Între fatalism și speranță: cine scrie, de fapt, povestea istoriei?

Democrația e în declin. Suntem generația care trăiește începutul unui nou haos. Lumea se schimbă fundamental, iar modelele istorice ne avertizează că intrăm într-o perioadă de criză și conflict.

Suntem într-un moment al istoriei în care lumea, așa cum o știam noi, se schimbă fundamental. Asistăm la mișcări radicale cu care noi, cei născuți la sfârșitul anilor ’90, nu suntem familiarizați – doar părinții sau bunicii noștri au experiența schimbărilor profunde ale arhitecturii relațiilor internaționale. Cu toate acestea, experiența noastră de viață, deși scurtă, a cuprins numeroase evenimente ce ne-au clădit perspectivele asupra „mersului lumii”. De la 9/11, până la COVID-19 și agresiunea rusă pe scară largă împotriva Ucrainei, cei care am fost atenți și la orele de istorie am înțeles că am ajuns în acel punct al său în care devine ciclică.

Foto: freedomhouse.org

Polybius, istoricul grec, vorbea despre ciclurile politice repetitive prin care trec guvernele statelor, fără excepție, evoluând până la un punct în care începe declinul – de la monarhie, la tiranie, ca mai apoi să evolueze către democrație, sfârșind tragic în oclocrație.

Foto: Ghid despre ciclurile revoluțiilor politice, Anacyclosis de Polybius, anul 160 î.Hr.

Originea oclocrației era definită de Polybius prin trei caracteristici cheie:

1. Hybris sau aroganța extremă, mândria exagerată;

2. Paranomía sau încălcarea legii și sfidarea normelor;

3. Ὀχλοκρατία (format din óchlos care înseamnă „mulțime, gloată” și kratía care se traduce ca „putere, dominație”). Finalul ciclului, marcat de oclocrație, surprinde o democrație în degradare, în care societatea, marcată de haos și evenimente multiple, refuză să mai creadă în autorități și în lege, întorcându-și atenția către demagogi.

Putem observa deja semnele decăderii democrației și instaurării oclocrației prin prezența unor lideri cu o mândrie extremă, care sfidează normele și încalcă legile, precum Donald Trump. Acesta a ajuns la putere prin fermecarea maselor de către demagogii cu care s-a înconjurat, de la Elon Musk și RFK Jr. până la Tucker Carlson și alți reprezentanți ai curentului MAGA.

Mai mult, a distorsionat realitatea prin numeroase informații false, atacând adversarii politici și instituțiile și aliații, destabilizând sistemul internațional. Astfel, mulțimile care l-au votat, crezând întru totul în ce spune, s-au revoltat și au refuzat să mai recunoască autoritatea și litera legii. Asaltul de la Capitoliu este un exemplu clar.

Recent, suntem martori la încălcări grave ale normelor internaționale prin declarațiile președintelui Statelor Unite care consideră Canada al 51-lea stat al SUA, dorește anexarea Groenlandei și acuză Ucraina, țara invadată de un criminal de război, că nu a dorit încetarea conflictului.

În tot acest timp, mulțimea, anesteziată în fața adevărului, jubilează.

Polybius a arătat prin scrierile sale că istoria este, în mod inevitabil, ciclică, deoarece societatea este condamnată să uite efectele dezastruoase ale unor fapte pe care ajunge, astfel, să le repete la nesfârșit.

În același sens, dar ceva mai recent și concentrându-se mai mult asupra caracterului uman decât asupra celui statal, William Strauss și Neil Howe, pornind de la ideea că istoria se desfășoară în cicluri de aproximativ 80-100 de ani, au dezvoltat la sfârșitul anilor ’90 teoria celor patru etape ale istoriei. Fiecare dintre cele patru etape este marcată de către o generație - cu tipare comportamentale previzibile și consecvente - ce contribuie la schimbări profunde ale societății.

Cele patru etape, conform teoriei Strauss & Howe, sunt următoarele:

• Prima Etapă descrie un context în care instituțiile suferă schimbări benefice care le oferă supremație în fața individualismului; contrar anarhiei, este etapa în care individul se încrede pe deplin în puterea legii și a autorităților că pot lua cea mai bună decizie pentru securitatea sa;

• În cea de-A Doua Etapă, societatea intră într-o perioadă de trezire, sistemul de valori începe să se clatine și să sufere schimbări;

• A Treia Etapă deja marchează destrămarea ordinii sociale, individualismul capătă din nou putere în fața instituțiilor în care omul și-a pierdut încredere că îl mai pot apăra și deservi.

• A Patra Etapă este cea a haosului, sistemele de valori ale societății sunt în conflict, oamenii încep să își impună punctele de vedere cu forța, recurgând la acte de violență cu scopul stabilirii unei noi ordini civice.

