Corespondență de la München: Se prăbușește vechea ordine transatlantică. America lui Trump propune un NATO 3.0
Azi începe Conferința de Securitate de la Munchen, iar ediția din acest an e mai importantă ca oricând a fost în ultimii cel puțin 10 ani, pentru că stă sub semnul raportului publicat luni de organizatori și intitulat sugestiv „Under Destruction” (în curs de distrugere).
Diagnosticul e sumbru: ordinea internațională construită după 1945 nu mai este doar amenințată, ci se află într-un proces accelerat de distrugere, iar experții MSC avertizează că Administrația Trump, prin tot ceea ce a făcut în ultimul an, a deschis o eră a „politicii barosului”, în care reformele prudente sunt înlocuite de o voință de a dărâma instituții considerate ineficiente.
Ei bine, viziunea asta e percepută de aliații NATO nu ca o simplă ajustare, ci ca un atac asupra principiilor fundamentale ale cooperării transatlantice.
Raportul are o concluzie dureroasă pentru liderii europeni: dependența militară de Washington a devenit o piedică strategică, limitând capacitatea Europei de a acționa suveran atunci când deciziile SUA contravin dreptului internațional sau normelor comerciale libere.
De aceea, Europa privește cu o neliniște profundă ceea ce autorii numesc o alunecare a democrației americane spre un „autoritarism competitiv”.
Tensiunile care se simt aproape în fiecare respirație, aici, la Munchen, sunt alimentate de acțiuni care păreau de neconceput în anii trecuți, precum presiunile Casei Albe asupra Ucrainei pentru a accepta cedări teritoriale în favoarea Rusiei agresoare sau retorica agresivă privind achiziționarea Groenlandei și impunerea de tarife comerciale punitive aliaților tradiționali.
Aceste mișcări transformă Statele Unite din garantul ordinii mondiale de după Al Doilea Război Mondial în principalul său „demolator”, după cum indică raportul MSC.
Autorii raportului mai remarcă o „afinitate tulburătoare” a actualei administrații MAGA față de regimul dictatorial de la Moscova, punctând faptul că noua strategie de securitate a SUA omite, în mod surprinzător, un capitol dedicat amenințării ruse. În acest timp, oficialii americani nu ezită să critice dur Uniunea Europeană pentru presupuse derapaje democratice, creând o ierarhie a relațiilor care sfidează logica tradițională a alianței dintre SUA și Europa.
Ei bine, în fața acestei realități, mesajul raportului din acest an al Conferinței de Securitate de la Munchen e că Statele Unite sunt „elefantul din cameră” când vine vorba de destrămarea ordinii mondiale post-1945.
Pentru europeni, raportul e un ca un avertisment de supraviețuire: într-o eră a distrugerii, diplomația prudentă și comunicatele sterile sunt rețete sigure pentru eșec.
Așa că liderii europeni sunt îndemnați să dea dovadă de un curaj politic și să devină „constructorii” propriei securități, în loc să rămână simpli spectatori ai demolării sistemului de securitate care până acum era asigurat de americani.
Deși ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, a respins ferm aceste concluzii ale raportului chiar la evenimentul de lansare, insistând că Washingtonul dorește doar o Alianță „mai puternică și mai capabilă”, discursul de joi, 12 februarie, pe care l-a susținut subsecretarul american pentru politică din cadrul Departamentului de Război al SUA, Elbridge Colby, la reuniunea miniștrilor apărării din NATO pare să confirme o schimbare totală de filozofie strategică din partea americanilor în relație cu aliații europeni.
NATO 3.0 și sfârșitul erei de protecție necondiționată a Americii în Europa
Intervenția subsecretarului american Elbridge Colby la ministeriala NATO e, de fapt, momentul adevărului pentru parteneriatul transatlantic. Acesta a pus capăt definitiv iluziilor „momentului unipolar” de după Războiul Rece, afirmând că politica de putere brută a revenit, iar Alianța trebuie să se adapteze sau va dispărea.
Mesajul a fost unul cât se poate de clar: epoca în care Statele Unite acopereau costurile și logistica apărării convenționale a Europei s-a încheiat definitiv, fiind necesară o revenire la realismul dur al puterii.
Elbridge Colby, considerat arhitectul noii strategii de apărare a SUA, a propus o restructurare radicală pe care a numit-o „NATO 3.0”.
Iar pentru asta a împrțit istoria NATO în trei perioade.
„NATO 1.0” a fost modelul de succes al Războiului Rece, definit de un realism dur și de o împărțire echitabilă a poverii, unde succesul depindea de asumarea de către aliați a propriei apărări. Din această perspectivă, actuala presiune a Washingtonului nu este o abandonare, ci o revenire la rădăcinile sănătoase ale Alianței.
