Rebranduirea lui Crin Antonescu: cum s-a resetat campania candidatului coaliției PSD-PNL-UDMR
În rândurile de mai jos explic fenta electorală din spatele episodului Crin Antonescu și CNSAS, dar și declarația sa controversată pe subiectul consumului de droguri.
Cazul potrivit căruia candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR ar fi dat declarații la Securitate înainte de 1989 nu a făcut decât să-l ajute pe Crin, oferindu-i capacitatea de a se victimiza. Da, Crin Antonescu nu a colaborat cu Securitatea. Dar nu despre asta e vorba în acest caz. E vorba de faptul că Antonescu a fost, zilele astea, personajul principal din spatele căruia s-a încercat o mișcare de resetare a campaniei, de altfel una anostă.
Foto: Crin Antonescu/Facebook
Concret, Crin Antonescu a fost plasat săptămâna asta în rolul de „victim boost”. Pentru cine nu știe, termenul e folosit de strategii și consultanții politici și se referă la efectul de creștere a popularității și simpatiei pe care îl poate obține un candidat atunci când este perceput ca fiind atacat pe nedrept, persecutat sau marginalizat într-o campanie electorală.
Iar episodul din această săptămână a bifat toate elementele unei operațiuni politice controlate. Mai întâi a apărut o acuzație veche, dar nu devastatoare, căci s-a vorbit despre o declarație la Securitate, fără verdict de colaborare. Apoi am avut, din partea lui Crin, o reacție rapidă și bine regizată, cu ieșire publică în conferință de presă, transparență, solicitare oficială de documente și poze de la CNSAS puse apoi pe rețelele sociale.
În plus, au apărut vectori de comunicare publică care au susținut versiunea lui Crin, fapt ce i-a întărit argumentele. Atenție, acești vectori de opinie nu spun că au acționat în baza strategiei, adică nu au avut un rol predefinit de la început, ci au fost activați natural, făcuți mai întâi să creadă în poveste și apoi să acționeze. Iar unul dintre ei e CTP. Pentru ca totul să fie bine așezat în firea lucrurilor, în final a venit și validarea instituțională, adică s-a dat verdict oficial de necolaborare pentru Crin de la CNSAS. S-a creat astfel imaginea că Antonescu nu e un turnător.
De ce a apărut acest episod în această campanie? Pentru că domnul Crin Antonescu avea nevoie de un moment puternic care să-i reconfigureze imaginea și să-l transforme din „fost politician reciclat” în „candidat cu destin și miză”. Iar acest episod a funcționat ca o „spargere de ritm” a campaniei și o transformare a candidatului coaliției condusă de Ciolacu (un politician care nu mai generează încredere publică) din actor pasiv într-unul activ.
În facultate, la Științe Politice, am învățat că atunci când strategii de campanie desfășoară astfel de momente într-o cursă electorală se are în vedere atât riscul (adică asocierea cu Securitatea, care e un subiect sensibil în România), cât și beneficiul (adică ce câștigi ca simpatie și autoritate morală dacă acuzația este infirmată).
Iar în acest caz, riscul a fost minimal, căci Crin nu a fost colaborator, ci doar a dat o declarație, iar beneficiul a fost semnificativ: candidatul Antonescu a devenit o figură discutată în spațiul public, la TV și în online, apărată de susținători și susținută de persoane publice innfluente în mijlocul campaniei electorale, iar echilibrul s-a schimbat în favoarea lui, inclusiv în ceea ce privește intenția de vot măsurată de sondajele de opinie.
De ce funcționează astfel de artificii strategice de campanie? Pentru că oamenii resping instinctiv percepția de nedreptate. Iar dacă un lider politic, chiar și cu multe controverse la activ, cum e Crin, e văzut ca „lovit pe nedrept” sau „vânat de sistem”, atunci mulți alegători se solidarizează cu el, chiar dacă înainte nu erau foarte implicați sau nu aveau o opinie clară despre el sau în favoarea lui.
Cu ce rămânem după acest episod? Cu faptul că acuzația referitoare la Crin Antonescu și colaborarea lui cu Securitatea lui Ceaușescu părea, la început, un posibil dezastru. Dar pentru că a fost gestionată abil, s-a transformat într-un avantaj de imagine. Crin a părut atacat pe nedrept, dar s-a poziționat imediat demn și transparent, intrând într-un cadru perfect care să-l prezinte drept un „luptător cu sistemul”, deși el e candidatul coaliției de guvernare.
