Capcana PSD în care a căzut Nicușor Dan
Nicușor Dan a declarat zilele astea că nu se teme de o eventuală acțiune de suspendare a sa din funcție, dacă ar refuza, să zicem, un premier propus de PSD și AUR în eventualitatea în care pică la moțiunea de cenzură guvernul Bolojan. Spune președintele că PSD nu a dat vreun semn că ar merge în altă direcție decât cea pro occidentală.
Ce putem deduce din aceste declarații? Că președintele Nicușor Dan pare să creadă, în acest moment, că a trecut de cea mai grea parte a crizei politice. Că a văzut jocul PSD, că l-a anticipat și că după episodul Bolojan și trecerea moțiunii de cenzură, lucrurile se vor reașeza cumva natural în matca unei coaliții pro-europene, aceeași ca înainte (cu PSD, PNL, USR și UDMR).
De două săptămâni ne îndeamnă președintele la calm și minimalizează amenințarea lui George Simion cu suspendarea, spunând că nu vede realistă o majoritate PSD-AUR. Pe termen scurt, poate că are dreptate. Pe termen lung, însă, deja pare că a căzut în capcană.
De ce? Păi pentru că problema președintelui Nicușor Dan nu e ce poate face PSD astăzi. Problema sa e ce va putea face PSD mâine, după ce criza politică se va stinge, după ce un nou guvern va fi instalat după consultările de la Palatul Cotroceni, după ce opinia publică va obosi și se va lua cu vacanțele căci vine vara și după ce USR va fi împins, pas cu pas, spre irelevanță guvernamentală sau chiar afară din Guvern.
Președintele se va trezi în acel moment că e singur în fața unei majorități parlamentare care nu-l respectă și nu are niciun interes strategic să-l lase să se consolideze.
Nicușor Dan sigur și-a făcut multe calcule politice în ultima perioadă, chiar dacă ne spune că nu-i place să vorbească public despre scenarii. Dar cred că detaliul care i-a scăpat președintelui din analiză e că în politica românească, capcanele nu sunt aproape niciodată spectaculoase la început.
Ele sunt întinse lent, ca să nu le auzi sau simți, fix cum sunt cele pentru șoareci. Și procesul lor de desfășurare, până prada e prinsă, se face prin negocieri politice, prin propaganda care duce la uzura capitalului de imagine, prin majorități conjuncturale pe anumite proiecte de lege sau blocaje față de anumite legi, prin oameni mutați dintr-o parte în alta în instituțiile statului și prin amenințări lansate în anumite studiouri TV și apoi retrase strategic înainte de o negociere politică importantă. Asta e capcana la care lucrează deja PSD și AUR și în care ambele partide își doresc să cadă președintele.
Nicușor Dan, dacă se uită doar la ziua de azi, poate să rateze exact filmul mai mare care rulează și care sugerează, dacă stai să vezi atent secvențele, că nu PSD-ul este prins în capcana lui, ci că el riscă să fie prins în capcana PSD-ului.
Să zicem că mergem pe scenariul cel mai anticipat, acela că premierul Bolojan pică la moțiunea de cenzură de marți, 5 mai, iar președintele cheamă din nou partidele la consultări pentru a vedea ce fel de majoritate există și ce premier ar putea să propună. Să zicem că PNL o să fie accepte o guvernare cu PSD și o să se lepede de Ilie Bolojan. Ei bine, prima victimă a unui nou guvern post-Bolojan, dar construit în aceeași logică de coaliție și cu acest precedent deja creat și girat de Nicușor Dan, nu ar fi președintele. Ar fi USR.
Iar explicația e cât se poate de clară. PSD știe că USR este veriga ideologică incomodă din orice formulă guvernamentală pro-europeană. De ce? Păi pentru că USR, cel puțin DECLARATIV, pune presiune pe ideea de a se face reforme, pe a avea mai multă transparență, pe reformele justiției, pe depolitizarea companiilor de stat, pe limitarea sinecurilor și pe tăierea rețelelor de influență care gravitează în jurul partidelor (deși și USR-iștii au rețelele lor).
