După aproape zece ani de politică, două mandate în Parlament, o ruptură de USR și o candidatură la Primăria Iași, Cosette Chichirău vorbește despre putere fără prea multe iluzii.
În interviurile Explictiv ea spune că oamenii se schimbă când apare o funcție, că meritocrația pierde adesea în fața găștii și că orice politician care ajunge suficient de sus va fi obligat, la un moment dat, să facă un compromis.
Ei bine, e o perspectivă mult mai dură decât discursul cu care generația USR intra în Parlament în 2016. Însă Cosette nu pare să fi abandonat ideea reformării statului. Numai că a schimbat metoda. Acum, în locul marilor declarații despre reformă, încearcă să pună pe masă cifrele statului român: cât încasează o comună, cât cheltuiește, câte paturi dintr-un spital sunt folosite ori câți bani înghit companiile publice.
Iar concluzia ei este incomodă: România funcționează încă prin structuri construite pentru o țară care demografic, economic și social nu mai există.
Intrarea lui Cosette Chichirău în politica mare de la București a venit aproape simultan cu una dintre cele mai violente confruntări politice ale ultimului deceniu. USR intrase în Parlament în decembrie 2016, iar câteva săptămâni mai târziu România intra în criza OUG 13. Pentru niște parlamentari care încă învățau procedurile, comisiile și regulile jocului, contactul cu realitatea a fost brutal.
„Imediat, într-o lună, am văzut un asalt asupra justiției. Eram deja în Parlament, încercam să ne dăm seama despre ce este vorba, pentru că eram foarte noi în politică și era clar că totul este despre salvarea infractorilor și nu despre vreun principiu. A fost un șoc total. Apoi au urmat legile justiției și protestele de amploare. Cumva, noi, oameni noi în politică, am fost aruncați direct în ocean cu rechinii”, își amintește Cosette Chichirău. Ăla e probabil și momentul care a fixat imaginea publică pe care avea să o poarte mult timp după aceea: politicianul cu telefonul pornit prin Parlament.
Cosette Chichirău declară că nu regretă acea perioadă, deși admite că factura personală a fost mare. Într-un Parlament în care presa era uneori scoasă din comisii, microfoanele erau oprite, iar o mare parte din jocul procedural rămânea invizibilă publicului, telefonul a devenit camera de transmisie.
„În disperare de cauză, am scos telefonul să arăt oamenilor ce se întâmplă, pentru că mie mi se păreau momente istorice. Mi se părea că acolo se termină statul român, efectiv se termină democrația și începe o dictatură. Cred că ce am făcut eu și colegii din USR a fost important. Oamenii puteau să vadă efectiv ce se întâmpla la fața locului, în comisii, cum erau încălcate reguli pentru ca lucrurile să meargă mai departe”, a mai povestit Cosette. Retrospectiv, însă, ea spune că imaginea aceasta i-a acoperit aproape complet biografia profesională: „A fost bine pentru democrație, a fost pozitiv electoral pentru USR și cred că a fost rău pentru mine”, a ținut aceasta să precizeze.
De aici apare inevitabil comparația cu ceea ce fac astăzi parlamentarii AUR sau ai altor formațiuni radicale cu telefonul în mână. Cosette Chichirău respinge însă echivalența și insistă că instrumentul trebuie separat de scopul pentru care este folosit.
„Oricine are un telefon poate să filmeze. Asta este o metodă. Dar asta nu-ți dă dreptul să minți, să împânzești fake news-uri și să lupți împotriva interesului României. Eu nu am subminat statul român sau democrația. Dimpotrivă, se încerca o subminare a democrației, iar eu apăram democrația”, a mai spus Cosette, amintitând de vremurile în care politica de la București era controlată de Liviu Dragnea.
