implicat în toată această nouă ordine din justiție. Iar documentarul dă ca exemplu un dosar de achiziții frauduloase care a fost rupt în două de DNA-ul lui Voineag: partea care îi viza pe civilii din Poliție a mers spre judecată, în timp ce partea identică, care îi viza pe ofițerii SRI implicați, a fost îngropată la Secția Militară prin clasare.
Așa arată justiția pe caste, unde membrii de clan beneficiază de imunitate. Iar aici cred că apare problema, căci președintele Nicușor Dan tocmai a reintrodus SRI în lupta contra evaziunii fiscale, adică chiar serviciul secret care e protejat de procurori atunci când propriii ofițeri sunt prinși într-o complicitate financiară cu alți indivizi din servicii.
Dar dacă ne întoarcem din nou la Lia Savonea, ei bine, operațiunea ei de lungă durată a fost să-și construiască o rețea de loialități care controlează cele mai importante puncte din justiție: Curtea de Apel București și Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin mecanismul interviurilor de promovare la instanța supremă, gruparea condusă de Lia Savonea a filtrat magistrații, permițând accesul la vârful piramidei doar celor obedienți, care au înțeles că o carieră de succes depinde de „soluțiile corecte” date în dosarele sensibile.
De aia am vorbit mai sus de acest sistem neofeudal în care judecătorii răspund la comenzi de grup, nu în litera și spiritul legii.
Curtea de Apel București a devenit un „cimitir al dosarelor grele”, unde tergiversarea este ridicată la rang de artă procedurală. Iar cazul Marian Vanghelie e cel mai bun exemplu despre cum o condamnare inițială de peste 11 ani a fost anulată efectiv prin schimbarea repetată a completurilor de judecată (de nu mai puțin de cinci ori).
Tactica, combinată cu deciziile CCR privind prescripția, a creat un mecanism perfect de impunitate: timpul curge, judecătorii se schimbă, probele se readministrează la infinit, iar la final, infractorul pleacă acasă liber, cu averea intactă, sub privirile neputincioase ale cetățenilor.
Pentru a atinge aceste rezultate fără a încălca aparent legea, sistemul a dezvoltat metode administrative perverse, explicate de judecătorul Laurențiu Beșu în documentar. Prin simpla „degrevare” a unui judecător incomod dintr-un complet, președintele instanței poate arunca în aer un proces de ani de zile, forțând reluarea lui de la zero.
Mai mult, a apărut un „pattern” de operare în redactarea sentințelor: judecătorii afiliați rețelei de protecție nu achită direct pe fond, ci exclud chirurgical probele (interceptări, denunțuri) pe motive tehnice, până când dosarul rămâne gol. Astfel, motivarea pare legală, dar ea ascunde o realitate fabricată, în care adevărul judiciar este decuplat complet de realitatea faptelor comise.
Care e filosofia grupării Savonea? A expus-o însăși șefa Curții de Apel București, Liana Arsenie, o apropiată a Liei Savonea. Într-un interviu pentru rețeaua de propagandă Gîndul, judecătoarea Arsenie spune că prescripția este un drept firesc al inculpatului și că stresul procesului reprezintă o pedeapsă suficientă.
Lipsa asta totală de interes față de prejudiciul adus societății trădează o ruptură morală definitivă: pentru șefii justiției controlați de Lia Savonea, recuperarea milioanelor furate sau sentimentul public de dreptate sunt detalii irelevante în fața procedurilor birocratice care favorizează infractorul, adică pe colegul de clan.
Și pentru că e nevoie de semnale pentru a-și consolida puterea, clanul recurge și la executări publice ale magistraților care îndrăznesc să se opună noii ordini. Iar în documentarul Recorder e prezentat exemplul judecătoarelor Daniela Panioglu și Alina Guluțanu, excluse din magistratură de patru ori consecutiv de către CSM-ul controlat de Savonea. „Vina” lor reală a fost condamnarea unui protejat al sistemului, Lucian Duță, și salvarea dosarului de la prescripție.
Hărțuirea lor instituțională a transmis printre restul magistraților mesajul că oricine aplică legea prea aspru împotriva cui nu trebuie riscă să-și piardă cariera și mijloacele de existență. Cu alte cuvinte, tragedia acestei cancer în metastază din justiția românească e că a ajuns să facă din sistem unul care își devorează propriii anticorpi.