Capcanele unui guvern minoritar. De ce soluția „de avarie” pe care o caută Nicușor Dan poate deveni o criză politică și mai mare în toamnă
Președintele Nicușor Dan a avut marți consultări cu partidele politice, la finalul cărora a dat următorul mesaj:
„Am avut astăzi consultări cu partidele și grupurile parlamentare pentru identificarea unei soluții de deblocare a crizei politice în care ne aflam.
Varianta care pare să se contureze este aceea a unui guvern politic minoritar, care să se bazeze pe un acord parlamentar de sprijin agreat în prealabil.
Invit, așadar, partidele parlamentare să demareze discuțiile pentru semnarea acestui acord parlamentar și, ulterior, să îmi facă propuneri pentru formula de guvern minoritar, susținut în concordanță cu acest acord.
Întregul proces trebuie să se deruleze într-un ritm accelerat, deoarece urgența instalării unui guvern funcțional și stabil este majoră”.
Președintele, prin urmare, are de rezolvat o ecuație extrem de complicată până la finalul săptămânii. Soluții există, după cum am văzut deja că au enunțat delegațiile partidelor prezente azi la consultările de la Cotroceni, dar fiecare variantă vine la pachet cu o capcană.
Surse politice spun că, în spatele consultărilor făcute pe repede înainte, foarte scurte și aproape mecanice, există deja un plan conturat cu două varinte:
Varianta 1 (cea cu mai puține șanse): desemnarea unui nume din zona PNL-USR-UDMR și crearea unui guvern minoritar care să primească sprijin la învestitură și de la PSD.
Varianta 2 (cea cu mai multe șanse): desemnarea lui Sorin Grindeanu ca premier al unui guvern minoritar PSD, care să treacă prin Parlament cu voturi venite dinspre PNL, UDMR și, eventual, cu o formă de toleranță politică din partea USR.
Ilie Bolojan s-a arătat deschis pentru un astfel de scenariu, însă a indicat că ar fi nevoie de niște garanții pentru a susține învestirea unui guvern minoritar PSD.
PNL a propus ca, înainte de orice formulă de guvernare, partidele care înțeleg gravitatea situației să semneze rapid, în una-două zile, un acord politic temporar, pe care Bolojan l-a denumit un „pact pentru România”, valabil până la finalul anului, care să stabilească câteva angajamente ferme: controlul deficitului și continuarea reducerii lui, asumarea rapidă a reformelor din PNRR după instalarea guvernului, protejarea fondurilor europene pentru investiții în autostrăzi, școli și spitale, respect minim între partide și angajamentul de a nu depune moțiuni de cenzură pe temele incluse în pact.
Pe baza acestui acord, PNL spune că pot exista două variante realiste pentru instalarea rapidă a unui guvern: fie un guvern minoritar în jurul PSD, fie un guvern minoritar PNL–USR–UDMR, asumat de liberali ca variantă preferată.
Dacă nu se merge pe varianta PNL–USR–UDMR, Bolojan spune că PNL este dispus să dea votul de învestire unui alt guvern minoritar, cu condiția existenței acestui pact politic care să garanteze stabilitatea până la bugetul de anul viitor.
Capcana legată de guvernul minoritar PSD
Capcana legată de guvernul minoritar PSD constă în faptul că acest guvern poate părea, azi, o soluție de avarie. Adică poate calma criza politică și poate liniști partenerii externi, mai ales agențiile de rating. Dacă se optează pentru varianta asta și se semnează și acest PACT DE NEAGRESIUNE propus de Bolojan, se va da impresia că statul funcționează.
Numai că garanțiile pe care PSD le oferă acum nu valorează NIMIC pe termen lung. Iar termenul nu e așa lung, că mai sunt 6 luni până la finalul anului. Angajamentele care se semnează acum pot deschide, în realitate, ușa unei probleme mult mai mari.
De ce? Păi acum se termină sesiunea parlamentară, iar războiul reîncepe în toamnă, din septembrie, iar problemele vor ieși la suprafață la prima mare împărțire de resurse care e vizată în pact și care ar trebui să fie făcută corect.
Atunci PSD va face ceea ce știe să facă cel mai bine: va negocia o nouă majoritate în stilul Hrebenciuc, adică va atrage cu bani și funcții spre PSD parlamentari noi de la AUR sau de la grupurile parlamentare nou apărute după desprinderea din SOS și POT și va transforma o guvernare minoritară într-o guvernare de control.
Miza nu e doar cine va conduce Palatul Victoria, ci și cine controlează Parlamentul peste trei sau patru luni. Iar dacă PSD primește guvernarea, riscul e să aibă toate instrumentele să lucreze la o nouă majoritate. Adică e, de fapt, o certitudine că vor face asta.
Cum să facă o nouă majortate? Foarte simplu. Poate direct cu AUR, poate indirect (cum deja a început să o facă pe anumite legi, iar numirile la ICR sunt un exemplu), poate prin ruperea unor bucăți din AUR (facțiunea Mohammad Murad care încă nu trebuie subestimată + faptul că în AUR sunt mulți parlamentari fripturiști care pentru prețul corect s-ar vinde imediat), poate prin atragerea unor parlamentari care vor înțelege repede că e mai bine să fie aproape de putere decât să stea în opoziție.
