Corespondență de la summitul NATO din Ankara: Rutte îi face pe plac lui Trump, Europa se reînarmează și vorbește despre autonomie, dar cheia rămâne la americani
Majoritatea aliaților, în frunte cu Secretarul General Mark Rutte și președintele Erdogan, încearcă să-l mulțumească pe Donald Trump. Iar pentru asta aliații din NATO au semnat azi, la Forumul NATO pentru Industria de Apărare, o serie de acorduri privind rachetele cu companii americane.
E vorba, mai exact, de rachete Stinger, AMRAAM, interceptoare PAC-3 pentru sistemele Patriot și producție de ATACMS, adică rachetele alea cu rază de 300 de kilometri folosite intens în Ucraina.
Lockheed Martin și Rheinmetall au semnat un memorandum de înțelegere pentru a produce în comun rachete ATACMS în Germania, iar asta e o mișcare care ar marca prima fabricare a rachetei balistice cu rază scurtă de acțiune în afara Statelor Unite.
Am vorbit cu mai multă lume, aici la Forumul NATO pentru Industria de Apărare, iar ideea centrală era că e nevoie să se refacă stocurile de rachete și apărare antiaeriană, golite atât de sprijinul pentru Ucraina, cât și de consumul militar recent al SUA în conflictul cu Iranul.
Concret, americanii își păstrează controlul strategic asupra acestor sisteme, inclusiv prin mecanismele de vânzare militară externă, dar acceptă ca Europa să capete mai multă capacitate industrială locală.
Germania, Olanda, Polonia, Suedia, Belgia, Canada, Finlanda și Norvegia apar în diferite formule ale acestor inițiative, alături de companii americane precum RTX, Raytheon și Lockheed Martin.
Și România a fost amintită azi prin faptul că face parte dintr-un grup de 11 state membre care vor cumpăra aeronave suedeze de supraveghere și control Saab GlobalEye, care vor înlocui vechea flotă de avioane-radar AWACS din Europa.
De ce contează anunțul ăsta? Pentru că războiul, am văzut mai ales în ultimul an, și-a dezvoltat și partea aia care ține de capacitatea de a vedea din timp drone, rachete balistice, rachete de croazieră, nave și mișcări ostile în aer, pe mare și pe uscat. Pe scurt, înainte să ai cu ce să te aperi, trebuie să vezi de ce și de cine trebuie să te aperi. Iar România, prin poziția sa,nu își permite luxul de a nu investi în prevenție securitară.
Realitatea e că Europa vrea autonomie strategică și industrie proprie de apărare, dar depinde încă masiv de tehnologia americană și marele complex militar-industrial al unchiului Sam.
Americanii, la rândul lor, vor să rămână principalul furnizor al reînarmării europene, mai ales într-un moment în care UE împinge tot mai mult inițiative de finanțare și achiziții cu accent pe producția europeană.
Cu alte cuvinte, reînarmarea Europei nu înseamnă automat independență militar-industrială de SUA doar pentru că se produc sau se repară mai multe rachete și arme pe continent. Dimpotrivă, sistemele de apărare cumpărate de europeni rămân americane ca design, licență, tehnologie și control al vânzărilor. Deci controlul strategic rămâne la americani.
Concluzia pe care o trag după discuțiile pe care le-am avut azi la Ankara, e că marele complex militar-industrial al SUA are încă o mare forță, are experiență care e validată inclusiv de aliații care îi critică pe americani în public pentru puncte electorale, are tehnologie capabilă să rezolve probleme importante, are capacitate de producție că-i ditamai colosul și are o infrastructură de securitate pe care Europa nu o poate reproduce peste noapte doar prin declarații frumoase la Bruxelles făcute de Ursula von der Leyen.
Am stat azi cu un diplomat norvegian și un oficial lituanian la masă și am fost de acord toți trei cu faptul că problema nu e că europenii cumpără, produc sau repară sisteme americane pe continent. E fix invers, adică oamenii care lucrează în domeniul securității sunt conștienți că într-un context de război prelungit de Rusia lui Putin la granița NATO și cu stocuri militare consumate masiv după sprijinul acordat Ucrainei, e vital ca Europa să aibă acces rapid la rachete, interceptoare, sisteme antiaeriene și muniție.