Cu alte cuvinte, USR punctează vocal în spațiul public exact acolo unde PSD are cele mai mari vulnerabilități structurale. De aceea, într-un nou guvern „de stabilitate” girat de președintele Nicușor Dan (aceeași „stabilitate” de care ne-a asigurat în trecut și Iohannis că avem nevoie prin coaliția Nicu & Marcel) primul obiectiv real al PSD ar fi să reducă influența USR, să-l împingă într-un rol decorativ sau să-l scoată complet din ecuația guvernamentală. Poate nu acum, ci la următoarea criză.
După ce se ocupă de USR, următoarea țintă logică a PSD-iștilor ar fi Nicușor Dan. Evident, nu imediat și nu neapărat brutal. Adică nu-l vor ataca printr-o procedură de suspendare. Atacul va fi mai mult unul strategic, fixa ca pe frontul de război, prin încercuire politică.
Aici e marea vulnerabilitate a lui Nicușor Dan. Președintele nu are o armată în jurul său, adică e independent, fără partid propriu, fără o mașinărie politică în teritoriu, fără baroni locali care să tragă pentru el (și pentru interesele lor legate direct de interesul președintelui), fără primari disciplinați și fără organizații județene care să tragă pentru el. Fără toate acestea, Nicușor Dan ESTE UN PREȘEDINTE VULNERABIL.
Sigur, președintele are în acest moment legitimitate electorală, mandat constituțional și sprijin în zonele educate și urbane, dar în fața unei majorități parlamentare ostile, care l-ar șantaja cu suspendarea, detaliile astea nu sunt suficiente și nu l-ar putea ajuta pe Nicușor Dan să treacă cu bine peste o procedură de suspendare.
Dacă e să facem o comparație, fostul președinte Traian Băsescu a supraviețuit politic în fața a două proceduri de suspendare nu doar pentru că avea instinct de luptător și carismă politică + capacitatea de a crea o narațiune publică (MĂ LUPT CU MOGULII MEDIA CORUPȚI) cel puțin la fel de mare precum cea creată de adversarii cu care se lupta, ci și pentru că avea în spate o structură politică extrem de puternică, disciplinată și antrenată pentru confruntare. Avea PDL-ul în spate.
Băsescu, față de Nicușor Dan, avea oameni ca Vasile Blaga, Ioan Oltean, Adrian Videanu, Ceza Preda, Gheorghe Flutur și Elena Udrea. Personajele astea politice conduceau o întreagă rețea de partid care putea mobiliza, apăra, organiza, împinge mesajul și putea ține frontul politic.
Nicușor Dan nu are așa ceva. Bine, să zicem că are un partiduleț care așteaptă să ia lumină de la președinte și face orice i se spune numai să prindă loc la masa puterii. Partidul se numește USR. Numai că USR nu este PDL-ul din anii de glorie ai lui Traian Băsescu. USR-iștii nu au aceeași forță teritorială, nu au aceeași disciplină internă de partid (ei nu au disciplină deloc), nu au aceeași capacitate de luptă în mediul rural și în urbanul mic urban (USR are doar 28 de primari în toată țara), acolo unde se câștigă sau se pierde adesea un referendum.
De aceea, când Nicușor Dan spune că amenințarea cu suspendarea NU este „o chestiune neserioasă”, el poate avea dreptate doar în sens strict imediat. Da, George Simion nu are azi pârghiile necesare de a pune în practică amenințarea asta și nici PSD-ul nu vrea AZI acest lucru.
Da mâine lucrurile pot arăta altfel, iar ceea ce părea doar retorică pentru propriul electorat se poate transpora în realitate. PSD și AUR așteaptă oboseala electoratului și frustrarea generată de criza economică pe care o să i-o pună în cârcă lui Bolojan și erodarea și mai mare a președintelui Nicușor Dan la nivel de încredere publică. Iar în momentul în care vor simți sânge, rechinii vor ataca, spuând că președintele este vinovat pentru că l-a susținut inițial pe Bolojan, apoi a susținut USR-ul și acum „nu face nimic”. Aceasta va fi baza propagandei.
