Populismul MAGA a câștigat în Polonia. Ce înseamnă alegerea lui Nawrocki pentru UE, Ucraina și România
Naționalistul Karol Nawrocki a câștigat la limită alegerile prezidențiale din Polonia și deschide o nouă eră politică în care populismul MAGA intră oficial în Europa de Est.
Polonia a ales. Și a ales populismul MAGA. În ciuda entuziasmului din bulă, de tip Mircea Geoană, prezent imediat după ora 21 la foarte mulți în online, cel mai probabil bazat pe speranța că s-ar putea repeta victoria lui Nicușor Dan, naționalistul Karol Nawrocki a câștigat alegerile prezidențiale din Polonia și l-a învins pe primarul liberal al Varșoviei, Rafał Trzaskowski, cu scorul de 50,89% față de 49,11%. Adică i-au departajat 369.451 de voturi pe cei doi.
Victoria lui Nawrocki e o mare victorie și pentru partidul populist de dreapta Lege și Justiție (PiS), care a guvernat Polonia până la victoria lui Tusk în alegerile parlamentare de la sfârșitul anului 2023. Acum, odată cu securizarea scaunului prezidențial, PiS va încerca să neutralizeze agenda de reforme a premierului Donald Tusk prin dreptul de veto al președintelui, iar acest lucru va îngreuna adoptarea de reforme majore de către guvern înainte de alegerile parlamentare din 2027.
Asta îi va înfuria și mai mult pe oameni, iar furia aceasta va fi mai mult ca sigur exploatată într-un mod cinic și populist de rețeaua de propagandă a PiS pentru a pune din nou mâna pe putere. Iar în tot acest context nu este exclusă nici forțarea unor alegeri anticipate în maximum un an dacă se ajunge la un blocaj instituțional între guvern și președinte, adică între Tusk și Nawrocki.
În plus, un important parlamentar PiS și fost ministru al educației, Przemysław Czarnek, a sugerat într-un interviu televizat de duminică seară, citat de The Guardian, că PiS ar putea încerca să rupă parlamentari di coaliția lui Tusk cu scopul de a crea o nouă majoritate și o nouă coaliție de dreapta în parlamentul polonez.
Trebuie să înțelegem câteva chestiuni după această victorie strânsă a populiștilor în Polonia:
Trzaskowski s-a bucurat prea rapid. „Am câștigat! Acesta este cu adevărat un moment special în istoria Poloniei. Sunt convins că ne va permite să mergem mai departe și să ne concentrăm asupra viitorului”, a spus primarul Varșoviei la ora 21:00. Se baza pe un exit-poll publicat la închiderea urnelor care îl dădea câștigător cu un avans de 0,6%, ceea ce l-a determinat să-și revendice victoria în fața susținătorilor, potrivit Politico Europe.
Însă bucuria s-a dovedit prematură, căci, pe măsură ce au fost centralizate voturile reale, trendul s-a inversat spectaculos. Un „late poll” care combina datele din teren cu rezultatele parțiale l-a plasat pe Karol Nawrocki în față, mai întâi cu 1,4%, apoi cu 2%. Peste noapte, după ora 2 dimineața, datele oficiale de la aproape 80% din secții îl arătau pe Nawrocki câștigând cu 52,7% față de 47,3%, ceea ce semnala deja o răsturnare dramatică de situație care pare, în această dimineață, să fi schimbat cursul istoriei politice poloneze și, poate, chiar al Europei.
De ce? Pentru că victoria lui Nawrocki reprezintă și prima victorie electorală a administrației MAGA de la Casa Albă în UE. De altfel, candidatul PiS are în vedere să îndepărteze Polonia de curentul european dominant acum în politica poloneză și să îndrepte țara într-o direcție mai populistă, fix cum face acum Trump în SUA.
