Salut și mulțumesc că ai deschis a opta ediție FLANC!
România a ajuns în situația în care piloții săi doboară drone rusești deasupra Mării Negre, în timp ce la București răfuielile politice riscă să pună în dificultate tocmai investițiile de care avem nevoie pentru a ne apăra. PSD și-a obținut victoria la Curtea Constituțională în disputa cu fostul Guvern Bolojan, dar consecințele acestei decizii ar putea merge mult dincolo de satisfacția politică a lui Sorin Grindeanu.
Vorbim despre proiecte strategice, contracte și miliarde de euro din programul SAFE, a căror utilizare ar putea fi complicată de blocaje juridice și administrative. Iar noul Guvern condus de Luca Niculescu, instalat săptămâna asta la Palatul Victoria, are responsabilitatea să clarifice rapid situația, pentru că România nu își permite să piardă luni întregi în proceduri și contestații tocmai când amenințările de securitate sunt tot mai aproape de granițele sale.
Și tocmai ceea ce se întâmplă în Marea Neagră ar trebui să le amintească politicienilor de la București cât de scump poate costa fiecare întârziere. Navele comerciale continuă să fie atacate în apropierea României, iar intervenția din weekendul trecut a avioanelor noastre împotriva dronelor rusești deasupra Mării Negre confirmă că amenințările despre care discutam până nu demult în termeni teoretici au devenit probleme concrete de securitate.
Ce găsești în această ediție:
FIRST READ: Ordonanța 38 SAFE contestată de PSD a fost validată de CCR, iar România riscă să plătească factura politică prin blocarea unor investiții strategice finanțate prin acest program de înzestrare.
FIVE SIGNALS: cercetătorii Google contestă utilizarea militară a AI, cât de mari sunt vulnerabilitățile infrastructurii digitale, cum arată lupta Europei cu dronele, s-au mai găsit navele rusești suspectate de spionaj și cum arată reconfigurarea apărării antiaeriene europene.
WHAT WE’RE HEARING: România încearcă să prindă un loc la reconstrucția Ucrainei.
RADAR ROMÂNIA: Concluziile primului CSAT cu noul guvern intrat în funcție. Se promite întărirea securității la Marea Neagră, în timp ce piloții români au doborât două drone rusești deasupra Mării Negre.
DEFENSE MONEY: România se oferă să plătească pentru menținerea trupelor americane, industria de apărare descoperă diferența dintre contractele anunțate și comenzile reale, iar războiul pune tot mai multă presiune pe bugetele statelor.
BATTLEFIELD: americanii pregătesc sistemul Typhon pentru Europa, ucrainenii cer drone mai simple și mai ieftine, blindatele își arată vulnerabilitățile în fața noilor tactici, iar roboții și dronele schimbă inclusiv evacuarea răniților de pe front.
THE DOCUMENT: Cum construiește Kremlinul, sub coordonarea lui Serghei Kirienko, un aparat de propagandă, supraveghere și control social de miliarde de euro, menit să producă loialitate și să extindă influența Rusiei pentru generații.
Ce urmărim între 23 și 29 octombrie și trei recomandări care merită timpul tău.
FIRST READ
PSD a obținut joi la Curtea Constituțională ceea ce Sorin Grindeanu a cerut împotriva Guvernului Bolojan: constatarea unui conflict constituțional în cazul ordonanței care susține o parte dintre investițiile legate de SAFE.
Trebuie să fim atenți la nuanțe, iar povestea începe în data de 4 mai, data înscrisă pe OUG 38/2026. Apoi povestea devine mai amplă pe 5 mai, când Guvernul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură de PSD și AUR. Atunci proiectul a fost modificat cu câteva ori înainte de votul din Parlament.
Ulterior, după cum știm, pe 8 mai OUG-ul din 4 mai a fost publicat în Monitorul Oficial, la trei zile de la demiterea executivului. Grindeanu a argumentat că Gubernul Bolojan demis și devenit interimar nu mai avea dreptul să exercite atribuții de legiferare, ci doar să asigure administrarea problemelor curente.
Sesizarea liderului PSD a fost admisă cu 5 voturi la 4. Din punct de vedere politic, PSD a obținut o victorie pe care a urmărit-o. Însă problema e că efectele acestei victorii pot ajunge să impacteze direct contractele din domeniul apărării și securității naționale, restructurarea șantierelor unde sperăm să fie dezvoltate navele de patrulare care să ne protejeze infrastructura critică din Marea Neagră și în capacitatea României de a-și întări în ansamblu apărarea.
Decizia de joi a CCR pune sub semnul întrebării însăși autoritatea Guvernului de a adopta ordonanța, ceea ce face ca următoarea judecată să fie decisivă pentru întregul act. Mai concret spus, la termenul din 25 noiembrie, când CCR urmează să examineze sesizarea Avocatului Poporului privind neconstituționalitatea aceleiași ordonanțe, rezultatul deja e inevitabil de sesizabil.
Dacă CCR a admis joi că OUG 38 a fost adoptat de un guvern care nu mai avea această competență, Curții îi va fi foarte greu spre imposibil să declare ulterior că adoptarea aceluiași OUG a respectat Constituția. Consecința votului trebuie însă explicată corect: adică, trebuie subliniat că constatarea conflictului dintre Guvern și Parlament nu înseamnă că toate contractele SAFE au fost anulate prin decizia de joi.
