De la popcorn și nachos la dezbateri până dimineața: ce înseamnă pentru mine mersul la cinema
(P) Acest material a fost realizat cu sprijinul Cinema City, care a ales să susțină jurnalismul independent și explicativ, făcut pentru oameni și în interesul democrației!
Despre mine știți că iubesc să fiu în centrul evenimentelor, că îmi place să scriu prima ciornă a istoriei, să fac jurnalism de calitate și să relatez despre ce se întâmplă în lume, dar mai ales cum ne afectează în mod individual marile evenimente. Ei bine, dincolo de pasiunea pentru jurnalism, pe care am transformat-o în muncă deja de 10 ani, o alta, pe care am mai expus-o din când în când, e mersul la film la cinema. Și mă bucur că Cinema City mi-a dat ocazia să-mi împart gândurile și să spun cu cine vin eu la cinema.
Știu, unii sunt adepții vizionării unui film acasă, pentru că poți să pui pauză când vrei, mai răspunzi la telefon, la un mesaj, mai te duci să-ți iei un snack, poate îți desfaci o bere sau chiar îți faci un sandviș, ori îi mai pui bobițe pisoiului în bol. Dar pentru mine, cel mai bun mod de a vedea un film e la cinema. Și încerc să ajung săptămânal într-o sală de proiecție ca să mă bucur de experiența aia pe care o simți în momentul în care te afunzi în scaun și ești doar tu cu povestea care rulează în fața ta. E un fel de intimitate pe care rar o poți construi în viața ta.
Nu vreau să sune filosofic, dar pare un fel de intimitate cu tine însuți. Cel puțin așa e pentru mine. Pentru că stau și consum povestea, trăiesc alături de personajele din film, comentez în gând, uneori mai bat și din palme sau mai ridic o mână în aer, iar la final ies din sală cu întrebări, cu multe întrebări. Iar asta mă provoacă foarte mult să găsesc răspunsuri, să-mi imaginez scenarii și continuări ale poveștii. E un fel de responsabilitate imaginară pe care mi-o dă vizionarea filmului la cinema. Și vă recunosc că nu mă obosește faptul că mi se întâmplă de fiecare dată acest lucru când ies din sală. Poate pentru că sunt un om care lucrează toată ziua cu întrebări și ajung să le consider parte din poveste. Poate că însuși filmul e o întrebare a unei povești încă nespuse sau a unei experiențe pe care încă nu am trăit-o.
Deci, prieteni, merg de câțiva ani de zile la Cinema în mod regulat, fie că sunt invitat la diverse proiecții de filme (și sunt invitat la multe), fie din pură curiozitate legată de ce a mai apărut nou și ce mesaje se mai transmit prin noile apariții. Pentru că, da, filmele sunt și instrumente soft extrem de eficiente pentru a livra mesaje politice, economice, sociale sau culturale. Iar pe mine, ca jurnalist, fiecare nou film mă ajută să văd mai clar lumea din jurul meu sau care e mai departe geografic și/sau cultural de mine. De aceea, am renunțat la a mai pune etichete de tipul „cel mai bun film” sau „cel mai prost film”. Și vă spun mai jos de ce.
Până atunci, să vă spun cum puteți să câștigați un abonament anual la Cinema City pentru două persoane. Accesați pagina MyCinemaPartner.ro până pe 7 MARTIE și să intrați în concursul celor de la Cinema City. Atenție, nu vă fură nimeni datele personale, pentru că GDPR. Așa că puteți să vă introduceți datele fără grijă și să selectați cu cine vreți să mergeți la film, poate un prieten sau cea mai importantă persoană din viața voastră. Ei bine, urmând acești pași, intrați automat într-un concurs care s-ar putea să vă aducă, pe lângă premii foarte interesante, mult popcorn!
Iar acum să revenim la mine și dragostea mea pentru filme. Cei de la Cinema City m-au întrebat: „Băi, Marco, dar tu cu cine vii la film?”.
