PSD, PNL, USR, AUR și UDMR nu se iubesc, dar votează împreună când interesul politic e comun. Adevărata coaliție din Parlament se numește „interesul de moment”
Fiecare vorbește tribului politic și cu greu se mai uită cineva coerent la imaginea de ansamblu fără să interpreteze lucrurile emoțional. Cel mai clar exemplu e ziua de ieri, când au fost trei proiecte importante de lege votate în Parlament și am avut trei coalizări diferite ale partidelor, în funcție de interesul fiecăruia.
Noua conducere a Institutului Cultural Român a fost votată de PSD+AUR+UDMR.
Comisia de buget-finanțe a Camerei Deputaților a aprobat, cu voturile PNL, USR și AUR, eliminarea supraimpozitării contractelor de muncă part-time.
Legea inițiată de AUR care prevedea revenirea la alegerea primarilor și a președinților de CJ-uri în două tururi de scrutin a fost respinsă de Senat. Inițiativa a fost susținută de senatorii AUR, grupul Pace-Întâi România și USR, însă a fost respinsă de PSD, PNL și UDMR.
Nu cred că știrea e că partidele votează diferit pe legi diferite. Asta s-a întâmplat mereu în Parlament. Știe asta oricine a urmărit jocul politic parlamentar de-a lungul timpului.
Marea știre după ziua de marți e însă distanța dintre discursul public al partidelor însoțit de lozinci precum „noi nu colaborăm cu partidul X” sau „noi suntem blocul responsabil” ori „noi suntem alternativa” și realitatea politică de la vot, unde interesele concrete, calculele electorale și mizele de putere produc majorități diferite de la o oră la alta.
Dacă ne uităm atent la situație o să observăm că la votul pentru primari în două tururi, USR și AUR au ajuns de aceeași parte nu pentru că ar forma deja o alianță, ci pentru că ambele partide au interesul să elimine avantajul partidelor cu rețele locale puternice.
PSD, PNL și UDMR au votat contra acestui proiect pentru că sistemul actual de vot cu un singur tur la alegerile locale le protejează primarii în funcție, structurile locale și controlul administrativ pe care și-l împart pe județe.
În ceea ce privește eliminarea suprataxării contractelor part-time, logica a fost și economică, dar și retorică. USR, PNL și AUR au votat împreună pentru că fiecare poate vinde măsura propriului electorat.
Cum? Păi USR poate susține că măsura duce la debirocratizare și reduce povara fiscală, PNL poate susține că e o măsură pro-business (de altfel Raluca turcan e cea care a inițiat măsura), iar AUR poate susține că votat pentru că măsura e una anti-taxare excesivă și împotriva unui stat împovărător.
Evident, nu rezultă de aici o coaliție USR-PNL-AUR. Rezultă doar că, pe anumite teme economice, există convergențe punctuale între aceste partide parlamentare. Proiectul merge acum la votul din plenul Camerei Deputaților.
Cât despre noua conducere a ICR, ei bine, logica a fost tot una de oportunitate. PSD, AUR și UDMR și-au împărțit controlul instituțional și funcțiile. Pentru funcţia de preşedinte al ICR a fost votată doamna Corina Raluca Încrosnatu, propusă de PSD. Pentru cele două posturi de vicepreşedinte, plenul i-a numit pe Adriana Gae, propusă de AUR, şi pe Attila Weinberger, propus de UDMR.
Ce putem observa de aici? Că în Parlament există constant astfel de majorități. Însă nu cred că trebuie să mergem după fentă și să credem că fiecare combinație de vot este numită automat „o coaliție”.
De ce? Păi pentru că una e o coaliție de guvernare, cu program, disciplină politică cât de cât, miniștri susținuți parlamentar (inclusiv sau măcar la moțiunile simple) și o responsabilitate comună (măcar teoretică), iar alta e o majoritate de conjunctură pe o lege, o funcție sau o miză punctuală.
Nu trebuie să le amestecăm, căci așa funcționează jocul politic parlamentar. Ce e totuși diferit acum este contextul. De aici și supărările sau mirarea unor sau altora.
Cele trei cazuri de alianțe conjuncturale diferite se întâmplă pe fundalul negocierilor pentru formarea unui nou guvern, într-un Parlament fragmentat, unde niciun partid sau bloc simplu nu poate controla singur jocul.
Asta face ca fiecare vot să fie citit nu doar ca vot pentru o lege, ci ca semnal de negociere, test de forță sau mesaj transmis celorlalți. Iar dacă ne uităm doar așa la situație, ei bine, o să avem impresia că instabilitatea e și mai mare decât este. Dar nu pentru că alianțele de conjunctură ar fi noi, ci pentru că sunt mai vizibile, mai dese și se suprapun peste o criză politică care încă nu s-a rezolvat.
Realismul în politică, deși doar la stomac, e singurul care arată imaginea de ansamblu. Iar realismul zilei de marți a indicat că partidele își caută alăturări naturale în funcție de miză.
Pe lege electorală se aliniază cei care au interes să schimbe regulile jocului împotriva celor care controlează deja terenul. Pe fiscalitate se aliniază cei care pot vinde politic reducerea taxării. Pe numirile în niște funcții publice se aliniază cei care pot negocia influența politică și o pot împărți în domeniul respectiv. Asta este harta reală a Parlamentului, fie că ne place sau nu.
Iar pentru orice guvern nou, asta va fi problema centrală, căci va trebui să navigheze în apele tulburi ale unui Parlament extrem de fragmentat, unde există majorități diferite pentru teme diferite, dar foarte greu o majoritate stabilă pentru reforme coerente.
Toată lumea așteaptă din moment în moment ca președintele Nicușor Dan să numească un premier. Ei bine, noul guvern poate fi învestit aritmetic, dar asta nu înseamnă că va putea guverna politic CUM ÎȘI DOREȘTE.
Noul guvern, că va fi condus de Eugen Tomac sau altcineva, va avea nevoie de disciplină parlamentară, de priorități puține și de multă negociere politică pe holurile Parlamentului și înainte de voturile din comisii și din plen. Altfel, riscă să devină un guvern de avarie cu un mandat scurt, obiective mici și reforme amânate.
Adică un guvern, mai pe scurt, care caută să supraviețuiască de la un vot la altul.
Deci, ca să fie foarte clar și să nu avem vorbe la procesul de intenție al internetului, în fața camerelor partidele pozează în formațiuni politice lovite de puritate, mortalitate și interes public.
Dar asta-i doar măcăneală goală pentru popor. Adevărul despre cum acționează aceste partide se vede în comisii și în plen, la vot. Acolo se observă care e interesul direct și care e realitatea politică din Parlament.