Salut și mulțumesc că ai deschis a zecea ediție FLANC!
România este dispusă să plătească o parte din costurile staționării trupelor americane pentru a obține o prezență militară mai puternică și permanentă. Potrivit unor surse apropiate de Administrația Prezidențială, Bucureștiul a pus această ofertă pe masă după luni de discuții cu Washingtonul. Americanii nu au luat însă o decizie. Până atunci, autoritățile române au de negociat ce primim pentru banii pe care suntem pregătiți să-i cheltuim.
Tot în această săptămână, România apare pe harta perturbărilor GPS de pe flancul estic, Chișinăul se alătură unui program de achiziții militare folosit de București, iar Bruxellesul pune la dispoziție încă 21,3 miliarde de euro prin SAFE.
Ce găsești în această ediție:
FIRST READ: România oferă bani pentru o prezență americană permanentă. Ce trebuie să obținem în schimb și de ce o reacție favorabilă de la Washington nu ține loc de angajament de securitate.
SECOND READ: România apare pe harta perturbărilor GPS. Cât valorează echipamentele militare când semnalul pe care se bazează devine nesigur?
FIVE SIGNALS: Elon Musk acuză Ucraina că încalcă regulile Starlink, americanii se pregătesc să respingă atacuri masive cu rachete și drone, un producător ucrainean explică de ce dronele cu fibră optică nu devin automat mai eficiente dacă zboară mai departe, birocrația întârzie înarmarea Europei, iar britanicii cer beneficii industriale verificabile în schimbul achizițiilor militare.
WHAT WE’RE HEARING: Ce spun sursele apropiate de Cotroceni despre calendarul deciziei americane, „NATO 3.0” și cât poate prelua România din modelul polonez.
RADAR ROMÂNIA: Chișinăul cumpără 62 de autocamioane prin acordul folosit de București. Cooperarea militară se măsoară și în capacitatea de a duce oameni și provizii acolo unde este nevoie.
DEFENSE MONEY: Încă 21,3 miliarde de euro de la UE disponibile prin SAFE.
BATTLEFIELD: Un robot ucrainean a parcurs aproape singur o misiune de aprovizionare, iar imprimarea 3D intră în mentenanța militară. Ce funcționează deja și unde sunt limitele.
THE DOCUMENT: Raportul Breaking Defense despre AUSA 2026: ce schimbă armata americană și ce merită să înțeleagă România.
Ce urmărim între 6 și 12 noiembrie și trei recomandări care merită timpul tău.
FIRST READ
Oferta pentru americani și ce trebuie să obțină România în schimb
Bucureștiul vrea să treacă de la apărarea prezenței americane existente la obținerea uneia consolidate și permanente. Surse apropiate de Administrația Prezidențială spun că România i-a prezentat lui Elbridge Colby, subsecretar pentru Politica de Apărare al SUA, o ofertă financiară care include preluarea unor costuri de bază ale staționării militarilor americani și a unor cheltuieli suplimentare, precum combustibilul.
Potrivit acestor surse, vizita lui Elbridge Colby la București face parte dintr-un proces început în februarie, printr-o deplasare în SUA a consilierului prezidențial Marius Lazurca, la solicitarea președintelui Nicușor Dan. Washingtonul le-a cerut aliaților să explice ce au făcut pentru sprijinirea SUA și ce sunt pregătiți să facă în continuare, inclusiv pentru propria apărare. România ar fi fost a doua țară care a răspuns chestionarului. Lazurca i-a înmânat lui Colby un document cu propunerile românești.
Modelul invocat la dicuțiile de miercuri, de la Palatul Cotroceni, este Polonia. Mai exact, România propune să preia o parte mai mare din povara financiară și să accelereze investițiile în infrastructura militară, inclusiv la baza Mihail Kogălniceanu.
Sursele FLANC precizează însă că discuția nu se limitează la această bază și că obiectivul depășește menținerea efectivelor actuale. Mai concret spus, Bucureștiul urmărește o prezență capabilă să descurajeze Rusia în regiunea Mării Negre.
Ei bine, asta e o poziție pe care România are motive serioase să o susțină, căci prezența militară americană aduce o implicare directă a Washingtonului în securitatea unei regiuni în care Moscova încearcă să impună costuri tot mai mari vecinilor săi, am văzut cu toții în ultimele luni, prin provocări la Marea Neagră și violând spațiul nostru aerian.
