Maia Sandu spune că ar vota pentru unirea Republicii Moldova cu România. Declarația e un apel de trezire pentru ca Bucureștiul să fie, la Bruxelles, un avocat mai agresiv al integrării Moldovei în UE
Asistăm la o premieră în relația dintre Chișinău și București după ce Maia Sandu a declarat explicit în cadrul podcastului britanic „The Rest Is Politics” că ar vota „da” în eventualitatea unui referendum pentru unirea cu România.
Declarația marchează o schimbare de ton semnificativă din punct de vedere diplomatic, căci e prima dată când președinta Republicii Moldova își asumă public și direct o opțiune favorabilă unirii și depășește retorica diplomatică uzuală care evita răspunsuri tranșante pe acest subiect sensibil.
De ce face Maia Sandu acum această declarație? Păi tocmai pentru că ea conduce o țară mică care e asaltată constant de operațiuni hibride din partea Rusiei lui Putin și are nevoie de sprijin internațional, mai ales din partea Bucureștiului, pentru a supraviețui ca stat democratic și suveran sub presiunea constantă a Kremlinului și într-un moment în care vedem că a ajuns să conteze mai mult forța decât normele.
În plus, Maia Sandu a câștigat alegerile prezidențiale din 2024, iar partidul său, PAS, și-a asigurat majoritatea parlamentară la alegerile din toamna trecută. Așa că acum nu mai are de înfruntat nicio campanie electorală majoră în viitorul apropiat. Iar asta îi oferă libertatea de a spune adevăruri care, în timpul campaniei sau în marja lor, ar fi fost considerate riscante electoral sau ar fi fost folosite de propaganda rusă pentru a speria electoratul mai conservator sau minoritățile.
Acum Maia își permite sinceritatea fără costuri politice imediate. Iar declarația ei trebuie privită așa cum a fost făcută, cu sinceritate.
Mai mult, Maia Sandu nu a renunțat la realismul politic. De aceea, după referirea la votul ei privind un eventual referendum pentru unire, a spus că, în acest moment, nu există o masă critică electorală care să susțină unirea imediată și că, în acest context, soluția „realistă” și imediată pe care administrația sa o urmărește este integrarea în UE.
Ei bine, această cale beneficiază de sprijinul unei majorități a populației, recunoaște Maia Sandu, iar pentru ea și restul puterii politice de la Chișinău reprezintă vehiculul pragmatic prin care Moldova se poate desprinde de sfera de influență rusă și poate începe procesul de modernizare care să ridice cea mai săracă țară din Europa la standardele occidentale de trai și securitate.
Declarațiile Maiei Sandu indică faptul că pentru ea, România și Republica Moldova sunt interconectate prin trecut, însă ține să tragă linie și să admită că viitorul comun cel mai fezabil e reuniunea în cadrul marii familii europene, acolo unde granițele nu mai sunt așa relevante.
Evident, speculațiile la București, ca de fiecare dată, nu au întârziat să apară. Din nou se fac comentarii cum că Maia Sandu ar putea să vină în România și să intre în politica de la București. Aici trebuie să vedem realitatea, dincolo de emoție.
Iar realitatea e că Maia Sandu, da, ar avea simpatie mai ales din partea unui electorat reformist. Însă intrarea Maiei Sandu în politica de la București se lovește, în primul rând, de bariera structurilor de partid și a specificului competiției electorale din România, care diferă de lupta politică de la Chișinău.
Deși Maia se bucură de o cotă imensă de simpatie în România, fiind admirată și văzută ca un simbol extern al integrității și rezistenței, capitalul său de imagine riscă să se erodeze rapid odată ce va fi expusă la luptele politice de la București, unde domină teme administrative precum pensiile, infrastructura, problemele din justiție sau problemele fiscale, nu neapărat lupta pentru democrație împotriva lui Putin.
Și să nu uităm de rețelele de partid ale PSD și PNL, care nu vor accepta ca un lider extern de o asemenea anvergură să vină și să le amenințe status quo-ul. Iar orice dorință a grupării reformiste care s-ar putea crea în jurul lui Nicușor Dan sau Ilie Bolojan, pentru a forma un guvern care să nu-i pună bețe în roate unei eventuale cariere politice a Maiei Sandu în România, s-ar izbi de lipsa unei mașinării electorale necesare pentru a impune un proiect politic în jurul Maiei Sandu fără alianțe complicate și compromisuri care să afecteze imaginea ei și proiectul politic în sine.