Problema apare atunci când discursul politic vinde publicului iluzia unei desprinderi rapide de dependența față de SUA, deși realitatea industrială și geopolitică spune altceva.
Europa poate și trebuie să-și construiască propria bază industrială de apărare, dar asta nu se face prin retorică, ci prin fabrici, lanțuri de aprovizionare, investiții, contracte, licențe și ani întregi de consolidare a industriei tehnologice, mi-a spus diplomatul norvegian, care a ținut să sublinieze că „până atunci, adevărul incomod e că securitatea europeană rămâne profund legată de America, iar să te prefaci că nu e așa nu înseamnă autonomie strategică, ci autoamăgire strategică”. Din respect pentru deschiderea pe care au avut-o cu mine, le-am păstrat anonimatul. Însă azi am aflat și învățat multe lucruri.
Între timp, secretarul general al NATO a avut și un mesaj public înainte de summit, pe care l-a dat într-un interviu pentru Politico. Spune Mark Rutte că „Trump a avut dreptate când a presat aliații NATO să își majoreze cheltuielile pentru apărare, a avut dreptate când i-a determinat să-și modernizeze armatele și a avut dreptate când a lansat un război cu Iranul”.
La rândul său, Donald Trump a fost întrebat de un reporter, la începutul întâlnirii cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, dacă este mulțumit de progresul țărilor din NATO în ceea ce privește cheltuielile pentru apărare.
„Vom vedea. Am fost foarte dezamăgit de NATO. Sincer, dacă nu s-ar fi ținut în Turcia, unde prietenul meu este un lider foarte puternic, e posibil să nu fi participat”, a spus Trump.
Pe de altă parte, Zelenski a urcat pe scena Forumului NATO pentru Industria de Apărare și a îndeamnat Europa să accelereze producția de apărare aeriană, declarând aliaților NATO că Ucraina a devenit „o sursă de capacitate defensivă extraordinară” pentru Alianță.
Președintele Ucrainei a adăugat că Europa are nevoie de sisteme antibalistice produse în masă, la prețuri accesibile, cât mai curând posibil. „De fapt, chiar astăzi”, a spus Zelenski.
„Singurul lucru pe care mai trebuie să-l facem aici, în Europa, este să construim o apărare puternică împotriva rachetelor balistice ale Rusiei. Aceasta este o mare provocare, este adevărat. Acesta este ultimul avantaj major al Rusiei”, a mai indicat Zelenski.
După discurs, președintele ucrainean a avut o întâlnire cu Mark Rutte, care a reiterat accentul Alianței pe consolidarea apărării aeriene a Kievului.
Pe scena Forumului NATO pentru Industria de Apărare, Zelenski a cerut din nou ca Ucraina să adere la NATO și a spus că armata ucraineană „elimină” lunar aproximativ 30.000 de militari ruși, majoritatea covârșitoare loviți de drone.
Iar comparația apărută zilele trecute în presa din Ucraina, potrivit căreia un recrut rus nou trimis pe front ajunge să trăiască mai puțin decât o muscă, rezumă brutal această realitate care arată că infanteria clasică, împinsă în valuri spre poziții apărate de drone, senzori, artilerie și muniție ghidată, a devenit carne de tun într-un război industrializat și digitalizat.
Pentru cine nu știe, bloggerii militari ruși pro-război au declarat pe canalele de Telegram că trupele din Ucraina supraviețuiesc doar „20-35 de minute” pe linia frontului din cauza războiului cu drone și atacurilor de infanterie de mare intensitate.
De asta Zelenski își permite să le spună direct aliaților că nu ar mai trebui să trateze Ucraina ca pe o problemă de securitate din afara NATO, pentru că armata ucraineană apără deja flancul Estic, macină lunar zeci de mii de militari ruși și produce lecții militare pe care armatele occidentale încă le studiază din rapoarte.
Așa că întrebarea de azi a lui Zelenski „credeți că ar fi corect ca o țară și un popor cu un asemenea nivel de capacitate defensivă să trăiască în afara NATO?” nu e ține doar de retorică politică. Zelenski îi pune practic Alianeți un reflector în ochi și o obligă să răspundă de ce, dacă Ucraina e suficient de bună ca să țină Rusia pe loc, să testeze drone, să lovească rafinării, să epuizeze armata rusă și să apere indirect Europa, nu este și suficient de bună și pentru masa politică a NATO?