Prăbușirea URSS a dat naștere modelului „NATO 2.0”, caracterizat prin dezarmare pe continent și o mentalitate „liberal-internaționalistă” axată pe operațiuni în afara zonei de tratat. Colby a fost tranșant la acest punct, indicând că această versiune este depășită și periculoasă, căci a creat o dependență europeană nesustenabilă față de puterea militară americană, în timp ce restul lumii s-a schimbat fundamental.
Așa că ceea ce propune SUA astăzi este „NATO 3.0”, adică un model mult mai apropiat de realismul inițial, în care Europa își asumă responsabilitatea principală pentru apărarea convențională a continentului. Washingtonul avertizează că a proclama clișeele vechii ordini fără o strategie reală nu ajută Europa, ci o condamnă la vulnerabilitate în fața unor așteptări nerealiste.
Colby a subliniat că asta nu este o viziune anti-europeană, ci un gest de „prietenie adevărată” prin onestitate. Colby a mai spus că ceea ce propune administrația Trump nu este o retragere a Americii din NATO, ci o „recalibrare” necesară, forțată de realitatea că resursele SUA trebuie prioritizate pentru apărarea propriei emisfere și pentru confruntarea cu ascensiunea Chinei în Indo-Pacific.
În consecință, Europa, fiind bogată și tehnologizată, trebuie să furnizeze grosul forțelor necesare pentru a descuraja agresiunile convenționale pe propriul continent.
De la promisiuni la fapte
Iar schimbarea despre care vorbește Elbridge Colby nu mai este doar teoretică, ci s-a tradus deja în fapte în plan tactic. Iar exemplul cel mai clar este decizia recentă a SUA de a preda conducerii europene două dintre principalele posturi de comandă ale NATO, respectiv Comandamentul Forțelor Întrunite de la Napoli (care urmează să fie condus de Italia) și Comandamentul Forțelor Comune de la Norfolk (care urmează să fie condus de Marea Britanie).
Mai concret spus, se pun în practică cerințelele lui Trump potrivit cărora americanii păstrează umbrela nucleară și sprijinul strategic global, dar europenii trebuie să fie cei care asigură trupele și echipamentele pe teren.
Această recalibrare forțată pune Europa în fața unor standarde financiare fără precedent. Summitul NATO de la Haga din 2025 a marcat deja borna istorică de 3,5% și 5% din PIB pentru apărare ca nou standard al Alianței.
Dar strategia lui Colby impune Europei o disciplină militară strictă, dincolo de sumele alocate pentru consolidarea securității europene. Subsecretarul american pentru politică a sugerat în discursul său că nu mai este suficient ca statele să declare bugete mai mari. Contează „output-ul”, adică forțe gata de luptă, stocurile reale de muniție și o industrie de apărare capabilă să susțină un conflict de mare amploare.
Antonia Pup, care este asistentă universitară la Georgetown University din Washington DC, a observat că prezența lui Colby în Europa în aceste zile are meritul de a „traduce” fără ocolișuri noua Strategie de Apărare a SUA pentru europeni.
Mesajul transmis este unul brutal dar care ar trebui să ne trezească cu totul, având în vedere că Elbridge Colby a spus:
„Pentru Statele Unite, responsabilitatea noastră este să fim clari, sinceri și consecvenți. Vom continua să oferim descurajarea nucleară extinsă a SUA. De asemenea, vom continua, într-o manieră mai limitată și mai focalizată, să furnizăm capabilități convenționale care contribuie la apărarea NATO. Angajamentul nostru este să fim deschiși cu dumneavoastră… să ne pregătim forțele pentru a ne face partea sub Articolul V, cu Europa preluând rolul principal în apărarea sa convențională.
Dar vom continua, de asemenea, să insistăm în mod respectuos, dar ferm și constant pentru o reechilibrare a rolurilor și responsabilităților în cadrul Alianței. Aceasta nu este o presiune de dragul presiunii. Este o presiune în slujba unui NATO mai puternic și mai credibil”.
Această declarație confirmă că umbrela nucleară americană rămâne pe poziții, dar scutul convențional trebuie construit acum în fabricile și unitățile militare europene. Washingtonul promite să continue antrenamentele comune și planificarea sub Articolul V, însă cu o condiție imperativă: Europa trebuie să fie în prima linie a propriei apărări convenționale. Adică să-și creeze propria autonomie strategiă.
Schimbarea rolului europenilor în NATO
Asistăm practic la o fază de schimbare forțată de americani a rolului europenilor în NATO. Colby a avertizat că alianțele slăbesc atunci când poverile sunt dezechilibrate, nu neapărat din rea-voință, ci din cauza tensiunii structurale.
Așa că strategia americană caută parteneriate între egali, nu dependențe care erodează reziliența pe termen lung a ambelor maluri ale Atlanticului, a ținut să mai indice oficialul american.