Contractele sunt însă expuse acolo unde depind de prevederile contestate. Mai exact, cadrul inițial al programului SAFE rămâne în vigoare, dar OUG 38/2026 a adăugat instrumente de care anumite investiții în apărare și securitate au nevoie pentru a putea fi realizate.
Ce vreau eu să spun e că poți avea un contract semnat și bani disponibili, dar să nu mai poți continua legal o operațiune indispensabilă proiectului. De aici pot începe suspendările, procesele, întârzierile și cererile de despăgubire. Iar o eventuală declarare a neconstituționalității nu șterge automat toate actele încheiate anterior, însă poate afecta serios executarea lor.
Prevederile declarate neconstituționale se suspendă de la publicarea deciziei și își încetează efectele după 45 de zile dacă nu sunt puse în acord cu Constituția. Așadar, faptul că un contract a fost semnat nu este suficient pentru a garanta că investiția merge mai departe fără probleme.
Exproprierile sunt unul dintre punctele sensibile în tot acest context. De ce? Păi pentru că OUG-ul cu pricina permite folosirea unor mecanisme prin care statul poate prelua, cu despăgubire, bunuri necesare investițiilor strategice de apărare, inclusiv utilaje și alte componente ale unei capacități industriale.
Ca să fie clar pentru toată lumea, dacă ai nevoie de terenul, clădirile și echipamentele unei fabrici pentru a realiza un proiect, finanțarea nu îți folosește prea mult câtă vreme nu le poți prelua legal. Iar dacă mecanismul introdus prin ordonanță este suspendat, cum deja se întâmplă în această situație, proiectele care depind de el pot rămâne blocate până la o soluție legislativă validă. Evident, vizate direct sunt mecanismele introduse prin ordonanța contestată și operațiunile care se sprijină pe ele.
Dacă e să ne uităm cu atenție la marile dosare SAFE care intră în zona de vulerabilitate a acestei decizii referitoare la OUG 38, tronsoanele A7 și A8 cu utilizare civilă și militară intră în zona de risc.
Dacă atribuirea sau executarea unui contract la aceste două proiecte depinde de mecanismele din acest OUG, pot deveni necesare refacerea unor proceduri și modificarea legală a unor clauze, cu întârzieri și costuri suplimentare.
Se poate ajunge inclusiv la un alt constructor dacă o atribuire este anulată și procedura trebuie reluată. Ăsta e însă un scenariu greu realizabil în acest moment, dar nu exclus definitiv, potrivit unor surse din cadrul CCR, care mai indică totuși că noul guvern nu primește prin această decizie dreptul să schimbe constructorii de pe A7 și A8 ori furnizorii militari după bunul plac. Orice înlocuire trebuie să aibă un temei legal propriu. Însă intrăm într-o zonă de incertitudine odată cu această decizie, au indicat și surse din domeniul apărării pentru această ediție a FLANC.
Pericolul, în acest moment, e să avem finanțarea disponibilă, dar să nu putem realiza la timp investițiile pentru care am solicitat-o. România are acces la aproximativ 16,7 miliarde de euro sub formă de împrumuturi, adică bani care trebuie dați înapoi. Decizia de joi a CCR nu desființează programul european și nu retrage automat această alocare. Însă blocajele prelungite care vin odată cu ea pot afecta îndeplinirea condițiilor de finanțare, accesarea tranșelor și mai ales calendarul proiectelor, iar întârzierile vor însemna costuri suplimentare asupra bugetului, dar mai ales o mărire a deficitului de securitate și apărare.
Ce responsabilitate are acum Guvernul Luca Niculescu? Păi trebuie să iasă public și să explice ce proiecte depind de ordonanța contestată și cum le asigură continuitatea legală.
FIVE SIGNALS
Google pierde cercetători din cauza contractelor militare
Inteligența artificială intră tot mai mult în planurile armatelor, dar această apropiere de industria militară începe să provoace tensiuni chiar în interiorul companiilor care dezvoltă tehnologia AI. BBC a discutat cu actuali și foști cercetători Google DeepMind care au demisionat sau intenționează să plece, nemulțumiți de utilizarea AI în scopuri militare. Principala lor îngrijorare privește capacitatea acestor sisteme de a funcționa în siguranță și, mai ales, controlul real pe care oamenii îl mai pot exercita asupra deciziilor. Google susține că își evaluează contractele în raport cu propriile politici și că angajații au la dispoziție mecanisme interne pentru a semnala problemele.
Discuția este însă mult mai serioasă decât un conflict între angajați și conducerea unei companii. De ce? Păi pentru că într-un război în care un algoritm poate propune sute de ținte într-un timp extrem de scurt, există riscul ca militarul care trebuie să autorizeze o lovitură să ajungă să valideze informații pe care nu le mai poate verifica temeinic. Iar atunci, controlul uman, atât de des invocat de companiile tehnologice și de armate, riscă să devină o simplă formalitate. Tocmai de aceea, cei care cumpără asemenea sisteme trebuie să știe cât de bine au fost testate, în ce condiții pot greși și cine răspunde atunci când o decizie luată cu ajutorul AI produce victime.
Centrele de date devin ținte militare. Iar infrastructura digitală este mai vulnerabilă decât pare
Războiul din Ucraina ne mai arată ceva despre infrastructura digitală pe care se sprijină economiile moderne. Atacurile asupra centrelor de date Yandex și Sber din Rusia au scos la iveală vulnerabilitățile unor instalații construite pentru eficiență și extindere rapidă, dar insuficient pregătite pentru amenințări militare.
