Am fost azi în Parlament să văd de la firul ierbii căderea în direct a guvernului Siegfried Mureșan. Ideea centrală e că acest guvern nu a căzut azi în Parlament. El era sortit eșecului înainte ca parlamentarii să intre în sală.
Atmosfera de la Parlament a fost surprinzător de relaxată pentru o zi în care, teoretic, se decidea cine va guverna țara. Nu a existat tensiunea unui vot care se joacă până în ultima secundă și nu s-a negociat frenetic voturile până în ultima clipă, în disperarea că dacă acest guvern nu trece se vor declanșa alegeri anticipate.
Siegfried Mureșan a venit să ceară Parlamentului un vot despre care PNL, USR și UDMR (partidele care l-au susținut) știau că nu le va obține. Iar rezultatul final le-a permis tuturor, inclusiv PSD-ului și AUR-ului, să plece acasă cu mesajul politic pe care venise setați de la începutul zilei să-l livreze.
Pentru PNL, guvernul Mureșan a fost mai ales un exercițiu de delimitare a responsabilității pentru criză. Liberalii, împreună cu USR și UDMR, au putut spune după vot: noi am venit cu premier, miniștri, program de guvernare și voturi, în timp ce ceilalți au refuzat să ofere soluții la criza actuală.
Exact asta a a fost și linia lui Siegfried Mureșan după căderea guvernului său, când a spus că formațiunile care au construit soluția au încercat să închidă criza, iar adversarii lor au prelungit-o.
Asta e o poziționare politică limpede și utilă pentru PNL, mai ales în eventualitatea în care discuția despre alegerile anticipate încă nu a fost elimintă din spațiul public. Liberalii vor să intre în următoarea etapă a jocului politic cu o fotografie simplă: noi am încercat să facem guvern, PSD și AUR l-au blocat. Numai că fotografia asta are o problemă. E îndoită pe la colțuri, iar colțurile arată faptul că actuala criză nu a apărut din neant, iar PNL nu poate șterge cu un discurs de o oră anii în care a guvernat și a împărțit responsabilitatea puterii și mai ales beneficiile guvernării cu PSD.
O problemă similară a avut și discursul lui Sorin Grindeanu. Liderul PSD s-a comportat azi ca liderul unui partid care tocmai a descoperit opoziția. Grindeanu a atacat austeritatea, a atacat guvernarea Bolojan, a atacat PNL și USR și a prezentat guvernul Mureșan drept continuarea unei direcții economice greșite, descrisă direct drept „bolojanistă”.
Ei bine, da, este dreptul PSD să respingă acea direcție și să refuze să voteze guvernul Mureșan. Dar discursul a fost incomplet și propagandistic, pentru că Sorin Grindeanu a scos voit din cadru propriul trecut al ultimilor ani la guvernare.
Pentru cine a uitat, PSD a fost parte a formulei politice care a condus România alături de PNL înainte de ruptura care a produs actuala criză. Așa că nu poți transforma peste noapte toate facturile guvernării în facturile fostului partener.
Aici PNL și PSD fac același lucru din două direcții diferite: fiecare încearcă să păstreze meritele și să expedieze costurile în curtea celuilalt. Grindeanu a vorbit astăzi ca liderul opoziției. Numai că memoria guvernării este încă prea proaspătă pentru ca PSD să poată poza credibil într-un spectator care stă și se uită la manifestarea puterii politice din opoziție.
Separat, Ilie Bolojan a făcut aceeași operațiune în sens invers, doar că discursul lui a fost mai așezat. Mesajul liderului liberalilor a fost că PNL (sub conducerea sa) a încercat să guverneze, să reformeze și să țină lucrurile în mișcare, iar PSD a ales blocajul.
Există fapte pe care liberalii le pot pune în spatele acestei narațiuni, inclusiv ruperea fostei majorități și respingerea actualului cabinet. Dar nici premierul interimar Bolojan nu poate rescrie istoria recentă numai din pixul opoziției PSD.
PNL și PSD au administrat împreună puterea și, cu ea, decizii bune, compromisuri, întârzieri și mai ales eșecuri guvernamentale, nu doar recente, mai ales de lungă durată, precum deficitul bugetar, lipsa reformelor, lipsa combaterii marii evaziuni și lipsa reformei administrativ-teritoriale, pe care nu o dorește nici Grindeanu și nici Bolojan, pentru că nu le satisfac interesul electoral.
Ce am văzut azi în Parlament a fost, de fapt, o competiție pentru stabilirea vinovatului pentru actuala criză. Mai puțin cine repară criza și mai mult cine reușește să convingă publicul că celălalt a produs-o.
UDMR a jucat, din nou, alt joc. Kelemen Hunor nu a avut nevoie să ridice tonul sau să accentueze metafore (ca în alte dăți) ca să transmită că partidul său vrea să rămână în centrul oricărei formule care poate funcționa. Mesajul lui din ultimele zile a fost constant: criza trebuie închisă, majoritatea nu poate fi construită ignorând realitatea aritmetică din Parlament, iar următorul premier trebuie să fie o persoană acceptabilă atât pentru PNL, cât și pentru PSD.
Este aproape definiția poziției pe care UDMR a încercat să o ocupe de fiecare dată când marile partide au ajuns să nu mai poată vorbi între ele.
Kelemen Hunor nu și-a închis nicio ușă. UDMR a intrat în formula de guvern Mureșan, și-a asumat-o, dar nu și-a legat existența politică de ea. Mesajul mai important este ce urmează, iar maghiarii sunt disponibili pentru o construcție care poate produce majoritate și deja spun explicit că sunt gata să-și asume responsabilitate într-o asemenea formulă.