Pentru Europa, provocarea este imensă: trebuie să prioritizeze eficiența luptei în detrimentul birocrației. Colby a cerut aliaților să facă alegeri dificile privind structura forțelor și capacitatea industrială.
Ce trebuie cu toții să reținem e că există deja semne că NATO merge săre direcția cerută și impusă de SUA. Mai mulți aliați europeni, spune Colby, au crescut deja semnificativ cheltuielile pentru apărare, iar procesul de planificare al NATO sub comanda generalului Grynkewich devine tot mai axat pe cerințele reale de luptă.
Totuși, ritmul trebuie accelerat pentru a atinge promisiunea „NATO 3.0”, a mai indicat subsecretarul de stat american. Viziunea sa expusă la reuniunea de la Bruxelles și avertismentele raportului din acest an al Conferinței de Securitate de la München indică spre aceeași concluzie: vechea lume a dispărut, iar dacă Europa reușește să își asume acest nou rol de apărător principal, NATO va ieși mai puternică și mai credibilă din toată povestea asta pentru deceniile care vor veni.
Alternativa e sumbră, prieteni. Fără o reechilibrare reală între europeni și americani, tensiunile transatlantice vor continua să fragilizeze NATO, lăsând întregul Occident vulnerabil într-o lume care nu se mai respectă regulile, ci doar forța capabilă să le susțină.
Relația cu Rusia
Un aspect crucial al viziunii lui Elbridge Colby pentru „NATO 3.0” este resuscitarea filozofiei diplomatice a Raportului Harmel, un pilon istoric care a definit strategia Alianței în 1967.
Colby propune o „abordare pe două căi” (dual-track) față de Rusia, care refuză să vadă forța militară și diplomația ca fiind în opoziție. Această strategie presupune ca NATO să își consolideze capacitatea de apărare și descurajare la un nivel care să facă agresiunea imposibilă, folosind însă această forță ca un fundament solid pentru un dialog politic onest și pragmatic cu Moscova.
Apelul la raportul Harmel în discursul de la Bruxelles subliniază că în viziunea americanilor, securitatea nu se obține doar prin acumulare de armament, ci și prin abilitatea de a negocia dintr-o poziție de putere.
Iar Colby plasează eforturile lui Trump de a întări militar Alianța, concomitent cu încercările de a negocia un sfârșit al războiului de agresiune pornit de ruși în Ucraina. Să recunoaștem totuși că e o portretizare romantică și de PR pentru Trump, dar și un semnal clar că Washingtonul consideră deschiderea canalelor de comunicare cu Rusia o necesitate strategică, nu un semn de slăbiciune, atâta timp cât Europa își preia rolul de apărător convențional principal.
Abordarea asta amintește de perioada „NATO 1.0” din anii ‘70 și ‘80, când „Dual Track approach” a permis Occidentului să contracareze rachetele sovietice prin desfășurarea propriei forțe, forțând simultan Kremlinul să revină la masa negocierilor pentru controlul armamentului.
Colby sugerează că modelul „NATO 2.0” a eșuat tocmai pentru că a abandonat acest echilibru în favoarea unui „liberalism internaționalist” care a ignorat politica de putere. În viziunea sa, stabilitatea Europei în 2026 poate fi restabilită doar dacă Alianța devine suficient de puternică militar pentru a-și permite să fie diplomatică.
Aici avem parte de un realism tăios care avertizează aliații că, fără o forță convențională europeană credibilă, eforturile diplomatice de a pune capăt conflictelor de pe continent vor fi lipsite de substanța necesară pentru a asigura o pace durabilă.
Reacții
NATO 3.0 este „un mod bun de a explica punctul său de vedere, cu care suntem total de acord”, a declarat ministrul norvegian al apărării, Tore Sandvik, pentru Politico Europe.
„Îi cunoaștem pe americani. Ei trebuie să fie mai prezenți în Pacific, iar asta schimbă și NATO”, a mai spus acesta.
Declarațiile lui Colby au generat un sentiment de ușurare în rândul aliaților europeni, unii dintre ei temându-se în privat că oficialul SUA va folosi ocazia de a vorbi pentru a-i critica dur.
Însă reacțiile de după discurul lui Colby au arătat un contrast puternic față de summit-urile NATO recente, unde oficiali americani, precum Hegseth, au mustrat Europa pentru că nu își plătește partea echitabilă pentru apărare și pentru că încearcă să limiteze achizițiile de armament american.
Discursul lui Colby a fost „relativ pozitiv și echilibrat”, a declarat sub protecția anonimatului un diplomat NATO. A părut „liniștea de după furtună”, a adăugat un alt diplomat NATO.
La rândul său, Secretarul general al Alianței, Mark Rutte, a minimalizat criticile potrivit cărora disputa privind Groenlanda ar fi afectat NATO: „Întotdeauna vor exista dezbateri și discuții în NATO. Vă asigur că ar fi foarte plictisitor dacă nu ar fi așa”.