Contribuția românească trebuie însă negociată în raport cu ceea ce obținem. De ce? Păi pentru că un angajament financiar fără suficientă claritate asupra misiunilor și continuității prezenței militarilor americani în România ar lăsa Bucureștiul descoperit și pus în situația de a plăti pentru o incertitudine.
Aici trebuie să fim exigenți cu propriile autorități, susțin sursedin domeniul apărării consultate de FLANC. „O prezență militară solidă și permanentă”, afrimația asta, ei bine, are nevoie de un conținut militar și politic precis.
Adică e nevoie să știm foarte clar ce forțe vin la noi în țară, ce pot face și cât de repede pot fi întărite într-o criză. De ce e important să știm acest lucruri? Pentru că o creștere de efective poate conta, dar nu spune singură cât de bine este apărată România. Iar extinderea unei baze trebuie legată de folosirea ei efectivă.
Sursele apropiate de Administrația Prezidențială spun că oferta a fost bine primită de delegația americană și că atitudinea României a fost apreciată de Elbridge Colby. Tot aceleași surse precizează că negocierile propriu-zise nu au început și că rezultatul revizuirii prezenței americane rămâne neclar.
Ce cred că NU TREBUIE SĂ IGNORE decidenții politici de la București e tocmai faptul că efortul pentru păstrarea americanilor trebuie să întărească și capacitatea României de a se apăra. Mai concret spus, banii investiți în infrastructură și în pregătirea armatei trebuie să producă efecte inclusiv dacă Washingtonul ia o decizie mai puțin favorabilă decât speră Bucureștiul. E vital să înțelegem acest lucrur, căci securitatea noastră națională nu poate fi suspendată până primim răspunsul de la Casa Albă.
SECOND READ
Bruiaj GPS pe tot flancul estic al NATO
România figurează printre zonele cu perturbări importante ale navigației prin satelit pe o hartă pentru 3 noiembrie, publicată de proiectul ItaMilRadar pe baza datelor AirNav Radar și relatată de Militarnyi. Fenomenul se întinde din zona Mării Baltice până în vestul Mării Negre, iar harta indică unde sunt observate interferențe. Nu identifică, prin ea însăși, autorul fiecărui incident. Dar contextul ne pote da niște indicii… RUSIA LUI PUTIN!
De ce e importantă știrea asta? Păi pentru aviație, diferența dintre pierderea semnalului și primirea unor date false e extrem de importantă. Spre exemplu, bruiajul poate împiedica receptorul să folosească semnalul sateliților, iar falsificarea semnalului, numită spoofing, poate induce o poziție greșită.
Agenția UE pentru Siguranța Aviației (EASA) avertizează că asemenea interferențe pot afecta navigația și pot impune schimbarea rutei sau devierea zborului. Nu înseamnă că o aeronavă rămâne automat fără toate mijloacele de navigație. Înseamnă însă că echipajele și controlorii trebuie să recunoască problema și să aplice procedurile potrivite.
Noi, românii, ar trebui să fim atenți la detaliile astea, căci pentru România, apărarea spațiului aerian și a activităților din Marea Neagră înseamnă și să putem opera când semnalul GPS dispare sau indică o poziție greșită. Aș vrea să văd armata testând mai clar aceste situații în exerciții și cerând furnizorilor să demonstreze cum funcționează echipamentele în asemenea condiții. Avem nevoie să știm pe ce ne putem baza când apar interferențele. O demonstrație reușită în condiții ideale nu ne dă acest răspuns.
La fel de important este ca autoritățile civile și militare să pună cap la cap raportările incidentelor și să stabilească, prin verificări tehnice, de unde vin interferențele și ce efecte produc. Altfel, riscăm să tratăm orice perturbare drept un atac și să trecem cu vederea amenințări reale. Iar până aflăm cine le provoacă, trebuie să fim pregătiți să le gestionăm efectele.