PSD nu trebuie să-l suspende pe Nicușor Dan acum. Îi este suficient să știe că, la un moment dat, suspendarea poate deveni o armă de negociere. O sabie ținută deasupra Cotroceniului, ca să avem și o imagine vizuală a șantajului. Cu sabia asta PSD-iștii se vor prezenta la fiecare interacțiune cu președintele, dar nu o să o scoată din teacă, ci doar îi vor aminti lui Nicușor Dan că există și îi vor spune, implicit, că fiecare numire, fiecare refuz, fiecare reformă, fiecare încercare de a forța mâna guvernului (pe care îl va controla PSD) va avea un cost.
Iar un președinte fără partid, fără majoritate parlamentară și fără un premier puternic care să-i țină spatele va fi DOAR UN prizonier în capcana întinsă de PSD.
Deși nu vrea să admită, singura garanție politică reală a lui Nicușor Dan, în acest moment, este Ilie Bolojan. Nu pentru că Bolojan ar fi comod pentru președinte și nici pentru că Bolojan ar fi ușor de controlat. Dimpotrivă. Bolojan este dificil tocmai pentru că are autonomie, profil public, legitimitate administrativă și o miză proprie de reformă.
Dar tocmai această autonomie îl face util pentru președinte. Un premier puternic, cu apetit de reformă, cu capacitatea de a se bate cu PSD în interiorul coaliției (și acum în afara ei), e în mod practic un scut politic pentru Nicușor Dan. Fără Bolojan, președintele riscă să rămână față în față cu PSD, dar fără scut. Adică total descoperit.
Nicușor Dan a dat de mai multe ori semnale că e tentat să scape de Bolojan pentru că premierul e incomod, prea puternic și prea greu de integrat într-un joc prezidențial controlat. Dar dacă pică Bolojan, Nicușor Dan va descoperi că nu a făcut nimic ca să oprească eliminarea din joc tocmai a piesei politice care îl proteja de PSD.
În viziunea președintelui, la cum s-au așezat până acum lucrurile, un premier din PNL mai dispus să împace toate taberele, poate părea pe termen scurt o soluție de calm. Pe termen lung, însă, un asemenea premier ar putea deveni instrumentul prin care PSD recâștigă CONTROLUL TOTAL asupra guvernării, marginalizează USR și izolează Palatul Cotroceni.
Varianta strategică mai dură pentru Nicușor Dan ar fi să nu accepte jocul PSD, ci să forțeze el jocul. Adică să ducă lucrurile spre alegeri anticipate, nu să se lase purtat spre un guvern nou, diluat, controlat de aceleași forțe parlamentare.
Constituțional și politic, asta ar însemna că dacă guvernul Bolojan pică prin moțiune de cenzură, el să propună un premier pe care PSD, grupările ostile din PNL și AUR să nu-l poată vota. Un nume politic imposibil pentru ei, poate de la USR. Nu un tehnocrat neutru, nu o figură confortabilă, ci cineva care să îi oblige să-și asume public refuzul.
Apoi, la a doua încercare, președintele ar putea reveni cu Ilie Bolojan. Mesajul ar fi simplu: dacă nu vreți nici prima variantă, nici un premier reformist cu legitimitate publică, atunci mergeți în fața electoratului.
Așa ar putea da Nicușor Dan șah mat politic. Nu să accepte guvernul pe care i-l construiește PSD în culise, ci să pună PSD în situația de a explica de ce preferă criza, blocajul și alegerile anticipate în locul unui guvern reformist.
Sigur, strategia asta e riscantă, căci alegerile anticipate nu sunt ușor de declanșat în România. Procedura e complicată, calendarul poate fi întins, Parlamentul poate juca la blocaj, iar partidele pot simula responsabilitatea până când presiunea publică se întoarce împotriva președintelui.
