Ce ar trebui să facă Ilie Bolojan în ultimele zile ale sale în fruntea Guvernului
Să joace politic puternic, lucru pe care l-a evitat în cele zece luni cât a fost premier al României.
Trebuie să fim sinceri și să analizăm lucrurile așa cum sunt. Ilie Bolojan a ajuns la Palatul Victoria ca un administrator care și-a asumat să facă ordine într-un stat care scârțâia din toate încheieturile.
A intrat în Guvern cu reflexul omului care crede că, dacă taie risipa, disciplinează instituțiile, reduce deficitul, prioritizează jaloanele din PNRR și forțează statul să funcționeze onest, realitatea se va alinia în cele din urmă în jurul eficienței.
Numai că Palatul Victoria NU ESTE Consiliul Județean Bihor sau Primăria Oradea, iar România nu se conduce doar administrativ, cu termene, organigrame și tăieri.
România se conduce POLITIC și prin Parlament, prin negocieri între partide, prin negocieri cu rețelele de influență care au căpușat statul dar care știu unde sunt poziționate butoanele puterii și ale blocajului, prin negocieri cu baronii locali roșii și galbeni, prin negocieri cu sindicatele companiilor de stat, prin negocieri cu toți stakeholderii.
E de-a dreptul naiv să credem că tot cancerul socio-economico-politic patronat de rețelele de interese și influență care au cartelizat politica românească și au subminat interesele țării decenii întregi dispare dintr-o dată doar pentru că un premier CORECT și intransigent le arată acestor rețele că sunt ineficiente și corupte.
Premierul Bolojan părea aseară, la interviul de la Digi24, resemnat că nu poate face mai mult. Părea că a înțeles în final că s-a lovit de realitatea politică a funcției pe care o ocupă. A spus că „foarte probabil” se va ajunge la o majoritate de tip PSD-AUR sau la o formulă asemănătoare „pe față sau pe dos”.
Realitatea pe care cred că o cunoaște foarte bine și premierul, dar pe care nu vrea să o spună public și nici să se gândească la ea, este că nu spre această direcție ne îndreptăm, ci spre o nouă majoritate ca până acum, dar fără Ilie Bolojan premier și cu un PNL care „în numele stabilității” marca Iohannis, dar patronată acum de președintele Nicușor Dan, va accepta să revină la masa negocierilor și a guvernului.
La fel va face și UDMR și USR, căci nimeni nu vrea să piardă accesul la resursele bugetare ale statului, mai ales liberalii.
La interviul de la Digi24, premierul a vorbit defensiv despre scenariul în care guvernul cade prin moțiune de cenzură și a spus va rămâne cu mandat limitat până la formarea unui nou guvern, apoi va pleca „cu fruntea sus”, întorcându-se la mandatul de senator primit de la alegătorii din Bihor.
Bolojan pare să fi înțeles în final că puterea administrativă nu valorează prea mult atunci când nu mai ai putere parlamentară în spate politic. E o situație nouă pentru el, un lider politic care la Oradea și Bihor a lucrat tot timpul cu majorități mari și a fost cel care trasa directivele fără să le mai poată contesta cineva.
Ca premier s-a trezit însă în situația în care a trebuit să facă compromisuri, uneori care put tare de tot. Dar așa e în politică, dacă vrei să-ți păstrezi puterea și să reformezi statul. Pentru un bine comun mai mare trebuie să înghiți și niște broaște mai micuțe și care îți dau o stare de rău pe moment.
Există însă șansa ca Ilie Bolojan să iasă întărit din această criză și să aibă la orizont un viitor politic. S-a văzut asta în refuzul public pe care l-a exprimat de a rămâne într-o funcție doar de dragul funcției.
Când a spus că niciodată „nu a cumpărat oameni la bucată”, că discuțiile se poartă pe proiecte și că problema nu este să ocupi o poziție, ci să poți duce lucrurile până la capăt, Bolojan și-a fixat singur linia de apărare. Iar ea e următoarea: dacă PSD și AUR îl vor da jos, el va încerca să plece nu ca un premier înfrânt, ci ca un administrator care a descoperit că sistemul preferă să schimbe omul decât să accepte reforma.
Iar dacă propriul PNL va ezita între loialitatea față de el și confortul unei formule mai maleabile cu PSD (dorită și de președintele Nicușor Dan, după cum indică sursele politice), atunci Bolojan va avea ocazia să transforme moțiunea de cenzură împotriva guvernului pe care îl conduce într-un test despre cine mai vrea cu adevărat reformă în România.
NU ESTE ÎNSĂ SUFICIENT. Premierul Bolojan trebuie să și joace politic în ultimele zile ale sale la Palatul Victoria pentru a recupera din sprijinul popular oricum afectat de măsurile de austeritate care trebuiau luate după dezmățul populist al guvernelor Ciucă-Ciolacu.
Bolojan ar putea folosi momentul din aceste zile ca să facă o demonstrație publică de program politic pe ideea că „dacă tot mă dați jos pentru reformă, atunci pun pe masă reformele pe care voi nu le vreți, dar pe care le vrea poporul”.
