Salut și mulțumesc că ai deschis a noua ediție FLANC!
Astăzi vorbim despre faptul că România nu mai poate discuta despre sabotajul rusesc doar ca despre o amenințare care îi privește pe alții. SRI atribuie unei rețele coordonate din Rusia incendiul din septembrie de pe platforma industrială Carfil, la Brașov. Ancheta privește oameni care ar fi avut și alte ținte în România și în Europa.
Pe de altă parte, la Marea Neagră, presiunea este și mai complicată. Sursele diplomatice au indicat pentru newsletterul FLANC faptul că statul român vrea ca în discuțiile despre Marea Neagră vrea să conteze mai mult, dar admite că nu are încă suficientă forță pentru ambițiile sale. Separat, joi, Carlyle a anunțat vânzarea Black Sea Oil & Gas către Mazarine Energy. E o tranzacție comercială importantă, care îi îngrijorează pe oamenii din domeniul securității naționale tocmai prin diminuarea prezenței directe a capitalului american într-o zonă și un sector strategic pentru România.
În tot acest context, Ucraina se pregătește de o iarnă pe care sursele diplomatice o anticipează drept foarte grea, chiar dacă Kievul a anunțat progrese pe front în ultima săptămână.
Ce găsești în această ediție:
FIRST READ: Rețeaua de sabotaj atribuită Rusiei și obligațiile statului român după cazul Carfil.
FIVE SIGNALS: acuzațiile despre SpaceX, vânzarea Black Sea Oil & Gas, schimbarea lui Brett Sylvia de la Pentagon, cum se schimbă apărarea aeriană australiană și cine construiește alternative la Starlink.
WHAT WE’RE HEARING: ce spun sursele diplomatice despre Turcia, prezența americană și influența regională a României.
RADAR ROMÂNIA: cine apără Neptun Deep, cum răspundem amenințării dronelor și ce ne spune atacul cibernetic din Republica Moldova despre vulnerabilitățile statului.
DEFENSE MONEY: fabrici de armament vulnerabile, bani europeni pentru apărare și bătălia industrială pentru avionul de luptă al viitorului.
BATTLEFIELD: Ucraina se pregătește pentru o iarnă grea, roboții intră în luptă, Estonia construiește buncăre, iar Slovacia își ridică F-16-urile
THE DOCUMENT: Americanii schimbă strategia de apărare cibernetică
Ce urmăm între 30 octombrie și 5 noiembrie și trei recomandări care merită timpul.
FIRST READ
Rusia este acuzată de sabotaj în România, iar statul trebuie să explice ce schimbă după Carfil
Incendiul din 14 septembrie, produs pe platforma industrială Carfil din Brașov, este atribuit de SRI unei rețele de sabotaj coordonate din Rusia.
Potrivit informațiilor DIICOT, ancheta vizează doi cetățeni bieloruși și un ucrainean, toți rezidenți în state ale Uniunii Europene. Doi dintre suspecți au fost arestați în Germania, unde ar fi pregătit operațiuni similare, iar pentru al treilea, localizat în Polonia, a fost emis un mandat european de arestare pe 26 octombrie.
Mai îngrijorător este că, potrivit SRI, rețeaua ar fi primit și alte obiective militare și industriale din regiune. Investigațiile desfășurate anul acesta ar fi identificat inclusiv tentative de sabotaj asupra unor facilități din România folosite pentru instruirea militarilor ucraineni. Avem, așadar, descrierea unei operațiuni cu mai multe ținte și cu o coordonare externă. Iar românii au dreptul să afle cât de extinsă este amenințarea, fără ca autoritățile să compromită ancheta.
Dintr-un alt unghi, surse din domeniul apărării și ordinii publice au indicat au indicat pentru newsletterul FLANC că așa ceva, precum actul de sabotaj comis la Carfil, nu se comunică. „Așa ceva se previne”, spun sursele, indicând și faptul că o dată ce s-a întâmplat, deja reprezintă un eșec al intelligence-ului românesc.
Pe de altă parte, asemenea incidente pot duce la distrugerea unor echipamente în cantități sau volume mai mari sau mai mici, la blocarea producției sau chiar la intimidarea angajaților. Iar această ultimă consecință poate produce efecte serioase chiar și atunci când pagubele materiale sunt limitate. Ce-i drept, fiecare asemenea incident consumă resurse și pune presiune pe capacitatea statului român de a preveni următorul atac.
Faptul că serviciile de informații au identificat această rețea este important. Dar ar fi o greșeală să considerăm că, odată cu anunțarea anchetei, problema este rezolvată. DIICOT trebuie să stabilească responsabilitățile penale, iar instituțiile care răspund de securitatea obiectivelor strategice trebuie să explice ce măsuri au luat. Un comunicat despre o operațiune de sabotaj nu poate ține locul unor verificări serioase în fabricile și instalațiile pe care România are obligația să le protejeze.