Cosette spune și că telefonul este un instrument precum un cuțit, adică poți găti cu el sau îl poți transforma într-o armă. Responsabilitatea rămâne la cel care îl folosește. Din această parte a discuției eu am rămas cu impresia că asta-i o linie de demarcație pe care politica românească va trebui probabil să o discute mult mai serios în anii următori, într-un Parlament în care spectacolul viral ajunge de cele mai multe ori mai important decât ceea ce se votează.
Mai complicat e bilanțul celor opt ani petrecuți în Parlament. Cosette Chichirău nu își construiește retrospectiv o listă spectaculoasă de legi și nici nu încearcă să își cosmetizeze rezultatele. Spune direct că opoziția are puține instrumente legislative reale și că multe dintre proiectele depuse de ea au rămas ani întregi prin sertare. Unul dintre ele urmărea obligarea instituțiilor publice să publice toate contractele și facturile, cu protejarea datelor personale. Ideea ei era simplă: înainte să îi ceri cetățeanului să creadă că statul cheltuiește prost, trebuie să-i dai posibilitatea să vadă unde se duc banii.
„Sunt mândră în continuare de proiectul acesta. Cred că stă pe undeva printr-un sertar, dar pentru că am vorbit foarte mult despre nevoia de transparență, mai multe primării din țară au început să publice voluntar facturile și contractele. Odată ce niște oameni încep să facă asta, apare presiunea asupra întregului sistem”, mai spune Cosette Chichirău, indicând că transparența e un mecanism de presiune politică.
Ruptura de USR
Ruptura de USR apare în aceeași logică. Cosette Chichirău a plecat oficial din partid în 2023 și evită să transforme discuția într-o reglare de conturi cu foștii colegi. Spune chiar că, dincolo de problemele sale interne, consideră în continuare USR „un partid mai curat decât celelalte” și aflat, în general, de partea reformelor.
Dar una dintre divergențele care au contat pentru ea a fost selecția oamenilor promovați în funcții.
„Cred că folosește foarte mult să ai niște criterii explicite, nu doar «găsim noi niște băieți pe aici». Efectiv să spui: bun, poate 50% din evaluare este pe criterii de gașcă, dar 50% trebuie să însemne un CV, niște studii legitime, o experiență solidă într-un domeniu. Eu veneam dintr-o lume corporatistă și din Statele Unite, unde am petrecut 16 ani, și eram foarte interesată să fie măcar o bucățică de meritocrație. Aici nu ne-am înțeles”, a ținut să mai spună Cosette Chichirău.
Ce vrea mai exact să spună ea e că partidele noi ajung, după câțiva ani, să reproducă o parte dintre comportamentele partidelor pe care au promis că le vor înlocui. Se formează astfel cercuri de putere, apar oameni indispensabili liderului, se negociază poziții, se elimină adversari interiori și competiția pentru locurile eligibile poate deveni mai importantă decât identitatea partidului.
Cosette Chichirău nu pune totul pe seama unei patologii românești. „Oamenii își doresc puterea, își doresc funcții, au ambiții, au ego-uri. Asta este pur și simplu de neevitat. Nu există sfinți în politică și aproape că nu există sfinți nici în umanitate. Ar trebui să fii un sfânt și probabil că, dacă ai fi un sfânt, nici n-ai avea abilitățile necesare politicii, adică să obții și să exerciți puterea”, crede Cosette Chichirău.
Problema, mai indică ea, nu este să elimini natura umană, pentru că nu poți, ci să construiești instituții și lideri capabili să o țină sub control.
Oamenii pe care îi crezi competenți, loiali și echilibrați se pot transforma când apare miza unei funcții, spune Cosette.
„Gândește-te la 300 de oameni. Oricât te-ai chinui să-i selectezi, nu poți să-i cunoști foarte bine. Și apoi se schimbă. Cine credeai că este un om inteligent, capabil și loial se transformă într-un Iuda peste noapte când este vorba despre o funcție pe care și-o dorește. De asta politica este, cred eu, cea mai grea meserie. Nu există scăpare de natura umană, de mincinoși, de incompetenți, de lingăi. Pur și simplu așa suntem”, consideră Cosette.
