„Ordinea începe din portofel”: cum transformă LifeLab educația financiară într-un exercițiu de viață pentru elevi
(P) Acest material face parte dintr-un demers susținut de BCR prin „Școala de Bani” pentru ca educația financiară să ajungă firesc în viața elevilor, profesorilor și părinților.
România are multe probleme financiare, dar în tot oceanul ăsta de crize se întâmplă și lucruri bune, lucruri care construiesc sănătos generația de mâine. Despre acestea lucruri vreau să vorbesc azi, mai exact despre cum BCR a inițiat un program în școlile din România pentru consolidarea educației financiare în rândul elevilor. Iar elevii au ajuns să învețe cum să-și protejeze datele bancare, cum să calculeze costurile unui produs natural, cum să-și organizeze bugetul personal sau să înțeleagă concepte precum creditarea și economisirea. Iar profesorii, prin fișe de lucru create chiar de ei, descoperă noi metode de predare care aduc relevanță și responsabilitate la clasă. Și se întâmplă asta pentru că au integrat noțiuni financiare în lecții de chimie, gastronomie, matematică sau alimentație, transformând orele de la un liceu cu profil tehnologic într-un laborator viu de învățare și de pregătire pentru viața de adult.
Foto: Bogdan Vodă/EduPedu via BCR
„În școală, până să facem matematică sau fizică, întâi facem educație pentru viață”, mi-a spus Liliana Panaite, directoare adjunctă a Colegiului Economic Dimitre Cantemir din Suceava.
În acest liceu, educația financiară nu este doar o materie opțională sau un set de principii teoretice. Este un mod de a aduce realitatea în clasă și de a construi o punte între ceea ce elevii învață și ceea ce vor trăi. Aici, programul LifeLab, parte din inițiativa „Școala de Bani” BCR, a devenit o piesă-cheie într-un efort colectiv de modernizare a învățământului și de formare a tinerilor ca cetățeni responsabili, pregătiți pentru viața economică și greutățile acesteia.
E vineri, e trecut de ora prânzului și sun de la birou direct la Suceava, ca să vorbesc cu profesoara profesoara Liliana Panaite. Aceasta îmi răspunde la întrebările despre cum se face educație financiară la dumneaei în școală și spune apoi: „Domnule Badea, suntem una dintre cele zece școli selectate în anul școlar 2023–2024”.
„Elevii noștri au învățat nu doar despre bani, ci despre decizii, planificare, munca în echipă și, mai ales, despre cum educația financiară se poate integra firesc în disciplinele de cultură generală”, a mai precizat profesoara Panaite.
Ei bine, din discuțiile pe care le-am avut cu profesorii care au aderat la inițiativa „Școala de Bani”, am înțeles că programul LifeLab a adus un plus de sens și aplicabilitate a vieții de zi cu zi, lucru care a consolidat legătura dintre educație și realitatea economică a elevilor, de care nu au cum să fugă. Iar lucrurile astea au fost foarte bine înțelese la un liceu tehnologic precum Colegiul Economic Dimitre Cantemir din Suceava, după cum mi-a mărturisit direct și Andrieș Andreea Claudia, profesoară de discipline tehnologice în cadrul liceului.
Acesta mi-a povestit cum a integrat fișele educaționale de pe platforma LifeLab în lecțiile de la clasă despre alimentație și siguranța produselor. Într-un caz, spune profesoara Andrieș, discuția despre calitatea alimentelor s-a transformat într-o lecție despre securitate financiară în mediul digital, în care elevii au povestit cum le-au fost ghicite parolele de la aplicațiile bancare. „Aceste teme sunt foarte relevante pentru ei – le trăiesc deja. Noi doar le punem într-un cadru educațional coerent”, a explicat profesoara.
Imagine cu mai mulți elevi de liceu care sunt prezenți la un eveniment LifeLab dedicat educației financiare. Foto: BCR
Cum să înveți la clasă să creezi și să comercializezi un parfum
Una dintre cele mai creative lecții de educație financiară despre care am auzit din discuțiile pe care le-am avut cu profesorii care folosesc fișele LifeLab a fost despre lecția privind crearea unui parfum, susținută de profesoara Chirilă Alexandra.