Cazul ăsta de la Brașov ar trebui să schimbe și felul în care discutăm despre investițiile în industria românească de apărare. Mai exact, putem construi fabrici, putem anunța contracte de sute de milioane de euro și putem promite creșterea producției. Dar cât rezistă aceste capacități în fața unui sabotaj? Sau cât de repede poate fi reluată producția dacă o hală este afectată sau dacă un furnizor important își întrerupe activitatea?
Sunt lucruri care trebuie gândite și finanțate de la început, pentru că o industrie de apărare vulnerabilă poate deveni ea însăși o problemă de securitate.
SRI mai indică ceva interesant despre acest incident de pe platforma Carfil: descrierea recrutării. Serviciul Român de Informații spune că abordarea începe, de regulă, pe rețele sociale, prin oferte de bani pentru activități aparent limitate, precum observarea sau fotografierea unui obiectiv.
Ulterior, sarcinile pot deveni tot mai grave. Persoana care a acceptat prima comandă poate ajunge expusă presiunilor și șantajului. SRI descrie exploatarea vulnerabilităților financiare, a dependențelor și a antecedentelor infracționale. Mecanismul este important fiindcă arată cum o operațiune coordonată din exterior poate folosi executanți care nu au profilul clasic al unui agent de informații.
Pentru cei care conduc obiective strategice, avertismentul trebuie transformat în pregătire aplicabilă. Angajații și contractorii trebuie să știe cui semnalează o solicitare suspectă și ce informații nu pot oferi. O instruire făcută doar pentru semnarea unui tabel nu îi ajută să recunoască o abordare care pare, la început, o oportunitate de câștig.
Statul român trebuie să poată preveni recrutarea acestor sabotori, să depisteze pregătirea unui atac și să reducă efectele incidentelor care trec de aceste filtre. Niciun nivel nu oferă siguranță absolută, evident, dar împreună, toate mecansimele de protecție pot face operațiunile mai dificile și mai costisitoare pentru adversar.
Parlamentul României are, în urma acstui incident, responsabilitatea și autoritatea să ceară explicații despre cooperarea instituțională și finanțarea protecției fără să solicite publicarea unor date operative. Guvernul, la rândul său, poate stabili termene pentru remedierea deficiențelor în materie de securitate, iar conducerile companiilor din zona de apărare, că sunt private ori publice, ar trebui să treacă prin niște evaluări de securitate care să prevină astfel de incidente. Miza, în esență, ar trebui să fie capacitatea statului de a proteja următorul obiectiv strategic și de securitate națională vizat.
FIVE SIGNALS
Un satelit rusesc se apropie periculos de unul folosit de Ucraina. SpaceX este acuzată de complicitate cu Moscova
O postare publicată de contul de X LibertyLynx lansează acuzații extrem de grave la adresa SpaceX. Compania lui Elon Musk ar fi restricționat comunicațiile ucrainene și ar fi contribuit la apropierea satelitului militar rus Kosmos 2612 de ICEYE-X36, printr-o alertă de coliziune care ar fi blocat manevrarea acestuia din urmă. Postarea invocă un model statistic pentru a susține existența unei coordonări. Problema este că un procent de probabilitate, oricât de spectaculos ar arăta, nu ține loc de dovezi.
Există însă un incident real care merită toată atenția. Compania LeoLabs a descris manevre deliberate ale satelitului rusesc și menținerea acestuia în apropierea ICEYE-X36, potrivit publicației Ars Technica. Vorbim despre un episod îngrijorător în contextul militarizării spațiului. Însă apropierea celor doi sateliți nu demonstrează o înțelegere între SpaceX și Moscova. De altfel, până în acest moment, acuzațiile privind colaborarea SpaceX cu Rusia nu au o confirmare independentă în documentarea acestei ediții a newsletterului FLANC.
Problema e însă alta și cred că trebuie disutată în mod serios: dependența de SpaceX. Mai exact, Statele și armatele care folosesc infrastructura privată de comunicații trebuie să știe cine poate restricționa serviciile, în ce condiții și ce se întâmplă atunci când conexiunea dispare în mijlocul unei operațiuni. De ce? Păi pentru că puterea pe care o capătă un furnizor devenit indispensabil este uriașă. Iar guvernele au obligația să pună reguli și să pregătească alternative, înainte ca o decizie comercială să ajungă să influențeze o operațiune militară.
Carlyle vinde Black Sea Oil & Gas. și România pierde astfel un investitor american important într-un moment delicat pentru Marea Neagră
Fondul american Carlyle și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare au convenit vânzarea Black Sea Oil & Gas (BSOG) către Mazarine Energy. Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică, iar finalizarea depinde de aprobările autorităților.
BSOG ar urma să continue operarea proiectului Midia, care, potrivit companiei, a asigurat aproximativ 12% din necesarul intern de gaze al României de la începutul producției, în 2022. Vorbim, așadar, despre un producător important pentru securitatea energetică a țării.
Din discuțiile purtate cu surse din sectorul energetic a reieșit însă o îngrijorare care depășește tranzacția comercială: retragerea directă a capitalului american dintr-un asemenea proiect reduce prezența economică a SUA într-o zonă în care România încearcă să convingă Washingtonul să rămână cât mai implicat.
