România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la finanțarea publică a educației. Sub 3% din PIB în 2023. Este cel mai recent indicator Eurostat comparabil la nivelul UE.
Iar asta spune ceva important despre prioritățile noastre: ani întregi am tratat școala ca pe un loc în care ne permitem să economisim.
Poate părea ciudat să vorbești despre școală într-un newsletter economic. Dar educația nu este o anexă a economiei. Este una dintre infrastructurile ei de bază. Se vede în competențe, în salarii, în productivitate sau în oamenii pe care firmele nu-i găsesc. Și, uneori, în felul în care o societate ajunge să deosebească tot mai greu informația de manipulare și expertul de impostor.
Așa că întrebarea acestei ediții nu este doar „Cât cheltuie România pe educație?”, ci mai ales: „Cât ne costă că am cheltuit atât de puțin?”
Povestea săptămânii
Am început cu o cifră: sub 3% din PIB. În practică, economia asta s-a tradus în profesori plătiți prost, renovări de școli amânate, copii care abandonează și alții care trec clasa fără să înțeleagă măcar ce citesc. Pentru că, ani la rând, educația a putut fi amânată în numele unor lucruri considerate mai importante.
1. Economia plătește golurile din școală
Rezultatele PISA au fost aproximativ la același nivel cu cele din 2018, deci nu vorbim despre o anomalie a unui singur an. Totuși, asta nu înseamnă că „românii sunt proști”. Ar fi o concluzie și falsă, și comodă.
Înseamnă că sistemul lasă prea mulți copii să ajungă la maturitate fără o parte dintre instrumentele de care vor avea nevoie într-o economie modernă.
Unii nu reușesc să citească un contract și să înțeleagă ce scrie. Să compare două credite. Să interpreteze un procent. Mulți nu știu să lucreze cu tehnologii deja răspândite la scară largă în alte țări. Alții întâmpină dificultăți în a învăța o meserie nouă. Și, cel puțin la fel de grav, prea mulți nu reușesc să deosebească informația de manipulare.
2. Ieftin nu mai e de ajuns
OCDE avertizează în evaluările sale despre România că deficitul de competențe, participarea redusă pe piața muncii și scăderea populației de vârstă activă reprezintă obstacole pentru productivitate și pentru continuarea convergenței economice.
Adică, nu poți urca la nesfârșit spre nivelul de trai al Vestului doar cu salarii mai mici și fabrici mutate aici pentru că suntem ieftini. La un moment dat, trebuie să devii mai bun, să produci mai mult, să inovezi.
3. Algoritmul n-a inventat semidoctul. I-a dat doar microfon și public
Factura subfinanțării se vede și atunci când un medic cu 20 de ani de experiență vine cu studii și tratamente validate, iar pe Facebook este contrazis de cineva care urlă că „ei nu vor ca tu să știi adevărul” și îi oferă pacientului „leacul pe care doctorii îl ascund”.
Se întâmplă asta când economistul vine cu date, iar celălalt vine cu „lasă, că știu eu” sau când un zvon de pe TikTok se transformă în topoare și bolovani aruncați într-o ambulanță.
De ce contează: economia are nevoie de oameni care pot deosebi o explicație de un slogan. Reformele, taxele, deficitele, pensiile sau prețurile energiei sunt probleme complicate. Dacă orice problemă complicată trebuie să concureze cu o „soluție miraculoasă” de 20 de secunde, deciziile economice bune devin mai greu de luat.
Graficul care explică tot
România nu este doar sub media europeană. Este la coada clasamentului. Raportat la dimensiunea economiei, alocăm educației cu aproape 37% mai puțin decât media UE.
Cifra care contează
Avem cea mai mare pondere din Uniunea Europeană a tinerilor care nici nu muncesc, nici nu merg la școală.
Ce înseamnă asta: România are deja o populație care îmbătrânește și tot mai puțini oameni de vârstă activă. Pentru economie, asta înseamnă mai puțini oameni care produc, care plătesc taxe și mai puțină forță de muncă pregătită.
Ce nu vezi în titluri
Școala proastă se vede și în șomaj
Discuția despre educație sună deseori abstract: testele PISA, abandon, procente din PIB. Dar pentru individ consecințele sunt foarte concrete. În rândul tinerilor de 25-34 de ani diferența de șomaj este enormă.