Dar uneori politica nu este despre alegerea unei opțiuni confortabile, ci despre alegerea riscului mai mic. Iar pentru Nicușor Dan, riscul mai mic ar putea să fie confruntarea deschisă acum, nu captivitatea lentă de mai târziu.
Eu spun ce ar putea face Nicușor Dan. Nu sunt însă sigur că președintele și-ar dori alegeri anticipate.
Ce trebuie noi să înțelegem e că dacă se vor așeza lucrurile exact în aceeași formulă, adică să avem un nou guvern PSD-PNL-USR-UDMR, acesta va fi „pro-european” doar cu numele. În realitate, va fi un guvern în care PSD controlează ritmul, PNL se fragmentează în grupări pro sau anti Bolojan, USR va fi tolerat până la următoarea criză politică artificială inițiată de PSD și apoi împins afară de pe scările Palatului Victoria, iar președintele va fi ținut în vitrină până când devine util de atacat.
Președintele are dreptate să nu pară speriat de George Simion. Dar greșește dacă reduce pericolul la George Simion. Suspendarea sa din funcție nu devine serioasă când o anunță AUR. Devine serioasă când PSD decide că îi folosește. Iar PSD nu are nevoie să spună asta acum. Va păstra tăcerea, va negocia și va aștepta momentul potrivit. Iar dacă președintele nu înțelege asta, s-ar putea să descopere prea târziu că singurul om care îl încurca pe termen scurt, Ilie Bolojan, era de fapt singurul care îl proteja pe termen lung.
Așa că declarația din aceste zile a președintelui Nicușor Dan conform căreia nu crede în ideea suspendării, declarație care apoi a fost întărită de poziția lui Sorin Grindeanu care a declarat că PSD nu intenționează acest lucru și e doar o minciună aruncată în spațiul public de Ilie Bolojan, poate fi citită în două feluri: fie ca un mesaj de calm instituțional, necesar într-un moment de criză, fie ca primul semn al unei subestimări naive.
Mai există și al treilea unghi din care poate fi citită poziționarea fără teamă a președintelui vizavi de o eventuală suspendare: pactizarea instituțională cu PSD.
Iar Nicușor Dan pare să joace, sau cel puțin riscă să fie împins să joace, pe logica unei promisiuni vechi din politica românească: „închide acum ochii, pactizează instituțional cu noi, acceptă niște aranjamente de stabilitate, iar la final vei primi un adversar comod”.
Cu alte cuvinte, repetarea scenariului Iohannis din 2019, când președintele în funcție a intrat în turul doi cu un candidat PSD vulnerabil, lipsit de forță reală, transformat în țintă perfectă pentru mobilizarea electoratului anti-PSD.
Dacă Nicușor Dan a primit această oferă, PSD ar urma să-i ofere la alegerile din 2030 un fel de Viorica Dăncilă 2.0, adică un „iepure politic” ușor de învins, suficient de slab încât să-i asigure realegerea fără o mare confruntare politică.
Problema e că această ipoteză, dacă e cea din care izvorăște calmul lui Nicușor Dan în raport cu PSD, pornește de la o Românie care nu mai există. 2019 a fost finalul unei epoci politice, nu un model etern de supraviețuire prezidențială. Atunci, PSD-ul condus de Liviu Dragnea era marele adversar simbolic al poporului, Klaus Iohannis beneficia de o polarizare clară, iar electoratul anti-PSD avea încă reflexul mobilizării disciplinate.
La alegerile prezidențiale din 2030, dacă ajungem acolo în această formulă, adversarul dominant nu va mai fi neapărat PSD, ci blocul suveranist, cu AUR consolidat după alegerile locale și parlamentare din 2028.
Iar într-o asemenea arhitectură politică, PSD nu mai poate garanta nimănui turul doi. De altfel, la ultimele două rânduri de alegeri prezidențiale, din 2024 și 2025, nu a reușit să-și mai bage candidatul în turul doi, fie că el s-a numit Marcel Ciolacu sau Crin Antonescu.
