Georgia, a „happy nation” prinsă între Rusia și Europa
În Georgia de azi, Stalin încă zâmbește de pe pereți. În Tbilisi, tinerii poartă măști și flutură steagul UE. Între glorificare și protest, georgienii încearcă să-și găsească viitorul.
Un câine american, unul polonez și unul sovietic stau de vorbă. Cel din America spune: Pe străzile din New York, dacă latru, primesc 20 kg de carne în câteva minute. Câinele din Polonia îl privește nedumerit: Ce e carnea? Cel sovietic cade pe gânduri și apoi îndrăznește să ridice o întrebare: „Ce e lătratul?”
Foto: Raluca Hatmanu/arhivă personală
Bancul, rostit de Giorgi, ghidul pe care îl avem în excursia în Gori, orașul în care s-a născut Stalin, astăzi locuit de aproape 70.000 de oameni, stârnește câteva zâmbete în microbuzul în care, pe lângă noi, mai sunt turiști din India, Grecia, Italia. Doar georgianul brunet și înalt, care își trage mânecile bluzei negre peste degete în timp ce vorbește de parcă ar vrea să și le ascundă, nu schițează niciun zâmbet. Sistemul sovietic înseamnă, continuă el, să nu ai nici măcar libertatea de a gândi împotriva regimului, e o închisoare a minții.
Foto: Raluca Hatmanu/arhivă personală
De câțiva ani încoace, agenția de turism la care lucrează organizează propriile tururi la Muzeul Stalin din Gori, după ce a primit numeroase reacții negative din partea turiștilor nemulțumiți că angajatele muzeului glorifică trecutul dictatorului, ignorând să vorbească despre crimele comise de acesta.
De altfel, la prima mea interacțiune cu Georgia, acum câțiva ani, am avut ca ghid o astfel de „vestală” a lui Stalin. În muzeu era mai frig decât afară, în curtea înzăpezită. Ghida vorbea o engleză cu puternic accent slav, purta o căciulă rusească din blană și un cojoc până la genunchi și ne indica cu un băț lung, din lemn diferitele exponate de pe pereți sau din vitrinele de sticlă: decupaje din ziare, cărți, tabla de șah a lui Stalin, multe fotografii cu Stalin tânăr, Stalin la Ialta, Stalin cu copii în brațe, Stalin în cabinetul de lucru... Arăta ca o profesoară dintr-o școală de țară neîncălzită, pregătită să plesnească bățul peste degetele celor care ar fi cutezat să n-o asculte.
Foto: Raluca Hatmanu/arhivă personală
Ghidul de acum e, în mod evident, făcut din alt material. De altfel, sentimentul georgienilor față de Stalin se schimbă în funcție de cine e întrebat. Bătrânii sunt mai degrabă nostalgici. Tinerii, însă, așa cum e și Giorgi, nu vor să-și închipui că țara lor s-ar mai întoarce vreodată sub „oblăduirea” Rusiei.
Sunt luni bune de când georgienii protestează aproape seară de seară în fața clădirii uriașe, cu o arhitectură brutalistă, ce găzduiește Parlamentul și Guvernul, împotriva politicii de apropiere a țării de Moscova.
De îndată ce s-a văzut la putere, Partidul Visul Georgian și-a schimbat orientarea politică, îndreptându-și fața spre marele vecin de la Răsărit și anunțând că procesul de aderare la UE se amână pentru 2028, ceea ce a provocat mânia multor georgieni. Dacă în noiembrie anul trecut, Bulevardul Rustaveli, numit astfel după cel mai important poet georgian, era ocupat în întregime de mulțimea furioasă, în lunea Paștelui, doar câteva sute de oameni s-au mai strâns în fața clădirii.
Circulația a fost oprită de un cordon al poliției până în Piața Libertății, principalul nod rutier al orașului, iar pe străzile adiacente a fost suplimentat numărul echipajelor de intervenție. Însă manifestanții au fost pașnici. Din când în când, se auzeau vuvuzele și scandări, dar până să se spargă, protestul a fost unul liniștit, ca o adunare între prieteni purtând pelerine sau umbrele cu steagul Uniunii Europene și al Georgiei.
Foto: Raluca Hatmanu/arhivă personală
Mulți dintre ei aveau chipurile acoperite cu măști venețiene, măști chirurgicale, gluga sau gulerul haroracului, cagule desenate, măști făcute din carton cu decupaje pentru ochi, nas, gură, prinse cu elastic la spate. Nu există lipsă de consecințe pentru protestatari. De la începutul protestelor, sute de funcționari publici au fost dați afară de la locurile de muncă după ce au fost identificați în mulțimea care a ieșit în stradă să conteste politica guvernanților.
Spațiul de la intrarea în Parlament, acolo unde a fost instalată o cruce georgiană, nu mai e scena confruntărilor violente dintre poliție și manifestanți ca în toamna anului trecut, ci a devenit mai degrabă un loc în care oamenii vin și socializează, unii citesc, alții joacă volei, dar nu renunță la a se aduna seară de seară pentru a le aminti aleșilor că rămân fideli cauzei lor.