Cu lavandă, busuioc și alte plante aromatice, elevii au învățat chimie la clasă, dar și cum să calculeze costurile unui produs care ar putea fi comercializat. „A fost o lecție interdisciplinară, cu formule chimice, dar și cu un plan de business la final”, mi-a indicat profesoara Chirilă.
Într-un alt proiect pentru care s-a folosit de fișele LifeLab, profesoara Chirilă Alexandra mi-a povestit cum elevii săi au făcut o rețetă de prăjitură reinterpretată cu ingrediente naturale, iar la clasă s-a calculat costul per porție, analizându-se și fezabilitatea lansării produsului pe piață.
„Practic am transformat o rețetă operațională care conținea zahăr și alte ingrediente, printre care și ingrediente care conțin aditivi chimici. I-a înlocuit cu cei naturali, spre exemplu zahărul cu sirop de arțar, ulterior calculând evident cam cât ar costa o porție din această prăjitură și să vadă dacă ar funcționa într-un magazin real vânzarea acesteia”, a mai spus profesoara Chirilă Alexandra.
Mai mult decât lecții aplicate, LifeLab a sudat relații între profesori și elevi. „Când vorbești despre bani, vorbești despre viață. Elevii ne văd altfel, iar noi învățăm odată cu ei”, spune Andreea Ilie, una dintre profesoarele implicate. Această relație a fost consolidată și de activitățile extrașcolare – de la workshopuri cu antreprenori locali, până la participarea la maratonul educației antreprenoriale.
„La nivelul școlii noi avem parteneriat, de exemplu, încheiat cu Asociația in Business, unde comunitatea locală este formată aici din foarte mulți antreprenori din multe domenii diverse. Îi invităm de la diferite activități de tip workshop, dezbateri, mese rotunde în cadrul școlii și le vorbesc despre experiența lor de business, ceea ce le mai dă un pic de încredere. Și prima întrebare pe care o adresează în general copiii e: Ok, dar de unde iau bani sau cum fac bani? Povestindu-le din experiența lor, antreprenorii le dau copiilor un pic curaj, chiar dacă le explică faptul că nu există poate o posibilitate financiară la început, de unde ar putea găsi acele resurse de care au nevoie. Dar în ciuda explicațiilor acestea, care pot părea dure pentru niște elevi de liceu, copiii devin mai încrezători să abordeze și latura asta antreprenorială”, povestește directoarea adjunctă Liliana Panaite.
Profesoarele cu care am stat de vorbă mi-au mai spus că au lucrat fiecare pe disciplinele respective pentru a crea fișe pentru LifeLab, iar profesoara Panaite a indicat că școala chiar a oferit resursele necesare pentru a putea fi realizat un colț al proiectului unde au stat permanent și acum stau la dispoziția colegilor astfel de resurse deschise, cum ar fi fișele implementate, care sunt disponibile și pe platforma LifeLab.
Mai mult, spune directoarea Panaite, din sponsorizarea pe care a primit-o liceul prin proiectul LifeLab s-a dotat un cabinet de contabilitate, care acum a devenit un cabinet de contabilitate și educație financiară.
Cele trei profesoare de la Colegiul Economic Dimitre Cantemir din Suceava cu care am stat de vorbă. Foto: Arhivă personală/Liliana Panaite
Importanța introducerii educației financiare în școli
Au existat provocări? Evident că ele nu au lipsit. „Cel mai greu a fost pentru profesorii de cultură generală să integreze aceste teme. Cum predai educație financiară la sport sau fizică? Dar cu ajutorul fișelor LifeLab și a muncii în echipă, colegii au reușit să creeze lecții adaptate nivelului elevilor”, spune directoarea Panaite, care ține să mai menționeze că școala a elaborat chiar un pachet de 18 resurse proprii pentru platformă, extinzând oferta pentru disciplinele tehnologice.