George Simion a venit, în schimb, cu Călin Georgescu în centrul discursului său. A spus explicit că AUR nu va susține o altă variantă de guvern până când Georgescu nu va fi eliberat și a legat situația penală a acestuia de propriile acuzații că ar urma să fie la rândul său arestat.
Să nu mergem totuși după fentă. Simion s-a poziționat public în apărarea lui Georgescu din interes politic și a vorbit direct electoratului care îl vede pe acesta drept simbolul taberei așa-zis suveraniste.
De ce a făcut George Simion acest lucru? Pentru că relația dintre AUR și electoratul mobilizat în jurul lui Călin Georgescu va conta în orice competiție electorală viitoare, iar Simion evită orice imagine de confruntare frontală cu Călin Georgescu. Dimpotrivă, îl folosește pentru a-și consolida puterea.
În paralel, AUR continuă să ceară alegeri anticipate și să se comporte ca un partid care se pregătește electoral. Simion a cerut public anticipate în ultimele săptămâni și a anunțat înaintea votului că AUR nu va sprijini Guvernul Mureșan sau o formulă asemănătoare din care partidul său lipsește.
Simion, în plus, a încărcat un apel și către parlamentarii așa-zis suveraniști, spunându-le că dacă urmează calea AUR și nu votează guvernul Mureșan vor primi un loc pe listă dacă se vor face alegeri anticipate. O promisiune falsă, dar care a fost menită tot ca să arate electoratului cât de tare luptă Simion pentru interesul oamenilor.
În ceea ce privește USR, ei bine, partidul ăsta are o problemă diferită. Dominic Fritz este încă, formal, președintele partidului. Problema pentru el e că centrul de greutate public al partidului nu mai stă exclusiv în președinte. Diana Buzoianu și Radu Miruță sunt tot mai vizibili în prima linie, au făcut parte împreună cu Fritz din delegația trimisă recent la Cotroceni, iar amândoi au fost păstrați în formula de guvern propusă de USR.
În Parlament, Miruță a fost una dintre vocile puternice ale partidului, iar după vot a apărut din nou în prima linie la declarații. Diana Buzaianu, la fel, a fost reprezentantul USR cu cel mai dur discurs la adresa opoziției la guvernul Mureșan. Toate aceste semnale indică faptul că în USR nu mai există o autoritate a liderului, ci că deja există o competiție pentru viitorul lider. Iar Buzoianu și Miruță sunt n ole-pozition pentru acest post.
Unul dintre cele mai interesante semnale ale zilei a venit însă chiar din interiorul PNL. Partidul a părut mai puțin fragmentat public decât în lunile precedente. Inclusiv figuri care au avut rezerve sau conflicte cu actuala conducere au anunțat că susțin guvernul Mureșan.
Alina Gorghiu a fost chiar foarte explicită înainte de vot: a spus că îl susține pe Mureșan și că, în cazul în care acesta cade, va susține și următoarea formulă capabilă să ofere un guvern stabil. Formularea spune aproape tot despre logica zilei.
Votul pentru guvernul Mureșan nu însemna neapărat reconcilierea internă în PNL și nici un cec în alb pentru Bolojan. Însemna pregătirea poziției pentru runda următoare, adică pentru nominalizarea mult mai favorabilă taberei anti-Bolojan din PNL pe care o va face Nicușor Dan.
Președintele a avut și el un rol important azi, pe care însă l-a jucat cu o zi înainte. Marți, Nicușor Dan a spus că alegerile anticipate „nu sunt o soluție” și că acestea doar ar prelungi instabilitatea.
Declarația a venit într-un moment în care șansele guvernului Mureșan erau deja foarte mici. Politic, efectul ei a fost important, căci a redus drastic frica de scenariul în care căderea a încă unui guvern ar împinge automat Parlamentul spre dizolvare.
Constituția, de fapt, nici nu îl obligă pe președinte să dizolve Parlamentul. Articolul 89 spune că șeful statului poate face acest lucru, după îndeplinirea condițiilor prevăzute acolo. Nicușor Dan a mers însă mai departe decât textul constituțional și a indicat public opțiunea sa politică, adică faptul că nu vede anticipatele drept ieșirea din criză. Cu alte cuvinte, parlamentarii care se temeau că un nou eșec îi poate trimite acasă au primit marți un mesaj destul de liniștitor de la Cotroceni că pot să se abțină de la a vota guvernul Mureșan până la următoarea nominalizare.
De aceea, votul de azi nu ne-a spus cine va conduce România. Ne-a spus cine încearcă să plece cu ce poveste din criză. PNL și USR vor să rămână cu imaginea partidelor care au pus o soluție pe masă. PSD vrea să fie partidul care oprește continuarea guvernării Bolojan fără să preia deocamdată costul integral al puterii, care necesită reforme dure în perioada asta. UDMR își păstrează rolul de negociator disponibil pentru formula următoare, iar AUR transformă fiecare etapă a crizei într-o tribună pentru a cere alegeri anticipate și pentru consolidarea propriei zone politice, hrănindu-și electoratul cu frustrare.
În tot acest context, președintele Nicușor Dan încearcă să împingă toate aceste interese înapoi la aceeași masă, după ce a scos public anticipatele din lista soluțiilor pe care le dorește. De asta Parlamentul a fost atât de relaxat astăzi. Nu se vota, în realitate, finalul crizei. Se știa că Mureșan cade. Se vota începutul următoarei negocieri. Și abia aceea va arăta cine este dispus să plătească prețul guvernării, nu doar să câștige puncte electorale din discursul despre cine este vinovat că România nu are încă un guvern cu puteri depline de 148 de zile.
Miza, în fond, e legată de interesul președintelui Nicușor Dan, care vrea ceea ce au avut fiecare dintre predecesorii săi (în mai mică sau mai mare măsură): un guvern care să răspundă în fața sa, nu care să i se opună public.