PSD poate negocia funcții, poate bloca reforme, poate controla instituții, dar nu mai poate controla complet furia socială pe care AUR deja o capitalizează electoral.
Prin urmare, cred că cine din jului Palatului Cotroceni îi șoptește președintelui în ureche că o înțelegere cu PSD astăzi îi cumpără liniștea din 2030 îl împinge într-o eroare strategică.
Poate că în logica instituțională a președintelui Nicușor Dan tentația este mare, căci face niște compromisuri acum, obține șefi loiali la servicii, păstrează aparența unei coaliții pro-europene și evită o criză politică, amânând însă confruntarea.
Numai că România reală nu se organizează după confortul instituțional de la vârful statului. România reală trece deja și va continua să treacă în următorii ani prin inflație, frustrări sociale, culturale și economice, neîncredere generalizată în instituții, creșterea narațiunii anti-sistem și o prăbușire autorității partidelor tradiționale. În acest context, pactul cu PSD nu îl protejează pe Nicușor Dan. Dimpotrivă, îl poate transforma în parte a sistemului pe care electoratul furios vrea să-l pedepsească.
Mai există și variabila Bolojan, pe care președintele ar face o greșeală enormă să o subestimeze. Dacă Ilie Bolojan este demis sau împins afară, nu există niciun motiv serios să credem că va accepta să stea cuminte pe margine.
Un Bolojan scos de la Palatul Victoria nu dispare politic. Dimpotrivă, poate deveni exact ceea ce Nicușor Dan nu are, adică un pol de opoziție reformistă, cu profil administrativ, cu credibilitate în zona electoratului de dreapta și cu capacitatea de a spune că a încercat să schimbe statul, dar a fost blocat de PSD, de rețelele de partid și de un președinte care a preferat acomodarea în locul confruntării.
În 2030, Bolojan sau un om împins de el în alegeri (poate Ciucu) ar putea deveni un contracandidat mult mai periculos pentru Nicușor Dan decât orice candidat convenabil fabricat de PSD sau susținut de AUR.
Iar până în 2030 mai e de trecut hopul alegerilor din 2028. Atunci se va redesena raportul real de putere. Dacă AUR își consolidează poziția, dacă suveraniștii câștigă primării, consilii județene, rețele locale și o masă parlamentară mai mare, jocul prezidențial din 2030 nu va mai putea fi controlat printr-un aranjament politic de acum între președintele Nicușor Dan și PSD.
În plus, variabila Călin Georgescu rămâne în peisaj câtă vreme nu este scos juridic sau politic din joc. Faptul că astăzi umblă nestingherit prin spațiul public, fiind suspendat între anchete și mitologia electorală a cultului „turul 2 înapoi” nu înseamnă că a dispărut.
Deci capcana pentru Nicușor Dan e să creadă că poate cumpăra viitorul de la PSD, când viitorul e deja configurat de forțe pe care PSD nu le mai controlează complet.
Cred că îl subestimați și pe domnul președinte, la fel cum sperați că Ilie Bolojan să fie un urmaș al lui Frank Underwood 🙂 domnul Nicușor Dan este convins că totul va fi bine atâta timp cât e el președinte, iar cei care nu cred asta nu merită atenția dumnealui.
Domnul președinte este persoana care are cea mai multă încredere în el, așa încât restul e zgomot inutil pentru dumnealui. Este ceva reconfortant în această siguranță de sine, însă e și multă singurătate. Nu se va sfârși bine această perioadă, însă cred că Nicușor Dan e în stare să îi tragă după el pe toți dacă nu îl vor lăsa în pace.
Ticluiesc o postare intitulată "Nicușor, nebunul": cred că o să trăim vremuri interesante, în care Grindeanu, Simion și găștile lor așa-zis partide o să înțeleagă ce se întâmplă când te pui cu cineva care nu are nimic de pierdut. Deocamdată, supraestimăm puterea de reacție a președintelui. Însă la finalul drumului s-ar putea să vedem ceva ce nu credeam că o să vedem.