PSD știe să facă asta. A făcut-o de multe ori. Știe să ia oameni dintr-o barcă și să-i urce în alta fără să lase prea multe urme pe apă, după cum mi-a spus azi un vechi parlamentar PNL care știe jocul PSD-ului.
Mai trebuie spus un lucru. PSD nu vrea să intre în opoziție. Oricât ar spune Grindeanu că poate sta și în opoziție, baroniada roșie nu e construită pentru opoziție și nu vrea asta. Olguța Vasilescu, Paul Stănescu, Manda, Neacșu și restul liderilor PSD vor acces la resurse pentru ei și rețelele din spatele și din jurul lor. Pentru PSD, guvernarea nu e o povară, ci reprezintă oxigenul politic al partidului.
Însă oxigenul ăsta politic îi ajută pe PSD-iști să respire doar pe termen scurt. Îi ține conectați la resursele statului, adică la bani, instituții, companii și tot mecanismul prin care partidul își hrănește baroniada.
Numai că, pe termen lung, pentru propria lor revigorare politică, PSD avea nevoie exact de ceea ce refuză acum: opoziția. Avea nevoie să stea o vreme departe de prima linie a guvernării, să lase PNL, USR și UDMR să se erodeze prin măsurile de austeritate, iar social-democrații să revină din nou cu placa deja învățată că sunt partidul care apără oamenii de cum guvernează „partidele cinice de dreapta”.
De fapt, planul ideal pentru PSD era să fie și în opoziție, și la guvernare. Să nu aibă premierul și să nu deconteze măsurile dure, dar să păstreze oameni în structurile inferioare ale statului, acolo unde se fac numirile, se dau contractele și se țin în viață rețelele politice cu acces la bani și putere.
Însă PSD s-a izbit de zidul Bolojan. Iar zidul ăsta îi obligă acum să aleagă:
Fie acceptă să piardă accesul direct la resurse și să se retragă la propriu în opoziție, cu riscul ca în interiorul partidului să cadă niște capete, în primul rând al lui Sorin Grindeanu, pentru că cineva trebuie să plătească pierderea guvernării.
Fie rămân la putere și își asumă exact ceea ce PSD a evitat mereu să facă în mod brutal, adică cele mai dure măsuri de austeritate luate vreodată de un guvern PSD postdecembrist.
Asta este capcana pentru PSD. Dacă pleacă în opoziție, pierd oxigenul. Dacă rămân, respiră azi, dar riscă să se sufoce politic la alegerile din 2028.
Capcana unui guvernul minoritar PNL-USR-UDMR
Capcana legată de guvernul minoritar construit în jurul PNL, USR și UDMR îi privește, înainte de toate, pe liberali. Pentru că PNL ar vrea controlul guvernării, adică să instaleze un guvern minoritar pe care să-l poată controla politic (ceea ce nu e rău în sine) și să se asigure că măsurile reformiste nu sunt diluate după votul de învestire.
Doar că în politica românească votul de învestire nu e finalul negocierii, ci abia începutul ei. Nimeni nu le poate garanta liberalilor că, după ce guvernul trece de Parlament, nu va începe din nou presiunea pentru îndulcirea reformelor, pentru protejarea privilegiilor și pentru transformarea unui program reformist într-un compromis administrativ acceptabil pentru toată lumea.
Adică ajungem din nou de unde am plecat. Iar guvernul minoritar PNL-UDMR-USR poate fi demis dacă nu acceptă ce vrea PSD (și AUR).
De aceea, Ilie Bolojan vede mai limpede decât mulți din propriul partid avantajul opoziției. Pentru el, opoziția nu ar fi o retragere, ci o investiție politică în timp. Mi-au confirmat acest aspect unele surse liberale.
Dacă PSD rămâne la guvernare și trebuie să ducă singur costul austerității, al deficitului, al PNRR-ului și al reformelor nepopulare, PNL poate să se refacă în liniște, să își conserve profilul de partid responsabil și să se prezinte în 2028 ca nucleul unui pol de dreapta, alături de USR și UDMR. Adică exact ceea ce liberalii își doresc acum, să devină partidul în jurul căruia se poate construi o alternativă reală de putere.
Problema e că PNL nu e format doar din Bolojan și din oamenii care cred sincer în această strategie. În PNL sunt mulți care îl aplaudă pe președintele PNL (proaspăt reconfirmat în funcție), se lipesc de imaginea lui de reformist, se laudă cu el în public și îl folosesc ca etichetă de credibilitate, dar care nu vor, în realitate, opoziția.
De ce? Pentru că opoziția înseamnă doi ani fără acces direct la resursele statului, fără oameni plantați în ministere, sinecuri în agenții guvernamentale, fără întreținerea rețelelor care controlează companiile de stat, fără acces la bani pentru primarii și șefii de CJ-uri, adică fără toată puterea aia concretă care ține în viață rețelele din teritoriu.
Liberalii știu că Bolojan îi poate da partidului o direcție politică și o identitate nouă, dar nu e clar dacă partidul are forța să suporte costul acestei direcții mai mult de câteva luni în opoziție.
În tot acest context, Nicușor Dan trebuie să aleagă nu între o variantă bună și una proastă, ci între două variante cu capcane. Iar miza președintelui nu e doar să desemneze un premier până la finalul zilei, ci să nu devină el prizonierul propriei desemnări. Acum, mai mult ca niciodată de când a intrat în politică, trebuie să înceapă să gândească strategic, nu doar matematic.