Power Games: administrația publică din România funcționează nu pe logica eficienței, ci pe cea a puterii
De ce, dacă e o idee bună, nu se implementează?
De ce, dacă e o persoană capabilă, nu e lăsată să facă?
De ce, dacă o schimbare e dorită de toată lumea, nu se întâmplă?
Sunt doar trei dintre întrebările cu care sunt întâmpinat adesea. Și, sincer, nu cred că pot da un răspuns convingător cuiva care n-a fost niciodată „înăuntru”, în administrație. Dar pot oferi o perspectivă diferită, o „cheie de lectură”, dacă vreți.

Administrația publică nu funcționează pe logica eficienței. Funcționează pe logica puterii.
Puterea nu în sensul mare, politic, ci în sensul mărunt, zilnic. La orice nivel, și pe lucruri mici. Persoana de la geam e mai puternică decât persoana de la ușă, deși au același salariu și aceeași fișă de post. Persoana care aprobă pixuri are mai multă putere decât cea care cere. În acest sistem, poziția reală nu e dată de titulatură, ci de cât de indispensabil poți deveni într-un flux birocratic.
Oamenii se adaptează și, în timp, învață unde e puterea reală. Și o construiesc. Iar sistemul îi răsplătește: nu neapărat cu funcții, dar cu control. Astfel, ajungi ca în multe instituții să supraviețuiască și să prospere nu cei mai competenți, ci cei mai pricepuți în a-și proteja și extinde teritoriul de putere.
Asta explică de ce orice schimbare e întâmpinată cu rezistență. Nu pentru că oamenii n-ar înțelege nevoia sau beneficiile, ci pentru că simt — instinctiv — că li se ia ceva. Nu doar un drept sau un spor. Ci poziția construită în ani. Capacitatea de a spune „nu pot acum”.
Un exemplu curent: când un spor e eliminat, problema reală nu e suma în sine. Ci faptul că acel spor a fost o victorie — obținut pentru că cineva a avut putere. Când îl pierzi, pierzi dovada acelei influențe.
La nivel înalt, acest tip de dinamică e și mai vizibil. Nu suma în sine contează - vezi CCR, ci faptul că „putem decide să ne-o luăm”. E putere pură. Despre asta e vorba.
Așadar, dacă vrei să schimbi ceva, trebuie să înțelegi jocul, să-l vezi. Dacă vrei ca un sistem să se transforme, trebuie să negociezi altfel: nu pe „ce e corect” sau „eficient”, ci pe „ce îți dau în schimb ca să simți că nu pierzi puterea”. Asta poate însemna vizibilitate, autonomie, recunoaștere, resurse noi — sau măcar iluzia acestora.
Cum se vede de la mine:
Reforma reală cere o nouă gramatică a influenței. Sună pretențios dar mie mi-a reușit de multe ori. Nu schimbi un sistem administrativ doar cu legi sau tehnologii. Trebuie să rescrii (și) rețeaua de simboluri de putere — ce înseamnă să fii „important”, „valoros”, „neînlocuibil” în noul sistem.
Schimbările trebuie desenate astfel încât să ofere și câștiguri simbolice celor care le implementează. Cei care pierd putere într-o zonă, trebuie să o câștige în alta — fie și doar la nivel de prestigiu sau control asupra altor procese.
E nevoie de lideri cei care știu cum să rearanjeze puterea fără să distrugă țesutul intern. Cei care vin cu securea, fără o hartă a alianțelor și a orgoliilor, nu zic că nu sunt buni și nu au efect. Pe termen scurt, probabil că da. Dar pe termen lung, au nevoie de un aliat important - timpul. Dacă nu îl ai, șansele mari sunt să nu îți iasă.
Și mai e ceva ce vreau să las la final. Schimbările dorite, intervențiile făcute, trebuie să fie mai apropiate de o gândire de sistem decât de problem solving. Cum ar arăta o strategie de reformă care pornește de la această înțelegere — nu ca o luptă între bine și rău, ci ca o reconfigurare inteligentă a puterii?
Radu Puchiu - este expert în politici publice și guvernare deschisă, cu o vastă experiență în administrația publică din România. Din 2019, coordonează Programul „Tehnologie și Societate” al Institutului Aspen România, promovând dialogul între actorii relevanți privind provocările și impactul transformării digitale asupra societății.
Este cofondator al platformei H.appyCities, care dezvoltă soluții digitale pentru a sprijini colaborarea dintre cetățeni, comunități și autorități locale. Anterior, a fost secretar de stat în Cancelaria Prim-ministrului (2012–2017), responsabil cu strategii și coordonarea politicilor publice la nivel guvernamental, precum și coordonator național al Parteneriatului pentru o Guvernare Deschisă (OGP).
Perfect descris fenomenul. Acesti oameni(ma refer la bugetarii din sistem)au venit dupa revolutie perpetuand tarele sistemului comunist, unde, daca aveai pe"cineva" "undeva" erai fericit. Detineai o cheie puternica. Mama lor de contopisti.
sau decapitezi puterea actuală și impui reguli noi. Chiar în articol apare că oamenii se adaptează și în timp învață unde e puterea reală...