Interesele comerciale contează și în relațiile strategice. Desigur, vânzarea unei companii private nu înseamnă că americanii își retrag trupele sau că Washingtonul abandonează Marea Neagră. Dar ar fi la fel de greșit să ignorăm semnificația politică pe care o poate avea o asemenea schimbare.
Statul român are de făcut mai mult decât să ia act de schimbarea proprietarului. Autoritățile trebuie să urmărească angajamentele de investiții, continuitatea exploatării și capacitatea de protejare a infrastructurii din Marea Neagră.
Șeful Pentagonului l-a demis pe principalul strateg militar al SUA, generalul Brett Sylvia
O nouă schimbare importantă are loc la Pentagon. Generalul-locotenent Brett Sylvia, unul dintre responsabilii pentru strategie, planificare și politici militare în Statul Major Interarme american, a fost înlăturat din funcție, potrivit The Atlantic. Schimbarea vine însă într-un moment în care aliații europeni urmăresc cu atenție fiecare decizie privind prioritățile militare ale Washingtonului.
Pentru România, ceea ce se întâmplă în structurile de planificare ale Pentagonului are consecințe potențiale foarte concrete, căci acolo sunt pregătite deciziile care influențează distribuirea forțelor și a resurselor americane în Europa.
Ar fi prematur să legăm plecarea unui general de o eventuală reducere a trupelor americane din România. Dar ar fi o naivitate să tratăm schimbările din conducerea militară americană ca pe niște simple mișcări de personal, fără relevanță pentru aliați, mai ales că în perioada asta se discută reașezarea posturii americane militare în Europa.
Din informațiile obținute de la surse diplomatice pentru newsletterul FLANC, Bucureștiul urmărește atent evaluarea posturii militare americane din Europa, coordonată de Elbridge Colby. România încearcă să își consolideze argumentele strategice, inclusiv prin rolul pe care prezența militară americană de aici îl poate avea pentru operațiunile către sud.
Rămâne însă de văzut cât vor cântări aceste argumente la Washington. Pentru noi, rezultatul trebuie să se vadă în militari, echipamente și capabilități păstrate efectiv în regiune, susțin aceleași surse diplomatice, care indică și faptul că declarațiile despre importanța strategică a României valorează prea puțin dacă nu sunt susținute de decizii concrete.
Australia caută soluții pentru apărarea aeriană. România ar trebui să fie atentă la cât durează până ajung armele în teren
Australia analizează cumpărarea unor interceptori dezvoltați pentru sistemul israelian Iron Dome, în încercarea de a-și consolida apărarea aeriană terestră. Pe masa autorităților sunt și alte opțiuni, inclusiv Patriot. Discuțiile au fost prezentate în cadrul unei comisii parlamentare, iar deocamdată vorbim despre evaluarea unor soluții, fără un contract finalizat sau un sistem devenit operațional, indică publicația Times of Israel.
Invocând schimbările în purtarea războiului observate în Ucraina şi în Orientul Mijlociu, oficiali ai Ministerului Apărării au declarat, în faţa unei comisii parlamentare, că Australia doreşte să deţină un sistem de apărare antirachetă terestru până „la începutul anilor 2030”.
Ucraina și Rusia vor să scape de dependența de Starlink. Războiul pentru comunicațiile din spațiu se intensifică
Ucraina încearcă să își dezvolte propria infrastructură de comunicații prin satelit. Compania Himera, împreună cu producătorul danez GomSpace, a lansat satelitul experimental Obria Nano, care va testa soluții pentru o viitoare rețea, scrie Kyiv Post. În paralel, Rusia lucrează la sistemul Rassvet, dezvoltat prin Bureau 1440. Ambele proiecte arată cât de important a devenit controlul comunicațiilor în războiul modern și cât de mult încearcă cele două state să își reducă dependența de furnizori externi.
Lansarea unui satelit experimental este însă doar începutul. Construirea unei alternative reale la Starlink presupune investiții uriașe, producție, testare și capacitatea de a menține o rețea funcțională în condiții de război. Ucraina și Rusia sunt încă departe de a demonstra că aceste proiecte pot înlocui serviciile existente. Dar direcția este importantă și are în vedere faptul că cine controlează comunicațiile poate influența decisiv desfășurarea operațiunilor militare.
WHAT WE’RE HEARING
România vrea să conteze la Marea Neagră, dar sursele diplomatice admit limitele influenței sale
Sursele diplomatice descriu pentru newsletterul FLANC o nemulțumire tot mai clară față de felul în care se construiesc unele inițiative regionale. Bucureștiul are percepția că Turcia lansează formate la care România nu participă și a transmis că vrea să fie inclusă în inițiativele privind Marea Neagră.
În aceeași evaluare, Ankara preferă să păstreze un control regional puternic și privește cu rezerve o prezență navală mai amplă a aliaților neriverani. Acesta este felul în care sursele diplomatice interpretează poziția turcă.
