Corespondență de la Congresul PNL: Bolojan e ultima speranță a României și a liberalilor, dar mulți abia așteaptă „să-și rupă gâtul” la guvernare
Am fost la Congresul PNL și am văzut un partid care aplaudă public, dar oftează în privat. Bolojan vorbește de reformă, însă în jurul lui stau oameni care trăiesc din exact ce vrea el să taie.
În primul rând, liberalii s-au adunat pentru validarea lui Ilie Bolojan ca lider plin, nu doar interimar, al formațiunii din care fac parte și care e slăbită după eșecurile electorale de la ultimele rânduri de alegeri, are datorii de milioane de euro în conturi și disprețuită de o parte importantă a societății, în ciuda faptului că are o nouă conducere. Na, anii în care Iohannis dicta ritmul în PNL nu pot fi șterși cu buretele.
Mi-a zis azi un lider regional că partidul s-a dezbrăcat în ultimii ani, prin prostiile pe care le-a făcut la ordinul lui Iohannis, de sensul pe care îl avea, cel puțin teoretic. Și liberalul cu care am vorbit chiar înainte de discursul lui Bolojan mi-a mai indicat: „Domnu’ Badea, vă mai aduceți aminte că am avut un președinte liberal de dată mai recentă care ne-a spus că #româniitrebuiesăștie? Uitați că, în ultimii ani și la ultimele alegeri, românii s-au uitat mai atent la noi și acum știu cine suntem”.
Oficial, a fost un congres de relansare a partidului, cu fețe noi în conducere și în ceea ce privește coordonarea partidului pe regiuni. Neoficial, a fost însă un congres de supraviețuire al liberalilor.
Aproape trei sferturi din sală arătau, la nivelul conversațiilor individuale și al privirilor, că așteaptă ca Bolojan „să-și rupă gâtul”. Desigur, aplauzele s-au auzit în număr foarte mare, dar au fost mai degrabă gesturi ritualice decât semne reale de susținere.
Mulți dintre cei prezenți, că a fost vorba de primari, parlamentari ori baroni de județ, fac parte, în realitate, din aceeași cultură a sinecurii și a rețelelor clientelare pe care Bolojan a denunțat-o de la tribună. Iar dacă vor trebui să saboteze din interior guvernarea și pe premierul care le e și șef de partid, pentru a-și proteja privilegiile, o vor face fără să clipească. Iar gașca de liberali din jurul lui Eduard Hellvig (fostul director al SRI), care își păstrează influența discretă, dar activă, este un exemplu perfect în acest sens.
Discursul lui Ilie Bolojan a început cu o notă personală, prezentându-și cariera politică și relația cu PNL, partid care i-a oferit oportunitatea de a-și demonstra abilitățile. Premierul a adresat un mesaj direct celor prezenți: „Cei care vreți să puneți osul la treabă aveți în PNL un culoar să faceți asta.”
Apoi, fără ocolișuri, Bolojan a trecut la enumerarea erorilor care au adus partidul în criza în care se află acum. A vorbit în special de distanțarea iberalilor de cetățeni, alegători și ideile care stau la baza partidului:
„Am uitat de valorile și principiile noastre, de identitatea noastră. Am neglijat electoratul tânăr și dinamic, marile orașe, alegătorii cu profesii liberale. PNL a pierdut legăturile organice pe care le avea cu societatea civilă, cu zonele de expertiză profesională, dar și cu românii din străinătate. Să vă aduceți aminte cum votau în urmă cu câțiva ani de zile. Am renunțat să mai fim un partid de viziune și ne-am mulțumit să fim un partid de structuri. Sigur, întotdeauna ai nevoie de structuri puternice, dar ele dau rezultate atunci când operează în numele unor valori și au o direcție care să motiveze. Știți cum ne-am bazat pe primarii noștri, că vor face și vor trece, dar trebuie să aibă combustibil pentru a putea convinge electorii noștri”.
Cumva, Bolojan a încercat să preia controlul asupra partidului cu un discurs sobru, aproape tehnocratic, vorbind despre ordine în finanțele țării și despre un stat eficient care nu mai trebuie să risipească bani.
Și, poate pentru prima dată într-un astfel de cadru, un candidat la funcția de președinte al unui partid tradițional a rostit clar că „parazitarea statului prin sinecuri” este una dintre cauzele majore ale deficitului bugetar. Eram în față, la câțiva metri de el, și m-am întors în sală să văd reacția colegilor lui liberali. Am zărit multe priviri arogante care parcă s-ar fi tradus drept „aha, s-o crezi tu. Până la urmă, cine ești, bă, să vii să ne deranjezi treburile?”