Tot azi, la Ankara, NATO a mai anunțat ceva important, dar mai puțin spectaculos pentru publicul larg: lansarea platformei „NATO Front Door for Industry” și a unui mecanism numit „NATO Engine”, prin care Alianța încearcă să conecteze mai rapid companiile de apărare cu nevoile reale de producție, achiziții și inovare militară.
Mai clar spus, NATO încearcă să reducă birocrația, să spună mai clar industriei ce are nevoie și să lege fabricile, companiile și capacitățile de producție din Europa, Canada și SUA.
Care-i baza de la care se pleacă? Păi demontarea retoricii și înlocuirea ei cu lucruri practice, căci una e să spui politic că bagi 5% din PIB în apărare și alta e să transformi banii ăia în rachete, drone, radare, muniție și sisteme care chiar pot fi folosite.
Și să știți că sunt și companii românești private care au participat azi Forumul NATO pentru Industria de Apărare. Ele au fost invitate de Guvernul României, semn că industria noastră de strat-up-uri în defence începe să se consolideze și să fie băgată în seamă la nivelul alianței.
Bogdan Ochiană, CEO-ul Orbotix Industries, o companie care produce drone militare, care negociază acum pentru a intra în SAFE și care recent a deschis și o fabrică la Brașov, a declarat că firmele românești din industria de apărare au nevoie de două lucruri esențiale ca să poată crește.
Primul e accesul la NATO Engine, mecanismul prin care companiile pot fi conectate mai rapid cu producători, parteneri și lanțuri industriale capabile să le ajute să scaleze producția.
Al doilea este apariția unei bănci dedicate apărării, care să ofere finanțare specializată pentru companiile din domeniu. În lipsa unui asemenea instrument, firmele românești precum Orbotix sunt nevoite să atragă capital din Germania, SUA sau din alte piețe, ceea ce le ajută să se dezvolte, dar le reduce treptat ponderea capitalului românesc în aceste companii.
Dar despre Banca multilaterală pentru Apărare, Securitate și Reziliență o să citiți mâine într-un material EXPLICATIV separat.
Bogdan Ochiană a spus jurnaliștilor români prezenți la Ankara și că a deschis o subsidiară la Kiev, unde a făcut teste și continuă colaborarea cu instituții și companii din Ucraina.
Mai mult, compania discută cu firme ucrainene pentru un posibil joint venture în România. Iar ăsta e un detaliu care ar trebui să ne bucure, căci asta e exact direcția în care trebuie să meargă statul român. Nu doar să cumpere tehnică militară din afară, ci să lege industria locală, inclusiv cea privată, de lecțiile reale ale războiului din Ucraina.
La Forumul NATO pentru Industria de Apărare a fost prezent azi și Mihai Filip, fondatorul OVES Enterprise, o altă companie românească care produce dorne militare și care negociază acum în programul SAFE. Mihai Filip a spus jurnaliștilor cu care a vorbit azi la Ankara că prezența la forum are ca miză încheierea unor parteneriate cu firme relevante din regiune, în special pentru proiecte care țin de consolidarea securității maritime și aeriene.
Deci România are şansa de a deveni un actor important în noua arhitectură industrială de apărare a NATO, așa cum a declarat azi jurnaliștilor români și ministrul Apărării, Radu Miruţă.
Însă trebuie ca statul român să înțeleagă că industria de apărare se construiește sănătos dacă se dă acces real și companiilor românești (care au viteză mai mare ca statul) la masa unde se împart proiectele mari în apărare și se lucrează mai mult în ideea parteneriatului public-privat (dar care să nu se blocheze din cauza birocrației sau intereselor obscure).
Adică, ce vreau eu să spun e că trebuie se se acorde mai multă atenție competenței, nu rețelelor de putere și infleunță transpartinice care văd industria de apărare doar ca pe o altă zonă în care pot face combinații pentru a câștiga bani foarte mulți.
Între timp, președintele Nicușor Dan a ajuns și el la Ankara și a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA prezentă la summitul NATO.