Sursele diplomatice mai spun că România simte nevoia unei inițiative noi, dar admite că nu are încă forța necesară pentru a o impune. Adică, trebuie să fim sinceri, să nu ne ascundem după deget și să recunoaștem că influența regională se câștigă și prin ceea ce poți oferi partenerilor: o capacitate militară utilă, o soluție de transport sau posibilitatea de a apropia poziții divergente. Simplul fapt că avem ieșire la mare nu obligă pe nimeni să ne urmeze propunerile.
În această logică intră și relațiile cu Ucraina, Republica Moldova și Serbia. Potrivit surselor diplomatice, România a fost insuficient prezentă în Balcanii de Vest și nu are o strategie coerentă pentru această regiune. Intenția statului român este de a investi mai mult în relațiile regionale. Rezultatul trebuie să fie vizibil în proiecte și în accesul la decizie, nu doar în numărul vizitelor oficiale.
În ceea ce privește relația cu Washingtonul, sursele diplomatice spun că Bucureștiul dorește și o vizită la nivel înalt în SUA. Dar deocamdată, există doar demersuri diplomatice, nu un calendar clar.
Alegerile din 3 noiembrie din Statele Unite sunt urmărite cu mare atenție la București, iar miza pentru România este cât se poate de concretă. Potrivit unor surse diplomatice, pentru țara noastră ar fi avantajos ca republicanii să păstreze controlul Senatului, în condițiile în care diplomația românească a investit deja timp și resurse în construirea relațiilor cu actualii interlocutori de la Washington. O eventuală schimbare a majorității ar complica negocierile, mai ales într-un moment în care România încearcă să obțină garanții privind menținerea prezenței militare americane în regiunea Mării Negre.
Sursele diplomatice mai admit că o consolidare a poziției democraților în Congres ar obliga Bucureștiul să investească resurse suplimentare în relațiile cu noua configurație politică americană. Dar aici apare și o problemă mai veche a diplomației românești: dependența excesivă de anumite cercuri politice de la Washington. România trebuie să aibă acces la ambele partide și să își apere interesele indiferent cine controlează Congresul sau Casa Albă. Relația strategică dintre România și Statele Unite trebuie să reziste schimbărilor politice americane. Iar capacitatea diplomației noastre de a construi relații solide cu ambele tabere ar trebui să fie o prioritate permanentă, nu o preocupare care apare doar în preajma alegerilor.
Sursele diplomatice au vorbit, în paralel, pentru newsletterul FLANC și despre întărirea diplomației economice și despre o prezență mai activă în piețele arabe și asiatice. Ele admit inclusiv rezistență birocratică la schimbare din interiorul statului român.
În ceea ce privește relația cu Ucraina, Bucureștiul vrea să lege mai ferm sprijinul pentru aderarea la UE de respectarea drepturilor comunității românești, inclusiv în chestiuni religioase. Mai clar spus, sursele diplomatice nu exclud folosirea presiunii politice, dar spun că preferă să evite un blocaj în acest sens. Protejarea minorității este o obligație legitimă și pentru a produce rezultate, ei bine, această negociere trebuie să urmărească probleme și angajamente precise, fără însă să transforme sprijinul pentru securitatea Ucrainei într-o dispută permanentă cu Kievul, mai indică aceleași surse diplomatice.
RADAR ROMÂNIA
Gazele din Marea Neagră valorează miliarde. România încă nu are toate capacitățile necesare să le apere
România investește miliarde de euro în exploatarea gazelor din Marea Neagră, dar există o problemă serioasă despre care se vorbește prea puțin: cât de bine putem proteja această infrastructură? Surse diplomatice care au fost de acord să vorbească pentru această ediție a newsletterului FLANC avertizează că Neptun Deep este vulnerabil și că statul român nu dispune încă de toate capabilitățile necesare pentru a-l apăra corespunzător.
Asta este o evaluare îngrijorătoare, mai ales într-o regiune în care Rusia continuă să reprezinte o amenințare. De ce? Păi pentru că România are ambiția legitimă de a deveni un actor energetic important, însă investițiile în exploatarea gazelor trebuie însoțite de investiții serioase în securitatea lor.
Protejarea infrastructurii offshore presupune supraveghere permanentă, capacitate de intervenție și coordonare între instituțiile responsabile. Vorbim despre instalații aflate pe mare, conducte submarine și infrastructură de la țărm. Toate trebuie să funcționeze într-un sistem de securitate coerent. Iar aici apare o problemă cunoscută a statului român: avem instituții cu atribuții, dar cooperarea dintre ele rămâne o provocare extrem de mare.
Și în cazul unui incident, timpul pierdut între două instituții care încearcă să stabilească cine are responsabilitatea intervenției poate avea consecințe uriașe.
Potrivit surselor diplomatice, Bucureștiul încearcă să accelereze operaționalizarea hubului de securitate la Marea Neagră. Este un demers necesar, dar rezultatul trebuie să se vadă în capacitatea reală de reacție. De ce? Păi pentru că România are deja suficientă experiență negativă cu structuri anunțate politic și care ajung să funcționeze greu din cauza birocrației.
