PSD și strategia Frank Underwood în lupta pentru putere cu Ilie Bolojan
Ieșirea din această dimineață a secretarului general al PSD, Paul Stănescu, care s-a declarat nemulțumit de măsurile de austeritate anunțate de premierul Ilie Bolojan, nu e doar o reacție la pachetele doi și trei de reforme anunțate de Guvern. E, mai degrabă, o mișcare de forță și o invitație la negociere.
PSD nu vrea să plece de la guvernare, dar nici nu vrea să fie considerat „părtaș” la o reformă pe care o consideră „heirupistă, rigidă” și, mai ales, periculoasă pentru rețeaua clientelară care le garantează accesul la resurse și voturi în teritoriu.
Trebuie să spunem lucrurilor pe nume și să indicăm că dincolo de discursul public în care invocă grija față de „pensionari, mame și profesori”, miza reală pentru PSD este alta: controlul asupra administrației locale, a fondurilor pentru investiții și a resurselor de putere care alimentează baronii locali. Asta vor Grindeanu, Paul Stănescu și restul greilor din PSD.
Iar măsurile anunțate vineri de Bolojan, precum plafonarea numărului de angajați din primării și consilii județene, impunerea unei grile unice de salarizare pentru UAT-urile falimentare, reducerea numărului de polițiști locali și „prioritizarea” investițiilor din programul Anghel Saligny, lovesc exact în acest sistem paralel de putere cultivat de PSD în ultimele trei decenii.
Prin urmare, ce face acum PSD, de fapt, este să ridice tonul pentru a forța o renegociere a pachetelor de austeritate anunțate de premierul Bolojan. Și social-democrații vor garanții că măsurile anunțate nu vor afecta rețeaua lor de putere în plan local. Dacă nu le va primi, amenințarea ieșirii de la guvernare, deși acum mai mult un bluff, poate deveni o realitate. Iar într-o astfel de situație, capacitatea guvernului Bolojan de a rămâne în funcție se diminuează rapid. Deci, politic, e nevoie de PSD și social-democrații știi că au destul leverage în acest moment. De aceea forțează nota.
Pe de altă parte, Bolojan și-a asumat rolul reformatorului care a intrat pe ușa Palatului Victoria cu un mandat clar de a reduce deficitul și de a eficientiza statul. Dar planurile sale trebuie armonizate cu interesele politice ale colegilor din coaliție, oricât de mult i-ar displace acest aspect (atât lui, cât și românilor).
Altfel spus, PSD face ce știe mai bine: bagă bățul prin gard și creează tensiuni artificiale cu scopul final de a-și salva atât imaginea partidului, cât și interesele la fierul ierbii, în teritoriu. Nesimțirea în acest caz e dată de retorica despre grija față de categoriile vulnerabile, care servește drept paravan pentru interesele de partid. În acest condiții, orice reformă anunțată de Bolojan și care amenință, din punctul de vedere al PSD-iștilor, acest echilibru informal de putere pe care ei încă îl mențin va genera rezistență dură din partea lor.
Soluția? Ei bine, nu e una pe placul românilor care înțeleg în ce rahat ne aflăm ca țară, dar e direct legată de aritmetica parlamentară și de votul românilor. Bolojan are de ales între două variante dificile: fie cedează presiunilor și negociază un compromis care diluează reformele anunțate de el, fie merge pe drumul austerității fără să se abată un centrimentru de la direcție, dar cu riscul ruperii coaliției de guvernare, vitală pentru a implementa reformele anunțate de el. În ambele scenarii, eficiența Guvernului pe care îl conduce va fi pusă la încercare.
Concluzia de moment e veche, dar merită amintită din când în când pentru a-i trezi la realitate pe cei mai idealiști dintre noi: Frank Underwood avea dreptate când spunea că politica modernă e la fel de elegantă precum talpa iadului. Și PSD îi aplică strategia care se rezumă astfel: „If you don’t like how the table is set, turn over the table”.