„Consultând și noile planuri-cadru care au fost puse în dezbatere, consider că educația financiară este una care va fi adăugată în curriculum la decizia elevilor. Cel puțin la noi în școală deja am discutat în curriculum în dezvoltare locală să adăugăm aceste elemente de educație financiară, și nu numai la modulele de specialitate”, mai indică directoarea Panaite. Ea spune și că „e nevoie de oameni care să aducă informații reale, dar și să știe să le predea adaptat copiilor”, iar pentru școlile care nu au economiști, soluția ar fi formarea profesorilor din alte discipline.
Unul dintre punctele forte ale programului LifeLab este că oferă profesorilor oportunitatea de a integra noțiuni de educație financiară în materiile pe care deja le predau, fără să fie nevoie de introducerea unei noi materii în curriculum. Acest demers nu doar că reduce presiunea asupra orarului elevilor, dar face ca educația financiară să fie prezentă acolo unde contează cel mai mult: în realitatea vieții de zi cu zi, așa cum e ea înțeleasă la matematică, chimie sau în modulele de antreprenoriat și practică economică.
„În școală, până să facem matematică, fizică, română sau disciplinele specifice, întâi facem educație. Și educație pentru viață înseamnă să dezvolți competențe relevante, cum ar fi gestionarea responsabilă a resurselor”, indică Liliana Panaite în discuția pe care am purtat-o aproape o oră la telefon.
Imagine cu mai mulți profesori care sunt prezenți la un eveniment LifeLab dedicat educației financiare. Foto: BCR
Cum transformă LifeLab lecțiile din clasă în experiențe reale de viață
Un exemplu clar de interdisciplinaritate eficientă este fișa de activitate „Administrarea firmei – clasa a XI-a”, dezvoltată de profesoara Liliana Pănainte. Lecția este dedicată elevilor care lucrează într-o firmă de exercițiu și le propune o introducere aplicată în planificarea financiară, pornind de la formularea obiectivelor financiare SMART. Activitatea nu doar că îi învață pe elevi să gândească în termeni economici, ci îi implică activ în procesul de reflecție și construcție de soluții.
Elevii lucrează în echipe, analizează semnificația fiecărei litere din acronimul S.M.A.R.T. (Specific, Măsurabil, Abordabil, Relevant, Încadrat în timp) și învață să formuleze obiective financiare realiste, ca de exemplu: „Să economisesc 3000 lei într-un an, prin economii lunare și renunțări asumate”. În continuare, echipele dezvoltă un plan de acțiune complet, răspunzând la întrebări precum „Cine?”, „Cu ce resurse?”, „În ce termen?” și „Ce rezultate așteptăm?” – o abordare ce introduce natural vocabularul și logica financiară în modul de gândire al adolescenților.
Metodologia propusă în această fișă este una activă, centrată pe elev: se folosesc flipcharturi, se face „Turul galeriei”, fiecare grup își prezintă ideile, iar ceilalți colegi adresează întrebări, compară și oferă feedback. Rezultatul este o lecție colaborativă care nu doar că dezvoltă gândirea critică și capacitatea de planificare, dar normalizează ideea de a vorbi despre bani în mod deschis și responsabil, fără presiuni sau prejudecăți, povestește profesoara Liliana Pănainte.
Ei bine, această lecție este doar un exemplu din cele peste 400 de materiale educaționale dezvoltate de profesorii implicați în LifeLab, mulți dintre ei trecând prin 15 cursuri de formare, unde și-au consolidat încrederea că educația financiară nu e rezervată doar economiștilor.
Fug tinerii de bani?
E întrebarea pe care le-am pus-o celor trei profesoare cu care am vorbit, încercând să aflu dacă au observat la clasă, când au vorbit despre educația financiară, că există elevi care au tendința să fugă de ideea de a face antreprenoriat pentru că ei consideră că atunci când faci bani sau ai foarte mulți bani, înseamnă automat că ești un om rău sau un om care a făcut lucruri ilegale.
