Brexitul Americii. De ce tarifele lui Trump fac mașinile din SUA mai scumpe
Dincolo de retorică și promisiuni, tarifele lui Trump creează un Brexit economic made in USA. Costul? Îl plătesc companiile și consumatorii americani.
Donald Trump promite că noile tarife vamale vor „repara” economia americană și vor readuce locurile de muncă înapoi în SUA. Iar din pachetul de noi tarife face parte și taxa vamală de 25% pentru toate piesele auto care intră în Statele Unite.
Dincolo de retorica MAGA a administrației Trump, realitatea din fabricile auto americane arată altceva. O simplă privire asupra unei mașini fabricate în Statele Unite arată că aceasta este, de fapt, rezultatul unui efort global: frâne din Mexic, volane din Germania, ambreiaje din Canada, airbaguri din Japonia și tobe de eșapament din China. Potrivit datelor oficiale sumarizate de platforma americană GzeroMedia, niciun automobil vândut azi pe piața americană nu este 100% „Made in USA”.
Foto: gzeromedia.com
Tariful de 25% impus pe toate piesele auto importate afectează direct acest ecosistem global. SUA a importat anul trecut frâne de 3,3 miliarde de dolari doar din Mexic și sisteme de evacuare de aproape 3 miliarde din Japonia. Iar asta este doar vârful icebergului. De la suspensii și geamuri până la cutii de viteze și centuri de siguranță, piesele vin din cel puțin 10-15 țări.
Ce nu spune Trump atunci când vorbește despre tarife? Că aceste lanțuri de aprovizionare nu pot fi înlocuite peste noapte cu producție internă fără costuri masive și riscuri logistice enorme.
Mai concret spus, pentru constructorii auto americani, tarifele lui Trump nu înseamnă independență economică, ci costuri mai mari. Iar dacă producția locală nu poate prelua aceste volume, și realitatea e că nu poate, costul final va fi transferat consumatorului.
Așa ajungem la situația în care o mașină „Made in America” va deveni mai scumpă, nu mai accesibilă. Exact ca în cazul iPhone-ului 16 Pro despre care am vorbit tot pe Explicativ, unde introducerea tarifelor a crescut costul de producție cu peste 50%, făcând produsul mai scump nu pentru că e mai bun, ci pentru că e politizat.
Lanțurile globale de aprovizionare nu sunt o slăbiciune, ci baza eficienței în producție. Iar dacă SUA încep să le saboteze din motive ideologice, nu China sau Mexicul vor suferi primii, ci exact companiile americane care se bazează pe aceste fluxuri și milioanele de consumatori care vor plăti mai mult pentru aceleași produse.
Într-o lume în care un telefon sau o mașină sunt „Made Everywhere”, protecționismul radical nu este o strategie viabilă, ci o formă de autoiluzionare economică. Tarifele nu rezolvă problema competitivității americane — o mută, cu preț mare, în buzunarul cetățeanului. Iar dacă acest model economic persistă, nu doar comerțul global va avea de suferit, ci și credibilitatea unei Americi care se pretinde lider al ordinii mondiale, dar pare să-și saboteze propriile principii de deschidere și inovație.
Marele experiment MAGA – economia directă
Într-un text de opinie publicat în Financial Times, istoricul canadian Quinn Slobodian explică modul în care Donald Trump și mișcarea MAGA folosesc un nou tip de strategie economică numită „economie directă” – un echivalent al democrației directe aplicat în domeniul economic.
Asemenea referendumurilor populiste din trecut, economia directă își propune să sară peste instituțiile tradiționale, să discrediteze experții și să comunice direct cu cetățenii, prezentând teoriile economice și mecanismele financiare – de la burse la monede – drept unelte ale elitelor.
Slobodian identifică trei forme de manifestare ale acestei economii directe:
Prima este controlul arbitrar asupra tarifelor, prin care Trump ignoră logica economică și instituțională, alegând să impună taxe vamale după bunul plac, ca formă de putere personalizată.
A doua este distribuirea directă de bani către cetățeni – de la cecurile cu numele lui Trump în pandemie până la gesturi similare din partea lui Elon Musk, în campanii locale.
A treia dimensiune, mai simbolică, este reaprinderea discursului despre aur ca alternativă la încrederea în dolar și în sistemul financiar global – un semnal de neîncredere în stat și în elitele financiare.
În esență, această „economie directă” subminează instituțiile intermediare, de la bănci centrale, reguli comerciale și organisme internaționale, în favoarea unui populism economic în care totul se decide de sus, rapid și fără consultare. Quinn Slobodian avertizează că, deși aceste practici pot părea eficiente pe termen scurt în a sursercita sau mobiliza un bazin electoral, efectele lor pe termen lung – de la instabilitate pe piețele financiare la scăderea încrederii consumatorilor – ar putea fi devastatoare.
Pe de altă parte, jurnalistul Callum Jonesin scrie în The Guardian despre „Brexitul Americii”. Cu alte cuvinte, tarife comerciale anunțate de Trump drept o „declarație de independență economică” reprezintă o ruptură voluntară și ideologică de la ordinea economică globală care a definit ultimele decenii.
Trump, însă, nu și-a ascuns niciodată convingerile protecționiste: le susține de peste 40 de ani, indică Callum Jonesin, care mai spune că actualul președinte al SUA și-a construit această „cruciadă tarifară” pe ideea că SUA au fost exploatate de alte economii, de la China până la aliații apropiați din G7 și NATO, și că impunerea de tarife va forța aceste stat să respecte „reguli corecte”.
Dar, în realitate, măsurile lui Trump riscă să provoace daune economice interne majore. Economiștii avertizează că aceste tarife vor fi, de fapt, plătite de consumatorii americani, care se vor confrunta cu prețuri mai mari, până la 3.800 de dolari anual per gospodărie, potrivit Yale Budget Lab.
Callum Jonesin mai precizează că Trump se prezintă ca un reformator istoric care repară greșelile trecutului, susținând că Marea Criză din 1929 ar fi fost evitată dacă SUA ar fi menținut politica tarifară agresivă.
Însă istoricii și economiștii îl contrazic categoric, amintind că Legea tarifelor Smoot-Hawley din 1930 a agravat, nu a rezolvat, criza. Prin impunerea celor mai mari taxe vamale din istoria recentă, Trump merge pe o cale deja probată ca periculoasă, dar o face cu convingerea că va reinventa economia americană.
În esență, pariul lui este unul de totul sau nimic: dacă are dreptate, va intra în istorie ca liderul care a renăscut industria americană. Dacă greșește, însă, efectele se vor întoarce chiar împotriva celor care l-au votat, adâncind criza costului vieții și afectând competitivitatea americană.
Asemenea Brexitului, explică Callum Jonesin, această desprindere unilaterală de regulile comerțului global vine cu riscuri uriașe, iar nota de plată s-ar putea să fie, încă o dată, plătită de cei mai vulnerabili dintre americani, mulți dintre ei votanți Trump.