Cronica unui dezastru pregătit. Cum a fost transformată criza apei din Prahova și Dâmbovița într-o armă electorală

Cronica unui dezastru pregătit. Am scris mult, dar sper că e de folos pentru a elucida multe dintre dezinformările legate de criza apei din Prahova și Dâmbovița, care e fix o operațiune fin construită pentru a destabiliza guvernarea, în plin proces de reformă.

Iar totul a fost gândit ca în ultimele zile de campanie pentru alegerile din București, alegeri care vor seta jocul politic pentru 2026 și mai departe, să se transforme o problemă tehnică într-o criză politică, umanitară și de securitate energetică cu peste 100.000 de victime colaterale care au rămas fără apă potabilă.

Au fost afectate școli și spitale, iar o componentă critică a sistemului energetic național, centrala OMV Petrom de la Brazi, a fost oprită forțat. În spatele acestui dezastru, ei bine, e un lanț de erori și avertismente ignorate.

Dar să o luăm cu începutul:

Criza actuală, prieteni, nu a apărut din senin. Totul a început în iunie 2025, când o inspecție la barajul Paltinu a relevat o avarie gravă: cele două goliri de fund ale barajului (sistemele care permit evacuarea apei de la baza lacului) erau blocate de aluviuni și defecțiuni mecanice. Comisia Națională pentru Siguranța Barajelor a decis că reparația este critică, dar pentru a o efectua, adică pentru a putea decolmata, nivelul apei din lac trebuia scăzut drastic, până la o cotă de avarie de 603-604 mdMN, după cum au indicat specialiștii.

• Pentru cine nu știe, mdMN este prescurtarea oficială pentru Metri Deasupra Mării Negre, adică unitatea standard de măsură a altitudinii în România. În cazul de față, experții au cerut practic ca apa să fie scăzută până când „oglinda lacului” a ajuns la această altitudine specifică, pentru a reduce presiunea și volumul apei, permițând intervenția la fundul barajului.

Operațiunea de golire controlată a început în iulie. Riscul major, cunoscut de hidrologi, era simplu: cu cât nivelul apei scade mai mult, cu atât orice ploaie puternică va antrena nămolul de pe fundul lacului și aluviunile de pe versanți, transformând apa într-o suspensie noroioasă imposibil de tratat de stațiile actuale. Exact acest scenariu s-a concretizat la începutul lunii decembrie, când ploile au crescut turbiditatea apei la un nivel pe care stația de tratare Voila nu l-a putut gestiona.

Cum s-a produs procesul? Păi operațiunea de coborâre a nivelului apei a fost executată conform planului tehnic, dar tocmai această situație a creat „furtuna perfectă” în momentul în care au venit ploile.

Deci, ca să ne înțelegem, șirul faptelor, pe care l-am citit de la cap la coadă ca să înțeleg lucrurile, arată că din iulie până în octombrie, Apele Române au golit treptat lacul. Au atins cota de 620 mdMN și apoi au continuat coborârea spre cota critică de 603-604 mdMN (necesară pentru a ajunge la defecțiunea de pe fundul lacului).

Când apa a ajuns la nivelul foarte scăzut cerut de experți, în lac a rămas un volum mic de apă, dar cu o concentrație mare de aluviuni (nămol) depus pe fund. Exact în acest moment, când lacul era „golit” pentru lucrări, au venit ploile abundente. Torenții de pe versanți au adus și mai mult pământ și resturi.

Experții cu care am vorbit eu ieri ca să mă lămurească mi-au spus că s-a creat, prin urmare, efectul de „malaxor”. Adică apa nouă (de ploaie) s-a amestecat cu nămolul de pe fundul lacului (care era expus din cauza nivelului scăzut).

Ce mai mi-au indicat oamenii din domeniu cu care am vorbit? Că dacă lacul ar fi fost plin, mizeria s-ar fi diluat. Dar fiindcă lacul era scăzut (conform planului tehnic), apa a devenit extrem de tulbure, ca un noroi lichid.