Și ce reforme să pună pe masă? Păi, în primul rând, reformele care pot fi împinse urgent prin OUG sau hotărâri de guvern. Adică cele care țin de funcționarea administrației, jaloanele din PNRR, ANAF, guvernanța companiilor de stat și digitalizare.
Bolojan ar trebui apoi să iasă și să spună că a venit la Palatul Victoria ca administrator al unei crize când nimeni nu voia să fie premier. A mai spus-o, dar e bine să o repete. Apoi să zică că a încercat să reducă risipa, să apere banii europeni și să curețe statul de sinecuri și ineficiență, doar că în momentul în care reforma a atins interesele partidelor, PSD și AUR au ales moțiunea.
Bolojan ar trebui să aibă un mesaj tranșant, în ideea că înainte ca Parlamentul să decidă dacă îl demite, Guvernul are obligația să decidă dacă își face datoria.
Iar apoi urmează bomba. Bolojan să indice faptul că pe lângă OUG-urile adoptate de guvern care țin de reformele din PNRR, să spună că trimite Parlamentului un pachet legislativ complet cu reformele politice majore, cum ar fi alegerile locale în două tururi, reducerea numărului de parlamentari la 300 și reducerea finanțării partidelor politice. Știu, temele au fost preluate de Simion și AUR la nivel de retorică, dar Bolojan le poate atrage din nou în terenul său prin niște inițiative legislative.
Pentru că războiul politic și mașinăriile de propagandă se vor intensifica la maxim într-un astfel de scenariu, premierul Bolojan ar trebui să argumenteze că e conștient că a luat măsuri grele și că unele au pus presiune pe costul vieții, dar tocmai de aceea statul trebuie să arate că austeritatea nu e doar pentru cetățeni.
Adică să transmită ceva de genul că dacă românii suportă ajustarea, atunci și partidele trebuie să suporte reducerea finanțării, și companiile de stat trebuie să suporte profesionalizarea, și ANAF trebuie să suporte digitalizarea, și Parlamentul trebuie să răspundă pentru promisiunea celor 300 de parlamentari.
Cheia în care ar putea premierul să joace politic această mișcare ar fi una morală, căci l-ar face să nu pară că cere sacrificii doar de la populație, ci că întoarce austeritatea împotriva clasei politice.
Personal, cred că Bolojan ar câștiga multă simpatie publică care l-ar ajuta apoi să rămână și liderul PNL dacă vine și face acest lucru, spunând în același timp că românilor li s-a cerut să suporte costuri, iar acum e rândul statului, partidelor și companiilor publice să suporte reforma.
Firește, tot ce ar trimite Bolojan prin pachet politic sau OUG la Parlament o să fie făcut franjuri. Dar tocmai asta e miza. Să arate că el a pus reformele pe masă, iar politicienii care vor să-l dea jos le-au blocat.
Ce spun eu aici ține de jocul politic și necesită o coordonare clară și o asumare a luptei politice. Reformele astea politice sunt cerute de oameni de ani de zile. Ce l-ar opri acum pe premier să le folosească ca presiune pe cei care vor să-l dea jos?
Bolojan poate pleca de la Palatul Victoria spunând că și-a făcut datoria, că a încercat să reformeze statul și că a fost blocat de o majoritate politică interesată să salveze vechile rețele de putere.
Dar un lider politic care vrea să rămână relevant după ce e demis prin moțiune de cenzură trebuie să se blidenze politic cu narațiuni din care să iasă percepții pe care le poate folosi ca să-și atace apoi adversarii politici. Așa se face politică la nivel înalt în toată lumea. Fără excepție.
Dacă Bolojan pleacă doar defensiv, cu fruntea sus, cum a zis, dar fără să fi forțat politic sistemul să se demascheze în toată splendoarea lui, riscă să rămână în memoria publică ca reformatorul devorat de sistem și ca administratorul corect care a înțeles prea târziu că politica nu se face doar cu bună-credință.
De aceea, Bolojan joacă în aceste zile nu doar soarta guvernului pe care îl conduce, ci propriul viitor politic. Dacă va lupta, dacă va pune câtev reforme pe masă chiar și la nivel de presiune, dacă va obliga Parlamentul, PSD, AUR și propriul PNL să spună explicit ce acceptă și ce blochează, atunci poate ieși din Palatul Victoria mai puternic decât a intrat.
Se poate întoarce în Parlament ca simplu senator, dar nu ca fost premier pensionat politic, ci ca liderul unei tabere reformiste care poate rupe din PNL exact partea care nu mai vrea să fie doar remorca PSD.
Odată ce rupe o parte din PNL, poate construi apoi un partid nou în jurul unei idei simple: „am încercat să reformez statul și sistemul m-a scos afară când reforma a devenit reală”.
Dar pentru asta, Ilie Bolojan trebuie să lupte politic, nu să se resemneze, cum a dat de înțeles aseară. De ce? Păi pentru că cel care se predă politic prin resemnare nu mai transmite că poate conduce oastea în următoarea luptă.
Dacă, în schimb, Bolojan va alege lupta politică, vom mai auzi de el. Dacă nu o face, ei bine, atunci se va alege cu un tablou de fost premier pe holul principal de la Palatul Victoria și cu eticheta de speranță irosită care s-a născut talent administrativ și a murit politic înainte să devină cu adevărat un lider.