Ea însă spune că diferența ar trebui făcută de lider. Liderul bun, spune ea, nu este cel care pretinde că oamenii nu au aceste instincte, ci cel care reușește să le reprime pe cele mai urâte și să le scoată la suprafață pe cele mai bune. Iar asemenea lideri sunt rari.
Nici mitul politicianului fără compromisuri nu supraviețuiește experienței politice a lui Cosette Chichirău. După zece ani de politică, ea precizează că exercitarea puterii fără negociere este practic imposibilă.
„Nu cred că este posibil să ai funcții înalte într-un stat fără compromisuri. Depinde cât de mari sunt acele compromisuri. Este imposibil să deții puterea, să ajungi la putere fără să dai ceva, pentru că oamenii au opinii diferite, există curente diferite, legitime, și atunci trebuie să ai discuții, negocieri”, explică Cosette Chichirău. Linia pe care o trasează este însă clară: legalitatea nu se negociază, iar compromisurile făcute în interiorul legii trebuie cântărite după cost.
„Chiar și atunci când faci compromisuri relativ mici, vin să te muște. Compromisul te va costa. Tocmai de aceea se numește compromis: ai îndoit o valoare la care țineai pentru a atinge un scop”, ține să mai spună Cosette Chichirău.
Lupta de la Iași
Laboratorul politic în care încearcă acum Cosette Chichirău să testeze o altă formă de politică este Iașiul. În 2024 a candidat împotriva lui Mihai Chirica și a obținut aproximativ 15%, după ce, spune ea, i se prezicea un rezultat de 2%.
Ei bine, scorul ăsta e dovada că există un electorat care caută o alternativă venită din afara sistemului administrativ tradițional. În Consiliul Local, cei trei consilieri ai partidului său intitulat „CURAJ” au ajuns să aibă o influență mai mare decât ar sugera numărul lor, tocmai pentru că majoritatea este fragilă.
Cosette spune că strategia partidului este să voteze proiectele exclusiv după conținut și să evite schimburile politice de tipul „îți votez asta, îmi dai asta”. Motivul e și pragmatic: un amendament sau un proiect votat nu valorează mare lucru atunci când executivul local poate pur și simplu să nu îl implementeze.
Practic, concluzia acestei părți de discuție cu Cosette e că lecția celor două mandate parlamentare reapare aici într-o formă mai matură și ea își dă seama că puterea reală nu stă numai în vot, ci și în capacitatea administrativă de a executa ceea ce ai votat.
Soluțiile de reformă propuse de Cosette Chichirău
Partea cea mai interesantă a proiectului politic pe care Cosette încearcă acum să îl construiască nu este electorală. Este încercarea de a transforma datele publice într-o armă de reformă.
Prima aplicație pe care a construit-o permite oricui să intre pe harta României, să selecteze un oraș sau o comună și să vadă veniturile, cheltuielile și deficitul administrației respective. Iar cifrele pe care spune că le-a descoperit explică de ce reforma administrativ-teritorială nu mai poate fi amânată la nesfârșit.
„Din aproximativ 3.200 de orașe și comune, 2.000 nu-și acoperă nici măcar cheltuielile de personal. Veniturile locale sunt aproximativ 50 de miliarde de lei, iar cheltuielile sunt 125 de miliarde. Diferența vine din alte surse, din redistribuire. Este o problemă imensă”, spune Cosette. În spatele unei discuții tehnice despre comasarea comunelor se află, de fapt, întrebarea mult mai simplă: cât stat ne permitem să finanțăm?
Argumentul ei este că România continuă să plătească aparate administrative complete în localități cu câteva sute de locuitori, deși populația s-a schimbat dramatic față de momentul în care sistemul a fost construit.
