Nicușor Dan și economia
A făcut vâlvă în online discursul de zilele trecute al președintelui Nicușor Dan la summitul „Dialog pentru dezvoltare”, organizat de Confederația Patronală Concordia. Șeful statului a recunoscut incapacitatea administrativă a României de a transforma ideile economice în politici concrete și a cerut mediului privat să suplinească statul, venind cu soluții „gata făcute”.
Discursul președintelui, dacă stăm să-l despicăm frază cu frază, nu a adus nimic nou în fond, dar măcar a spus, în sfârșit, cu voce tare ceea ce prea mulți politicieni români preferă să evite: dacă Europa nu-și regândește competitivitatea și dacă România nu-și repară relația dintre stat și mediul privat, riscăm să rămânem doar o piață de desfacere în marea economie globală.
A spus-o și Mario Draghi în raportul său pentru Comisia Europeană: Europa reglementează mai mult decât inovează, în timp ce SUA și China accelerează inovația și producția. Noi, europenii, am rămas blocați între birocrație și dezbaterea sterilă despre echilibre „perfecte” între politicile verzi, politicile de consolidare a statului social și politicile pentru stimularea unei economii competitive și adaptate la trendurile globale actuale. Ei bine, și acum gândiți-vă că în România nici nu se discută despre aceste probleme.
Bine, adevărul e că nici nu aveam cum să fim competitivi nici la nivel european, nici măcar în Estul Europei, când deficitul comercial e enorm, puterea de cumpărare scade, iar aparatul de stat e încremenit între două lumi: una care vrea reformă și una care trăiește din status quo prin ținerea în blocaj a tuturor.
Un raport Coface de zilele trecute, citat de colegii de la CursDeGuvernare, arată că România e a doua economie ca mărime din Europa Centrală și de Est, dar rămâne subreprezentată în topul celor mai mari 500 de companii din regiune. Doar 56 de firme românești sunt acolo, în timp ce Polonia are de trei ori mai multe.
Explicația? Lipsa de viziune și de capital uman în statul care ar trebui să fie partener, nu obstacol pentru mediul de afaceri.
Prieteni, ca să ne înțelegem și să nu avem vorbe la proces, AVEM companii reziliente, dar NU AVEM un ecosistem economic care să le propulseze regional.
Iar în raportul Coface se vede limpede că marile firme românești au performanțe operaționale bune și capacitate financiară solidă, însă, fără o infrastructură administrativă și fiscală care să le sprijine, rămân izolate într-un mediu intern plin de birocrație și imprevizibilitate.
Ce mai spun datele? Că profiturile au scăzut nu pentru că firmele ar fi mai puțin performante, ci pentru că statul a alimentat ani la rând o spirală artificială de creșteri salariale și relaxări fiscale care au lovit direct în marje.
Spre comparație, Polonia rămâne motorul economic al regiunii, cu 178 de companii în Top 500. Nu pentru că ar avea resurse naturale mai mari, ci pentru că a cultivat un model de colaborare coerent între guvern, investitori și industrie.
Polonezii au înțeles că, dincolo de războaiele politice pe care le au diversele tabere, că și la ei există, trebuie să creeze instituții care gândesc în termeni de competitivitate, nu de clientelism. Așa au ajuns să construiască o politică industrială capabilă să transforme fiecare criză într-o oportunitate.
Iar în timp ce România încă dezbate dacă mediul privat ar trebui „să vină cu propuneri”, Polonia livrează deja produse, exporturi și politici publice scrise cot la cot cu antreprenorii.
Mai clar spus, într-o economie europeană în care energia, digitalizarea și educația definesc avantajele competitive, România încă rămâne prinsă tare de tot între o administrație care nu știe să genereze politici și un sector privat care, deși rezistent, nu mai poate compensa la nesfârșit absența statului.
Scurt pe doi, cea ce a spus președintele Nicușor Dan știe de ani de zile orice antreprenor român onest. România a mers înainte în toți acești ani nu datorită statului, ci în ciuda lui. Mediul privat a ținut economia pe linia de plutire, a creat locuri de muncă, a investit cu risc și a învățat să funcționeze într-un sistem care, în loc să-l sprijine, i-a pus piedici administrative, fiscale și politice.