Un asemenea hub are nevoie de oameni, echipamente, proceduri clare și exerciții comune. Altfel, riscăm să construim încă o instituție care produce rapoarte în loc să rezolve probleme.
Mai există însă o chestiune importantă. Sursele diplomatice care au vorbit pentru această ediție FLANC atrag atenția că nu orice incident din Marea Neagră poate fi atribuit automat unei acțiuni ostile deliberate. Tocmai de aceea România trebuie să investească în mijloace de supraveghere și în capacitatea de a documenta asemenea incidente. Mai concret spus, dacă vrem să avem o poziție credibilă în fața aliaților, trebuie să putem demonstra ce s-a întâmplat.
Europa pregătește apărarea infrastructurii împotriva dronelor. România trebuie să decidă cine intervine
Amenințarea dronelor obligă statele europene să regândească protecția infrastructurii critice. Franța analizează soluții prin care operatori precum EDF și SNCF să poată avea un rol mai important în detectarea și neutralizarea dronelor ostile. Finlanda este însă mai prudentă când vine vorba despre transferarea responsabilității intervenției către companii private. Discuția privește direct securitatea centralelor energetice, a transporturilor și a altor obiective strategice, potrivit Reuters și Aerospace & Defence.
Pentru România, problema este cât se poate de practică. Cine intervine atunci când o dronă ostilă se apropie de o centrală electrică, de o rafinărie sau de o instalație strategică? Operatorul poate detecta primul pericolul, dar neutralizarea unei drone presupune responsabilități și riscuri, inclusiv pentru populația din apropiere. Avem nevoie de reguli clare, de personal instruit și de proceduri care să stabilească exact cine poate decide intervenția. Într-un asemenea moment, improvizația administrativă poate costa foarte scump.
Guvernul trebuie să discute cu operatorii infrastructurii critice și să stabilească din timp cum funcționează apărarea antidrone. Nu fiecare companie își poate construi propriul sistem complet de protecție, iar resursele statului sunt limitate. Dar tocmai de aceea trebuie stabilite prioritățile și testată capacitatea de reacție.
Mai concret spus, e inutil să investești într-un radar care detectează o amenințare dacă nimeni nu știe cine are dreptul să intervină. Și România nu își mai permite să descopere aceste probleme abia în timpul unui incident.
Atac cibernetic major în Republica Moldova. Aproximativ 750.000 de identificatori personali, compromiși
Republica Moldova se confruntă cu unul dintre cele mai grave incidente cibernetice din istoria sa. Autoritățile de la Chișinău estimează că atacatorii au extras date asociate cu aproximativ 750.000 de identificatori personali. În urma scandalului, directoarea Agenției de Guvernare Electronică, Nicoleta Colomeeț, s-a retras din funcție, potrivit HotNews. Dimensiunea exactă a breșei și consecințele pentru cetățeni trebuie încă lămurite, dar cazul arată cât de vulnerabile pot deveni instituțiile publice atunci când sistemele care gestionează informații personale sunt compromise.
Într-un interviu pentru Europa Liberă, Mihai Lupașcu, directorul Agenției pentru Securitate Cibernetică, vorbește despre o operațiune sofisticată, pregătită de un actor cu resurse importante. În spațiul public moldovenesc a apărut deja și ipoteza implicării Rusiei, dar autorul atacului nu a fost identificat oficial.
Este o distincție esențială, mai ales în comparație cu dosarul Carfil, unde SRI atribuie explicit operațiunea unei rețele coordonate din Federația Rusă. Suspiciunile trebuie însă investigate, iar responsabilitatea trebuie stabilită pe baza probelor.
Pentru România, incidentul de la Chișinău ar trebui să fie însă un avertisment serios. Statul cere tot mai multe informații personale cetățenilor și mută tot mai multe servicii publice în mediul digital. Odată cu aceste schimbări, crește și responsabilitatea pentru securitatea datelor. Iar când apare o breșă, oamenii trebuie informați rapid despre ce informații le-au fost compromise și cum se pot proteja.
Evident, demisiile după astfel de crize pot reprezenta o formă de asumare, dar nu repară sistemele afectate și nici prejudiciile suferite de cetățeni. Ce cred eu că trebuie să facem ca stat e să învățăm din asemenea incidente înainte să ajungem să gestionăm unul de aceeași amploare.
DEFENSE MONEY
Fabrica de armament pe care o poate scoate din joc o singură lovitură. Lecția Ucrainei pentru România
Războiul din Ucraina schimbă inclusiv felul în care sunt construite fabricile de armament. Compania croată ORQA și producătorul ucrainean General Cherry au decis să își împartă producția între o facilitate industrială din Croația și o fabrică subterană din Ucraina, dedicată electronicii și comunicațiilor. Potrivit Business Insider, producătorii acceptă costuri mai mari pentru a reduce riscul ca un singur atac să le oprească activitatea. Este una dintre lecțiile învățate de industria ucraineană după aproape cinci ani de război.
România ar trebui să privească foarte atent această experiență, mai ales acum, când discutăm despre investiții noi în industria de apărare pe zona de drone alături de vecinii ucrainei prin JOIN VENTRE sub coordonarea MApN.