Ce trebuie noi să înțelegem din toată povestea asta? Că nu e vorba despre trecut în acest caz, ci despre prezentul unei campanii care avea nevoie disperată de oxigen. Și că, în campaniile moderne, nu doar faptele contează, ci și cum sunt ele puse în scenă. Iar de cele mai multe ori, percepția bate realitatea, căci oamenii nu sunt antrenați să vadă imaginea de ansamblu. Și, de foarte multe ori, o acuzație falsă poate deveni cea mai valoroasă piesă de campanie, cu condiția să fie gestionată abil și strategic.
Antonescu nu a fost „spălat” de un scandal, ci rebranduit printr-o poveste în care a jucat rolul victimei, iar electoratul a fost invitat nu să judece, ci să empatizeze cu el.
Ce mai trebuie reținut? Că efectul unui „victim boost” e temporar, adică durează doar cât durează emoția. Iar după câteva zile sau săptămâni (depinde de caz), publicul uită, căci se ia cu altele. De aceea, candidatul e forțat să capitalizeze la maximum pe acel moment când lumina reflectoarelor e pe el. Atunci e momentul să vorbească mult, să ofere propuneri clare și să arate că are o campanie reală.
Ce îl poate ajuta pe un candidat care a beneficiat de „victim boost”? Să desfășoare o campanie mai agresivă, cu temă clară, care să suscite bazinul electoral pe care pariază cel mai mult. Și ce a făcut Crin Antonescu joi seară la Antena 3? Fix acest lucru. A declarat că i-ar împușca pe stadion pe traficanții de droguri, exact ca în China.
Altfel spus, Crin a trecut la pasul următor: a capitalizat pe emoția creată în ultimele zile și a capturat atenția post-criză. Declarația lui nu a fost o gafă, ci ceva extrem de bine calculat. Candidatul coaliției a profitat de faptul că e atenția publică pe el și a pus pe masă un subiect care atârnă greu în rândul electoratului conservator și îl activează emoțional.
Iar declarația cu stadionul a fost dată expres pentru a crea controversa care sparge agenda mediatică. Drept dovadă, azi vorbește toată lumea despre declarația lui Crin.
Scurt pe doi, mulți părinți simt că nu mai pot controla ce se întâmplă în școala unde învață copilul lor sau în cartierul unde acesta se joacă. Iar acest lucru face ca un discurs radical de tip „aș face ca în China” când vine vorba de consumul de droguri să nu fie respins automat, ci, dimpotrivă, să fie perceput ca un semnal de forță, autoritate și curaj. Practic, traducerea mesajului lui Crin e că nu s-a referit la faptul că se inspiră din ce fac chinezii, ci că „cineva trebuie să facă ordine” și că el e acela.
Este periculos ce a zis Crin? Evident că este, dar, în logica actuală de campanie, pentru el este eficient. Și, deși mesajul e anti-european și în contradicție cu statul de drept, Crin nu vorbește aici pentru Bruxelles, ci pentru părinții speriați de droguri, pentru bunicii supărați că nepoții lor „nu mai au nicio disciplină” și pentru alegătorii anti-sistem care vor „un președinte cu mână de fier”.
Așa că asistăm, la finalul acestei săptămâni, la momentul în care Crin pare altceva decât ceea ce este de când a intrat în cursa pentru Palatul Cotroceni. Până acum era doar candidatul coaliției. Acum e candidatul care zice ce gândesc mulți, dar nu au curajul să spună public.
Altfel spus, dragi prieteni, Crin Antonescu a înțeles că un „victim boost” nu ține fără combustibil. Așa că l-a alimentat rapid cu o temă puternică (drogurile și pedeapsa extremă) și a atacat frontal una dintre fricile fundamentale ale electoratului conservator: „copiii noștri sunt în pericol”. E o mișcare riscantă din partea candidatului PSD-PNL-UDMR, dar strategic calculată, așa cum am încercat să explicat în rândurile astea. Și, pentru prima oară în această campanie, simt că Antonescu joacă politic tare, nu doar candidează.