O analiză Meduza explică problemele de protecție ale acestor centre în fața dronelor ucrainene. Iar consecințele pot depăși cu mult distrugerea unei clădiri, pentru că într-un asemenea loc sunt concentrate servicii de care depind instituții, companii și milioane de utilizatori. Rezistența infrastructurii depinde inclusiv de modul în care sunt distribuite sistemele și de existența unor copii ale datelor care să permită continuarea activității după un atac.
Vulnerabilitățile nu se opresc însă la atacurile fizice. O postare pe X semnalează o serie de incidente și probleme de securitate care ar implica PHP, eMudhra, GitLab și LiteLLM, dar și presupuse atacuri asistate de AI sau expuneri de date bancare.
Mai exact, o vulnerabilitate ascunsă de peste un deceniu în PHP, unul dintre cele mai utilizate limbaje de programare ale internetului, a declanșat o alertă globală de securitate cibernetică, după ce cercetătorii au reușit să o identifice cu ajutorul inteligenței artificiale.
Potrivit BBC, breșele ar putea permite atacatorilor să fure informații sensibile sau chiar să preia controlul unor servere vulnerabile, fără autentificare. Gravitatea descoperirii a determinat instituții publice din mai multe țări, inclusiv Finlanda și Marea Britanie, dar și organizații precum Wikimedia, să își suspende preventiv unele servicii online. Autoritățile americane și europene au cerut actualizarea imediată a sistemelor, în timp ce dezvoltatorii PHP au publicat deja corecțiile necesare.
Dincolo de amploarea incidentului, avem de-a face cu o schimbare importantă în securitatea cibernetică: inteligența artificială poate identifica în câteva ore vulnerabilități care au scăpat ani întregi verificărilor tradiționale, dar aceleași instrumente pot ajunge și în mâinile atacatorilor. Iar pentru statele care își digitalizează accelerat serviciile publice, episodul ăsta e încă un avertisment că securitatea infrastructurii informatice trebuie tratată ca o problemă de securitate națională.
Europa vrea să le permită companiilor să doboare drone. Dar responsabilitatea rămâne o problemă
Europa începe să înțeleagă că protejarea infrastructurii critice împotriva dronelor nu mai poate depinde exclusiv de reacția armatei sau a poliției. Companiile de utilități cer autorităților dreptul de a interveni direct atunci când instalațiile pe care le administrează sunt amenințate. Franța a permis deja asemenea intervenții în anumite condiții și pentru operatori autorizați, în timp ce Germania și Austria analizează măsuri similare, scrie Reuters. Numai că autorizarea folosirii unor sisteme antidrone aduce și o responsabilitate uriașă la pachet, mai ales atunci când neutralizarea unui aparat poate provoca victime sau pagube la sol.
Iar amenințarea este cât se poate de actuală, având în vedere că Politico Europe a scris zilele acestea despre apariția unor drone neautorizate deasupra unor instalații militare din sud-estul Franței, inclusiv în zona Toulon, incidente pentru care a fost deschisă o anchetă. Originea aparatelor nu este încă stabilită, dar asemenea episoade arată presiunea tot mai mare asupra autorităților europene.
România are toate motivele să urmărească atent aceste evoluții, mai ales după incidentele din Marea Neagră, căci în cazul vizării unei instalații energetice sau al unui obiectiv militar, timpul dintre detectarea unei drone și autorizarea intervenției poate decide soarta întregului obiectiv și dacă reușim sau nu să-l apărăm. Ce vreau eu să spun e că nu doar teoretic, dar mai ales practic avem nevoie ca procedurile, responsabilitățile și mijloacele de reacție să fie stabilite înainte ca amenințarea să apară pe radar.
Navele de pescuit ale Rusiei și noua competiție pentru nordul Europei
Rusia este suspectată că folosește inclusiv nave civile de pescuit pentru a culege informații despre infrastructura submarină a statelor europene. O investigație The Telegraph urmărește activitatea unor traulere rusești (navă de pescuit modificată pentru a pescui cu traule) în apropierea cablurilor submarine din jurul Marii Britanii.
Deocamdată, suspiciunile privind supravegherea infrastructurii nu reprezintă dovezi că respectivele nave au executat operațiuni de sabotaj. Dar preocuparea serviciilor de securitate britanice e justificată de importanța acestor cabluri, prin care trece o parte esențială a comunicațiilor și tranzacțiilor internaționale.
În același timp, UE încearcă să își consolideze poziția în Arctica, unde competiția pentru resurse și noi rute comerciale capătă o importanță strategică tot mai mare. Politico Europe analizează schimbările pe care Bruxellesul vrea să le aducă politicii sale pentru această regiune. Pentru europeni, miza privește inclusiv capacitatea de a-și proteja interesele economice într-un spațiu în care Rusia are deja o prezență importantă.
Iar România ar trebui să privească această competiție și prin prisma propriilor investiții din Marea Neagră, căci dezvoltarea infrastructurii energetice submarine obligă statul și operatorii să ia în calcul, încă din faza proiectării, costurile supravegherii și ale protecției împotriva amenințărilor militare și hibride. Ceva ce noi ca stat încă nu am luat în calcul.
Europa își conectează apărarea antiaeriană, în timp ce marile puteri industriale își negociază viitoarele avioane de luptă
Un exercițiu militar desfășurat în Creta arată una dintre direcțiile în care trebuie să evolueze apărarea antiaeriană europeană. Airbus a conectat sistemul german IRIS-T SLM și un sistem Patriot operat de Suedia la centrul german de comandă SAMOC, în cadrul SPARTAN ARROW 26. Au fost integrate și mijloace de apărare apropiată, potrivit informațiilor publicate de Aerospace & Defence. Exercițiul e important pentru că demonstrează posibilitatea coordonării unor sisteme diferite într-o arhitectură comună de comandă.
