Sacrificarea lui Ilie Bolojan. Președintele Nicușor Dan a ales „stabilitatea” cu PSD pentru a-și pune oamenii la vârful serviciilor

Președintele Nicușor Dan s-a lepădat de premierul Ilie Bolojan. Iar mingea e acum în terenul PNL.

În conferința de presă de miercuri seară, de la Palatul Cotroceni, l-am întrebat pe președinte dacă a existat o condiționare directă sau indirectă din partea PSD privind menținerea Coaliției de guvernare și susținerea Cabinetului Bolojan în schimbul validării de către el la vârful parchetelor a doamnei în Cristina Chiriac în funcția de Procuror General, a domnului Viorel Cerbu în funcție de Procuror-șef DNA și a domnului Codrin Miron în funcția de Procuror-șef DIICOT.

„Nicidecum, nu”, mi-a răspuns președintele, indicând apoi la întrebare mea de follow-up că nu a purtat negocieri cu PSD pe împărțirea numirilor la vârful serviciilor și parchetelor.

Apoi l-am întrebat pe președinte dacă îl mai susține în funcția de premier pe Ilie Bolojan. A răspuns extrem de evaziv, în loc să fie tranșant, semn că premierul deja a fost sacrificat. „Susținerea unui prim-ministru trebuie să vină din Parlament”, mi-a indicat președintele Nicușor Dan.

Ce concluzie tragem de aici? Că președintele pare să transmită, prin răspunsul său detașat, că nu mai vede salvarea coaliției prin apărarea lui Bolojan, ci prin reinventarea formulei de putere fără el.

Nicușor Dan NU spune frontal „Bolojan trebuie să plece”, dar modul în care se poziționează împinge în direcția cerută de PSD, care a rostogolit atât de mult criza încât nu mai are spațiu să dea înapoi și trebuie să pornească asaltul de debarcare al premierului după 20 aprilie.

De altfel, președintele a fost întrebat despre scenariul iminent în care PSD va retrage sprijinul politic Guvernului pe 20 aprilie. Ce a răspuns Nicușor Dan? Păi a invocat existența a „foarte multe scenarii” și a unor „discuții informale”.

Această ambiguitate asumată este, în limbajul politic, anticamera unei debarcări. Cu alte cuvinte, președintele a lăsat să se înțeleagă printre rânduri că Ilie Bolojan nu mai beneficiază de sprijin de la Palatul Cotroceni.

Mingea e însă acum în curtea liberalilor. De ce? Pentru că PNL are de ales între a face scut în jurul premierului și președintelui lor de partid (așa cum au declarat) și a face un compromis politic, rămâne la guvernare în actuala coaliție, dar fără Bolojan.

Dacă PNL se dezice de Bolojan, începe imediat lupta pentru succesiune și pentru o nouă formulă de echilibru intern în curtea liberalilor. Așa că PNL-ul va avea de ales imediat după Paște între stabilitate la putere și riscul de a provoca PSD să apese pe buton și să declanșeze o criză politică prin retragerea miniștrilor din Guvern.

Sursele politice susțin că PNL ar putea să nu plece capul în fața sabiei lui Grindeanu imediat și să se lupte pentru Bolojan, forțând astfel retragerea miniștrilor PSD din actuala coaliție de guvernare. Din acel punct, România ar avea un guvern minoritar.

Tot sursele politice spun și că o variantă care nu trebuie tratată ca imposibilă constă în faptul că un guvern minoritar condus de Ilie Bolojan ar putea fi susținut de voturile AUR în Parlament.

Dacă sursele politice au dreptate (vom vedea asta în săptămânile următoare), atunci compromisul cu PSD făcut de președintele Nicușor Dan poate fi apoi prezentat ca baraj împotriva unei derive și mai rele. Nu doar ca necesitate de coaliție, ci ca răul mai mic.