Nu doar în fața Parlamentului, ci și în restul orașului poate fi alcătuită o hartă a zonelor în care protestatarii își arată dezaprobarea față de acțiunile autorităților. Pe multe clădiri din Tbilisi sunt scrise mesaje împotriva Rusiei, pe ziduri sunt vopsite steagurile UE și Ucrainei, pot fi citite texte scurte precum „Stop war” sau „We are Europe!”, la un balcon am văzut un desen cu Vladimir Putin tăiat cu un X, multe locuințe arborează drapelul Uniunii Europene.
Foto: Raluca Hatmanu/arhivă personală
Paradoxal, dar și pe clădirile guvernamentale flutură steagul albastru cu cele douăsprezece stele aurii al Uniunii. Pentru Giorgi, e o formă prin care Guvernul vrea să-i țină în frâu pe oameni.
„Deși procesul de aderare a fost amânat, noi, georgienii, nu vedem altă cale decât către Europa. Există acest mindset. Iar ei, deși sunt putiniști și au afaceri profitabile cu Rusia, ne mint în față și ne spun că și ei vor cu Uniunea Europeană”.
Tânărul amintește că georgienilor li s-a promis în campania electorală de anul trecut că parcursul european al țării nu va fi stopat, dar imediat după ce s-au instalat la putere, a fost anunțată înghețarea tratativelor. „Din păcate, niciodată oamenii nu au schimbat puterea, ci puterea i-a schimbat pe oameni”, adaugă el.
Personal, Giorgi spune că nu își dorește ca țara să intre în Uniunea Europeană. Ar vrea o Giorgie complet independentă, neutră ca Elveția, dar e conștient că un stat cu doar 3,7 milioane de locuitori, cu o armată formată din doar 15.000 de soldați voluntari și un vecin în plină expansiune ca Rusia, nu-și permite să fie neutru, iar singura cale este Europa.
Foto: Raluca Hatmanu/arhivă personală
Își amintește că în august 2008, Giorgia a pierdut în trei zile războiul cu Rusia, iar Abhazia și Osetia de Sud sunt de atunci considerate independente, însă doar de către Kremlin. Astăzi, aproximativ 1.500 de soldați staționează în cele două regiuni sub pretextul că își protejează propriii cetățeni. Uneori, când trece prin zonă, Giorgi primește pe telefon mesaje cu Welcome to Russia. Tânărul face o comparație cu războiul din Ucraina: „Noi suntem doar 3,7 milioane de locuitori în toată țara. Cum am putea să luptăm împotriva Rusiei? Ucraina, însă, e o țară mare, cu peste 50 de milioane de locuitori, și are multe resurse. Nu știu cum se va încheia războiul de acolo, e greu de făcut predicții, dar ne afectează pe toți”.
Între Rusia și Georgia, există un singur drum deschis circulației, în zona Kazbegi, în Caucaz. Mai sunt două puncte de trecere a frontierei în regiunile separatiste Abhazia și Osetia de Sud, dar, din cauza tensiunilor din zonă, călătorilor nu le este permis să traverseze aceste granițe. Și nici TIR-urilor care transportă mărfuri dintr-o țară în alta. Drumul îngust și plin de cratere spre și dinspre Gudauri, stațiunea care s-a dezvoltat în ultimii ani și este căutată de schiori și snowborderi din toată lumea, este străbătut zilnic de microbuze cu turiști, mașinile localnicilor, TIR-urile care transportă mărfuri – mai ales alimente – dintr-o țară în alta.
Am aproape un atac de panică la intrarea într-unul dintre cele șase tuneluri înguste și neluminate, unde șoferul microbuzului în care ne aflăm pliază oglinzile retrovizoare ca să se strecoare pe lângă un camion. Ceva mai generos este tunelul construit de germanii luați prizonieri în al doilea război mondial.
Foto: Raluca Hatmanu/arhivă personală
Când nu e sezon de ski, turiștii se încumetă să pornească pe așa-numita autostradă militară până în Gudauri pentru peisajele spectaculoase cu vârfurile Munților Caucaz. Pe traseu se face o oprire și la Panorama sau Monumentul Prieteniei Ruso-Georgiene, o construcție circulară din piatră ridicată deasupra Văii Diavolului, având în partea interioară picturi murale ce evocă scene din istoria celor două țări.
Monumentul a fost ridicat în 1983, când Georgia făcea parte deja de mai bine de șase decenii din Uniunea Sovietică. Mai ales turiști ruși am văzut fotografiind monumentul, care arată ca o pată gri pe fundalul alb al Caucazului acoperit de zăpadă.
În zonă surprind conversația în engleză dintre un turist străin și un georgian, presupun tot ghid. Străinul vrea să afle cum se împacă georgienii cu faptul că atât de mulți ruși vin să le viziteze țara. Localnicul nu se grăbește să îi dea un răspuns și abia după o lungă cugetare, îi răspunde ca un diplomat: „Sunt oameni și oameni peste tot”.
