Taxăm mai mult, dar nu reformăm nimic. Ce au (și mai ales ce n-au) discutat partidele la Cotroceni despre deficitul bugetar

PNL, PSD și USR vorbesc despre tăieri și taxe, dar evită orice discuție despre reformarea ANAF, sinecuri sau privilegii. Fiscalitatea a devenit doar un joc de supraviețuire politică.

Cafeaua de dimineață și concluzia de moment: discuțiile de la Cotroceni dintre PNL, PSD, USR și UDMR nu au oferit vreun consens privind reducerea deficitului bugetar.

Foto: Administrația Prezidențială

Partidele astea, care evident că vor la guvernare, s-au concentrat preponderent pe creșteri de taxe și tăieri, nu pe reforme structurale reale.

PNL vrea să crească impozitele pe dividende și pe profit și să introducă CASS pentru pensiile mari. PSD vrea accize pe mașini de lux și bijuterii scumpe, impozit pe criptomonede și o „taxă de solidaritate” temporară pe veniturile mai mari de 10.000 de lei net până la 31 decembrie 2025, după care să fie instituit un impozit progresiv pe venituri. USR propune creșterea TVA, dar a mai cerut listarea companiilor de stat și privatizarea Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica, a Portului Constanța și a Salrom.

Nimeni nu a vorbit însă de reformele profunde ale administrației fiscale, ale aparatului bugetar sau ale instituțiilor guvernamentale. Niciunul dintre partide nu a vorbit apăsat despre reformarea ANAF, despre reformarea reală a companiilor de stat, despre curățenia instituțiilor publice de membrii aparatului de partid care stau degeaba sau despre tăierea privilegiilor și a risipei bugetare.

Știm cu toții că România are un aparat bugetar ineficient și politizat, iar companiile de stat sunt, în multe cazuri, fabrici de sinecuri. De aceea am ajuns în situația ca sistemul fiscal, care e din ce în ce mai dezechilibrat, să lovească disproporționat în cei corecți și să ferească rețelele de putere care gravitează în jurul partidelor.

Și de fiecare dată când vine momentul critic după alegeri, ei bine, apar aceleași reflexe: hai să mai punem o taxă, să mai luăm puțin de la cei care deja plătesc și muncesc pe brânci să fie în regulă și să pună o pâine pe masa lor și a angajaților. Dar niciun politician nu văd că are curajul să spună: „începem cu noi”. Cu sinecurile noastre, cu contractele politice pe care le avem, cu fondurile sifonate către diverse zone sau persoane ori grupuri de interese.

Nimeni (mă refer la partide, nu la unii politicieni care au intenții bune declarate – ca Bolojan) nu pare să aibă intenția să pună pe masă reforma sistemului fiscal pe bune. Adică să se facă o digitalizare reală, să se reducă evaziunea făcută de marii evazioniști, nu doar de micii comercianți.

Prin urmare, discuțiile avute marți de partide la Palatul Cotroceni privind reducerea deficitului bugetar și concluziile acestora (apărute pe surse) au arătat nu doar cât de departe sunt partidele de un consens politic sănătos care să ofere încredere și bază reală unei coaliții de guvernare, ci și cât de greșit continuăm să abordăm problema fiscalității în România.

Mai concret spus, partidele și reprezentanții lor (+ vocile de propagandă din spațiul public ale fiecărei formațiuni politice) vorbesc despre taxe, tăieri, accize și contribuții, însă nimeni nu duce discuția și spre momentul de după ce aducem bani la buget.

Își pune cineva întrebarea pentru ce anume vrem să colectăm mai mulți bani, dincolo de a reduce deficitul (care, da, e o problemă urgentă de rezolvat)? În ce domeniu vrem să construim/dezvoltăm? Ce vrem să protejăm? Ce vrea a se lăsa în urmă după această viitoare guvernare?

Vorbeam ieri cu un finanțist foarte bun din România (nu-i dau numele că nu mă lasă) și îmi spunea că fiscalitatea este, în orice democrație matură, o alegere politică care are și implicații profunde la nivel social. Nu e doar tehnică și e greșit să o tratăm doar contabilicește.

Sănătos ar fi să mergem pe ideea că fiecare leu colectat și fiecare leu cheltuit reflectă, de fapt, un sistem de priorități: investim în educație sau în pensii speciale? Finanțăm infrastructura sau sinecurile de partid? Susținem mediul de afaceri să dezvolte capital și piețe autohtone care să atragă investitori străini sau întreținem privilegiile politice ale grupurilor de interese din jurul partidelor? Luăm banii de la oameni ca să digitalizăm ANAF sau ca să mai punem un consiliu de administrație într-o companie de stat?

Problema cea mai mare de care s-a lovit deja președintele Nicușor Dan e că fiscalitatea la români înseamnă doar că fiecare partid își apără clientela și nimeni nu se gândește în mod onest la cine și cât trebuie să contribuie, dar mai ales ce societate avem în plan să devenim pe termen mediu și lung.

Asta e discuția care lipsește în acest moment între cei care vor să se mufeze din nou la guvernare. Iar discuția asta ar trebui condusă clar și aplicat de președintele Nicușor Dan, cu planuri în etape și indicatori de performanță măcar semestriali, căci reformele trebuie să înceapă să se vadă la firul ierbii.

E necesar să vorbim nu doar cât luăm și de la cine luăm, ci pentru ce luăm. De ce trebuie să se vorbească despre asta? Căci cetățenii trebuie să știe pentru ce merită să li se ceară un efort în plus ca să se diminueze criza pe care partidele au generat-o, nu ei. E nevoie să se spună clar și cu argumente, nu cu viziuni populist-libertariene, pentru ce nu mai merită să cheltuim niciun leu.

Fără schimbarea asta de optică, mă tem, așa cum vorbeam cu prietenul meu finanțist, că orice discuție despre aplicarea de noi taxe și tăieri e doar un exercițiu de supraviețuire politică al PNL, PSD și USR. Dar nu se rezolvă DELOC problema. Dimpotrivă, ea se accentuează și face să crească și mai mult valul care va să vină inevitabil în 2028 dacă nu ne trezim la realitate.

---