Asemenea istoriei, viața omului este împărțită și ea în patru etape sau, mai poetic, anotimpuri:

1. Primăvara este copilăria, perioadă în care omul se formează prin învățarea tiparelor comportamentale ale celor ce îl înconjoară și apără;

2. Vara este perioada adultului tânăr care analizează lumea cu propriii ochi, renunțând ușor la sfaturile bătrânești pentru a-și clădi viața după bunul plac și ajutând cu energie și spirit la evoluția societății;

3. Toamna, anotimpul recoltei, este momentul în care individul își realizează proiectele și idelurile în mod profund, contribuind la educarea și la setarea standardelor și regulilor pentru cei tineri;

4. Iarna suprinde omul „scuturat” de viață, fără puterea de a mai contribui fizic, dar, marcat fiind de experiența traiului, ajunge capabil să-și transfere înțelepciunea și lecțiile înapoi către societate din postura de lider.

În momentul în care societatea este lovită de un eveniment major, responsabilitatea contracarării acestuia este întâmpinată diferit de fiecare generație. Astfel, cei mici joacă unul dintre cele mai importante roluri, fiind cei ce pot oferi motivația părinților să lupte pentru a-i proteja și pentru a le oferi o lume mai bună. Mai departe, tinerii adulți sunt cei ce contribuie cel mai activ la nivel fizic, „înarmându-se și riscându-și viața pentru a înfrunta inamicul”. Adulții au rolul de organizare și mobilizare a maselor în fața inamicului. În timp ce, bătrânii au rolul de a desemna strategia și scopul final pentru care societatea trebuie să lupte.

Când timpul se scurge și etapele vieții își urmează cursul, copiii – pentru a căror libertate și viață adulții au luptat la un moment dat – ajung adulți cu un sistem de valori propriu, distinct de cel insuflat de cei bătrâni, pe care fie au ajuns să îl judece în nuanțe diferite sau să nu îl înțeleagă, din pricina ignoranței cu care au tratat trecutul, fie să îl renege cu totul.

Vedem astăzi exemple multiple în societate, de la comemorarea legionarului Zelea Codreanu, unde printre participanți se aflau mame cu bebeluși și o mulțime de tineri, la romantizarea regimului comunist prin negarea traumelor colective și adularea unor lideri occidentali cu viziuni expansioniste și dorințe puternice de renegare a ordinii mondiale, stabilite și menținute prin efortul colectiv al instituțiilor internaționale.

Iar aici începe să producă schimbarea de regim din teoria lui Polybius.

În societățile religioase oamenii se dezvoltă cu ideea că divinitatea le-a oferit posibilitatea de autodeterminare, de liber arbitru – astfel, putem înțelege și conflictul regimurilor comuniste cu religia. Cei înclinați spre filozofie ajung să se confrunte cu realitatea fatalismului, cel care dictează că liberul arbitru este, în fapt, o iluzie. Dacă începem să studiem istoria și tiparele repetitive ale relațiilor internaționale – și suntem mai pesimiști, din fire – ajungem să credem că ce spunea Hans Morgenthau în Politics Among Nations este adevărul de-a pururea*.

*În esență, pentru Hans Morgenthau, omul este definit de setea de putere care face conflictele inevitabile, iar statele acționează asemenea indivizilor, fiind motivate de aceleași interese - de menținere sau extindere a puterii.

Întorcându-ne în realitatea noastră după studiul istoriei și al ciclicității sale, suntem tentați să cădem pradă sentimentului de fatalism și pesimism, fiind cuprinși fie de anxietate, fie de ignoranță. Ignorăm astfel capacitatea unor comunități aprinse de spiritul voinței de a genera o schimbare benefică ce să se opună tuturor calculelor analiștilor. Până la urmă, căderea Cortinei de Fier și colapsul comunismului au fost evenimente cu adevărat surprinzătoare pentru analiștii și liderii vremii.

În prezent, dacă ne uităm obiectiv asupra evenimentelor istorice, ne este greu să credem că acestea nu au putut fi prezise, ignorăm însă caracterul izolat pe care îl aveau în acel moment al istoriei, ca urmare a lipsei de rapiditate cu care informațiile erau transmise și a opacității sistemelor comuniste sovietice. Mai mult decât atât, unul dintre cele mai importante aspecte pe care analiștii vremii le-au ignorat cu desăvârșire a fost tocmai reziliența comunităților în lupta lor pentru libertate și capacitatea de a se motiva și organiza reciproc.

Căderea Zidului Berlinului a fost rezultatul protestelor masive din Germania de Est, amplificate de valul de schimbări democratice din Polonia, Ungaria și Cehoslovacia. Acest eveniment s-a petrecut într-o perioadă în care informația putea fi încă restricționată de granițele unui stat și să rămână necunoscută luni de zile. Însă, spiritul revoluționar s-a răspândit rapid, accelerând colapsul regimurilor comuniste.

Așadar, deși la momentul actual pare că intrăm cu pași repezi în perioada oclocrației lui Polybius, întruchipând generația care începe a patra etapă a istoriei, conform teoriei lui Strauss și Howe, este esențial să construim sentimentele de rezistență și solidaritate socială spre a schimba cursul istoriei.

---