Pentru România, care declarativ e interesată să își sporească capacitatea de apărare antiaeriană, asemenea teste ar trebui să conteze inclusiv în alegerea echipamentelor. Adică trebuie să ne uităm la compatibilitatea promisă de producători și care trebuie demonstrată în condiții cât mai apropiate de cele operaționale.
Tot în industria europeană de apărare se pregătesc decizii care vor influența următoarele decenii. Mai exact, oficiali germani recomandă Berlinului să exploreze un parteneriat cu Suedia și Spania pentru dezvoltarea unui nou avion de luptă, potrivit unor documente ministeriale prezentate de Politico Europe. Guvernul german nu a luat încă o decizie definitivă, însă alegerea partenerilor va influența distribuirea producției, accesul la tehnologie și controlul asupra viitoarelor modernizări.
Iar aici este o lecție pe care România ar trebui să o înțeleagă din propriile programe de înzestrare. Mai concret spus, un avion cumpărat azi va avea nevoie de mentenanță și modernizări timp de decenii, iar dependența de producător se negociază cel mai bine înainte de semnarea contractului, când cumpărătorul mai are suficientă putere de negociere. E ceva ce ar trebui să știe decidenții politici de la București. Repet: AR TREBUI SĂ ȘTIE!
WHAT WE’RE HEARING
La București se discută despre reconstrucția Ucrainei
Joi și vineri se desfășoară la Romexpo cea de-a treia ediție a conferinței „Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment”, organizată de New Strategy Center împreună cu Camera de Comerț și Industrie a României. Miza e una uriașă, în condițiile în care reconstrucția Ucrainei este estimată la aproape 600 de miliarde de dolari pentru următorul deceniu, iar lucrările au început deja, chiar dacă războiul continuă.
România are avantajul frontierei comune, al Portului Constanța și al unei industrii care poate participa la proiecte de infrastructură, energie și construcții. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a vorbit joi la conferință despre necesitatea unor instrumente financiare care să sprijine companiile românești să intre pe piața ucraineană, inclusiv prin implicarea instituțiilor financiare ale statului. E o direcție necesară, însă deocamdată insuficientă pentru ambițiile pe care Bucureștiul le anunță public.
Ei bine, participarea la reconstrucție ar însemna comenzi pentru fabricile românești, contracte pentru constructori, venituri pentru companiile de transport și logistică, locuri de muncă și investiții care ar putea susține economia noastră ani întregi.
Problema este că România continuă să vorbească despre reconstrucția Ucrainei fără să prezinte un plan național coordonat prin care să aducă la aceeași masă marii actori din industria românească, construcții, energie și logistică.
Există companii interesate, inițiative individuale și disponibilitate pentru cooperare cu partea ucraineană, dar lipsește o viziune de ansamblu asumată de stat, care să transforme aceste interese într-o ofertă economică românească. Asta e concluzia pe care am tras-o din discuțiile pe care le-am purtat joi cu mai mulți participanți din industrie prezenți la eveniment.
Practic, fiecare pare să vorbească pe limba lui, în timp ce marile contracte internaționale necesită consorții puternice, finanțare și capacitatea de a executa proiecte complexe. Iar aici Ministerul Economiei, Ministerul Transporturilor și Ministerul Finanțelor ar trebui să lucreze împreună cu industria, înainte ca oportunitățile să fie împărțite între cei care s-au organizat deja.
„Nu cred că trebuie să ne speriem, dar lipsa unei coordonări între stat și mediul privat, cum spuneți și dumneavoastră, riscă să transforme apropierea noastră geografică de Ucraina într-un avantaj pentru companiile altor țări, care vor folosi infrastructura românească pentru a-și executa propriile contracte. Practic, am putea câștiga din transportul materialelor către Ucraina, dar am pierde valoarea economică mult mai mare a producerii, livrării și instalării lor”, a declarat pentru FLANC o sursă din induastrai de apărare românească, care a preferat să rămână sub rezerva anonimatului.
Mai mult, potrivit altor două surse din domeniul apărării prezente la evenimentul de la Romexpo, România are în continuare o relevanță redusă în marile discuții europene și internaționale privind reconstrucția Ucrainei, în ciuda apropierii geografice și a sprijinului acordat Kievului. Este o realitate pe care și eu am sesizat-o la Ankara și New York, la summitul NATO și Adunarea Generală a ONU, în acest an.
Ce facem noi? Vorbim. Ce fac alții? Pă spune ministrul Nazare, citat de Digi24, că numai la conferința de la Gdansk (Polonia) din iunie au fost semnate 160 de acorduri, în valoare de peste 10 miliarde de euro.
Așadar, competiția economică pentru reconstrucția Ucrainei a început deja, iar România are nevoie de o politică industrială și comercială care să lege sprijinul strategic acordat Kievului de dezvoltarea propriilor companii. Altfel, riscăm să ne mulțumim cu rolul de coridor logistic pentru o reconstrucție de sute de miliarde de dolari, în timp ce valoarea adăugată, contractele mari și profiturile vor ajunge în economiile statelor care au înțeles mai repede cum să își organizeze interesele.