Pe scurt: școala nu îți garantează un loc de muncă. Dar lipsa ei îți crește enorm riscul de a rămâne în afara pieței muncii.
Încă 3 lucruri care merită atenția ta…
1. Aproape jumătate dintre tinerii români nu au competențe digitale de bază
În 2025, doar 53% dintre românii între 16 și 24 de ani atingeau nivelul minim la acest capitol. Doar Bulgaria stătea mai rău. Media UE era 75%. Și asta în timp ce la fiecare conferință despre economie se vorbește despre AI, automatizare și joburile viitorului.
2. Unul din șase tineri abandonează școala devreme
În 2025, rata părăsirii timpurii a educației și formării era în România de 15%. Cea mai ridicată din Uniunea Europeană. Media UE: 9%. O economie care se plânge că nu găsește suficienți oameni calificați continuă să piardă o parte uriașă dintre ei înainte să ajungă pe piața muncii.
3. Cât valorează un elev
În 2023, România cheltuia, în medie, 2.775 de euro pe an pentru fiecare elev sau student. Cea mai mică sumă din UE. Bulgaria, 3.754 de euro. Danemarca, 15.323 de euro. Procentul din PIB poate părea abstract. Dar pus lângă fiecare elev, decalajul devine mult mai ușor de văzut.
Cine câștigă/Cine pierde
Câștigătorul săptămânii: absolventul de facultate
În România, 92% dintre tinerii adulți cu studii superioare sunt angajați. Iar avantajul salarial asociat studiilor superioare este de aproximativ 41% față de nivelul liceal/postliceal. Statisticile arată clar că educația îți mărește șansele.
De ce contează: școala nu garantează succesul. Dar lipsa educației îți face, statistic, viața economică mult mai grea.
Pierzătorul săptămânii: copilul lăsat în urmă
În 2024, doar 76% dintre copiii de peste 3 ani din România mergeau la grădiniță. Ultimul loc din toată Uniunea Europeană.
De ce contează: decalajele pe care le vedem mai târziu la testele PISA nu apar brusc la 15 ani. Pentru mulți copii, rămânerea în urmă începe de la 3 sau 4 ani, înainte să pună prima dată piciorul într-o clasă.
EconoMitul ediției
„România este prea săracă pentru a cheltui mai mult pe educație”
Pe bune?
Educația pare scumpă dacă te uiți exclusiv la bugetul Ministerului Educației. Dar adaugă și abandonul școlar, tinerii rămași în afara pieței muncii, deficitul de competențe. Asta se reflectă în pierderi de productivitate, salarii mai mici, firme care nu găsesc oameni și o populație activă care scade.
Pe scurt: Nu putem spune că fiecare leu suplimentar pentru școală produce automat creștere economică. Contează enorm cum sunt cheltuiți banii. Dar nici nu putem trata educația doar ca pe o cheltuială socială. Este, până la urmă, parte din infrastructura economică.
Gândul cu care rămâi
Subfinanțarea educației o vedem în copiii care ies din școală fără competențele de bază. În tinerii care dispar pe traseul dintre educație și muncă. În firmele care nu găsesc oamenii de care au nevoie. În productivitate.
Și, mai greu de măsurat, dar cu efecte sociale și economice tot mai vizibile: răsturnarea valorilor. Ignorantul nu trebuie să aibă dreptate. Trebuie doar să strige mai tare. Iar când zgomotul devine criteriu de credibilitate, expertul pierde înainte să apuce să explice. Ignorantul capătă audiență. Expertul capătă înjurături.
Problema nu constă în faptul că există oameni care nu știu. Au existat întotdeauna. Problema începe când o societate își pierde capacitatea de a recunoaște cine știe și când expertiza devine doar „o părere”, iar prostia afirmată cu certitudine este luată drept competență.
Pentru că am economisit prin tăieri de la educație, acum plătim în fiecare zi.
Ne reîntâlnim peste două săptămâni. Mai multe explicații simple, fără jargon, găsești în seria PE BUNE de pe Instagram, Facebook și TikTok.