În plus, Maia Sandu e conștientă, din ce am vorbit cu mai multe surse apropiate de Guvernul de la Chișinău înainte să scriu acest text, că o astfel de mutare ar genera riscuri majore de imagine și de securitate pentru propria sa moștenire politică peste Prut. De ce?
Păi tocmai pentru că plecarea ei în politica din România imediat după ce își termină mandatul la Chișinău ar putea fi interpretată de opoziția politică din Moldova și de propaganda rusă drept un „abandon” al țării. Iar narațiunea ar fi că și-a folosit funcția ca trambulină pentru o carieră în România.
La modul cel mai concret, validitatea proiectului politic al Maiei Sandu depinde de capacitatea Moldovei de a rămâne pe traiectoria europeană și după plecarea ei din funcție. Așa că cel mai probabil o poziție de înalt nivel în structurile UE ar fi varianta cea mai optimă pentru a ajuta în continuare Moldova să se dezvolte în cadrul familiei europene și să se desprindă total de influența Kremlinului.
Un wake-up call pentru București
Dincolo de toate astea, trebuie însă spus și că declarația Maiei Sandu nu e doar o mărturisire personală, ci un apel strategic de trezire, un fel de „wake-up call” adresat Palatului Cotroceni și Palatului Victoria.
Cum adică? Păi de multe ori, decidenții noștri politicieni folosesc tema apropierii de Republica Moldova în scopuri electorale sau pur declarative, dar devin ezitanți când vine vorba de pași concreți, costisitori sau riscanți geopolitic.
Însă, acum Maia Sandu vine și spune direct că susține unirea, din poziția de președinte al unui stat aflat sub presiunea directă a Rusiei. Și are curajul să spună asta deschis într-un mediu internațional. Iar Maia Sandu parcă încearcă să transmită către București următorul mesaj: „Voi, care sunteți sub umbrela NATO și UE, ce scuze mai aveți să fiți timizi?”
Cu alte cuvinte, Maia parcă forțează constructiv Bucureștiul să treacă de la ezitări la o asumare politică totală față de securitatea Republicii Moldova.
Iar un alt mesaj pe care ar putea să-l sugereze pentru decidenții de la București ar fi acela că Palatul Cotroceni și coaliția de guvernare ar trebui să pregătească scenarii serioase și să aibă o politică activă în ceea ce privește Republica Moldova și realitatea geopolitică din regiune.
Ce înseamnă asta, mai exact? Crearea de planuri clare de intervenție (diplomatică, umanitară, economică și chiar militară) în cazul unui colaps de securitate la Chișinău. De ce e nevoie de planurile astea? Pentru că nu poți aștepta criza pentru a face strategia. E nevoie de prevenție, lucru care a lipsit și încă lipsește la București.
Deci, ca să rezum, Maia Sandu transmite subtil că Republica Moldova are nevoie de o Românie care să se bată mai tare pentru ea la Bruxelles. Asta-i deducția logică atunci când liderul unei țări ca Moldova spune că singura soluție de supraviețuire este integrarea în UE.
Maia pune practic responsabilitatea pe umerii celor care sunt deja în UE și pot deschide ușa. Iar România e văzută drept principalul avocat al Moldovei. Și dacă procesul de aderare merge greu (și merge, altfel nu ar fi nevoie de astfel de declarații), înseamnă că avocatul (adică România) trebuie să fie mai agresiv în favoarea fratelui mai mic cu care împarte aceeași limbă, cultură și sânge.
Și mai e o nuanță în toată discuția asta: Maia Sandu a făcut declarația într-un podcast britanic de top, nu la o televiziune românească. Așa că, internaționalizând subiectul unirii, practic transmite Bucureștiului că nu se mai teme de reacțiile externe.
Știu din discuții pe care le-am avut cu oficiali și foști oficiali români că România are de cele mai multe ori o poziție timidă la Bruxelles pe tema Moldovei de frică să nu pară că are pretenții teritoriale revizioniste. Însă Maia Sandu dă acum un fel de „dezlegare” și arată deschide către o pledoarie mai puternică a Bucureștiului pentru interesele Republicii Moldova, în ideea că dacă ea vorbește despre unirea cu România într-un spațiu media internațional, de ce ar mai fi timidă țara noastră în a cere accelerarea procesului de integrare a Moldovei în UE?