Președintele Nicușor Dan mai are 45 de zile. În acest timp trebuie să răspundă la întrebarea cu care începe acest mandat prezidențial: cum va proteja România într-o lume în care Rusia își atacă vecini, relațiile transatlantice sunt destabilizate, iar amenințările vin atât din est, cât și din propriile noastre vulnerabilități? Răspunsul vine sub forma unui document pe care puțini îl citesc, dar care poate determina viitorul țării pentru următorii cinci ani: Strategia Națională de Apărare.
Această responsabilitate îi revine lui Nicușor Dan. Securitatea națională este domeniul unde președintele are cel mai mult control. Mai mult decât în politica internă, mai mult decât în economie. Ca și comandant suprem al forțelor armate și președinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării, el coordonează nu doar apărarea militară, ci întreaga politică de securitate a României. Tocmai de aceea, așteptările publicului ar trebui concentrate în acest domeniu, deși ultimii președinți au preferat să se implice în politica internă, acolo unde nu au atribuții constituționale.
În virtutea acestui statut privilegiat în a coordona și conduce securitatea națională a țării, președintele are și obligația de a redacta și prezenta legislativului, pentru dezbatere și aprobare, o nouă strategie națională de apărare.
Articolul 4, alin. (1) din Legea planificării apărării dispune că „Președintele României, în termen de cel mult 6 luni de la data depunerii jurământului, prezintă în Parlament Strategia națională de apărare a țării, care se dezbate și se aprobă, prin hotărâre, în ședință comună a celor două Camere.”
În ultimele două decenii, președinții Traian Băsescu și Klaus Iohannis au prezentat documente care sunt, de fapt, strategii de securitate națională, în sensul în care apărarea armată reprezintă doar un domeniu al securității naționale, alături de activitățile de intelligence și contrainformații, menținerea ordinii publice și altele.
Această evoluție a fost de bun augur și a reprezentat un pas înainte în planificarea strategică în sfera securității naționale, pe care și președintele Nicușor Dan o va menține. Asta chiar dacă denumirea documentului a rămas cea de „strategie națională de apărare” și nu, așa cum ar fi normal, cea de „strategie națională de securitate”.
Cristian Diaconescu, fostul consilier prezidențial pentru securitate națională, anunța la sfârșitul lunii septembrie că noua strategie este „în curs de negociere internă cu instituțiile statului care au responsabilități în domeniu”, ceea ce ne indică faptul că documentul este într-o stare destul de avansată de redactare. Acest document trebuie să răspundă atât viziunii politice a președintelui Nicușor Dan, cât și schimbărilor structurale din mediul internațional din ultimii cinci ani, atât la nivel regional, dar și global.
Așa cum se poate observa și în dispozițiile art. 4, alin. (1) din Legea planificării apărării, președintele are la dispoziție maximum șase luni de la depunerea jurământului pentru a prezenta legislativului noua strategie. Asta înseamnă că președintele Nicușor Dan trebuie să prezinte noul document până cel târziu la 26 noiembrie 2025, deci în aproximativ o lună și jumătate.
Ce ar trebui să urmărim în viitoarea strategie a președintelui Nicușor Dan, atunci când aceasta va fi prezentată? La ce ar trebui să ne uităm și pe baza a ce ar trebui să evaluăm dacă această nouă strategie este una bună sau proastă?
Atunci când citim și vrem să evaluăm o strategie de apărare națională, cinci aspecte sunt cu adevărat importante și determină dacă o strategie este bună sau proastă:
Definirea clară, ierarhizată și limitativă a intereselor naționale și a obiectivelor de securitate.
Identificarea și analizarea corectă a contextului strategic prin prisma intereselor naționale, care, împreună, duc la definirea obiectivelor de securitate.
Existența unei logici interne coerente a documentului, care leagă fiecare element de cel anterior (în logica anglo-americană: ends-ways-means) prin prisma unei teorii cauzale care ghidează strategia (descurajare, balansare externă, hedging etc.).