„În calitate de diriginte de clasa a IX-a, elevii cărora le-am aplicat fișele de lucru nu prea mi-au dat semne că au format această atitudine de a fugi de bani. Eu nu cred că se întâmplă lucrul acesta la nivel general. Poate au o reticență, da, dar mă gândesc că aceste noțiuni de educație finciară le vin în ajutor și ei, dacă înțeleg mai bine, atunci înțeleg și faptul că riscurile scad. Cu cât sunt mai informați, cu atât riscurile scad în domeniul antreprenorial sau financiar”, a fost răspunsul pe care l-am primit de la profesoara Andrieș Andreea.
La rândul său, profesoara Andreea Ilie spune că a observat prin implementare fișelor de educație financiară la clasă niște schimbări, deoarece, spre exemplu, în fișele pe care ea le-a creat s-a discutat despre economisire, partea de operațiuni curente, partea de creditare.
Un exemplu de exercițiu dintr-o fișă de educație financiară
„Foarte mulți elevi nu știau ce înseamnă efectiv fiecare produs de creditare, fiecare operațiune în parte. Se gândeau că este mult mai ușor să lucreze într-un sistem financiar și au învățat noțiuni de specialitate. S-au familiarizat cu noțiunile pe care ei le utilizează fără să își dea seama în viața de zi cu zi, spre exemplu, pachetele de concurent, cardurile, aplicațiile de internet banking. Au învățat mai multe despre securitatea digitală, știu cum să utilizeze în viața de zi cu zi un card, să facă plăți online și acum află mai multe datorită acestor programe și despre variantele de economisire pentru a-și forma un comportament de economisire, știu despre variantele de creditare de care vor beneficia și ei la un moment dat și, totodată, știu și riscurile care vin odată cu accesarea unor astfel de produse financiar-bancare”, a povestit profesoara Andreea Ilie.
În tot acest context, profesoara Panaite mi-a mai spus că în cadrul școlii, educația financiară a fost promovată activ și în rândul părinților, prin conferințe și întâlniri organizate de Asociația Școlilor Particulare. La aceste evenimente, inclusiv în prezența unor experți educaționali, s-au discutat pe larg beneficiile abordării practice a educației financiare. Feedback-ul primit din partea părinților a fost pozitiv, aceștia apreciind implicarea școlii în formarea unor competențe utile pentru viața reală a copiilor lor.
Imagine cu mai mulți elevi de liceu care sunt prezenți la un eveniment LifeLab dedicat educației financiare. Foto: BCR
„Banii sunt pretutindeni, inclusiv în materia pe care o predai”
Cu resurse adaptabile, gratuite și aplicabile în orice materie, programul LifeLab demonstrează profesorilor că banii sunt pretutindeni, inclusiv în lecția pe care o predau aceștia la clasă.
LifeLab crește ca un elev de liceu și deja a ajuns la a treia ediție în acest an școlar. Așa cum am încercat să explic mai sus, programul creat de BCR oferă profesorilor din întreaga țară resurse și materiale practice pentru a integra educația financiară în lecțiile de zi cu zi, fără a adăuga o materie nouă în curriculum.
Proiectul este acum activ în 12 școli din România și aduce concepte financiare esențiale în lecții de la toate ciclurile de învățământ, de la grădiniță până la liceu, adaptate specificului fiecărei discipline. Astfel, educația financiară devine un instrument viu, integrat natural în realitatea școlară, cu sprijinul profesorilor care contribuie activ la dezvoltarea materialelor.
Și cred că e important să vedem și rezultatele programului pilot LifeLab din 2022-2023, care sunt relevante și promițătoare. De ce? Pentru că nivelul de alfabetizare financiară a crescut cu 19% în gimnaziu și cu 15% în liceu în doar un an, ceea ce a confirmat nevoia și eficiența unei abordări aplicate. De altfel, peste 90% dintre elevi afirmă că își doresc să învețe educație financiară într-un mod practic, în școală.
