O lume tripolară. Sfârșitul hegemoniei americane și moartea NATO

Lumea de azi nu mai seamănă cu cea de ieri: hegemonia americană se clatină, China își consolidează influența, iar Europa trebuie să-și ia destinul în propriile mâini.

Moartea NATO

În momentul de față, există 3 superputeri economice. Raportată la PIB, ordinea lor e următoarea:

• SUA – 27,7 trilioane de dolari

• UE+UK (o să explic mai încolo de ce le pun împreună) – 22 trilioane de dolari

• China – 17,7 trilioane de dolari

Din perspectiva PIB-ului la paritatea puterii de cumpărare, ordinea arată astfel:

• China – 34,6 trilioane de dolari

• UE+UK – 30,3 trilioane de dolari

• SUA – 27,7 trilioane de dolari

Foto: EPA-EFE/Yuri Kochetkov

Pentru comparație, PIB-ul la paritatea puterii de cumpărare al Indiei este 14,6 trilioane de dolari, cel al Rusiei de 6,4 trilioane și cel al Japoniei de 6,2 trilioane de dolari. Adică nici măcar India, cea mai spectaculoasă economie emergentă, nu se apropie de cele trei.

Dintre cele trei superputeri economice, doar două sunt și actori geopolitici globali (sau superputeri politice): SUA și China.

Așa arată realitatea dacă o privim la rece. Poate să ne placă sau nu, dar asta n-o schimbă cu nimic: realitatea e independentă de părerile, visele, obișnuințele sau dorințele noastre.

În 2000, de exemplu, lumea arăta cu totul altfel. PIB-ul SUA era de 10,2 trilioane de dolari, cel al UE+UK de 8,9 trilioane de dolari și cel al Chinei de 1,2 trilioane de dolari.

Spre deosebire de lumea din 2000, în lumea de acum China are suficiente resurse economice și financiare pentru a contesta hegemonia politică a Americii, în timp ce America nu mai are suficiente resurse pentru a se apăra de China și, simultan, să asigure securitatea Europei. SUA e obligată acum să aleagă între cele două obiective – iar contracararea ascensiunii Chinei a devenit un obiectiv mai important și mai presant pentru America decât obiectivul ei traditional postbelic, acela de a apăra Europa.

Fie că îi place sau nu, și fie că ne place sau nu, realitatea curentă obligă SUA să se retragă din Europa. Iar asta obligă Europa să devină ceea ce n-a vrut din 1945 încoace: un actor geopolitic global. Europa e ținută să-și asigure securitatea pe cont propriu și să proiecteze putere – adică să-și construiască o armată care să înlocuiască prezența americană și care să fie un factor credibil de descurajare a potențialilor invadatori.

În contextul ăsta, Europa înseamnă UE+UK, pentru că britanicii se află în aceeași situație ca europenii continentali: retragerea SUA îi afectează și pe ei la fel ca pe noi. Dar transformarea Europei în actor geopolitic global, pe măsura PIB-ului ei, face ca NATO să devină o organizație caducă. Dacă Europa se va putea apăra singură, NATO nu va mai avea nici sens, nici relevanță și se va dizolva de la sine.

Vom intra într-o lume tripolară.

Rusia

Lumile tripolare sunt inerent instabile: oricare două puteri se pot alia pentru a o domina pe a treia, iar alianțele se pot schimba oricând. În consecință, noua lume tripolară în care vom intra va fi mai conflictuală decât lumile bipolare și unipolare pe care le-am cunoscut din 1945 încoace.

Deși poate părea contraintuitiv, importanța geopolitică a Rusiei va crește semnificativ în noul context. Fiindcă nu putem avea decât următoarele trei combinații:

China+Rusia

În linii mari, asta ar semăna cu lumea bipolară (deci mai stabilă) pe care am avut-o până de curând: o alianță politico-militară între Europa și SUA împotriva Chinei+Rusia.

Dar diferențele sunt și ele semnificative. Într-o astfel de lume, America n-ar mai fi hegemonul, ca în prezent, ci doar co-hegemon, alături de Europa. Adică SUA nu vor mai beneficia de privilegiile economice și financiare de care se bucură în prezent. O parte din privilegiile astea le vor pierde în favoarea Europei.

În plus, alianța va fi permanent tranzacțională, în sensul că fiecare co-hegemon îl va amenința permanent pe celălalt cu reorientarea spre China.

SUA+Rusia

E lumea pe care pare că încearcă să o construiască acum Trump. SUA vor folosi Rusia pentru a amenința și dezbina Europa, astfel încât aceasta să nu poată deveni un actor geopolitic global, ci unul cel mult regional – și, în același timp, vor domina China în zona Pacificului și în Atlanticul de Sud.

Deși formal lumea asta va fi tripolară, în sensul că vor exista, ca și acum, trei superputeri economice, în realitate ea va fi unipolară (deci stabilă), fiindcă SUA își vor păstra hegemonia – oferind suficiente beneficii Rusiei pentru a o menține de partea lor, dar semnificativ mai puține decât cele pe care le-ar fi pretins Europa în calitate de co-hegemon.

Europa+Rusia

Din punct de vedere geopolitic, o entitate care să cuprindă Europa și Rusia ar deveni o hiperputere mult superioară celor două superputeri rămase. Hiperputerea asta ar controla lejer China prin intermediul Indiei și SUA prin intermediul Canadei (și eventual și prin intermediul Mexicului).

Îi spun „hiperputere” fiindcă ar fi prima putere capabilă să controleze simultan ambele oceane strategice – Atlanticul și Pacificul. Practic ar fi hegemonul absolut – deci de departe cea mai stabilă lume unipolară imaginabilă în contextul actual.

Prin asta nu spun că Europa ar trebui să cedeze Rusiei Ucraina sau să se uite în altă parte când Rusia face măgării. Dimpotrivă, spun că Europa e singura superputere care îi poate cere Rusiei să lase Ucraina să plece din imperiu – și anume în integralitatea ei, păstrându-și tot teritoriul ocupat în prezent de Rusia. Adică să plece respectându-i-se granițele de dinainte de 2014.

Fiindcă Europa îi poate oferi Rusiei la schimb ceva ce nici China și nici SUA nu-i pot oferi, ceva ce Rusia n-a avut niciodată: integrarea într-o hiperputere.

Însă oricum vor evolua lucrurile, trei lucruri sunt certe:

1. vechea lume postbelică a murit, deci inclusiv NATO a murit;

2. noua lume va fi inevitabil tripolară cel puțin în sens nominal;

3. iar în această nouă lume Rusia, deși nu este o superputere, va fi curtată de toate cele trei superputeri.

Autor invitat: Sorin Cucerai - analist politic

Foto: Facebook.com