Din toată conferința de miercuri seară, unde președintele și-a justificat în mod ofensiv numirile la vârful parchetelor (propuse de ministrul PSD controlat de Olguța Vasilescu), putem să speculăm că Nicușor Dan a ajuns la concluzia că problema fundamentală nu mai este dacă PSD este sau nu un partener toxic de guvernare, (asta este deja aproape subînțeles de către orice om rațional la cap), ci dacă sistemul politic mai poate funcționa fără PSD. Iar răspunsul pe care îl putem extrage din compromisul făcut de președinte cu PSD e că el crede că NU.

Natura sistemului PSD e simplă și o cunoaște toată lumea: e un partid care nu este doar cel mai mare partid parlamentar, ci are și o infrastructură de putere cu oameni peste tot. Iar unele surse politice susțin că Bolojan „reformistul” a intrat cu buldozerul într-un sistem pe care n-a știut cum să-l negocieze de la început, de aia a și fost blocat.

Drept urmare, alte surse politice sunt de părere că vremea lui Bolojan a trecut și că e nevoie de un premier „mult mai maleabil”, capabil să facă acele concesii necesare supraviețuirii în echipă cu PSD.

Există în plan politic și surse politice liberale (dar nu din gruparea Thuma de la Ilfov) care spun că discursul perpetuu anti-PSD asumat de o parte importantă din PNL (aripa pro-Bolojan) și USR este „o eroare strategică majoră” și că menținerea iluziei că statul se poate reforma doar înjurând permanent PSD nu face decât să împingă electoratul PSD spre extremismul AUR. De aceea pare că realpolitik-ul dictează actuala situație și că PSD trebuie menținut la masa deciziilor, din poziția de rău mai mic în fața valului suveranist.

De ce? Pentru că PSD apare încă drept singurul actor politic suficient de mare, de ramificat și de implantat instituțional încât statul să poată continua să funcționeze cu el. Nu bine. Dar funcțional. Însă noi am mai văzut filmul ăsta prezentat ca unul care să ne bucure. Iohannis a zis că în numele stabilității e nevoie de coaliția lui Nicu și Marcel. Acum președintele Nicușor Dan invocă cumva același lucru, precizând că e nevoie de o coaliție stabilă și funcțională.

Sursele politice susțin că președintele ar fi gata să accepte și un premier de la PSD, atâta timp cât partidele se înțeleg pe formula de guvernare. Doar că PSD nu vrea să dea acum premierul, căci nu își dorește să deconteze criza economică care e imediat după colț.

În ceea ce privește USR, ei bine, partidul care l-a susținut cel mai puternic pe președintele Nicușor Dan nu contează în calculul politic despre rămânerea sau plecarea lui Bolojan. USR, având un scor mic în Parlament, e tratat doar ca un actor politic secundar, dispensabil sau cel mult util pentru decorul reformist.

Paradoxul e că tocmai vulnerabilitatea USR devine una dintre fricile puse pe masă în actuala coaliție. Și din spre PNL, dar și din spre USR s-a indicat constant în ultimele săptămâni ideea că dacă cedează prea mult cele două partide în fața PSD, doar se amână următoarea criză, care va fi declanșată când PSD mai vrea să obțină ceva.

Ei bine, aici se vede natura disfuncțională a unei coaliții dezechilibrate unde cine cedează primul, nu cumpără pace, ci doar amână momentul în care va fi atacat.

Să vorbim acum și despre compromisul președintelui cu PSD.

Nicușor Dan a obținut conducerea DNA prin Viorel Cerbu. Acesta e un procuror cu experiență pe care președintele mizează pentru a arăta electoratului său (ăla cât a mai rămas după ziua de ieri) că vor fi rezolvate câteva cazuri cu notorietate și că lupta anticorupție e funcțională, salvându-și astfel parțial promisiunile făcute în campanie și creându-și posibil muniție pentru candidatura la al doilea mandat. E însă o carte care s-ar putea să fie jucată în gol de președinte dacă nu va mai avea susținerea electoratului dur care vibrează cu lupta anticorupție.

În schimbul cedării șefiei DNA, PSD a primit un premiu cel puțin la fel de valoros la negocierile despre care președintele Nicușor Dan a spus că NU AU EXISTAT. PSD a primit șefia Parchetul General. Aici, prin instalarea tandemului Cristina Chiriac – Marius Voineag la vârful Ministerului Public, gașca la vârful căreia tronează Grindeanu și Olguța Vasilescu își consolidează puterea internă, livrând baronilor locali garanția că parchetele nu le vor fi total ostile și că are în președinte un partener de negociere.