Iar rezultatul nu a fost decât unul singur. Nivelul apei a crescut brusc, dar apa rezultată este acum imposibil de tratat de stația Voila, iar lucrările de reparație au fost oprite pentru că zona de intervenție a fost inundată din nou.

Deși autoritățile par acum luate prin surprindere, documentele arată contrariul. Un raport de inspecție semnat pe 22 octombrie și înregistrat oficial pe 29 octombrie demonstrează că atât Apele Române (administratorul barajului), cât și Exploatarea Sistemului Zonal (ESZ) Prahova (operatorul care livrează apa) știau de „riscul creșterii turbidității”.

În acel document, semnat de 15 specialiști, se atrăgea atenția că lucrările de decolmatare vor tulbura apa. Cu toate acestea, timp de o lună și jumătate, informația nu a ajuns la populație, la primării sau la Ministerul Mediului într-o formă care să indice iminența dezastrului. Mai mult, instituțiile nu au pregătit rezerve de apă și nu au activat scenarii de urgență, bazându-se pe norocul că „poate nu va ploua”.

Desigur, după ce criza a luat amploare și s-a transformat într-un dezastru umanitar, a urmat ping-pongul în ceea ce privește responsabilitatea. Apele Române au acuzat operatorul local, ESZ Prahova, că nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale vechi din 2017, printre care se număra construirea unei „acumulări-tampon” de apă curată pentru stația Voila, care să fie folosită exact în astfel de situații de viitură sau lucrări. Această rezervă nu a fost construită niciodată.

• Dacă această investiție exista, când apa din lac s-a tulburat, operatorul ar fi comutat alimentarea pe acest rezervor tampon, iar populația nu ar fi simțit nimic timp de câteva zile, suficient cât să treacă viitura. Lipsa acestei investiții este o dovadă de nepăsare administrativă transpartinică.

În replică, ESZ Prahova a susținut că Apele Române s-au grăbit cu golirea lacului și că avizele pentru rutele alternative de alimentare au venit cu întârziere. Rezultatul acestei dispute birocratice este că operatorul a rămas fără capacitatea de a filtra apa brută venită din baraj, iar rețeaua a secat.

Care e însă cauza principală a acestei crize? Un dodoloață, ca să ne înțeleagă și patrioții de carton, formată din trei piloni: politizare, neglijență și sabotaj instituțional.

Iar cea mai clară explicație pentru lipsa de reacție și managementul defectuos care a dus la criza actuală poate fi găsită în organigramele politizate ale instituțiilor implicate. Și la lumină a ieșit numele Monica Hunyadi, o individă care a fost până de curând membră în conducerea ESZ Prahova, adică fix compania care nu a luat măsurile necesare. Monica Hunyadi a plecat pe 21 noiembrie, prin acordul părților, din poziția de manager.

Conform investigațiilor G4Media, tipa e este o figură controversată, fost administrator al unui salon de coafură, propulsată ulterior în consilii de administrație ale companiilor strategice de stat (CFR Electrificare sau Autoritatea de Siguranță Feroviară), fără a avea expertiză în domeniu. Numele ei apare și în scandalul zborurilor private „Nordis”, alături de șeful PSD Sorin Grindeanu.

Ei bine, prezența unor astfel de persoane în structurile de decizie tehnică explică, în parte, de ce riscurile au fost ignorate și de ce comunicarea de criză a fost inexistentă.

Mecanismul e șiret, dar eficient. Îl explic ca să fie clar pentru toată lumea: Documentele din 22 octombrie, dată la care Monica Hunyadi încă era în conducerea ESZ Prahova, arată că această instituție știa că apa se va tulbura, dar nu a comunicat Ministerului că stația de tratare va ceda.

De ce? Pentru că exista o miză politică. Prin necomunicarea limitelor tehnologice, s-a creat o capcană. Ministerul a fost lăsat să creadă că situația e sub control (bazându-se pe avizele tehnice), pentru ca apoi, când robinetele au secat, vina să fie aruncată instantaneu pe „haosul de la centru”.

