Nobelul pentru Economie și un avertisment: Europa riscă să devină o piață pentru inovațiile altora
Premiul Nobel pentru Economie din 2025 a fost acordat lui Joel Mokyr, Philippe Aghion și Peter Howitt pentru contribuțiile lor fundamentale la explicarea creșterii economice bazate pe inovație, în special prin aprofundarea conceptului de „distrugere creatoare”.
CNN scrie că cei trei laureați provin din tradiții diferite, dar complementare: Mokyr este istoric economic și a analizat pe termen lung rolul explicațiilor științifice în susținerea progresului tehnologic, în timp ce Aghion și Howitt au dezvoltat modele matematice pentru a descrie mecanismele prin care noile inovații înlocuiesc tehnologiile și afacerile vechi, generând creștere economică susținută.
Conceptul de „distrugere creatoare” a fost inventat de economistul Joseph Schumpeter, care în 1942 descria modul în care capitalismul evoluează prin valuri succesive de inovații disruptive.
Comitetul Nobel a subliniat că Mokyr a demonstrat importanța cunoașterii științifice pentru accelerarea acestui proces auto-generativ, în timp ce Aghion și Howitt au explicat matematic dinamica din spatele acestor transformări, într-un articol influent din 1992. Munca lor a oferit o bază teoretică solidă pentru înțelegerea modului în care economiile moderne pot evita stagnarea prin susținerea continuă a inovării.
Philippe Aghion, care a avut și un rol activ în conturarea programului economic al lui Emmanuel Macron în 2017 și a co-prezidat Comisia pentru Inteligență Artificială a Franței în 2024, a fost întrebat în cadrul unei conferințe de presă de luni despre războaiele comerciale actuale și despre protecționism în lume.
Acesta a spus că protecționismul actual din SUA nu este benefic pentru creșterea globală și pentru inovare. Declarația sa subliniază relevanța actuală a ideilor premiate: într-un context geopolitic tensionat și marcat de politici comerciale defensive, menținerea unui ecosistem deschis al inovării devine esențială pentru prosperitatea economică.
Europa riscă să rămână în urmă în cursa globală a inovației fără o reformă structurală a ecosistemului financiar
Declarațiile lui Philippe Aghion vin într-un moment-cheie pentru Europa, care se confruntă cu o competiție globală tot mai intensă pentru supremația tehnologică.
Economistul francez, potrivit France 24, a atras atenția că UE riscă să rămână într-un rol secundar dacă nu își consolidează rapid propriile mecanisme de susținere a inovării.
În timp ce SUA și China investesc masiv în cercetare-dezvoltare, inteligență artificială și infrastructuri tehnologice strategice, Europa continuă să se bazeze pe modele fragmentate și pe un sistem financiar care nu favorizează apariția „campionilor” tehnologici. Prin urmare, mesajul lui Aghion este clar: fără o strategie coerentă și ambițioasă, Europa va continua să piardă teren într-o cursă în care ritmul inovației definește poziția geopolitică.
Un punct central în analiza lui Aghion pentru care a fost distins cu Nobel este evoluția decalajului de bogăție dintre Statele Unite și Europa după anii 1980.
La modul concret, ân deceniile de după Al Doilea Război Mondial, Europa reușise să recupereze diferența de PIB pe cap de locuitor față de SUA, grație reconstrucției economice, integrării piețelor și extinderii industriale.
Însă această tendință s-a inversat odată cu valurile majore de inovație tehnologică din ultimele patru decenii, în special în IT, digitalizare și industrii de vârf, unde SUA au devenit lideri globali, iar Europa a stagnat, spune Aghion, care explică această dinamică prin incapacitatea UE de a genera propriile inovații disruptive la scară globală.
În linie cu concluziile raportului Draghi privind competitivitatea UE, Philippe Aghion insistă asupra nevoii unor politici și instituții care să stimuleze inovarea radicală și rapidă, nu doar cea făcută lent și pas cu pas.
Spre deosebire de SUA, care au creat ecosisteme puternice în jurul Silicon Valley, unde capitalul de risc, universitățile, companiile private și statul colaborează intens, Europa funcționează pe baze dispersate și birocratice, sugereză și raportul Draghi, dar și lucrările lui Aghion.
Iar asta, împrună cu lipsa unui cadru financiar integrat și a unei piețe de capital profunde, limitează crearea și scalarea startup-urilor inovatoare. Și se ajunge, prin urmare, la situația în care chiar și atunci când apar idei promițătoare, acestea sunt adesea preluate sau relocate în SUA.
Economistul francez atrage atenția și asupra unui paradox: Europa are un capital uman excelent, universități performante și cercetători competitivi la nivel global, dar nu reușește să transforme acest potențial în inovație economică de anvergură.
De ce?
Problema nu este lipsa talentului, după cum indică cercetătorii, ci lipsa mecanismelor care să transforme talentul în valoare economică și leadership tehnologic. Cu alte cuvinte, e nevoie de reforme structurale în sistemul financiar și în politicile industriale, căci fără ele Europa va continua să depindă de tehnologii străine, ceea ce are implicații directe nu doar economice, ci și de suveranitatea strategică a UE.
Prin urmare, ceea ce spune Aghion un avertisment politic care ar trebui luat în calcul de toți liderii europeni: dacă Europa nu își creează propriul ecosistem financiar și inovativ robust, riscă să devină o „piață de consum” pentru inovațiile altora, adică un obiect de relații internaționale, nu un subiect.