Și eu, complicat cum mă știți, am avut trei răspunsuri diferite:
1) Pe de o parte, vin la film cu prietenul meu cel mai bun, Alin. Am multe amintiri cu el de-a lungul timpului și îmi place să împart măcar o dată pe lună, dacă avem ocazia, un film. Pe lângă faptul că e o ocazie să bem o bere ca băieții, să ne mai spunem din off-uri, să mai discutăm una-alta între patru ochi și să ne bucurăm pe cinste de o porție de nachos cu sos de salsa (cunoscătorii știu despre ce vorbesc), când merg la film cu Alin ajung foarte târziu acasă. De ce? Pentru că stăm și dezbatem două sau trei ore filmul după aceea. De regulă, în mașină, în fața blocului, încercând să deslușim ce a vrut să spună autorul și care a fost mesajul din spatele mesajului care a rulat pe ecran timp de două sau poate chiar trei.
Recent, am fost cu Alin la un film românesc, catalogat de unii o producție la care intri cu mari așteptări și ieși cu mari dezamăgiri și de alții o comedie sinceră care nu își propune mai mult decât să te facă să râzi cu gura până la urechi. Nu mă înscriu în corul celor care aruncă repede etichete, fie că sunt laudative sau critice, pentru că asta mi-ar îngreuna sarcina pe care mi-o impun după fiecare film, aceea de a căuta lecția din producția cinematografică care să o diger în drumul spre casă sau chiar să o urmez a doua zi după proiecție. Nu am plecat cu certitudini de la acest film, ci cu mulțumirea că mi-a oferit posibilitatea să mai petrec niște timp de calitate cu prietenul meu pe care în vremurile astea tot mai complicate ajung să-l văd tot mai rar.
2) Pe de altă parte, vin la film cu partenera mea, Andreea. Dincolo de faptul că mereu mă ceartă că aleg o dată popcorn și la următorul film nachos, cu Andreea mersul la film se termină a doua zi, uneori și a treia zi. Dezbatem filmul încă de pe holurile mall-ului până ajungem la mașină, apoi tot drumul până acasă și apoi până adormim. La cafeaua de a doua zi tragem cel mai des concluziile, când se așează lucrurile. Cumva, fără să vrem, ne-am dat seama că noaptea e un sfetnic bun, căci de multe ori ne și contrazicem, evident, constructiv, căci fiecare are o altă interpretare. Recent, am fost la Baby Girl, cu Nicole Kidman, și, doamne, am dezbătut filmul până la 3 dimineața. Nici după o săptămână nu am ajuns la niște concluzii, căci subiectul e greu și sapă adânc în trecutul fiecăruia, nu doar al nostru, ci al tuturor celor care văd filmul.
3) În final, vin la film și cu mine însumi. Îmi place să fac asta măcar o dată la două luni. E un moment de intimitate de care mă bucur ca un copil, fix cum vă spuneam și la început. Recent, am fost să văd mult așteptatul Captain America: Brave New World. A fost tot ceea ce era nevoie după o zi grea la birou. Parcă m-a trezit din oboseală, fix ca un espresso din ăla pe care-l bei în grabă ca să nu mai dormi pe tine și să reziști încă preț de câteva ore. Toate astea grație acelor efecte speciale care au fost amplificate de experiența IMAX. În plus, filmul a fost și 3D, iar eu parcă eram pe străzi și în aer alături de Anthony Mackie, deși eram în scaunul meu cu numărul 22 de pe rândul 7.
Am plecat de la film gândindu-mă, în drum spre casă, că trăim într-o lume așa complicată, încât parcă am cam avea nevoie de niște supereroi, căci pare că răul prinde tot mai mult contur în jurul nostru. La finalul zilei, când am pus capul pe pernă, înainte de culcare, copilul din mine mi-a mulțumit. Preț de câteva ore și-a imaginat din nou că binele învinge, deși la final am revenit în lumea reală, unde răul e mai prezent ca oricând în viețile noastre.
În rest, dacă ai fost la film la Cinema City începând cu 14 februarie, păstrează biletul de cinema, că ți se pregătește o surpriză în curând!