FIVE SIGNALS
Musk acuză Ucraina că încalcă regulile Starlink
Elon Musk acuză forțele ucrainene că au folosit serviciul comercial Starlink pentru atacuri cu drone, încălcând condițiile de utilizare. Doi foști consilieri ucraineni în domeniul dronelor resping acuzația și invocă limitele tehnice ale terminalelor, dar și diferența dintre Starlink și serviciul militar Starshield. Disputa vine după zece zile în care funcționarea Starshield a fost limitată, potrivit Business Insider.
Pentru orice armată care depinde de asemenea servicii, problema este cine le poate restricționa și în ce condiții. Mai exact, guvernele trebuie să lămurească aceste lucruri în contracte, iar militarii au nevoie de alternative pe care le-au testat deja, pentru a nu se izbi de situația în care un furnizor limitează comunicațiile în timpul unei operațiuni. E necesar ca puterea lui să nu depășaescă cu mult o simplă relație comercială.
Americanii se pregătesc să respingă până la 1.200 de rachete și drone
Forțele americane din Europa se pregătesc pentru un scenariu în care ar avea de analizat peste 1.500 de ținte potențiale într-o zi și de respins până la 1.200 de rachete și drone. Generalul Steven Carpenter vorbește despre estimări folosite în planificarea militară. La asemenea volume, inteligența artificială ar urma să prelucreze datele și să propună răspunsuri, pentru ca militarii să poată decide la timp. Decizia finală ar rămâne la om, scrie însă Business Insider.
România trebuie să țină cont de asta când cumpără sisteme de apărare aeriană. Adică trebuie să verifice dacă radarele transmit rapid informația către cei care decid interceptarea și dacă armele pot folosi acele date. De ce? Păi tocmai pentru a evita situația în care ai un interceptor performant, însă tot ratezi ținta dacă ordinul vine prea târziu.
O dronă care zboară mai departe poate transporta mai puțin
Producătorul ucrainean TechEx a construit drone cu fibră optică pentru distanțe de 35–40 de kilometri, dar pune sub semnul întrebării câștigul unei extinderi la 45–50 de kilometri. Mai exact, cablul suplimentar îngreunează drona și crește consumul de energie, ceea ce poate reduce încărcătura transportată. Compania explică pentru Business Insider de ce distanța mai mare trebuie judecată în raport cu ce mai poate face drona când ajunge la destinație.
Concret, pentru a duce mai mult cablu, drona trebuie să consume din resursele cu care transportă încărcătura utilă. Dacă adaugi baterii ca să susții zborul, crești din nou greutatea. Dacă reduci încărcătura, poți ajunge mai departe, dar cu mai puțin exploziv la țintă. Extinderea razei la 45–50 de kilometri poate avea sens pentru anumite misiuni, însă avantajul depinde de ținta urmărită și de încărcătura necesară pentru a o lovi eficient.
Europa are bani de înarmare, dar se împiedică în proceduri
La conferința European Defence Supply de la Hamburg, discuțiile au vizat dificultatea de a transforma bugetele mai mari de apărare în echipamente pe care armatele să le poată folosi. Potrivit Aerospace & Defence, atenția s-a mutat de la atragerea companiilor civile în industria militară la etapele concrete prin care trebuie să treacă produsele lor: testarea, evaluarea și decizia de achiziție.
Mai exact, o companie poate avea o tehnologie promițătoare, dar accesul la piață nu înseamnă automat că produsul său este pregătit pentru utilizare militară sau că va primi o comandă.
Problema e cum legi aceste etape astfel încât un produs care trece testele și răspunde unei nevoi militare să poată ajunge în producție și apoi în dotare. Testarea trebuie să arate dacă funcționează în condițiile cerute de armată, iar evaluarea furnizorului trebuie să stabilească dacă acesta poate livra cantitățile necesare la termen. Un prototip reușit nu dovedește, singur, că firma poate fabrica sute de exemplare. De aceea, accelerarea înarmării depinde și de capacitatea autorităților de a lua decizii de achiziție, dar și de capacitatea companiilor de a susține comenzile primite.
Britanicii cer dovezi că achizițiile militare aduc beneficii industriei
Pe 30 octombrie, guvernul britanic a publicat o politică de offset care va putea fi aplicată, din aprilie 2027, contractelor externe selectate de peste 50 de milioane de lire.