RADAR ROMÂNIA
După atacurile asupra navelor comerciale și pătrunderea dronelor rusești în spațiul aerian românesc, Consiliul Suprem de Apărare a Țării s-a reunit joi, pe 22 octombrie, pentru a discuta măsurile necesare protejării Mării Negre.
Conform comunicatului Administrației Prezidențiale, prioritățile vizează accelerarea dezvoltării capacităților de supraveghere maritimă, combaterea minelor și îmbunătățirea intervențiilor împotriva dronelor, alături de exerciții comune între instituții și actualizarea procedurilor de reacție.
S-a discutat și despre consolidarea coordonării în NATO, operaționalizarea Hub-ului european de securitate la Marea Neagră și utilizarea grupării MCM Black Sea, al cărei mandat a fost extins la protejarea infrastructurii critice.
Evident, direcțiile sunt necesare, dar comunicarea publică nu oferă un calendar clar al implementării, un buget pentru noile capacități sau responsabilități concrete pentru fiecare instituție. Doar lucruri vagi și generalități. Ori aici apare problema de fond, pentru că România are nevoie de măsuri care să producă rezultate într-un timp cât mai scurt, în condițiile în care securitatea navigației comerciale și a investițiilor energetice e deja amenințată.
Președintele și noul Guvern trebuie să explice public ce urmează să facă și în ce termene, în limitele permise de securitatea operațională. Și trebuie să facă asta fără să se ascundă sub ideea de a invoca secretul militar, căci el nu poate ține locul unei minime responsabilități publice privind investițiile și capacitatea statului de a-și proteja interesele.
Două drone rusești doborâte de piloții români
Pe 17 octombrie, piloții români aflați la manșa avioanelor F-16 au doborât două drone rusești Geran care pătrunseseră în spațiul aerian național deasupra Mării Negre, în apropiere de Sulina.
Conform MApN, citat de G4Media, prima dronă a fost neutralizată după două minute, iar a doua după cinci minute de la intrarea în spațiul aerian românesc.
Radu Miruță, care acum nu mai e ministru al Apărării, dar care la momentul evenimentului era încă ministru interimar, a explicat că aeronavele fuseseră poziționate anticipat, pe baza unor analize ale traiectoriilor probabile, ceea ce a permis intervenția rapidă împotriva unor drone de generație nouă, capabile să atingă aproximativ 450 km/h. E un rezultat important pentru militarii români, care demonstrează că anticiparea și pregătirea operațională pot face diferența în fața unei amenințări reale.
Dar succesul celor două interceptări trebuie privit în contextul mult mai complicat al securității Mării Negre, unde amenințările au început să afecteze direct navigația comercială. O analiză The Guardian indică faptul că șase nave au fost atacate în numai zece zile în Marea Neagră, inclusiv în zone maritime din apropierea României și Bulgariei.
Deci riscurile se reflectă deja în siguranța echipajelor, în costurile asigurărilor și în încrederea operatorilor comerciali care tranzitează regiunea.
Iar România trebuie să își pregătească apărarea pentru amenințări simultane și pentru misiuni susținute, inclusiv împotriva dronelor care devin tot mai rapide și mai greu de interceptat. Intervenția piloților români arată că avem oameni capabili să reacționeze eficient. Pe de altă parte, responsabilitatea autorităților e să se asigure că acești oameni dispun permanent de echipamentele, informațiile și resursele necesare pentru a proteja o regiune în care războiul a ajuns deja periculos de aproape de interesele economice și de securitate ale României.
Rheinmetall la Mangalia și o șansă pentru industria navală românească
Grupul german Rheinmetall, împreună cu MSC, a câștigat licitația pentru preluarea șantierului naval de la Mangalia, într-o tranzacție de aproximativ 138 de milioane de euro, care ar urma să fie finalizată în următoarele săptămâni. Planurile prevăd dezvoltarea unor capacități de producție civilă și militară în sectoare distincte, iar Rheinmetall leagă viitorul șantierului inclusiv de construcția a patru nave comandate de România, două nave de patrulare de 96 de metri și două nave de sprijin pentru scafandri de 43 de metri.
Pentru industria românească de apărare, tranzacția poate însemna recuperarea unei capacități industriale importante, într-un moment în care securitatea Mării Negre a devenit o prioritate strategică. Dar adevărata miză începe după finalizarea tranzacției, când vom vedea câți bani sunt investiți efectiv în modernizarea șantierului, câți oameni vor lucra acolo și ce parte din producție va reveni companiilor românești.
Șantierul de la Mangalia are nevoie de comenzi constante, personal calificat și un lanț de furnizori locali care să poată susține activitatea industrială pe termen lung. Altfel, simpla intrare a unui mare grup german pe piața românească nu garantează relansarea șantierului. Tocmai de aceea, FLANC își propune să urmărească această investiție, de la angajamentele anunțate până la contractele și lucrările care vor fi realizate efectiv.
Promisiunile sunt frumoase, nu contestă nimeni acest lucru. Dar succesul tranzacției de la Mangalia va trebui măsurat în navele construite acolo, investițiile realizate și contracte obținute. Responsabilitatea este foarte mare pentru statul român, căci vorbim de un șantier care ar putea participa direct la înzestrarea Forțelor Navale.
DEFENSE MONEY
România se oferă să plătească pentru menținerea trupelor americane. Dar ce negociază Bucureștiul cu Washingtonul?
România este dispusă să suporte o parte din costurile prezenței militare americane pe teritoriul său, într-un moment în care Washingtonul își reevaluează dispozitivul militar din Europa, potrivit Bloomberg.