Așa arată un caz clasic de sabotaj birocratic în care funcționarii din teritoriu nu avertizează ministrul (considerat adversar politic) pentru a-l lăsa să deconteze public dezastrul. Deci s-a jucat politic, ascunzându-se informația vitală (că stația nu face față) pentru a genera o criză care să poată fi folosită ca muniție electorală.

Iar parte din plan a fost retorica politică. Sorin Grindeanu a ieșit primul la atac și a spus că „haosul userist” e responsabil pentru lipsa apei și a acuzat-o pe Diana Buzoianu, ministra Mediului de la USR, de incompetență managerială. Liderul social-democraților nu a făcut însă nicio referire la instituțiile pe care partidul pe care îl conduce le-a populat politic în ultimii 35 de ani, la directoarea care a condus înainte saloane de coafură și a ajuns să gestioneze o componentă de infrastructură critică ori la nu clientela de partid care aterizează în funcții publice pe criterii numai de PSD știute. De vină e ministra Mediului, în viziunea lui Grindeanu, pentru că crezut instituțiile din subordine atunci când au garantat că „nu vor fi probleme”.

Ministra Mediului s-a apărat și a pus pe masă adevărul, fără să-l cosmetizeze, susținând că a fost mințită deliberat de subordonații din teritoriu. Ea a declarat la TV că a primit „garanții ferme” că apa nu va fi oprită, motiv pentru care a asigurat publicul că situația e sub control, doar pentru a fi contrazisă de realitate câteva zile mai târziu. Diana Buzoianu a cerut demiteri urgente, acuzând „lipsă de profesionalism” și sabotaj.

Deci problema de fond nu e eroarea tehnică, ci faptul că avertismentele interne existau, dar nu au fost transformate în decizie administrativă sau în plan de criză. Iar primarii ale căror comunități au fost afectate au declarat public că dacă știau, făceau stocuri și avertizau oamenii și pregăteau spitale. Dar n-au știut. De ce? Pentru că sistemul românesc funcționează după regula de aur a supraviețuirii politice: să nu abdicăm de la linia de partid fixată la centru, să nu generăm panică și să jucăm pentru propriul interes.

Însă abordarea asta generează consecințe grave. Iar asta se vede cel mai clar din faptul că OMV Petrom a fost forțată să oprească neplanificat centrala electrică de la Brazi, care asigură 10% din producția de electricitate a României, deoarece nu mai primea apă pentru răcire.

Chiar ministra mediului a recunoscut că la trei ședințe de urgență consecutive din ultimele zile, reprezentanţii Administraţiei Naţionale Apele Române (ANAR) în nicio clipă aceştia nu au ridicat problema conform căreia criza apei din judeţul Prahova ar putea afecta centrala de la Brazi. Diana Buzoianu spune că a aflat despre această problemă de la reprezentanţii companiei petroliere

Iar din tot cazul ăsta reise întrebarea de 1.000 de puncte: Cum poate un stat să se apere de crize reale dacă propriile instituții își ascund una alteia adevărul?

Și evident că o parte din presa de propagandă a PSD, de la Evenimentul Zilei, Știri pe Surse și Gîndul, au împins în spațiul public narațiunea că „Ministera Mediului știa din octombrie și a tăcut”.

Însă minuta din 22 octombrie arată adevărul și consemnează riscul tehnic: creșterea turbidității apei brute pe perioada lucrărilor. Numai că operatorul ESZ Prahova, singurul care știe cât poate duce stația Voila, nu a spus niciun moment că dacă turbiditatea sare de un anumit nivel nu se mai poate trata apa ori că există risc să nu se mai poată livra apă potabilă sau că trebuie activate rezerve, surse alternative și un plan de avarie. În loc să facă acest lucru, ESZ Prahova, instituție din a cărei conducere făcea parte la acel moment Monica Hunyadi, a tăcut. Și repet informația asta ca să înțelegem contextul.