Existența unor mecanisme instituționale de evaluare, review strategic și revizuire.
Conexiunea și complementaritatea explicită cu documentele strategice ale NATO și UE, precum și ale principalilor parteneri strategici.
Definirea clară, ierarhizată și limitativă a intereselor naționale
Orice strategie bună începe de la definirea a ce anume vrem să protejăm într-un mod concis, care să permită o ierarhizare și prioritizare a intereselor naționale. Documentele anterioare, atât cea din 2015, cât și cea din 2020, au căzut în capcana de a enumera zeci de interese și obiective de securitate națională, fără a preciza ce este cu adevărat vital pentru România și ce este doar dezirabil de avut.
Listele interminabile de interese naționale nu fac decât să dilueze relevanța exercițiului de planificare strategică, iar absența ierarhizării acestora face prioritizarea resurselor și direcțiilor de acțiune imposibil de realizat. Motiv și pentru care ultimele două strategii au fost mai degrabă exerciții de retorică politică decât documente de planificare strategică.
Președintele Dan trebuie să specifice un set redus de interese naționale, ierarhizate clar între cele vitale, majore și importante.
Așadar, Președintele Dan trebuie să evite greșeala predecesorului său și să specifice un set redus de interese naționale și obiective de securitate, cu o distincție clară între cele vitale (integritatea teritorială, democrația constituțională, suveranitatea), majore (prosperitatea economică) și importante (profilul de țară, influența regională).
Mai important, strategia ar trebui să recunoască explicit compromisurile ce trebuie făcute între diferite interese sau obiective. În contextul constrângerilor bugetare pe care le avem, nu poți avea simultan o armată puternică, servicii sociale generoase și impozite și taxe mici, spre exemplu. O strategie bună trebuie să recunoască nevoia acestor compromisuri și să justifice prioritățile asumate, nu să pretindă că putem avea de toate.
Analizarea corectă a contextului strategic
Al doilea aspect care diferențiază o strategie bună de una proastă ține de un diagnostic corect al amenințărilor, riscurilor și vulnerabilităților care definesc contextul strategic.
Această analiză trebuie să țină cont de schimbările din mediul de securitate din regiune și de la nivel global și să le interpreteze prin prisma intereselor naționale. Orice amenințare, risc sau vulnerabilitate trebuie legată explicit de un interes național identificat în pasul analitic anterior.
Orice amenințare, risc sau vulnerabilitate trebuie legată explicit de un interes național identificat în pasul analitic anterior.
Pentru România, amenințarea principală în acest moment vine din partea Rusiei. Dar simpla menționare a acestui fapt este insuficientă pentru o analiză corectă a contextului strategic. Analiza trebuie să explice de ce Rusia este o amenințare și ce anume din comportamentul ei afectează ce interes național.
Este vorba doar de ambițiile imperiale ale lui Putin? Sau există factori structurali care determină această amenințare, precum poziția geografică a României pe drumul oricărei expansiuni rusești spre sud? Și ce interese naționale sunt direct afectate și cum? Aici putem vorbi de interesul național privind integritatea teritorială sau suveranitatea națională, spre exemplu.
Așadar, analizarea contextului strategic și determinarea principalelor amenințări, riscuri și vulnerabilități trebuie să se facă prin prisma intereselor naționale. Iar interacțiunea dintre interesele naționale și contextul strategic determină, așa cum se poate vedea și în graficul de mai sus, obiectivele de securitate națională. Aceste obiective nu pot fi derivate doar din interesele naționale, așa cum par să creadă cei care au redactat strategiile din 2015 și 2020, ci din interacțiunea acestor interese cu contextul strategic.
Coerența internă a strategiei
Al treilea element de care trebuie să ținem seama atunci când evaluăm o strategie este legat de prezența unei logici interne a documentului, care să îi asigure coerența analitică. Anglofonii se referă la această logică internă drept „red threads” – prezența unei idei sau a unui argument care oferă coerență unui text de la introducere și până la concluzii.