Pentru cine nu știe, aproximativ 1.000 de militari americani se află în prezent în România, iar Bucureștiul încearcă să ofere argumente suplimentare pentru menținerea acestei prezențe. Din punct de vedere strategic, interesul României este cât se poate de clar, mai ales în actualul context de securitate de la Marea Neagră. Dar o asemenea ofertă financiară trebuie să vină și cu o negociere serioasă privind capacitățile militare care vor rămâne aici, durata angajamentului american și obligațiile bugetare pe care ni le asumăm.
Prezența americană rămâne esențială pentru securitatea României, însă deciziile Washingtonului vor depinde în continuare de propriile priorități strategice, indiferent de contribuția financiară oferită de București. Tocmai de aceea, autoritățile române trebuie să negocieze un acord care să consolideze efectiv capacitatea de apărare a țării, susțin surse din domeniul apărării consultate de FLANC, inclusiv prin investiții în infrastructură și susținerea operațiunilor militare.
Industria de apărare anunță contracte de sute de milioane de dolari. Dar banii nu ajung automat în fabrici
Un exemplu interesant vine din Statele Unite, unde compania Allen Control Systems beneficiază de un contract-cadru cu un plafon de 500 de milioane de dolari și a deschis la Austin o fabrică de aproximativ 18.600 de metri pătrați. Potrivit Defense One, compania vrea să ajungă la o producție de peste 50 de turele lunar, pe măsură ce vor apărea comenzile. Numai că valoarea anunțată reprezintă plafonul unui contract de tip IDIQ, care permite plasarea unor comenzi ulterioare, fără să garanteze că întreaga sumă va fi cheltuită.
Ei bine, asta e o diferență esențială pentru orice producător din industria de apărare, pentru că o fabrică are cheltuieli permanente, iar comenzile ferme și plățile efective sunt cele care îi asigură funcționarea.
Problema se regăsește și în Europa. În Marea Britanie, Politico Europe scria la începutul acestei săptămâni că obstacolele de reglementare și reticența unor investitori continuă să limiteze accesul companiilor de apărare la capital privat, deși guvernele anunță bugete militare tot mai mari.
Ambele exemple ar trebui urmărite atent și de România, unde dezvoltarea industriei de apărare depinde de capacitatea statului de a transforma programele de înzestrare în comenzi predictibile.
Ce trebuie să spunem foarte clar, fără să ne mințim, e că anunțurile despre contracte de sute de milioane sau miliarde de euro pot impresiona publicul, dar fabricile au nevoie de bani care să ajungă efectiv în producție. Iar fără această predictibilitate, companiile riscă să investească în capacități industriale pe care ulterior să nu le poată susține financiar. Iar greul în privința asta o simt mai ales strat-up-urile din zona de apărare.
Războiul pune presiune pe bugetele statelor. România trebuie să învețe cât costă fiecare întârziere
Costurile războiului se resimt tot mai puternic și în economiile statelor aflate departe de linia frontului. Statele membre ale Fondului Monetar Internațional solicită sprijin suplimentar pentru țările afectate de conflicte, creșterea prețurilor la energie și dificultățile de finanțare, scrie Reuters, preluat de Digi24.
Pentru România, această realitate complică și mai mult efortul de creștere a cheltuielilor pentru apărare, într-un moment în care statul trebuie să își țină sub control deficitul bugetar. Programele de înzestrare presupun angajamente financiare întinse pe mai mulți ani, iar întârzierile administrative sau contractuale pot crește costurile finale. De aceea Guvernul PSD-Luca Niculescu trebuie să explice cum va susține aceste investiții fără să compromită stabilitatea finanțelor publice, pentru că promisiunile privind modernizarea armatei trebuie să fie însoțite de un calendar financiar credibil.
Iar aici revenim inevitabil la programul SAFE și la incertitudinile provocate de decizia Curții Constituționale privind ordonanța contestată de PSD. România are acces la o finanțare europeană importantă, însă capacitatea de a folosi acești bani depinde de existența unui cadru juridic stabil și de respectarea termenelor asumate.
Fiecare blocaj care întârzie executarea unor proiecte poate însemna costuri suplimentare și investiții amânate într-un domeniu în care timpul a devenit o resursă strategică. Evident, disputele politice de la București se pot încheia printr-un vot sau printr-o decizie a Curții, dar eventualele întârzieri din contracte și șantiere vor trebui recuperate cu bani din bugetele următorilor ani. Iar factura nu va ajunge la cei care și-au revendicat victoria politică, ci la contribuabilii care finanțează apărarea României.
BATTLEFIELD
Americanii pregătesc sistemul Typhon pentru Europa
Armata americană face un nou pas în pregătirea capacităților de lovire la distanță destinate teatrului european de operații. Militarii americani alocați misiunilor din Europa au executat prima tragere cu sistemul Typhon la poligonul China Lake, din California, relatează Business Insider.
Sistemul poate utiliza rachete Tomahawk și SM-6, oferind forțelor americane capacități suplimentare de lovire la distanțe considerabile. Testul a avut loc pe teritoriul Statelor Unite și reprezintă o etapă în pregătirea militarilor, fără să confirme o viitoare desfășurare a sistemului în Europa.
Pentru aliații NATO, asemenea exerciții au însă o importanță strategică, deoarece credibilitatea descurajării militare depinde inclusiv de capacitatea de a opera rapid și eficient echipamentele disponibile. Iar într-un moment în care Rusia continuă să investească în mijloace de lovire la distanță, pregătirea forțelor occidentale devine la fel de importantă ca tehnologia pe care acestea o au la dispoziție.