La fel ca în privința lui Stalin, și în cazul „prieteniei ruso-georgiene” locuitorii micii țări de pe malul Mării Negre sunt împărțiți. Depinde pe cine întrebi. În Tbilisi, cineva a scris cu markerul pe zidul unei clădiri: „Every time I see a Russian in Tbilisi, my soul dies slowly”.
În schimb, dacă cobori dinspre Parlament spre Dry Bridge, locul în care în fiecare zi se adună colecționarii și anticarii, vei întâlni altfel de oameni. Nostalgicii. Piața de antichități e neașteptat de întinsă, mărfurile sunt desfăcute de-a lungul podului, de o parte și de alta, precum și pe aleile parcului de lângă. Poți să găsești aparate foto vechi, veselă de argint, lingurițe fabricate în urmă cu un secol, fotografii alb-negru, vederi vechi cu un Tbilisi din alt secol, multe poze și tablouri cu Stalin, ceasuri rusești, insigne și decorații, radiouri cu cutii din lemn, viniluri prăfuite cu Alla Pugacheva.
Cărți vechi, cu coperte cartonate, se găsesc peste tot, nu doar în piața de pe Dry Bridge. Pe străzi, mai ales pe Bulevardul Rustaveli, sunt înșirate direct pe caldarâm. Sunt titluri scrise în georgiană sau rusă, singurul pe care l-am înțeles fiind „1984” al lui Orwell. Oamenii care le vând îmi amintesc de buchiniștii ambulanți din orașul copilăriei, care își dădeau cărțile din bibliotecile de acasă pentru a câștiga un ban.
Foto: Raluca Hatmanu/arhivă personală
Georgia are o economie în plină dezvoltare, bazată mai ales pe industria vinicolă și pe turism, însă rata șomajului e ridicată și sunt diferențe mari între capitală și zonele rurale. Prețurile în supermarketurile și restaurantele din Tbilisi sunt doar cu puțin mai scăzute decât cele din orașele mari ale României.
În schimb, salariul mediu pe care îl câștigă un locuitor al capitalei este de aproximativ 500 de euro, adică la jumătate față de țara noastră, iar piața chiriilor din Tbilisi este mai scumpă decât cea din București.
O parte a populației se confruntă cu sărăcia și dincolo de entuziasmul cu care am revenit într-un loc drag, nu am putut să nu remarc numărul mare al cerșetorilor. Oameni care nu întind mâna, nu au cartoane cu mesaje, ci stau tăcuți ca niște umbre, cu capetele plecate.
În seara de Paște, pe o stradă din centrul vechi, am trecut pe lângă o bătrână care vindea ouă roșii și o pască mică, georgiană. „Paska” seamănă cu panettone, deși nu e la fel de pufoasă. Femeia stătea chircită lângă cutia din carton pe care așezase cofrajul cu ouă roșii și pasca împachetată. În loc să fie acasă în zi de mare sărbătoare pentru georgieni, un popor pentru care creștinismul e parte din ADN-ul lor, vindea o pască la colț de stradă cu cinci lari, echivalentul a opt lei.
În pofida neajunsurilor, georgienii mi-au lăsat impresia că știu să se bucure de viață: încă mai vezi copii care bat mingea pe străzile abrupte ale capitalei, tinerii ies în grupuri mari la terase, cuplurile își găsesc colțișoare ferite în parcuri pentru a sta la un picnic, bătrânii care intră în bisericile seculare arată de parcă ar avea tot timpul din lume.
Peste orașul verde ca o grădină botanică, ridicat în secolul al V-lea, tronează Mother of Georgia (Kartlis Deda), o statuie uriașă ridicată pe Dealul Sololaki spre finalul anilor 60 pentru a marca cei 1500 de ani de la fondare.
Foto: Raluca Hatmanu/arhivă personală
Sculptura simbolizează cele două valențe ale caracterului georgian: în mâna stângă, ține un pocal cu vin în semn de ospitalitate față de cei care vin ca prieteni, iar în mâna dreaptă strânge o sabie ca avertisment pentru cei care vin ca dușmani.
Am urcat pe deal în Duminica Paștelui, ca să văd orașul de sus, iar lângă statuia impresionantă, la o terasă, se auzea melodia „Happy nation” a trupei Ace of base. Georgienii chiar sunt un popor fericit, cu o istorie milenară și un patrimoniu cultural uriaș, însă fericirea lor e atât de șubredă și atârnă de jocurile politice din regiune.
Despre autor: Raluca Hatmanu este jurnalistă și specialistă în comunicare și marketing. A fost prezentatoare de știri, realizatoare și producătoare de emisiuni la Radio Iași, Europa FM, Radio 21 (Virgin) și Digi FM. A lăsat lumea radioului pentru cea a marketingului și comunicării, în care activează și în prezent.
 | A guest post by
|