Riscul cel mai mare atunci când vine vorba de redactarea unui document de amploarea unei strategii naționale de securitate sau de apărare este lipsa conexiunilor logice dintre diferitele secțiuni. Direcții de acțiune care nu pot fi conectate direct și ușor cu obiectivele de securitate menționate în strategie, enumerarea de obiective fără a ține cont sau a le conecta de interese sau de amenințări sau vulnerabilități, precum și absența unei „teorii a succesului” care să le lege împreună.
Într-o strategie coerentă, mijloacele decurg din direcțiile de acțiune, acestea din urmă din obiectivele asumate, toate fiind ordonate printr-o teorie cauzală care leagă obiectivele de contextul strategic, respectiv interacțiunea dintre interesele naționale, amenințări, riscuri și vulnerabilități.
Nicușor Dan trebuie să evite să prezinte o strategie de tipul Iohannis 3.0.
Principalele carențe ale tuturor strategiilor naționale de apărare ale României din ultimele două decenii, precum și ale unor parteneri strategici ai săi, cum ar fi Germania (strategia din 2023), țin tocmai de incoerența internă, definirea vagă a obiectivelor și de absența conexiunilor logice și cauzale clare dintre elementele esențiale care ar trebui să caracterizeze aceste documente.
Președintele Dan și echipa sa de la Cotroceni trebuie să se asigure că documentul pe care îl prezintă evită carențele structurale ale strategiilor din mandatele președintelui Iohannis, că nu vom avea o strategie Iohannis 3.0 prin asigurarea unei logici interne, coerente, a documentului între interesele, obiective, direcții de acțiune și mijloace. Această logică internă trebuie să reiasă prin prisma unei teorii cauzale cu privire la modul în care securitatea națională trebuie să opereze în următorii cinci ani.
Mecanisme de evaluare și revizuire
Al patrulea element important, prin prisma căruia putem să determinăm dacă o strategie este bună sau nu, ține de existența unor mecanisme instituționale de monitorizare, strategic review și de revizuire sau adaptare a gândirii strategice. O strategie nu poate fi un document static. Contextul strategic se schimbă, premisele de la care documentul poate pleca se pot dovedi greșite, iar obiectivele de securitate trebuie, în consecință, schimbate pentru a răspunde acestor schimbări.
O strategie de securitate națională ar trebui să înceapă de la o evaluare minuțios realizată cu privire la strategia precedentă, care să ne explice ce a mers, ce nu a mers, ce asumpții au fost greșite și ce lecții putem să tragem de pe urma acestor erori de planificare și gândire strategică. Acest lucru are foarte puține șanse să se întâmple în acest moment, în special pentru că cultura de securitate din România nu este foarte prietenoasă cu astfel de exerciții de evaluare și analiză.
Însă este important ca Președintele Dan și echipa de la Cotroceni să includă în noua strategie instrumente și mecanisme care să ducă la creșterea apetenței și a importanței unui astfel de review strategic instituționalizat, pe hârtie, cu livrabile concrete ce pot fi discutate, analizate și revizuite. Așadar, noua strategie ar trebui evaluată și prin prisma propriei capacități de a prescrie și a instituționaliza evaluarea strategică.
Integrarea și complementaritatea cu gândirea strategică aliată și europeană
Un ultim aspect la care ar trebui să ne uităm atunci când va fi prezentată noua strategie națională de apărare ține de modul în care strategia se integrează în și complementează documentele strategice ale NATO și UE, precum conceptul strategic al NATO, compasul strategic al UE, abordarea strategică a UE privind Marea Neagră și strategiile de securitate ale principalilor parteneri strategici.
Este important ca strategia noastră să nu repete clișeele care au caracterizat strategiile lui Klaus Iohannis privind „angajamentul ferm euroatlantic” și să se asigure că obiectivele, direcțiile de acțiune și mijloacele prezentate în strategie sunt armonizate cu conceptul strategic al NATO, cu planurile regionale de apărare și descurajare, precum și cu documentele strategice ale UE, mai ales noua abordare strategică a UE privind Marea Neagră.