Elementul important nu este simpla revenire a cuvântului „offset”, ci arhitectura:
obligația standard poate ajunge la 100% din valoarea eligibilă a contractului extern;
furnizorul semnează un acord de offset separat;
o autoritate centrală aprobă proiectele, evaluează valoarea și verifică rezultatele;
progresul standard este măsurat la 30% în anul 3, 50% în anul 5 și 100% în anul 10;
sunt recunoscute producția locală, transferul de tehnologie, MRO, cercetarea, formarea, accesul IMM-urilor în supply chain și susținerea exporturilor;
neîndeplinirea obligațiilor poate produce penalități financiare, garanții suplimentare sau consecințe în contractele viitoare.
România are de învățat din felul în care sunt urmărite aceste obligații. Transferul de tehnologie trebuie verificat prin ceea ce ajungem să putem produce și folosi aici. Ce trebuie să înțeleagă MApN-ul și decidenții statului român e că o promisiune trecută în contract nu înseamnă automat o capacitate industrială câștigată.
WHAT WE’RE HEARING
Calendarul de la Washington și limitele modelului polonez
Surse apropiate de Administrația Prezidențială descriu un calendar în care Elbridge Colby ar urma să înainteze până pe 6 noiembrie raportul privind postura militară americană către Pete Hegseth. Acesta l-ar prezenta lui Donald Trump, iar o decizie ar putea veni la începutul lunii decembrie. Calendarul este orientativ și poate fi modificat în funcție de evoluțiile politice americane.
În aceeași evaluare, noua configurație politică rezultată din alegerile americane nu schimbă oferta României. Formula „NATO 3.0”, folosită în discuții pentru o împărțire diferită a responsabilităților, descrie un proces în care europenii trebuie să își asume mai mult din propria apărare. Sursele spun că eventuala decizie a lui Trump ar deschide această tranziție, fără să o încheie.
Cotroceniul se uită atent la negocierile poloneze. Potrivit acelorași surse, Varșovia urmărește o prezență permanentă de 5.000 de militari americani. Amplasarea nu ar fi fost încă stabilită între cele patru orașe candidate. Cifra reprezintă, așadar, obiectivul Varșoviei, iar Bucureștiul trebuie să fie atent la condițiile în care polonezii încearcă să-l atingă. Contează ce costuri acceptă să suporte, ce infrastructură oferă și ce angajament american obțin în schimb. Anunțarea unui număr de militari spune prea puțin dacă nu știm ce misiuni vor avea și cât de fermă este decizia de a-i menține acolo.
România poate folosi mecanismul polonez de susținere financiară, dar trebuie să-și negocieze locul pornind de la nevoile Mării Negre. Oferta Bucureștiului are nevoie de un argument militar clar: ce pot face forțele americane de aici, ce infrastructură le punem la dispoziție și de ce această prezență servește și intereselor Washingtonului. Banii pot susține argumentul, însă nu îl pot înlocui. Iar autoritățile române trebuie să urmărească ce capacitate de apărare obțin prin contribuția propusă. Nu putem evalua succesul negocierii doar după cât suntem dispuși să plătim.
Sursele apropiate de Administrația Prezidențială spun și că investițiile militare ale României vor continua inclusiv dacă decizia americană ne va fi nefavorabilă.
RADAR ROMÂNIA
Chișinăul cumpără 62 de autocamioane printr-un acord folosit de România
România și Republica Moldova au semnat pe 2 noiembrie documentele care permit guvernului de la Chișinău să participe la programul de achiziție a autocamioanelor IVECO. Mecanismul folosește acordul-cadru încheiat de MApN cu producătorul italian în 2019. Agenția moldovenească responsabilă de resurse și patrimoniu devine autoritate contractantă în acel acord și a semnat un contract pentru 62 de autocamioane, în trei configurații.
Premierul Luca Niculescu a prezentat demersul ca pe o premieră a cooperării militare dintre cele două țări, legată de SAFE. Comunicatul MApN precizează că proiectul românesc de platforme auto este inclus în planul de investiții aferent instrumentului european. Acordul-cadru românesc vizează 2.909 autocamioane, dintre care 2.039 fuseseră livrate Armatei României până la 30 octombrie.