Nawrocki a beneficiat de sprijinul direct al președintelui american în campanie și el însuși s-a poziționat ca un apărător al valorilor tradiționale poloneze, a încercat să vândă și ideea de euroscepticism pentru polonezii frustrați și să se arate drept un „aliniat al conservatorilor americani”. Toate astea, la pachet cu sprijinul ridicat în orașele mici și în zonele rurale, care sunt de obicei mai sărace și mai conservatoare din punct de vedere social decât orașele mari. Acolo, oamenii au un sentiment de excludere mai ridicat, pe care PiS l-a exploatat într-un mod politic extrem de eficient, deși imoral cu totul.
Nu e o veste bună nici pentru președintele Nicușor Dan. Da, sprijinul său deschis și direct pentru Rafał Trzaskowski în campania prezidențială din Polonia a fost un gest politic rar în regiune și un semnal clar de solidaritate pro-europeană și de apartenență la același front ideologic. Dar, din păcate pentru Nicușor Dan, candidatul pe care l-a susținut a pierdut, iar acum se vede pus în situația de a colabora cu un președinte polonez ultraconservator, populist și apropiat de filosofia MAGA, care promovează o orientare politică diametral opusă propriei sale poziționări moderate. Așa că ne putem aștepta la o tensiune rece, chiar dacă mascată diplomatic, între Varșovia și București.
De ce? Pentru că în diplomație și politica externă, relațiile personale dintre lideri contează adesea mai mult decât declarațiile oficiale sau interesul strategic, mai ales pentru liderii care își iau lumină de la Trump, cum face Nawrocki. Ceea ce la prima vedere pare doar o diferență de orientare poate, în realitate, să influențeze cooperarea pe teme esențiale, de la apărare și până la poziționări comune în Consiliul European. Iar pentru România, care încearcă să se impună ca un pilon de stabilitate pe flancul estic al NATO, o Polonie condusă de un președinte eurosceptic, cu reflexe suveraniste și discursuri anti-liberale, devine un partener complicat.
Pentru UE, victoria lui Karol Nawrocki reprezintă o problemă reală pentru Bruxelles, căci Polonia era văzută, mai ales în epoca Tusk-Trzaskowski, ca un partener-cheie în reconstrucția unei Europe unite, solide, reziliente în fața valului suveranist. Acum, alegerea unui președinte cu simpatii MAGA și discursuri eurosceptice readuce însă în prim-plan scenariul unei Polonii care joacă la două capete: vorbește despre securitate europeană, dar sabotează din interior deciziile comune.
Iar Nawrocki ar putea folosi dreptul de veto prezidențial pentru a bloca reforme și inițiative care presupun aprofundarea integrării UE (în justiție, bugete comune sau migrație). Mai mult decât atât, Nawrocki vine cu o retorică foarte apropiată de cea a lui Viktor Orbán: naționalism religios, obsesia suveranității absolute și respingerea valorilor liberale. Iar dacă această abordare se consolidează la Varșovia, mai ales dacă PiS ajunge din nou la guvernare, Comisia Europeană va avea din nou de gestionat o Polonie imprevizibilă, cu reflexe iliberale.
Iar cu o Franță în tensiune internă și la doar doi ani până la următoarele alegeri, unde nu va mai putea candida Macron, o Germanie slăbită politic, care caută să revină ca o forță europeană, și un Trump care are în vedere să transforme Europa doar într-un spațiu care să-i satisfacă interesele și agenda după bunul plac, victoria lui Nawrocki direcționează din nou Polonia spre poziția de a fi un pol de blocaj în Est și un coșmar instituțional pentru UE.
Iar pentru Ucraina, ei bine, victoria lui Karol Nawrocki vine cu neliniști evidente. Deși și-a declarat sprijinul pentru Kiev în războiul cu Rusia, Nawrocki a spus clar că nu ar ratifica aderarea Ucrainei la NATO, de teamă că acest pas ar atrage Alianța într-un conflict direct cu Moscova.