Totodată, strategia ar trebui să considere onest dinamica relației de securitate cu SUA și implicațiile unei posibile replieri sau dezangajări a SUA din regiune și ce ar trebui să facă România într-un astfel de scenariu.
Concluzii
Președintele Nicușor Dan se bucură de o fereastră de oportunitate pentru a dovedi că poate să aducă un suflu nou în ceea ce privește gândirea și planificarea strategică a României. Prezentarea noii strategii naționale de apărare va fi una dintre oportunitățile pe care această fereastră de oportunitate i le oferă pentru a revizui și reforma planificarea și gândirea strategică a țării. În acest moment, președintele are de ales între calea continuității și calea reformei.
Calea continuității implică prezentarea unei strategii nu foarte diferite în formă și fond de ceea ce a prezentat Klaus Iohannis acum 5 ani, deci un fel de strategie Iohannis 3.0 - un document care enumeră zeci de interese fără a le ierarhiza, care listează amenințări fără a le diagnostica în profunzime, care propune direcții de acțiune fără o logică cauzală clară și care evită compromisurile dificile, dar necesare, în alocarea resurselor.
Calea reformei presupune o schimbare de logică și prezentarea unei strategii care să se depărteze de modelul Iohannis. O strategie scrisă pe baza celor mai bune practici Nord-Atlantice, care să țină cont de schimbările din contextul strategic, care să urmeze o logică internă clară și coerentă și care să nu fie doar încă o declarație de intenții fără finalitate.
Experiența din ultimii ani a exercițiilor analitice similare ale partenerilor noștri strategici oferă atât modele pozitive, cât și unele negative. Strategia americană din 2022, deși imperfectă, reușește să prezinte linii clare de acțiune legate de obiective. În contrast, strategia germană din 2023 eșuează spectaculos, iar multe dintre documentele UE suferă de incoerență cronică și de o analiză superficială a contextului strategic.
România poate evita aceste greșeli. Putem învăța din experiența altora și putem produce un document care să stabilească un nou standard de calitate în gândirea strategică regională. Contextul geopolitic actual nu ne permite luxul unei strategii vagi, extensive și incoerente, așa cum a fost cazul strategiilor lui Klaus Iohannis.
Indiferent de ce cale va alege președintele să urmeze, acest articol oferă criteriile necesare pentru ca oricare dintre noi să evalueze documentul ce va fi trimis de la Palatul Cotroceni către legislativ.
Bibliografie:
Henke, Marina E. (5 martie 2024). Europe Needs a Grand Strategy. Engelsberg Ideas. Disponibil la: https://engelsbergideas.com/essays/europe-needs-a-grand-strategy/.
Henke, Marina E. (7 aprilie 2025). Best Practices in Grand Strategy Design. Texas National Security Review. Disponibil la: https://tnsr.org/2025/04/best-practices-in-grand-strategy-design/.
Hoffman, Frank (4 august 2020). Distilling the Essence of Strategy. War on the Rocks. Disponibil la: https://warontherocks.com/2020/08/distilling-the-essence-of-strategy/.
Lissner, Rebecca Friedman (19 decembrie 2017). National Security Strategy, Not Strategy. Foreign Affairs. Disponibil la: https://www.foreignaffairs.com/articles/united-states/2017-12-19/national-security-strategy-not-strategy.
Meiser, J. W. și Nath, S. (9 august 2018). The Strategy Delusion. The Strategy Bridge. Disponibil la: https://thestrategybridge.org/the-bridge/2018/8/9/the-strategy-delusion.
Meiser, Jeffrey W. (2 mai 2024). Bringing a Method to the Strategy Madness. War on the Rocks. Disponibil la: https://warontherocks.com/2024/05/bringing-a-method-to-the-strategy-madness/.
Marius Ghincea este cercetător la universitatea elvețiană ETH Zurich, specializat în politică externă și de securitate.
 | A guest post by
|