Concret, o fabrică modernă poate produce eficient și la costuri competitive, dar concentrarea întregii producții într-un singur loc creează vulnerabilități majore. Cazul Carfil prezentat la început ar trebui să fie un avertisment pentru autoritățile române că orice proiect industrial nou trebuie să includă de la început măsuri pentru protejarea instalațiilor și continuarea producției în cazul unui atac. Ar fi iresponsabil să investim sute de milioane de euro în capacități pe care le putem pierde în urma unui singur incident.
Desigur, împărțirea producției între mai multe amplasamente costă. Presupune logistică suplimentară, personal și investiții în capacități de rezervă. Dar securitatea industrială are un preț pe care statul trebuie să fie dispus să îl plătească.
Dacă România își propune să devină un producător important de echipamente militare, trebuie să înțeleagă și responsabilitatea protejării acestor investiții. Adică nu putem cere companiilor să producă ieftin, rapid și în cantități mari, iar apoi să le lăsăm singure în fața unor amenințări de securitate pentru care statul nu a pregătit un răspuns.
Europa investește în fabrici de armament. România trebuie să lupte pentru un loc în această industrie
Uniunea Europeană începe să finanțeze tot mai concret extinderea industriei de apărare. Primele opt proiecte din componenta de consolidare industrială a programului EDIP beneficiază de 168,2 milioane de euro, în cadrul unor investiții estimate la 1,26 miliarde de euro. Sunt vizate 17 amplasamente industriale din 14 state ale Uniunii Europene și Norvegia. Deocamdată vorbim despre proiecte și capacități de producție care urmează să fie dezvoltate, dar direcția este importantă: Europa încearcă să își crească producția militară și să reducă vulnerabilitățile lanțurilor de aprovizionare.
Un exemplu este proiectul RagnaRasa, care împarte producția unor componente energetice pentru muniție între Estonia și Lituania. Estonia se ocupă de anumite componente, iar Lituania de asamblarea finală, testarea și calificarea produselor. Ăsta e un model de cooperare industrială în care fiecare stat contribuie cu propriile capacități, iar investițiile sunt distribuite între parteneri. Pentru România, asemenea proiecte ar trebui să reprezinte oportunități concrete de integrare a fabricilor noastre în lanțurile europene de producție.
Bulgaria face, la rândul ei, pași pentru a folosi finanțarea europeană în achizițiile militare. Sofia urmărește cumpărarea a 32 de rachete antiaeriene VL MICA, destinate navelor sale de patrulare, într-un proiect comun cu Franța și Danemarca, prin mecanismul SAFE. Acordul mai are nevoie de aprobări, dar exemplul este relevant.
Germania caută alternative pentru avionul de luptă al viitorului
Europa continuă să aibă dificultăți în dezvoltarea unui avion de luptă de generație viitoare. Potrivit DefenseRomania, Germania explorează posibilitatea de a participa la GCAP, programul dezvoltat de Marea Britanie, Italia și Japonia, pe fondul problemelor majore din cooperarea franco-germană privind FCAS. Există însă divergențe inclusiv la Berlin privind direcția de urmat, iar o eventuală participare germană la GCAP nu a fost convenită.
200 de milioane de dolari pentru câini militari. Warhound pariază pe biotehnologie și apărare
Industria de apărare atrage investiții și în domenii mai puțin obișnuite. Warhound, companie asociată cu antreprenorii Ben Lamm și Palmer Luckey, a anunțat o finanțare inițială de 200 de milioane de dolari pentru dezvoltarea unor soluții destinate câinilor militari. Proiectul combină biotehnologia cu echipamente de protecție și sisteme de conectare pentru animalele folosite în misiuni. Vorbim, atenție, despre câini reali, nu despre roboți patrupezi, iar performanțele anunțate de companie rămân obiective care trebuie demonstrate.
Investiția spune multe despre apetitul capitalului privat pentru tehnologiile militare. Dar 200 de milioane de dolari și numele unor antreprenori cunoscuți nu garantează că produsul va funcționa în condiții reale. Utilitatea militară, siguranța echipamentelor și bunăstarea animalelor trebuie evaluate riguros. Într-o industrie în care companiile promit tot mai mult și atrag finanțări uriașe, armatele au obligația să verifice rezultatele înainte de a transforma promisiunile comerciale în programe de achiziții.
BATTLEFIELD
Ucraina recucerește teritorii, dar se pregătește pentru o iarnă în care Rusia va încerca să o îngenuncheze
Volodimir Zelenski anunță că armata ucraineană recucerește teritorii și că situația de pe front este cea mai bună din ultima perioadă. Forțele Kievului desfășoară operațiuni în zona Kupiansk și în estul țării, potrivit G4Media. Sunt evoluții importante după luni de presiune militară rusească, dar trebuie privite cu prudență. Succesele prezentate de conducerea ucraineană nu înseamnă că războiul și-a schimbat decisiv cursul. Iar Rusia continuă să aibă resurse pentru a susține ofensiva și pentru a lovi infrastructura ucraineană.