Primar, consiliu local, secretariat, servicii, funcționari, adică aceeași arhitectură multiplicată de mii de ori. Cosette Chichirău propune comasarea comunelor mici, dezvoltarea unor zone metropolitane și, într-o etapă mai amplă, regândirea sistemului de județe în regiuni.
Dar insistă că serviciile pentru cetățean pot rămâne în actualele sedii ale primăriilor, sub forma unor puncte locale de lucru. „Tu n-ai nevoie acolo de primar, 11 consilieri și tot aparatul birocratic pentru 500 de locuitori. Ai nevoie de un om la ghișeu. Punctele de lucru pot rămâne în primăriile actuale, astfel încât deplasarea cetățeanului să fie aceeași. Administrarea însă poate fi făcută pentru 5.000 sau 10.000 de locuitori, cu o capacitate mai mare de a atrage fonduri și de a face proiecte”, a mai spus Cosette Chichirău.
Evident, o asemenea reformă este mult mai complicată decât redesenarea unor granițe pe hartă. Înseamnă patrimoniu, datorii, contracte, angajați, școli, servicii publice, companii locale și identități comunitare care nu dispar printr-o hotărâre de guvern.
Cosette admite dimensiunea problemei și compară procesul cu fuziunea unor companii: activele și datoriile se adună, structurile se suprapun, iar după reorganizare apar inevitabil posturi care nu mai sunt necesare. Argumentul ei este însă că alte state au făcut asemenea restructurări și că România nu mai poate continua să finanțeze la infinit o hartă administrativă construită pentru realitățile demografice de acum câteva decenii.
„Ruralul românesc era mult mai plin de oameni acum 50 de ani, dar comunele s-au tot golit și am rămas în situația asta. [...] La fiecare 30-50 de ani trebuie să te adaptezi noii realități. Este valabil pentru educație, sănătate, transport. Orice sistem trebuie să se uite la populația pe care o are astăzi și la populația pe care o va avea peste 50 de ani și să-și facă redesignul”, noteză Cosette.
Instrumentul creat de Cosette devine important tocmai fiindcă scoate această discuție din cercul experților. Ea spune că, înainte de aplicație, pentru a simula comasarea a trei comune trebuiau adunate execuții bugetare, comparate Excel-uri și puse câteva persoane la muncă zile sau săptămâni. Acum scenariul poate fi testat în câteva click-uri. Asta schimbă și politica reformei.
De ce? Păi pentru că cetățeanului nu i se mai cere să creadă un ministru care vine la televizor și îi spune că reorganizarea este bună. Poate vedea singur cât încasează localitatea, cât cheltuiește și cât primește din redistribuire.
„Instrumentul este foarte puternic. Înainte trebuia să lucreze câțiva oameni două săptămâni ca să vezi rezultatul unei comasări. Acum dai două click-uri. Și pentru cetățeni este mult mai ușor de acceptat, pentru că pot vedea cu ochii lor care este situația pe venituri și cheltuieli”, indică Cosette Chichirău. Reforma începe, în logica ei, cu accesul la realitate.
Aceeași idee a fost dusă apoi în sănătate. După lansarea proiectului pentru administrația locală, spune Cosette, președintele CNAS, Horațiu Moldovan, i-a propus construirea unui dashboard care să permită compararea spitalelor publice: grad de ocupare, personal, medici, cheltuieli și alți indicatori.
Aplicația cuprinde 372 de spitale publice. Iar ceea ce se vede în date ar trebui să deschidă o discuție mult mai serioasă despre cum împărțim banii din sănătate.
„Spitalele de urgență din marile orașe sunt aglomerate și sunt zeci, sute de spitale în țară care sunt mai goale, dar unde noi continuăm să investim resurse. Nu spun să închidem spitale. Dar una este să finanțezi 200 de paturi într-un spital și alta este să finanțezi 100, atunci când celelalte nu sunt ocupate. Banii ar trebui mutați de acolo unde nu sunt pacienți acolo unde sunt pacienți”, a ținut să spună Cosette.