Pentru armata Republicii Moldova, aceste autocamioane înseamnă capacitatea de a transporta militari și provizii, o nevoie de bază pentru orice operațiune. Achiziția are însă și o semnificație pentru relația cu România: Chișinăul intră într-un program în care Bucureștiul are deja experiența contractării și a livrărilor.
Folosirea aceluiași program poate deschide și posibilitatea colaborării pentru întreținerea autocamioanelor și pregătirea personalului. Dar va conta mai ales ce convin cele două state mai departe, pentru că achiziția nu rezolvă automat și cheltuielile de exploatare. Chișinăul va avea nevoie de bani și de personal pentru a păstra autocamioanele în serviciu.
DA, contractul e un pas concret în modernizarea armatei, însă valoarea lui se va vedea mai ales în folosirea de zi cu zi a autocamioanelor.
DEFENSE MONEY
SAFE mai are 21,3 miliarde de euro disponibile
Comisia Europeană a deschis pe 29 octombrie o nouă rundă SAFE, la care pot participa toate statele membre. Sunt disponibile 21,3 miliarde de euro din plafonul de 150 de miliarde aprobat pentru împrumuturi pe termen lung. Comisia spune că va anunța ce sumă ar urma să revină fiecărui stat în cel mult două săptămâni de la încheierea depunerii cererilor. Guvernele statelor UE, inclusiv România, au astfel o nouă ocazie să obțină finanțare pentru achiziții militare.
Prioritățile sunt apărarea aeriană și antirachetă, dronele și sistemele care le combat, muniția și rachetele. Bruxellesul încurajează și achizițiile comune cu Ucraina.
Prima rundă a ajuns deja la plăți: dintre cele 19 state participante, 16 semnaseră acordurile de împrumut, iar 11 primiseră, împreună, aproape 13,5 miliarde de euro ca prefinanțare. Aceste sume permit pornirea proiectelor. Livrările însă vor arăta cât de repede se transformă finanțarea în echipamente.
Pentru România, prima întrebare este ce nevoie a armatei rezolvă fiecare proiect propus. Guvernul și mai precis MApN trebuie să poată explica de ce cumpără un anumit sistem și cât de urgent este acesta. Existența unei finanțări nu justifică singură o achiziție, iar prioritățile trebuie stabilite de lipsurile din dotare și de misiunile pe care militarii trebuie să le îndeplinească.
Firește, din dicuție nu trebuie ignorată problema livrării. Mai exact, un furnizor poate avea un echipament bun și totuși să nu poată produce la timp cantitatea cerută.
Așa că înainte să angajeze banii, autoritățile trebuie să verifice capacitatea de producție și termenele asumate. Trebuie să facă asta pentru că armata are nevoie să știe când se poate baza pe echipamentele comandate, căci deja nu mai e timp pentru unele VULNERABILITĂȚI MAJORE DE SECURITATE, cum ar fi cele din Marea Neagră.
Dacă proiectele includ producție în România, guvernul trebuie să spună exact ce se va face aici. Asamblarea, fabricarea componentelor și capacitatea de reparație aduc beneficii diferite. Și se pote inspira de la britanici, cum am arătat mai sus. Adică e foarte important să știm ce vor putea face efectiv companiile și specialiștii români după executarea contractului, inclusiv pentru comenzile următoare.
Evident, există și costurile de după achiziție, o componentă pe care multă lume o ignoră dacă nu are contact direct cu industria de apărare. Echipamentele militare și de securitate au nevoie de personal instruit, piese de schimb și întreținere.
Drept urmare, aceste cheltuieli trebuie prevăzute de la început, pentru că un sistem intrat în inventar nu este automat și unul disponibil pentru misiuni. Bugetul trebuie să-i susțină folosirea pe termen lung.
SAFE înseamnă bani împrumutați, care vor trebui rambursați, atenție! De aceea, orice sumă mai atrage statul român din acest program de înzestrare al UE nu poate fi prezentată singură drept o victorie. Guvernul va trebui să arate ce a primit armata pentru acești bani și ce poate face în plus. Datoria rămâne de plătit inclusiv dacă echipamentele întârzie sau nu răspund nevoilor pentru care au fost cumpărate.