Este un semnal rece pentru o țară care trăiește cu iluzia că sprijinul regiunii e total și de neclintit. Dincolo de arme și ajutoare, Ucraina are nevoie de ceva și mai greu de obținut: garanția că, într-o zi, va fi parte din Occidentul politic. Nawrocki, în ciuda retoricii de securitate, pare mai preocupat de „stabilitate” decât de victorie. În plus, alegerea sa transmite un mesaj periculos spre Est: că solidaritatea cu Ucraina poate fi relativizată atunci când discursul naționalist prinde la urne. Iar în campanie, Karol Nawrocki a beneficiat de rețele de propagandă ruse, inclusiv de sprijinul lui George Simion.
Prin urmare, dacă Polonia (țara care a fost cel mai vocal susținător al cauzei ucrainene pe plan internațional) își repoziționează leadershipul în direcția prudenței populiste, e greu de spus cât vor mai conta promisiunile făcute la Varșovia, Bruxelles sau Washington pentru regimul de la Kiev. În tot acest context, Ucraina pare că rămâne pe poziții pe linia frontului și reușește să contraatace chiar istoric și să provoace pagube de miliarde de dolari invadatorilor ruși, dar riscă tot mai mult să fie împinsă în zona gri a intereselor atunci când se negociază pacea.
Concluzia doar de moment, căci vor urma zile complicate, e că victoria lui Karol Nawrocki e mai mult decât o schimbare de președinte. E o fisură mare în zidul european care încerca să țină la distanță valul așa-zis suveranist și rețelele de influență MAGA și ale Kremlinului.
Ce s-a întâmplat în Polonia nu e doar o problemă pentru Donald Tusk sau pentru Nicușor Dan, ci și un lecție pentru întreaga arhitectură democratică a Europei de Est. O lecție care arată că atunci când liderii cu discursuri moderate pierd în fața celor care vând frică ambalată în „tradiție”, Europa devine mai slabă, Ucraina mai singură, și noi toți mai vulnerabili.
De aceea am tot zis în perioada asta că e important să începem să avem ca misiune pentru următorii trei ani și jumătate să-l recâștigâm pe românul pierdut de lângă noi și captiv în dezfinromare, care nu mai vede decât întunericul propagandei.
Citește și: Povestea lui Nea Viorel
Eșecul lui Trzaskowski
Sociologul polonez Łukasz Pawłowski a postat pe X trei grafice care explică trei dintre motivele înfrângerii lui Rafał Trzaskowski:
Graficul 1 evaluează situația financiară personală și arată că o treime dintre alegători simt că o duc mai prost, iar peste jumătate nu văd nicio îmbunătățire. Iar asta nu a ajutat deloc un candidat perceput ca al establishmentului.
Întrebare: „Cum evaluați situația financiară a familiei dvs.?”
„Mai proastă decât anul trecut” – 26,5%
„La fel ca anul trecut” – 51,9%
„Mai bună decât anul trecut” – 21,6%
Graficul 2 evaluează guvernarea lui Donald Tusk și indică că aproape 50% din alegători au o părere negativă despre guvern. Iar Trzaskowski, ca aliat al lui Tusk, a plătit electoral prețul acestei percepții.
Întrebare: „Cum evaluați guvernul condus de Donald Tusk?”
„Foarte prost” – 33,5%
„Destul de prost” – 13,7%
„Nici bine, nici rău” – 22,7%
„Destul de bine” – 20,9%
„Foarte bine” – 9,2%
Graficul 3 evaluează emoțiile față de Coaliția condusă de Tusk și indică faptul că doar 3,3% simt entuziasm, în timp ce majoritatea se situează între indiferență și dezamăgire. Exact genul de stare care nu mobilizează votanți pentru candidatul pro-european.
Întrebare: „Ce simțiți când vă gândiți la Coaliția 15 Octombrie?”
Indiferență, apatie – 22,8%
Dezamăgire, regret – 21,2%
Bucurie, satisfacție – 17,7%
Teamă, neliniște – 14,5%
Furie, mânie – 11,4%
Mândrie, satisfacție – 9,1%
Entuziasm, exaltare – 3,3%
Poate deveni România mai utilă Europei pe flancul estic? Dacă da, cu ce beneficii pentru români?