De ce merită să încerci ca profesorul programul LifeLab – în cuvintele celor care l-au aplicat în clasă
Când vine vorba de a-i convinge pe alți profesori să adopte educația financiară în clasă prin programul LifeLab, cele trei cadre didactice de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” din Suceava cu care am stat de vorbă au spus că nu ezită nicio secundă. Pentru ele, beneficiile acestui program s-au dovedit reale, palpabile, și mai ales transformatoare – atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Și asta este, de altfel, esența LifeLab la care au sperat cei de la BCR că se va ajunge: că vor crea nu doar un instrument pentru predare, ci o experiență care redefinește modul în care învățăm despre bani, valori și viață.
„Eu le-aș recomanda să încerce, fără rețineri. Scopul nu este doar să-i ajutăm pe elevi, ci și să ne ajutăm pe noi. Și noi învățăm împreună cu ei, descoperim lucruri noi”, spune profesoara Andreea Ilie. Pentru ea, educația financiară nu trebuie să fie un monolog rigid, ci un dialog deschis, o discuție firească la finalul orei, o reflecție comună despre cum gestionăm bugetele personale sau despre ce înseamnă să economisești cu sens. „E important să vorbim despre asta. Măcar un pic, măcar informal. E un început”, adaugă aceasta.
Foto: Bogdan Vodă/EduPedu via BCR
Pentru profesoara Panaite, una dintre coordonatoarele programului în școală, LifeLab a devenit nu doar o inițiativă strategică, ci o lecție personală. A început să-și construiască un fond de urgență, să folosească conturi de economii inteligente și să aplice aceste principii în propria familie. „Așa am făcut și pentru copilul meu”, spune ea cu sinceritate în finalul discuției noastre. Iar experiența ei confirmă că schimbarea vine prin exemplu.
„Pentru o viață sănătoasă, trebuie să fim ordonați. Iar ordinea începe din portofel”, spune profesoara Andrieș Andreea Claudia, indicând că replica asta a primit-o cândva de la cineva drag, dar care și-a găsit acum locul firesc în munca pe care o duce zi de zi la clasă cu elevii. Când a început să creeze propria fișă de activitate pentru platforma LifeLab, a învățat cum să recunoască un magazin online securizat și mărturisește că s-a bucurat să aibă parte de o astfel de lecție practică.
La rândul ei, profesoara Andreea Ilie a început să-și structureze mai atent bugetul personal după regula BCR 50-30-20: 50% pentru nevoi, 30% pentru dorințe, 20% pentru economii. „Încă lucrez la implementare, dar deja am ajuns într-un punct pe care mi l-am dorit”, mi-a spus și aceasta în finalul discuției.
Pentru aceste profesoare, LifeLab nu este doar despre elevi. Este despre puterea profesorului de a învăța continuu, de a se adapta și de a aduce realitatea în sala de clasă. Este despre a oferi elevilor instrumentele de care au nevoie pentru a înțelege lumea financiară, dar și despre a construi o relație autentică, bazată pe încredere, curiozitate și ordine între elev și profesor.
Foto: Bogdan Vodă/EduPedu via BCR
Dar poate cel mai important lucru pe care l-au înțeles profesorii implicați în LifeLab este că educația financiară nu trebuie predată doar în lecții de economie. Ea se ascunde în exemplele din literatură, în calculele de la matematică, în hărțile din geografie sau în chimia parfumurilor create în clasă. „Banii sunt pretutindeni, inclusiv în materia pe care o predai” nu e doar o replică motivațională, ci o realitate pe care o putem cultiva împreună.
Dacă ești profesor și îți dorești să aduci educația financiară în lecțiile tale – ușor, firesc și cu impact – LifeLab îți oferă toate instrumentele de care ai nevoie. Poți folosi fișele existente de pe platformă sau poți crea altele noi, adaptate elevilor tăi.
Iar dacă faci asta, ai șansa de a participa la un concurs național dedicat cadrelor didactice, unde poți câștiga vouchere eMAG și, mai ales, încrederea că ai făcut un pas concret spre o educație pentru viață. Pentru că, uneori, lecțiile cele mai importante încep azi cu întrebarea: „Cum îți administrezi banii?” și se termină cu o generație care mâine e mai pregătită pentru lumea reală.