Din discuțiile cu surse diplomatice pentru această ediție a newsletterului FLANC reiese o evaluare îngrijorătoare: Ucraina se pregătește pentru o iarnă extrem de grea, în care Moscova ar putea intensifica atacurile pentru a obține noi câștiguri teritoriale și pentru a slăbi rezistența populației. Rușii vor încerca, potrivit acestor evaluări, să folosească presiunea militară și distrugerile provocate infrastructurii pentru a forța Kievul să cedeze. Este o perspectivă realistă asupra riscurilor din lunile următoare, chiar dacă amploarea exactă a viitoarelor operațiuni rusești rămâne imposibil de anticipat.
Aici trebuie să fie foarte atenți și aliații Ucrainei. Recucerirea unor poziții pe front nu înseamnă că milioane de oameni sunt mai puțin vulnerabili în fața atacurilor asupra centralelor electrice, rețelelor energetice sau transporturilor. Ucraina are nevoie în continuare de muniție, sisteme de apărare antiaeriană și sprijin pentru protejarea infrastructurii civile. Iar pentru România, miza este directă: cu cât Ucraina rezistă mai bine agresiunii rusești, cu atât este mai protejată și securitatea regiunii noastre.
Ucrainenii trimit roboți cu lansatoare de grenade pe front. Militarii pot lovi inamicul de la distanță
Armata ucraineană folosește vehicule terestre fără echipaj, dotate cu lansatoare de grenade, pentru a ataca pozițiile rusești, potrivit Business Insider. Aceste platforme sunt controlate de operatori aflați la distanță și permit executarea unor misiuni periculoase fără expunerea directă a militarilor. Asta e încă un exemplu al ritmului în care Ucraina adaptează tehnologia la nevoile de pe front.
Estonia construiește 150 de buncăre la granița cu Rusia. Pregătirea pentru apărare începe din timp
Estonia continuă să își consolideze apărarea la frontiera cu Rusia și pregătește construirea a aproximativ 150 de buncăre în regiunea Ida-Viru, inclusiv pe terenuri private. Proiectul face parte din Linia de Apărare Baltică, iar autoritățile discută despre despăgubiri și condițiile în care vor putea fi folosite proprietățile vizate.
Potrivit DefenseRomania, Tallinnul investește în infrastructură defensivă, fără ca acest lucru să însemne că autoritățile ar avea informații despre un atac rusesc iminent.
Pentru România, lecția Estoniei merită luată în serios, căci pregătirea militară presupune și decizii administrative dificile, de la folosirea terenurilor până la finanțarea lucrărilor și obținerea autorizațiilor. Sunt lucruri care trebuie rezolvate în timp de pace, când instituțiile au posibilitatea să planifice și să negocieze.
Dacă amânăm aceste decizii din comoditate politică sau din cauza birocrației, riscăm să punem militarii în situația de a compensa, într-o criză, ceea ce statul nu a fost capabil să pregătească la timp.
Slovacia își apără din nou singură spațiul aerian cu F-16. O lecție despre ce înseamnă o armată operațională
Slovacia a preluat din nou responsabilitatea directă pentru misiunile de poliție aeriană cu propriile avioane F-16 Block 70, scrie DefenseRomania. După retragerea vechilor MiG-29, țara a depins de sprijinul aliaților pentru protejarea spațiului aerian. Revenirea la executarea misiunilor cu aeronave proprii reprezintă un pas important pentru capacitatea sa militară și pentru contribuția la apărarea colectivă.
Este un exemplu relevant și pentru România, unde discutăm frecvent despre achiziția de echipamente și mai puțin despre costurile și condițiile necesare pentru folosirea lor. Un avion de luptă trebuie să aibă piloți pregătiți, muniție, mentenanță și capacitatea de a interveni atunci când este nevoie. Acestea sunt criteriile după care trebuie evaluate programele de înzestrare.
THE DOCUMENT
Statele Unite au publicat pe 26 octombrie o nouă strategie pentru protejarea infrastructurii critice și consolidarea securității cibernetice. Documentul, intitulat „CISA 2030: Defend, Harden, Prevail”, este elaborat de Agenția americană pentru Securitate Cibernetică și Securitatea Infrastructurii (CISA). Mesajul transmis de Washington este cât se poate de serios: amenințările cibernetice, operațiunile de sabotaj și riscurile geopolitice trebuie tratate împreună. Iar protejarea infrastructurii de care depind milioane de oameni devine o prioritate de securitate națională.
Strategia propune o abordare mai agresivă în identificarea și eliminarea accesului ostil la rețelele informatice. CISA vrea să colaboreze mai strâns cu instituțiile statului și cu operatorii privați pentru a descoperi vulnerabilitățile înainte ca acestea să fie exploatate. Accentul cade pe infrastructura a cărei compromitere ar putea afecta grav economia, sănătatea publică sau securitatea națională.
Americanii pornesc de la o realitate confirmată de numeroase atacuri: adversarul poate pătrunde într-un sistem informatic și poate aștepta momentul potrivit pentru a provoca pagube.