România practic are deja multe dintre datele de care ar avea nevoie pentru a lua decizii mai bune. Problema e forma în care statul le pune la dispoziție. Fișiere ascunse prin servere, tabele greu de găsit și baze de date pe care cetățeanul obișnuit nu le poate interpreta sunt printre metodele care creează ziduri între cetățean și decidentul politic.
„Transparență avem și acum în multe domenii, pentru că statul publică datele astea. De asta pot să le obțin. Doar că sunt undeva pe niște servere pe care trebuie să sapi și nu sunt accesibile. Noi vrem ca informația să fie accesibilă oricui și extrem de facil”, spune Cosette.
Diferența pare tehnică, dar este profund politică, a mai indicat ea, precizând că un Excel publicat într-un colț de site îndeplinește formal obligația de transparență. O hartă pe care orice om poate vedea în cinci secunde unde se duc banii creează însă presiune. Și abia apoi presiunea aia schimbă comportamentul instituției.
O altă aplicație este cea leagată de companiile de stat. Cosette Chichirău a anunțat în premieră pentru Explicativ noua aplicație construită pe aceeași logică, pentru cele peste 1.700 de companii publice centrale și locale pe care spune că le-a identificat în date.
Potrivit cifrelor prezentate de ea, acestea au împreună aproximativ 250.000 de angajați și datorii de circa 145 de miliarde de lei. Din nou, miza nu este doar să publici un număr uriaș și să declari scandal. Miza este să poți intra în sistem, companie cu companie, și să vezi cine performează, cine acumulează datorii, unde se justifică intervenția statului și unde banul public ține artificial în viață structuri care nu mai produc suficient.
După comune și spitale, aceeași filozofie începe să capete contur: marile sisteme ale României trebuie desfăcute în bucăți inteligibile, iar discuția politică trebuie obligată să pornească de la cifre, nu de la instinct, propagandă sau interesul celui care controlează instituția.
Cosette Chichirău a intrat în politică în 2016 cu telefonul ridicat în Parlament, încercând să arate oamenilor ceea ce puterea de la acea vreme nu voia să se vadă. Zece ani mai târziu, instrumentul s-a schimbat, dar obsesia pare aceeași: fă sistemul vizibil.
Între cele două momente există însă experiența unei generații politice care a promis că va reforma statul și a descoperit cât de repede politica produce rețele, compromisuri, ego-uri și oameni care se transformă „într-un Iuda peste noapte” pentru o funcție. Răspunsul pe care îl încearcă acum Chichirău este mai puțin romantic și poate tocmai de aceea mai interesant: pune datele pe masă, fă risipa imposibil de ascuns și lasă cetățeanul să vadă singur.
„Mi se pare că trăim într-un fake news total. Propagandă, polarizare extremă, ură. Cred că asta se poate contracara cu niște instrumente care pun toate faptele pe masă și nimeni nu se mai poate ascunde”, a mai spus Cosette.
Concluzia pe care am tras-o după acest interviu e că România și românii nici nu mai au nevoie de încă un politician care să ne spună că „reformează statul”. Am auzit propoziția asta suficient. Avem nevoie însă nevoie să putem deschide o hartă în 5 secunde și să vedem cât costă primăria noastră, câte paturi din spital sunt folosite, câte datorii are compania publică pe care o plătim și cine beneficiază din menținerea lucrurilor exact așa cum sunt.
De ce avem nevoie de toate astea? Păi pentru că reforma începe abia în momentul în care sistemul de putere nu mai poate ascunde nota de plată.
Sunt mândru de faptul că am fost martor al acestor ultimi 10 ani. USR, și generația care i-a împins în față, nu sunt nici pe departe lipsiți de defecte, însă semnele schimbării sunt vizibile cu ochiul liber.