Ce trebuie să facă acum europenii? Să înțeleagă că într-o lume definită acum în mod principal de competiția tehnologică și de tensiuni geopolitice, capacitatea de a genera și controla propriile tehnologii nu mai este un lux, ci o condiție pentru relevanță globală.
Vorbeam ieri cu un prieten economist și discutam în marginea temelor abordate de laureații Nobelului pentru Economie din acest an, iar el îmi spunea că în spiritul „distrugerii creatoare” pe care a teoretizat-o, Aghion pare să fi transmis publicului larg că Europa are nevoie de o ruptură de trecutul său birocratic și precaut pentru a construi o nouă arhitectură a creșterii bazate pe inovație.
Lecția chineză: competiție darwiniană în spatele zidurilor de protecție economică
Și cred că e momentul să ne uităm și la alții cum abordează lucrurile. Iar lecția Chinei e una de luat în calcul. Iar Philippe Aghion o explică foarte bine, indicând care e modul în care politicile industriale pot fi concepute astfel încât să nu sufoce competiția, ci să o stimuleze.
În studiul publicat în American Economic Journal: Macroeconomics (2015), Aghion și restul coautorilor au analizat un set extins de date privind firmele chineze între 1998 și 2007 și au demonstrat că politicile industriale direcționate către sectoare competitive sau care încurajează competiția internă duc la creșteri semnificative ale productivității.
Spre deosebire de politicile protecționiste clasice, aceste măsuri nu aleg „campioni” naționali pe criterii politice, ci creează un mediu în care firmele sunt forțate să inoveze pentru a supraviețui, ceea ce Aghion descrie drept un „darwinism economic” în interiorul zidurilor de protecție al Parditului Comunist Chinez.
Scurt pe doi, China s-a abătut astfel de la modelul clasic est-asiatic care funcționează în Japonia, Coreea de Sud șu Taiwan și unde statul a susținut câteva conglomerate „naționale campioane” cu protecție și subvenții concentrate.
În schimb, regimul de la Beijing a încurajat o competiție acerbă între numeroase firme private și publice în cadrul aceleiași industrii, protejându-le de concurența externă în fazele incipiente, dar lăsându-le să se lupte între ele pentru o cotă de piață și acces la resurse.
Ei bine, acest mecanism a produs un val rapid de selecție naturală: firmele inovatoare au prosperat, cele ineficiente au dispărut, iar productivitatea agregată a crescut. Practic, statul a oferit „ziduri” împotriva competiției externe, dar în interiorul acestor ziduri a creat fix contextul descris de economistul Joseph Schumpeter în teoria sa despre „distrugerea creatoare”. Adică firmele au concurat intens prin inovație, nu doar prin preț sau volum.
Mai exact, chinezii au creat un fel de „arenă economică internă” în care companiile nu au fost protejate de stat de competiție, nu a existat poziții privilegiate „garantate” de regim, iar fiecare firmă a trebuit să vină constant cu idei, tehnologii sau modele de afaceri noi pentru a-și menține poziția.
Huawei, Xiaomi, BYD și Alibaba snt exemple de notorietate în acest sens.
Deci, prieteni, în loc să fie sufocată inovația prin monopoluri protejate sau prin alocări discreționare, politicile industriale pot fi orientate astfel încât să sprijine firmele mai productive, să favorizeze dispersia resurselor și să reducă concentrarea excesivă pe termen lung.
Philippe Aghion a observat acest mod de abordare al chinezilor de acum 10 ani și și-a dat seama că succesul depinde nu doar de ce sectoare sunt sprijinite, ci cum sunt sprijinite, adică prin stimularea competiției și inovării, nu prin protejarea status quo-ului.
Pentru Europa, această perspectivă este esențială. Continentul are tendința istorică de a transforma politicile industriale în instrumente birocratice sau politizate, care aleg câteva mari companii „strategice” și le protejează excesiv, inhibând astfel dinamica inovativă.
Iar cel mai clar exemplu în acest sens pe piața europeană e sectorul apărării.
În loc să stimuleze competiția între mai mulți actori europeni, UE și guvernele naționale tind să concentreze contractele și investițiile în câteva mari conglomerate „strategice” ca Airbus, Leonardo, Thales, Rheinmetall ori Dassault. Acestea primesc protecție masivă, au acces preferențial la fonduri și influență politică puternică, iar asta le oferă o poziție privilegiată, dar le și face mai puțin agile la context și la nevoia de a inova și produce rapid, când există cerere mare pe piață.
În paralel, start-up-urile sau companiile inovatoare mici și medii europene din domeniul apărării se izbesc de multe și mari obstacole în calea lor spre a accesa finanțări, în a obține certificările necesare și în drumul de a definitiva proceduri de achiziții.
De ce? Păi din cauza faptului că birocrația europeană, gândită să prevină favoritismele politice, ajunge paradoxal să le perpetueze. Mai simplu spus, sistemul este atât de complicat încât doar giganții pot naviga eficient prin el.
Iar rezultatul acestui mod greșit de abordare duce la situația din acest moment, în care Europa inovează mai lent decât SUA, Israel sau chiar unele companii private din Asia în domenii critice precum producerea de drone, dezvoltarea de tehnologii militare pe bază de AI ori dezvoltarea de sisteme autonome.
E nevoie doar să aruncăm o scurtă privire în piața din China și SUA și o să vedem că acolo există competiție între firme pentru a livra soluțiile cele mai performante. În schimb, în Europa deseori „campionul” e stabilit din start prin decizie politică sau acorduri interguvernamentale, ceea ce reduce presiunea inovării.