O atenție specială este acordată sistemelor tehnologice care controlează procesele industriale. Vorbim despre echipamentele informatice care gestionează funcționarea centralelor electrice, alimentarea cu apă sau activitatea unor fabrici. Compromiterea lor poate produce efecte fizice și poate întrerupe servicii esențiale.
CISA urmărește inclusiv consolidarea comunicațiilor de urgență, astfel încât instituțiile să poată continua să funcționeze în timpul unei crize.
Pentru România, documentul american vine într-un moment extrem de relevant. Avem cazul de sabotaj descris de SRI la Brașov, vulnerabilitățile infrastructurii energetice din Marea Neagră și recentul atac cibernetic din Republica Moldova. Sunt situații diferite, dar toate ridică aceeași problemă de securitate: cât de pregătit este statul să protejeze infrastructura strategică și să limiteze consecințele unui atac?
România trebuie să își evalueze serios capacitatea de prevenire și intervenție, inclusiv în relația cu operatorii privați.
Documentul american stabilește și termene concrete. În 60 de zile, CISA trebuie să înceapă evaluarea propriilor servicii și capacități. În 180 de zile, agenția trebuie să prezinte un plan de implementare, însoțit de criterii pentru măsurarea rezultatelor. Iar după 365 de zile trebuie să raporteze progresele. Este un angajament care poate fi verificat public. Rămâne, desigur, de văzut dacă ambițiile strategiei vor fi susținute de personalul, finanțarea și capacitățile necesare. Și mai ales de administrația MAGA.
Strategia CISA nu garantează că Statele Unite vor preveni fiecare atac. Niciun stat nu poate oferi o asemenea garanție. Dar documentul stabilește priorități, responsabilități și termene care permit evaluarea instituției. România ar trebui să preia această disciplină administrativă. De ce? Păi vedem cu toții că după fiecare incident de securitate apar comunicate de presă atent scrise, declarații și promisiuni că autoritățile sunt vigilente. Mult mai rar aflăm ce vulnerabilități au fost remediate și ce măsuri au fost aplicate efectiv. Iar într-o regiune în care Rusia desfășoară operațiuni ostile, prin tehnici hibride de manipulare și propagandă, asemenea întârzieri pot avea un cost uriaș.
Securitatea națională trebuie să se vadă mai ales în capacitatea statului de a preveni și gestiona atacurile, nu doar în documentele pe care le aprobă, au mai indicat sursele diplomatice pentru această ediție a newsletterului FLANC.
Ce urmărim între 30 octombrie și 5 noiembrie
România și Franța continuă misiunile de supraveghere în Marea Neagră | 30 octombrie – 5 noiembrie. Un avion francez ATLANTIQUE 2 desfășoară, până pe 6 noiembrie, misiuni de supraveghere și recunoaștere din baza Mihail Kogălniceanu. Miza este identificarea pericolelor maritime și protejarea infrastructurii critice din zona economică exclusivă a României.
VANTARC Defense Forum București | 5 noiembrie. La București are loc a doua ediție VANTARC Defense Forum, cu discuții despre securitatea flancului estic, tehnologiile militare și finanțarea industriei de apărare. Un subiect important va fi programul SAFE și cât din banii împrumutați de România se va transforma efectiv în producție și locuri de muncă în țară.
IISS Manama Dialogue, Bahrain | 30 octombrie – 1 noiembrie. La Manama se întâlnesc miniștri ai apărării, diplomați și responsabili de securitate pentru a discuta viitorul Orientului Mijlociu. Urmărim pozițiile Statelor Unite și ale statelor din Golf privind Iranul, securitatea regională și cooperarea militară.
Euronaval 2026, Paris | 3–6 noiembrie. Unul dintre cele mai importante saloane internaționale de apărare navală revine la Paris. Vor fi prezentate tehnologii pentru războiul naval, drone maritime, sisteme autonome și protejarea infrastructurii submarine.
Future Land Forces 2026, Varșovia | 3–5 noiembrie. Polonia găzduiește o reuniune dedicată viitorului forțelor terestre, cu participarea militarilor și a industriei de apărare. Pe agendă sunt modernizarea armamentului, combaterea dronelor, războiul electronic și adaptarea armatelor la lecțiile războiului din Ucraina.
Trei recomandări care merită timpul tău
Ce să citești: o investigație despre cum cum un spion GRU conectat la hackeri de stat a pătruns prin efracție în reședința diplomatică a Uniunii Africane din Etiopia.
Ce să asculți: Podcastul War on the Rocks cu tema „What’s a Revolution in Military Affairs Good For?”, publicat joi, despre felul în care dronele, inteligența artificială și noile tehnologii schimbă războiul. Ryan Evans discută cu trei experți în securitate și apărare despre cât de profundă este transformarea militară pe care o vedem astăzi și cât din entuziasmul pentru tehnologie este justificat.
Ce să vezi: Un documentar DW despre Coreea de Nord și felul în care dinastia Kim a transformat una dintre cele mai izolate țări din lume într-o amenințare nucleară și un actor tot mai important în jocurile geopolitice.