Practic, deși reprezentanții instituției știau limitele tehnologice ale stației pe care o operează, nu au avertizat Ministerul că tulburarea apei echivalează cu oprirea robinetelor. Astfel, Ministerul Mediului a fost lăsat să creadă că problema este gestionabilă, în timp ce în teren se amorsea o bombă socială.

Un alt vector de manipulare a fost folosirea Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Prahova din 6 noiembrie. Presa de propagandă a PSD a susținut că acest document avertiza asupra crizei apei generate de lucrări. În realitate, sensul documentului a fost răsturnat: cine are curiozitatea să citească documentul o să observe că actul avertiza asupra pericolului ca barajul să cedeze dacă NU se fac lucrările, nu că lucrările vor lăsa oamenii fără apă.

În hotărâre se arată că Sistemul de Gospodărire a Apelor Prahova va face tot posibilul pentru „punerea în siguranță a echipamentelor afectate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, ținând cont de faptul că există posibilitatea apariției unei situații de urgență „ca urmare a obturării galeriei de acces GF2 a Barajului Paltinu”.

În Hotarârea nr. 9, postată pe site-ul Consiliului Județean Prahova, Apele Române estimează că, în condițiile actuale date, „nerezolvarea și amânarea problemelor de la barajul Paltinu va crea în continuare probleme de alimentare cu apă brută pentru următoarele 6 luni”.

Altfel spus, lucrurile sunt clare, dar mașinăria de propagandă a PSD a încercat inducerea ideii că autoritățile centrale au ignorat avertismentele locale. Faptic, însă, CJSU a aprobat o intervenție de urgență pentru siguranța barajului, fără ca operatorul de apă să ridice mâna și să spună că populația va avea de suferit.

Scurt pe doi, cum nu le place unora să zic, criza de la Paltinu a scos la suprafață o realitate incomodă pentru mașinăria de propagandă a PSD: acel „haos userist” pe care Sorin Grindeanu îl proclamă la televizor nu există în documente, în cronologie și în responsabilitățile legale.

Există însă o minută semnată pe 22 octombrie în care se consemnează un risc tehnic previzibil și există obligații operaționale ale ESZ Prahova de ani de zile, care spun clar că operatorul era cel ce trebuia să mențină rezerve de apă și să avertizeze dacă stația Voila nu poate face față. Niciuna dintre aceste obligații nu a fost respectată. Și, mai grav, nimeni din ESZ nu a spus vreodată, în scris, că o ploaie serioasă ar putea lăsa 100.000 de oameni fără apă la robinet.

În schimb, astăzi, oamenii din instituțiile care au tăcut încearcă să arunce vina pentru consecințele propriilor decizii și inacțiuni către altcineva. Iar ideea de a acuza conducerea Ministerului Mediului că „știa tot” și „a mințit” e una care semnalează intenția clară de sabotaj. Și se vede asta din faptul că la nivel tehnic, oamenii din ESZ Prahova ridică din umeri și spun că „au avertizat în interior”, doar că, brusc, nimeni nu mai găsește dovada. Politic, modul ăsta de operare e menit să folosească pentru transformarea responsabililor reali în victime și a celor care au cerut explicații în vinovați ideali.

Ce trebuie să înțelegem cu toții din acest episod e că România nu suferă mai ales din cauza unor fenomene meteo (care pot fi evitate), ci din cauza faptului că la butoanele instituțiilor statului stau băieții și fetele partidului, care au ajuns să administreze infrastructura critică pe criterii de loialitate, nu de competență.

Iar ceea ce se întâmplă zilele astea e nota de plată pentru fiecare tăcere, fiecare numire politică și fiecare impostor tolerat în administrație. Dacă nu schimbăm urgent cine și cum conduce infrastructura vitală a României, ei bine, nu vom mai avea nevoie de dușmani externi ca să atenteze la siguranța națională. Ne vom descurca singuri să o distrugem cu „profesioniștii” puși de partid să înece la propriu adevărul în nămol.

---