Frica a învins furia. De ce are Nicușor Dan cea mai grea misiune din viața lui la începutul mandatului de președinte

Am crescut cu toate iluziile politice în care România și-a pus speranța. Constantinescu, Băsescu, Iohannis. Acum e rândul lui Nicușor Dan. Dar misiunea lui e mai grea decât toate la un loc.

O Românie care încă respiră, o Românie care a ales să rămână în Europa, o Românie care a ales decența, nu agresivitatea. Victoria lui Nicușor Dan mi-a adus aminte de entuziasmul cu care îmi povestea tata că s-a bucurat când a câștigat Emil Constantinescu în 1996. Aveam 3 săptămâni pe atunci, abia mă născusem. A fost frenezie și, la fel ca acum, președintele ales era aclamat de mulțime. Au urmat ani grei de crize și un mandat dezamăgitor, la finalul căruia cel în care își puseseră speranța românii declara că l-a învins sistemul.

Când a ieșit Băsescu președinte, în 2004, eram clasa a doua. Îmi aduc aminte că eram în camera de la drum a bunicii, la mine la Palanca, și încercam să înțeleg de ce se bucură ai mei așa tare în fața televizorului. Aveam să aflu mai târziu că era o descătușare a faptului că scăpaseră de PSD și Adrian Năstase. Dar minunea a durat doar câțiva ani.

Apoi am participat în stradă la victoria lui Klaus Iohannis din 2014 împotriva lui Ponta, tot cu tata alături. Eram în fața fostului Hotel Intercontinental, unde în zilele Revoluției fusese baricada de la Inter. Mulțimea spera atunci la altceva după cele două mandate ale lui Băsescu, care se terminau cu scandalurile de corupție ale apropiaților președintelui, cu un grad mare de corupție la cel mai înalt nivel (Udrea, Bica, Mircea Băsescu, Cocoș). Ce a urmat știm cu toții: două mandate Iohannis pline de aroganță și dominate de cartelizarea partidelor, la finalul cărora România a devenit vulnerabilă și a fost ținta unei interferențe rusești în alegeri care a dus la anularea scrutinului prezidențial.

Acum, Nicușor Dan este al patrulea președinte în care își pun speranțele românii. Poate mai mult ca niciodată. Iar Nicușor are o misiune extrem de grea și mai complicată decât orice ecuație matematică. Va trebui să repare rana socială între urban și rural, între românii care se revendică suveraniști și cei care se identifică drept europeni.

Nicușor Dan/Facebook

Nicușor Dan va trebui să armonizeze și orgoliile politice ale partidelor proeuropene din Parlament pentru a cădea la pace cu ele în vederea desemnării unui nou premier. Nicușor va gira următoarea coaliție de guvernare și va fi responsabil direct de eșecul sau succesul acesteia, de modul în care aceasta va fi flexibilă sau rigidă și de cât de mult va crește polul extremist (AUR/SOS/POT) în continuare.

Nicușor Dan, pentru că nu are un partid în spate, ci o rețea de oameni care cred că e rândul lor acum la putere, va trebui să fie atent pe cine numește în funcțiile-cheie din statul român: pe cine numește la șefia serviciilor secrete și în fruntea DNA, ori pe cine va trimite la CCR ca judecător. În plus, echipa pe care și-o va forma în următoarele săptămâni va spune foarte multe despre cât de turat va începe mandatul președintele Nicușor Dan.

Va trebui să existe o sumă a compromisurilor politice, dar președintele Nicușor Dan va fi responsabil de cât de rezonabil sau cât de inacceptabil va fi compromisul.

Altfel, Nicușor Dan, dincolo de declarații frumoase și mesaje siropoase, se va izbi direct de realitatea geopolitică, care te obligă să înveți lucrurile din mers. Va trebui să învețe să facă politică dură, din aia de te ții de nas, și să adopte poziții tranșante, spre exemplu, împotriva lui Putin.

Va trebui să aibă o relație echilibrată cu administrația MAGA și să nu se transforme în licuriciul mic care se uită spre Casa Albă, așa cum odinioară sugera fostul președinte Traian Băsescu.

Nicușor Dan va trebui să își construiască un centru de putere politică într-un partid, iar la concurență sunt PNL și USR. De el va depinde foarte mult și reforma din aceste două partide.

Nicușor Dan va trebui să tragă tare fără să se gândească la al doilea mandat după primul an, cum a fost obiceiul tuturor predecesorilor lui.

Nicușor Dan va trebui să negocieze cu PSD susținerea politică a viitorului guvern, după cum indică și jurnalista Ioana Ene Dogoiu. Și cel mai probabil va merge la compromis și la o coabitare pentru care va trebui să-și facă partea, și aici cred că PSD-iștii i-ar cere să le lase loc la Primăria Capitalei.

La acest moment știm sigur că ne-am salvat din această confruntare între frică și furie, la finalul căreia a câștigat frica, dar nu aceea paralizantă, ci cea lucidă și care are în vedere criza economică și apartenența noastră la UE și lumea democratică.

Nicușor Dan a convins prin ideea de stabilitate și coerență, în timp ce George Simion a eșuat printr-un mesaj contradictoriu, lipsit de seriozitate. Iar România, văzându-se în fața pericolului aproape iminent, a tras frâna de mână în ultimul moment cât a putut de tare.

Ce am trăit duminică seară nu a fost o victorie entuziastă, ci una de apărare, i-aș spune chiar de conservare a ceea ce încă mai poate fi salvat în țara asta.

Problema, mai ales pentru Nicușor, e că țara rămâne ruptă între două lumi aproape egale, iar dimensiunea rupturii nu e doar electorală, ci mai ales socio-culturală.

Iar victoria lui Nicușor Dan nu va anula sau tempera furia celor care și-au pierdut locurile de muncă sau nu mai pot face față scumpirilor. Furia lor nu va face decât să se amplifice, mai ales dacă urmează măsuri economice dure, inevitabile într-un context atât de complicat economic precum cel pe care îl traversăm noi, cu deficit și dezechilibru bugetar.

Prin urmare, sarcina lui Nicușor Dan este uriașă: să creeze o majoritate stabilă, eventual prin negocieri complicate cu un PSD aflat în criză internă și un PNL fracturat. Iar oamenii trebuie să înțeleagă că în lipsa unui consens real, riscul unui guvern de sacrificiu cu Bolojan în frunte sau chiar al blocajului politic e destul de mare.

Ce trebuie să înțelegem cu toții e că dacă echipa pe care o va forma Nicușor Dan în jurul său în următoarea perioadă nu va oferi rezultate rapide și vizibile, valul populisto-suveranist nu va întârzia să revină cu mai multă forță pentru alegerile parlamentare din 2028. Și atunci va fi probabil prea târziu!

---