În timp ce statul s-a ocupat mai degrabă cu întreținerea privilegiilor, cu perpetuarea populismului electoral și cu hrănirea rețelelor de sinecuri, economia reală a mers pe pilot automat, fără predictibilitate, fără strategie, dar cu instinctul de supraviețuire al antreprenorilor români, care oricând ar fi putut găsi o altă piață unde să-și încerce norocul. Însă au ales să fie patrioți economici, din ăia reali, care sunt all-in în joc, nu ca Ciolacu, care vorbea toată ziua de patriotism economic cât era premier, dar cuvintele sale se evaporau fix ca urmele lăsate pe cer de avioanele Nordis cu care zbura.
Mi-a plăcut că președintele Nicușor Dan a punctat în discursul în fața mediului de afaceri și un aspect esențial: educația. Iar faptul că a dus în discursul economic tema școlii e semn că Administrația Prezidențială, chiar dacă funcționează ca un motor diesel care pornește greu, începe să perceapă miza strategică a momentului.
Care e miza asta? Păi țara noastră, oricât ne-am bate cu pumnii în piept, nu va avea o economie competitivă cât timp produce diplome cu care te ștergi la fund, nu competențe care să te ajute să produci și să inovezi.
Dacă școala românească nu-și aliniază programele la revoluția tehnologică și la nevoile reale ale pieței muncii tot mai diversificate și digitalizate, vom rămâne doar cu iluzia modernizării. Iar asta înseamnă o moarte lentă, dar sigură a economiei într-o epocă în care AI reconfigurează industrii întregi și forța calificată devine cea mai valoroasă resursă națională.
Nicușor Dan a mai spus la summitul organizat de Confederația Patronală Concordia că „statul român nu are capacitatea de a genera idei și soluții”. A recunoscut, deci, ceea ce știe oricine a interacționat vreodată cu birocrația noastră cea de toate zilele: nu avem un aparat administrativ capabil să transforme viziunea în strategie și strategia în acțiune.
Eu însă nu cred că e vorba aici doar de incapacitate. E, mai degrabă, o luptă internă pentru sensul direcției spre care merge țara asta.
O parte a statului, tot mai vizibilă, dar în continuare mică ca pondere, încearcă să modernizeze instituțiile și să deschidă economia spre parteneriate reale din care să culegem roade. Cealaltă parte, mai veche, mult mai mare și mai abilă, trăiește din blocaj și din amânare, pentru că doar în stagnare prosperă. Și cred că știm cine reprezintă fiecare parte. E suficient doar să deschidem televizorul sau să dăm un search pe Google la secțiunea „știri politice”.
Discursul președintelui Nicușor Dan a fost un rar moment de luciditate. De ce? Pentru că președinte recunoaște public că statul nu mai e sursa soluțiilor, ci adesea obstacolul principal.
Și nu a fost un discurs „de dreapta”, cum s-au amablat unii pentru că a cerut Nicușor Dan companiilor să vină cu politici economice gata scrise, ci unul despre o Românie care produce companii capabile, dar captive într-o economie fără strategie și fără predictibilitate. Iar când plătești salarii, taxe și facturi în fiecare lună simți fiecare consoană și vocală din ceea ce a vrut să spună Nicușor Dan.
Unde suntem la acest moment? În situația în care avem un stat care nu știe să asculte și un mediu privat care nu mai are încredere că e ascultat. Adică avem o fucking ruptură structurală pe care o avem de reparat.
Iar oportunitatea de a-l repara e după colț. Niușor Dan a făcut referire în discursul său și despre Cadrul Financiar Multianual al UE 2028–2034, care se va finaliza la sfârșitul anului viitor și care va da direcție de dezvoltare a economiei europene și a economiei românești.
Președintele a spus că asta va fi o șansă de repoziționare, adică fie vom fi spectatori și vom consuma fondurile din inerție, fie vom veni cu proiecte clare care să ne repoziționeze în lanțurile de valoare europene. Pentru asta, însă, nu e suficient ca statul „să recunoască” neputința. Trebuie să o repare și, de data asta, împreună cu mediul de business onest (adică ăla care angajează, plătește taxe, salarii, impozite și reinvestește), nu în ciuda lui.