Adevărul e, prieteni, că în sală au fost mulți dintre PNL-iștii care trăiesc și prosperă pentru că întrețin și patronează rețele extinse de sinecuri din instituțiile publice și companiile de stat, fix cum fac și PSD-iștii.
Bolojan a mai spus că „alegătorii reproșează partidelor tradiționale faptul că au devenit o trambulină pentru ambiții personale, că au înlocuit criteriul competenței cu acela al apartenenței de partid și că s-au transformat în surse de risipă și sinecuri”.
Deci, în ciuda multora dintre liberalii prezenți la Congresul PNL, pilonii pe care Bolojan și-a asumat să construiască viitorul partidului sunt clari, dar momentan doar în concepția sa: ordine în finanțele țării, bună guvernare și respect pentru cetățeni.
„Viitorul PNL nu va putea fi separat de rezultatele guvernării”, a atenționat Bolojan, legând soarta partidului de performanța administrativă.
Apoi a definit și adversarii partidului și ai liberalismului autentic, dar a indicat clar că aceștia nu sunt neapărat entități politice, ci mai degrabă fenomene sociale: obținerea unei diplome fără efort, câștigul nemeritat, promisiunile fără fundament ale politicienilor. „Noi nu promitem miracole, cei care au făcut ceva știu că rezultatele se obțin cu efort. Nu trebuie să vindem iluzii, dacă vrem să ne fie mai bine trebuie să avem un stat eficient care nu-și risipește banii”, a mai spus Bolojan.
O bună parte din liderii cu care am vorbit, fie că sunt eurodeputați, parlamentari sau primari, mi-au confirmat că nu sunt deloc entuziasmați de situație. Majoritatea au acceptat tacit ideea că Bolojan e singurul care poate trage partidul din prăpastie, dar mulți nu au mari speranțe. În plus, un lider regional chiar mi-a indicat faptul că „lasă-l să încerce” nu e același lucru cu „suntem cu el până la capăt”, sugerând că nu ar trebui să se piardă din vedere relația cu PSD.
Ce indică asta? Că liberalii, în ciuda a ceea ce declară acum, s-au mulțumit să se înfrupte din populismul guvernării Ciucă–Ciolacu patronată de Iohannis.
Scurt pe doi, în spatele aplombului reformist al lui Bolojan grvitează acum două întrebări de 1.000 de puncte:
1) Ce se întâmplă dacă PSD decide să iasă de la guvernare pentru că își dă seama că reformele premierului le fac viața grea baronilor roșii?
2) Și ce se întâmplă dacă rețelele de sinecuri pesediste și peneliste din instituții și companii publice sunt într-adevăr amenințate de planurile lui Bolojan?
Pentru momentul în care sprijinul parlamentar pentru actualul guvern va fi amenințat, Bolojan are nevoie urgentă în partid de un om de încredere care să-i consolideze sprijinul printre deputați și senatori, în eventualitatea unui guvern minoritar care să continue planul de reforme pe care l-a anunțat. Oare există un Frank Underwood în PNL?
Altfel, dacă nu poate să rămână premier și operațiuniile de sabotaj din parte PSD și din interiorul PNL vor da rezultate, Bolojan va sfârși politic în ideea că s-a născut talent, dar a „murit” speranță. Oricum e ultima speranță că România se mai poate reforma cu adevărat în interesul cetățenilor și mai poate fi salvată de accederea la putere a extremiștilor de dreapta la următoarele alegeri.
Apropo, PSD a fost singurul partid din coaliția de guvernare care nu a avut reprezentant la Congresul liberalilor. Restul partidelor din coaliție au fost acolo, măcar de formă, iar absența PSD este un mesaj clar: apele sunt tulburi, iar pachetul doi de măsuri fiscale propus de Bolojan, care taie adânc în interesele celor care controlează resurse publice prin clientelism, nu a făcut decât să intensifice tensiunile dintre noua conducere a PNL și PSD-iști.
În finnal, da, trebuie menționată și relația deplorabilă a PNL cu presa. La acest Congres nu au existat scaune, mese și prize pentru jurnaliști, iar fiecare și-a găsit locul pe unde a putut. Iar asta arată o lipsă mare de respect și de profesionalism în relația liberalilor cu presa.
Detaliul ăsta, deși pentru unii poate părea minor, e fix dovada cea mai clară a disprețului constant al partidelor față de cei care documentează aceste momente politice prin care politicienii se pozează în mari lideri ai națiunii. În plus, e o oglindă foarte curată care afișează în mod clar cât de deformată e relația dintre putere și societate.