Cum recunoaștem că a fost vorba de un compromis, în ciuda a ce spune președintele? Păi prin simplul fapt că Marius Voineag, fostul șef DNA, a rămas la vârful sistemului în poziția de procuror-șef adjunct al Parchetului General, deși e exact omul pe care Nicușor Dan îl critica public acum câteva luni pentru lipsa de fermitate în actual de tratare a dosarelor.

Cum recunoaștem că a fost vorba de un compromis? Păi prin simplul fapt că Marius Voineag, fostul șef DNA, a rămas la vârful sistemului în poziția de procuror-șef adjunct al Parchetului General, deși e exact omul pe care Nicușor Dan îl critica public acum câteva luni pentru lipsa de fermitate în actual de tratare a dosarelor.

Mai mult, procuror-șef adjunct la DIICOT devine fostul procuror general, Alex Florența, și el criticat în trecut de președintele Nicușor Dan. Întrebat miercuri seară cum a ajuns la această decizie, șeful statului a explicat că cei doi „au structurat activitatea parchetelor pe care le-au condus și au expertiză în a gestiona multe lucruri deodată”.

Sursele politice mai susțin că situația de la DIICOT a fost compromisul de 50/50 între PSD și Nicușor Dan. Așa s-a ajuns la numirea lui Codrin Miron în poziția de procuror-șef. Acesta are rezultate profesionale, dar susținere politică transpartinică. Un fel de Predoiu în justiție.

Respingerea candidaturii lui Gill-Julien Grigore-Iacobici, după cum indică și colegul Sebastian Zachmann în Cotidianul, a fost o perdea de fum necesară pentru a mima intransigența prezidențială. Însă marea împărțire fusese deja făcută.

De ce a ajuns președintele la un compromis cu PSD?

Pentru că are nevoie de voturile PSD-iștilor în Parlament pentru a instala conduceri civile la SRI și/sau SIE. Iar prin acceptarea oamenilor PSD la Parchetul General și DIICOT, Nicușor Dan și-a asigurat susținerea social-democraților pentru cel puțin o numire viitoare la vârful serviciilor secrete, după cum susțin surse politice din proximitatea negocierilor.

Acesta indică și faptul că președintele pregătește o propunere pentru SRI din afara partidelor, iar la SIE are mai multe variante pe masă, atât politice, cât și tehnocrate. Dar ele trebuie agreate cu PSD.

Eu am plecat de la Palatul Cotroceni, după tot ce a zis președintele în conferința de presă, cu imaginea că Bolojan a pierdut capacitatea de a guverna cu PSD, iar președintele nu ar mai fi este dispus să investească capital politic pentru a-l menține la Palatul Victoria.

Concret, Bolojan va fi sacrificat și rămâne doar PNL să decidă dacă își abandonează premierul pentru a rămâne la guvernare sau dacă alege o ruptură care l-ar trimite în opoziție.

Ce trebuie spus fără emoție, deși e foarte multă revărsată în spațiul public, e că Nicușor Dan nu l-a trădat la propriu pe Bolojan, ci l-a evaluat rece și a decis că premierul e un cost pe care nu și-l mai permite.

Iar între un premier cu principii și un guvern funcțional în actuala formulă dar fără Bolojan care trebuie să livreze pentru PNRR și aderarea la OCDE, președintele pare că a ales a doua variantă. În plus, între o luptă de orgoliu cu PSD și o coabitare pragmatică care-i asigură mână liberă pe servicii, Nicușor Dan pare că a ales coabitarea, securizându-și astfel și poziția politică și evitând orice demers real de suspendare.

Rămânem totuși cu o întrebare de 1.000 de puncte înainte de Paște, la care nimeni din clasa politică nu o poate răspunde în acest moment: dacă PSD-ului trebuie să-i dai permanent ceva ca să nu te șantajeze, cine mai pune frână atunci când joacă la șantaj maxim pentru a-și obține interesul?

---