Marea realiniere politică a României: de la anticomuniști vs. postcomuniști la cosmopoliți vs. comunitarieni

România trece printr-o transformare politică profundă, dar discretă: vechea falie postcomuniști–anticomuniști e înlocuită de o nouă ruptură, una cultural-identitară, care taie transversal partidele.

Marea realiniere. Cam așa s-ar putea să numească istoricii români de peste două, trei decenii perioada în care trăim noi astăzi, cel puțin din punct de vedere politic.

Foto: Marco Badea/Explicativ

Politologii români vorbesc zilele acestea, deseori departe de atenția publică, despre punctul de cotitură prin care trece democrația românească. Nu mă refer, însă, la schimbările de suprafață aflate acum în centrul dezbaterii publice, ci la o transformare structurală, mai puțin vizibilă, dar cu efect pe termen lung.

Vechea falie care a structurat viața politică românească după 1989, clivajul postcomuniști (FDSN/PSD) versus anticomuniști (PNȚCS/PNL/PDL), și-a pierdut aproape complet relevanța. Pentru generațiile mai tinere, marile bătălii ale tranziției nu mai spun mare lucru. Iar partidele tradiționale, care au crescut și s-au definit în jurul acestei falii, sunt din ce în ce mai lipsite de busolă.

În locul acestei vechi falii se conturează una nouă, mult mai recognoscibilă la nivel european: cea dintre comunitarieni și cosmopoliți. Între cei care pun accent pe suveranitate, tradiții și identitate națională și cei care susțin pluralismul, drepturi egale pentru toți și deschiderea către Europa și lume. Această falie taie transversal vechile granițe dintre stânga și dreapta, amestecând poziții și alianțe care până nu demult păreau imposibile.

Această realiniere poate aduce cu ea consecințe importante:

1. Partidele se fragmentează, iar noi actori politici, uneori radicali, apar pentru a ocupa nișele lăsate libere de vechii jucători. Într-un sens, trăim anii 1990 din nou, dar cu un grad mai redus de fragmentare. Într-un deceniu, însă, ar trebui să avem parte de o consolidare a pieței politice, așa cum am văzut la începutul anilor 2000.

2. Guvernările vor deveni mai instabile, la fel cum se întâmpla în anii 1990, la începuturile primului clivaj, înainte de marea stabilizare și consolidare a pieței politice din anii 2000. Asta pentru că faliile socio-culturale vor fi mai greu de depășit, iar compromisurile vor părea trădări politice.

3. Instituțiile democratice vor fi puse sub presiune, atât dinspre comunitariști, dar și dinspre cosmopoliți. Cei dintâi le vor contesta în numele suveranității și „tradițiilor”, cei din urmă în numele libertății și egalității.

4. Relația cu Uniunea Europeană se complică, pentru că nu mai este vorba doar de reguli sau bani, ci va fi vorba din ce în ce mai mult despre valori și identități aflate în coliziune. Dar asta ne și sincronizează cu restul Europei. Suntem, într-un fel, sincronizați cu trendurile culturale europene. Dacă UE reușește să supraviețuiască acestui război politic intern, va ieși mult consolidată, iar viitorul ei nu va mai fi pus sub semnul întrebării. Dacă nu reușește, însă, it's over.

De aceea mi se par atât de bizare și nelalocul lor mesajele care fac apel la zecile de miliarde de euro primite de România de la UE sau la beneficiile economice și materiale. It's not only about the money, but the values and identities.

Această reconfigurare a faliilor care structurează politica și societatea românească are totuși potențialul de a deschide spațiul pentru o nouă generație de lideri și idei. Oameni mai capabili și idei noi care să ne ancoreze, ca țară, în realitățile secolului XXI.

Asta dacă vom reuși să ne înțelegem că toate aceste lupte între noi trebuie să aibă loc într-un cadru democratic și a unui stat consolidat, care să îi servească pe toți în mod egal, indiferent dacă sunt progresiști sau „suveraniști”.

Tentația va fi mare, de ambele părți, de a ne abate de la normele și regulile democratice pentru a câștiga câte o bătălie ideologică sau pentru a-i pune la punct pe cei din cealaltă tabără.

Marius Ghincea este cercetător la universitatea elvețiană ETH Zurich, specializat în politică externă și de securitate

---