Ucrainenii cer drone mai simple și mai ieftine. Războiul obligă industria militară să țină pasul cu frontul
Experiența războiului din Ucraina începe să pună sub semnul întrebării modul în care industria occidentală dezvoltă unele dintre echipamentele destinate frontului. Operatorul și analistul ucrainean Dmytro Zhluktenko atrage atenția că multe drone produse în Occident sunt prea scumpe și complicate pentru nevoile reale ale militarilor, indică tot Business Insider.
Concret, ucrainenii au nevoie de cantități mari de aparate relativ simple, pe care să le poată modifica direct în unități, în funcție de evoluția tacticilor și a mijloacelor de bruiaj folosite de ruși. Asta-i o lecție importantă și pentru România, unde achizițiile militare trebuie să țină cont de viteza cu care se schimbă condițiile de pe câmpul de luptă. De ce? Păi fi pentru că un echipament performant, dar dificil de reparat sau adaptat, poate deveni o problemă operațională atunci când adversarul găsește rapid metode pentru a-l contracara.
Această realitate schimbă inclusiv felul în care armatele își pregătesc personalul. Armata americană a format primii zece specialiști în cadrul programului 390A, dedicat tehnicienilor în robotică militară, scrie Defense One.
Aceștia sunt instruiți să adapteze și să repare echipamente robotice în funcție de nevoile operaționale, inclusiv prin dezvoltarea unor rețele de comunicații de tip mesh, capabile să funcționeze în medii afectate de bruiaj. Pentru armatele care investesc în drone și sisteme autonome, asemenea competențe devin esențiale. Iar România ar trebui să privească această evoluție cu mult mai multă atenție, pentru că introducerea roboticii militare presupune și pregătirea oamenilor care vor trebui să mențină echipamentele funcționale în condiții de război.
Dronele ucrainene au pus în dificultate blindatele americane. O lecție pe care România trebuie să o ia în serios
Un exercițiu militar desfășurat la Hohenfels, în Germania, a arătat cât de vulnerabile pot deveni unitățile blindate în fața unor operatori de drone cu experiență reală de luptă. DefenseRomania scrie că militarii ucraineni implicați în exercițiu au provocat aproximativ 70% din pierderile simulate ale unei brigăzi blindate americane în primele trei zile.
Procentul reprezintă ponderea pierderilor atribuite acțiunilor ucrainene și nu înseamnă că 70% dintre tancurile brigăzii au fost distruse. Ulterior, americanii au reușit să reducă vulnerabilitatea prin adaptarea tacticilor de dispersare și mascare. Exercițiul arată cât de mult s-a schimbat câmpul de luptă și cât de importantă a devenit capacitatea unităților de a-și modifica rapid procedurile.
Experiența ucraineană arată că blindatele pot fi expuse atacurilor inclusiv în timpul deplasărilor și al operațiunilor de aprovizionare. Tocmai de aceea, modernizarea armatei române trebuie să includă schimbarea modului în care militarii se antrenează și folosesc echipamentele. Altfel, riscăm să cheltuim miliarde de euro pentru tehnică militară modernă, pe care să continuăm să o folosim după tactici și proceduri depășite de realitatea războiului din Ucraina.
Dronele ajung să evacueze răniți de pe front. Europa încearcă să transforme inovația militară în capacitate de luptă
Războiul din Ucraina continuă să schimbe modul în care sunt folosite dronele, inclusiv pentru salvarea militarilor răniți. O unitate ucraineană a raportat evacuarea unui soldat cu ajutorul unei drone de mare capacitate, după ce minele și supravegherea inamică făcuseră extrem de periculoasă intervenția unei echipe de salvare la sol. Potrivit Business Insider, metoda rămâne una de ultimă instanță, pentru că drona poate fi la rândul ei doborâtă, iar transportul unui rănit presupune riscuri medicale importante. Dar experiența ucraineană arată cât de repede ajung militarii să adapteze tehnologia atunci când condițiile de pe front îi obligă să găsească soluții pentru salvarea propriilor oameni.
În paralel, Europa încearcă să accelereze testarea noilor tehnologii militare. În Portugalia, campania EU OPEX, integrată în exercițiul ARTEX 26, a adus drone, roboți tereștri și sisteme antidrone în scenarii operaționale, pentru a verifica modul în care acestea răspund cerințelor militarilor. Potrivit Aerospace & Defence, demonstrația finală a reunit peste 400 de participanți, iar finanțările prin BraveTech EU au însumat 1,2 milioane de euro.
THE DOCUMENT
Cum construiește Kremlinul o mașinărie de control social și propagandă de miliarde de euro, gândită să funcționeze pentru generații
Rusia lui Vladimir Putin investește masiv într-un sistem de control social și influență politică, construit pentru a asigura continuitatea regimului și pentru a-i extinde capacitatea de intervenție dincolo de propriile granițe.
Raportul „The Architecture of Repression”, publicat de Agenția Suedeză pentru Apărare Psihologică (MPF), analizează rețeaua coordonată direct sau indirect de Serghei Kirienko, unul dintre cei mai influenți oameni ai administrației prezidențiale ruse.