BATTLEFIELD
Un robot ucrainean a transportat provizii cu intervenții minime din partea operatorului
Regimentul ucrainean Lava afirmă că un vehicul robotizat ucrainean terestru a parcurs autonom 93% dintr-o misiune de aprovizionare de 20 de kilometri. Vehiculul a livrat încărcătura și s-a întors la punctul de plecare, iar operatorul ar fi intervenit pe doar 1,4 kilometri. Unitatea descrie operațiunea drept o premieră în condiții de luptă.
Ce e la fel de interesant e faptul că traseul fusese pregătit înainte: un alt robot îl cartografiase în trei dimensiuni. Vehiculul însărcinat cu aprovizionarea a folosit apoi camere și navigație asistată de inteligență artificială pentru a-l parcurge. Așadar, rezultatul a depins și de informațiile culese anterior despre drum. Adică să nu-i facă cineva iluzii că robotul a fost trimis să se descurce singur pe un teren necunoscut.
Câștigul militar al acestui experiment direct pe front constă însă în reducerea nevoii de a trimite oameni cu încărcătură pe un traseu periculos. Aprovizionarea presupune deplasări repetate, iar fiecare drum îi poate expune pe militari. Așa că dacă un vehicul fără echipaj uman poate prelua o parte dintre aceste curse, riscul pentru cei care transportă proviziile poate scădea.
Autonomia reduce și timpul în care operatorul trebuie să conducă permanent vehiculul. Totuși, intervenția pe cei 1,4 kilometri rămâne o parte importantă a rezultatului. Regimentul ucrainean Lava nu a lămurit de ce a fost necesară, iar această explicație ar ajuta la a înțelege mai bine situațiile pe care sistemul încă nu le poate gestiona. Dar cred că lămuririle nu au venit tocmai din rațiuni de securitate, fiind o operațiune defășurată în condiții de război.
Imprimarea 3D poate produce piese militare greu de găsit. Verificarea lor rămâne esențială
Imprimarea 3D începe să răspundă unei probleme concrete din mentenanța militară: obținerea unor piese greu de găsit sau necesare în cantități prea mici pentru a justifica refacerea sculelor de producție convenționale. Aerospace & Defence prezintă exemplul conductelor de ventilație pentru echipajul tancului Challenger 3, fabricate astfel dintr-un polimer performant.
Avantajul poate apărea tocmai la aceste serii mici. Când ai nevoie de un număr redus de componente, pregătirea unei producții convenționale poate costa mult în raport cu piesele obținute. Iar imprimarea 3D oferă o altă variantă de fabricație, care merită evaluată în funcție de cost, termen și cerințele componentei.
Exemplul de pe Challenger 3 arată și de ce discuția trebuie purtată piesă cu piesă. Faptul că procedeul este folosit pentru o conductă de ventilație nu demonstrează că poate înlocui orice componentă a tancului. Fiecare piesă are o funcție și trebuie să reziste condițiilor în care va fi utilizată. Tocmai aici intervine „calificarea”: verificarea și aprobarea piesei pentru folosirea prevăzută. Iar forma corectă nu este suficientă, ci trebuie documentate materialul, procesul de fabricație și rezultatele testelor, astfel încât cei care montează componenta să știe că aceasta îndeplinește cerințele tehnice.
Surse din industria de apărare românească au menționat pentru FLANC că România, dacă vrea să se dezvolte pe această ramură, ar trebui să aibă ca punct de plecare identificarea pieselor a căror lipsă ține echipamentele în atelier.
Apoi trebuie stabilit care pot fi produse prin imprimare 3D și dacă timpul câștigat justifică fabricația și verificările necesare, susțin sursele, indicând și că tehnologia are valoare acolo unde rezolvă o problemă de întreținere bine identificată.
Mai mult, o sursă din MApN, vorbind pentru FLANC sub serzerva anonimatului, a precizat că investiția trebuie să includă și competența de a verifica piesele, nu doar utilajul care le produce. Altfel, atelierul poate obține o componentă pe care nu are suficiente dovezi să o monteze în siguranță.
THE DOCUMENT
Armata americană încearcă să ducă tehnologia mai repede din teste în unități
Breaking Defense a publicat un raport de 46 de pagini care reunește o selecție a relatărilor de la AUSA 2026, reuniunea anuală a Asociației Armatei SUA. Documentul urmărește schimbările din forțele terestre americane, de la drone și sisteme autonome până la achiziții și producție.
