EUROCHARGE by Schaeffler. În Renault 4 m-am simțit ca într-un SUV. Francezii nu m-au dezamăgit
EUROCHARGE by Schaeffler e un road trip prin Alpi cu 8 mașini electrice cărora le calculăm autonomiile și consumurile reale.
În prima zi am avut ocazia să conduc Renault 4, care pot să spun că a tras cu echipa pe Transfăgărășan. Am făcut cifre bune, mai ales că frânarea regenerativă a funcționat foarte bine pe coborâre (am ajuns de la 45% la 50%).
Mașina s-a ținut bine la drum întins, în ciuda faptului că e concepută mai mult ca o mașină de oraș. Cu alte cuvinte, francezii de la Renault nu m-au dezamăgit nici de data asta. Oferă autonomie reală, stabilitate, putere, dar și confort.
Și ca să vedeți cum s-au desfășurat lucrurile, vă las mai jos și fișa tehnică a primei zile din EUROCHARGE by Schaeffler, în care am condus Renault 4 aproape 267 de km cu o singură încărcare completă.
Consumul mediu a fost de 19,5 kWh la 100 km, adică un nivel mai mult decât decent, zic eu (nu sunt specialist), pentru o mașină de acest tip, ținând cont că traseul a fost 70% autostradă și 30% drumuri naționale.
Pe scurt, de la Pitești până aproape de Budapesta, pe o distanță de 725 km, ne-am oprit de trei ori, iar timpul total de staționare a fost de 2 ore și 32 de minute.
Am încărcat și doar 16 minute, cât să mergem la baie și să ne luăm o apă, dar și o oră. Am învățat de la colegul Adrian Mitrea cum să ajustez încărcarea și opririle în funcție de cât de descărcată era bateria.
Iar pentru cei care sunt interesați scor, că ăsta-i un detaliu important, ei bine, costurile totale pentru energia folosită ieri între 71 și 145 de euro, în funcție de aplicația prin care plătești.
Cu alte cuvinte, Renault 4 e o mașină care nu trebuie ignorată dacă aveți în plan să vă luați ceva de oraș care să vă țină și la ieșiri la drum lung. Prețul ei la achiziție, cu tot cu TVA, e de 36.950 euro, iar dacă vreți săo luați în leasing, cei de la BT Leasing o au disponibilă la 465 de euro/lună.
Altfel, Renault 4, deși pare făcută să o parchezi ușor pe străduțe înguste și să faci naveta zilnică prin trafic aglomerat, e, de fapt, o mașină care în clipa în care urci la volan și apeși accelerația, te face instant să-i descoperi motorul electric de 150 de cai putere care îți dă senzația că poți ține ritmul oricărui drum, chiar și pe autostradă.
Interiorul completează senzația de putere, căci nu e doar funcțional, ci modern și bine gândit, cu o atmosferă prietenoasă și suficient spațiu încât să uiți că vorbim de o mașină compactă. Materialele nu te copleșesc cu lux, dar nici nu lasă impresia de low-cost. E un echilibru plăcut, cu tehnologie la îndemână și o ergonomie care face ca fiecare detaliu să fie acolo unde te aștepți. Nu cauți mult după butoane și după spații de încărcat sau depozitare. Iar pentru mine ăsta a fost un plus.
Prin urmare, dacă vrei să combini viața urbană cu escapade mai lungi, dincolo de zona metropolitană a unui oraș, mașina asta trebuie luată în calcul. E o electrică bine calibrate, care te face să uiți de prejudecăți și să te bucuri de condus.
Experiența creată de colegii de la Autocritica e susținută de: OMV eMotion | BT Leasing | Michelin | Server Config