Cercetătorii James Pamment, Barbara Kuza-Tarkowska, Darejan Tsurtsumia și Serge Poliakoff au identificat peste 50 de organizații și structuri care fac parte din acest ecosistem, ale cărui resurse anuale sunt estimate la 1,3–1,7 miliarde de euro. Suma reprezintă doar o estimare a rețelei analizate, dar oferă o imagine asupra resurselor pe care Kremlinul este dispus să le mobilizeze pentru a controla societatea și pentru a-și proiecta influența în exterior.
Mecanismul descris în raport este construit în jurul unei strategii de lungă durată, prin care statul rus încearcă să modeleze comportamentul cetățenilor încă din copilărie. Educația patriotică, selecția viitoarelor elite, accesul la oportunități profesionale și supravegherea digitală sunt integrate într-un sistem care recompensează loialitatea față de regim și limitează treptat spațiul pentru contestare.
Aceleași metode sunt documentate și în teritoriile ucrainene ocupate, unde controlul asupra instituțiilor și asupra parcursului educațional devine un instrument de consolidare a ocupației. Iar implicațiile pentru securitatea europeană sunt importante, pentru că această infrastructură de influență poate continua să funcționeze mult timp după o eventuală încetare a luptelor din Ucraina.
Pentru România, raportul ar trebui să schimbe inclusiv modul în care instituțiile și presa investighează operațiunile de influență rusești. Am ajuns să discutăm foarte mult despre dezinformare și despre conținutul fals distribuit pe rețelele sociale, dar acordăm încă prea puțină atenție infrastructurii care permite producerea și răspândirea organizată a acestor mesaje.
Raportul „The Architecture of Repression” atrage atenția și asupra limitelor acestui aparat. Mai concret spus, există rivalități între organizații, probleme de coordonare și operațiuni care nu produc rezultatele urmărite de Kremlin.
Tocmai aceste vulnerabilități trebuie înțelese și exploatate de statele europene, care au nevoie de capacități permanente de identificare și analiză a rețelelor de influență.
Rusia investește în asemenea structuri pe termen lung, în timp ce reacțiile europene sunt adesea concentrate în jurul scandalurilor și al crizelor de moment. Însă sursele din domeniul apărării care au consultat un sumar al raportului au indicat pentru această ediție a FLANC că combaterea ingerințelor presupune continuitate instituțională, expertiză și o colaborare reală între autorități, cercetători și presă. Ceva ce statele din UE încă nu sunt obișnuite să facă.
Poate cea mai importantă concluzie a cercetării privește felul în care Kremlinul încearcă să își asigure influența asupra generațiilor viitoare. Sistemul urmărit de autorii raportului intervine în formarea unui individ încă din școală și continuă prin oportunitățile profesionale, accesul la resurse și integrarea în structurile de putere.
Loialitatea față de regim ajunge astfel să fie cultivată și recompensată prin instituții care funcționează ani la rând. Iar pentru Europa, inclusiv pentru România, înțelegerea acestui mecanism este esențială pentru evaluarea amenințării ruse pe termen lung. Kremlinul construiește practic instituții capabile să producă influență și control pentru mai multe generații, iar răspunsul european trebuie să aibă aceeași capacitate de continuitate. Altfel, vom continua să descoperim efectele unor operațiuni de influență abia după ce acestea și-au atins deja o parte dintre obiective.
Ce urmărim între 23 și 29 octombrie
Azi, 23 octombrie, se încheie conferința de la Romexpo. Urmărim să vedem ce proiectele concrete și parteneriatele se stabilesc după discuțiile despre participarea României la reconstrucția Ucrainei.
26–27 octombrie. Atunci are loc conferința Defending Baltics 2026 la Vilnius, unde se va vorbi despre lecțiile Ucrainei pentru apărarea Europei. Se vor reuni experți militari și reprezentanți ai industriei pentru a discuta despre apărarea antiaeriană, războiul electronic, industria de dronele și protejarea infrastructurii critice. Urmărim mai ales soluțiile pentru primele 72 de ore ale unei crize militare, într-un context în care statele de pe flancul estic al NATO trebuie să își adapteze rapid capacitățile de apărare.
27–29 octombrie. Are loc tot la Vilnius cconferința FORTE 2026, organizată de Centrul de Excelență NATO pentru Securitate Energetică, unde vor fi discutate vulnerabilitățile rețelelor energetice și capacitatea acestora de a susține operațiunile militare în condiții de conflict.
28–29 octombrie. Are loc în Finlanda NATO Innovation Range Capability Demonstrator, unde vor fi prezentate și evaluate tehnologii antidrone, sisteme de comandă bazate pe inteligență artificială și comunicații 5G/6G rezistente la bruiaj.
29 octombrie. La Bruxelles, mai exact, la Palatul Egmont are loc cea de-a șasea ediție a European Defence & Security Conference, dedicată cooperării militare, provocărilor tehnologice și consolidării capacităților industriale europene.
27 octombrie. Tot aici în FLANC urmărim și vizita oficială a noului premier Luca Niculescu în Republica Moldova.
Trei recomandări care merită timpul tău
Ce să citești: analiza lui Mick Ryan despre diesel, Starlink și încredere. Generalul în rezervă leagă deciziile americane privind Ucraina de felul în care aliații din Indo-Pacific își evaluează propria dependență de Washington.
Ce să asculți: Analiza War on the Rocks despre cum Germania încearcă să își relanseze economia prin investiții masive în apărare, dar riscă să cheltuiască sute de miliarde de euro fără să producă inovația și transformarea industrială de care are nevoie.
Ce să vezi: Interviul președintelui Zelenski la The Diary Of A CEO.