Una dintre problemele descrise în document e trecerea de la prototip la comandă. Programul de inovare FUZE vrea să implice mai devreme responsabilii de achiziții, astfel încât tehnologiile dezvoltate să aibă o cale mai clară către contracte. De ce? Păi pentru că finanțarea unui produs promițător nu garantează că acesta va ajunge la militari.
Introducerea sistemelor autonome presupune și schimbări în organizarea armatei. Raportul descrie reorganizarea unui comandament în jurul acestor capacități și introducerea unor specializări militare pentru drone și robotică. De ce? Păi pentru că noile echipamente au nevoie de oameni care să știe să le folosească și să le întrețină.
Raportul abordează și dificultățile conectării noilor tehnologii de comandă și control la comunicațiile mai vechi. Asta-i o problemă care contează în orice modernizare: echipamentele noi intră într-o armată care trebuie să continue să funcționeze cu ceea ce are deja.
Pentru România, acestea sunt întrebări care merită puse înaintea semnării contractelor pentru achizițiile militare viitoare. Adică, statul român trebuoe să se întrebe concret cine va opera sistemul, cum va lucra cu dotarea existentă și cine îl va repara. Răspunsurile la aceste întrebări influențează atât costul real al achiziției, cât și momentul în care echipamentul poate fi folosit într-o misiune.
De aceea cred că merită citit documentul, căci oferă ocazia să privim dincolo de performanțele prezentate de producători. România are propriile nevoi militare și trebuie să decidă ce i se potrivește. Iar o achiziție bine făcută trebuie să poată fi explicată până la nivelul unității care o primește, în ideea forte clară despre ce va putea face în plus și de ce are nevoie pentru asta.
Ce urmărim între 6 și 12 noiembrie
Azi e ultima zi a salonului de apărare navală Euronaval la Paris.
Pe 9 noiembrie începe exercițiul Koalicja din Polonia. Aproximativ 2.800 de militari din 11 țări testează deplasarea, protejarea și aprovizionarea unei forțe care ar putea sprijini Ucraina după încetarea luptelor. Exercițiul, condus de britanici și francezi, continuă până pe 22 noiembrie.
Conferința NATO despre comandă și control de la Rotterdam din 9–12 noiembrie. Militarii și industria discută cum pot coordona mai rapid operațiunile terestre, navale, aeriene, spațiale și cibernetice.
UNIDIR Innovations Dialogue la Geneva pe 11 noiembrie. Conferința examinează perturbarea comunicațiilor și navigației, inclusiv GPS, și efectele asupra infrastructurii civile.
Conferința despre războiul aerian de la Trondheim din Norvegia pe 11 și 12 noiembrie. Academia Forțelor Aeriene norvegiene analizează lecțiile din Ucraina, dezvoltarea aviației chineze și folosirea inteligenței artificiale în operațiuni. Agenda include experiența NATO cu sistemul Maven (lansat de Pentagon în 2017).
Trei recomandări care merită timpul tău
Ce să citești: „Can Russia Emulate Vivaldi?”, analiza generalului în rezervă și analistului militar lui Mick Ryan despre cât de repede ar putea Rusia să copieze metodele folosite de ucraineni în operațiunea Vivaldi: drone, vehicule robotizate și lovituri asupra aprovizionării inamice. Miza este cât timp își poate păstra Ucraina avantajul, în condițiile în care și armata rusă învață repede din ce se întâmplă pe front.
Ce să asculți: Ce să asculți: „Can War Games Predict Wars?”, episodul The Russia Contingency publicat pe 2 noiembrie. Michael Kofman și Jacquelyn Schneider discută despre ce pot spune jocurile de război privind un viitor conflict cu Rusia și unde îi pot induce în eroare pe cei care îl pregătesc.
Ce să vezi: „Ukraine – Drone Wars”, documentarul ARTE de 31 de minute. Reporterii urmăresc o unitate ucraineană de drone din apropierea Harkovului, în care foști antreprenori, DJ și consultanți IT au devenit piloți pe front. Filmul arată cine sunt oamenii din spatele acestei transformări militare și cum își folosesc priceperea civilă pentru a-și apăra țara.