Drumul liberalilor prin „deșertul opoziției”. Ce s-a văzut la CONGESULUL EXTRAORDINAR al PNL
Vor avea liberalii forța să meargă până la capăt cu ce au promis duminică, pe scena CONGESULUI EXTRAORDINAR al PNL?
Vom vedea!
Până atunci vă las mai jos concluziile mele adunate direct de la fața locului:
Congresul a fost, înainte de orice, despre încredere, adică despre sentimentul ăla rar pentru mulți dintre liberali că poate istoria nu s-a terminat pentru ei.
Ilie Bolojan a fost primit cu aplauze, a fost întrerupt cu aplauze în timpul discursului și, pentru câteva ore, mulți dintre cei aflați în sală au părut că își permit din nou să viseze dincolo de alegerile din 2028. De ce? Pentru că, în jurul lui Bolojan, partidul pare să fi găsit din nou ceva ce îi lipsea fundamental: un lider cu o cotă de încredere publică mai mare decât partidul.
Mulți dintre liberalii cu care am vorbit la congres sunt optimiști. Spun că oamenii încep să se uite din nou spre PNL nu cu entuziasm, poate nici măcar cu simpatie, dar cu o formă de speranță prudentă. Adică exact acel tip de speranță care apare atunci când un partid compromis de propriile combinații interne desfășurate ani la rând reușește să pună în față un om perceput ca fiind mai serios decât orice au avut în ultimii ani la nivel de leadership.
Sunt mulți lberali care mi-au spus, după ce au ieșit din cabina de vot, că Bolojan poate reface puntea aia de încredere ruptă dintre PNL și o parte din electoratul urban, anti-PSD, pro-occidental, care s-a simțit trădat după anii de guvernare împreună cu PSD.
Dar optimismul acest liberali a venit la pachet și cu o mare condiție, care constă în faptul că partidul trebuie să reziste tentației de a face exact ce a mai făcut de atâtea ori. Adică să spună una în sală și alta în Parlament. Mai concret spus, adică să aplaude opoziția și să viseze la accesul la guvernare (în orice condiții).
O parte din liberali sunt conștienți că alți colegi dintre ai lor vorbesc mult despre principii, dar abia așteaptă să sară în prima barcă politică disponibilă.
În ciuda a ceea ce s-a văzut la televizor și în postările pe rețelele sociale, în ciuda aplauzelor primite de Ilie Bolojan și în ciuda unității partidului în favoarea noii conduceri, în sală s-a simțit și altceva. O așteptare.
Unii liberali din teritoriu, nu puțini, dar nici majoritari, spun că vor să vadă mai întâi dacă trece Guvernul Veștea. Abia atunci, spun ei, se vor separa cu adevărat apele în partid. Cu alte cuvinte, există încă oameni care l-au aplaudat pe Bolojan, dar care așteptă să vadă dacă merită să rămână pe linia partidului sau să se mute, încă o dată, acolo unde se împart funcțiile și banii.
PNL pare azi un partid unit. Cel puțin la nivelul conducerii. Dar în teritoriu treaba stă altfel. Firește, orice partid viu are tabere. Problema e că, în PNL, taberele nu au fost aproape niciodată simple diferențe de viziune, ci rețele de supraviețuire politică, conectate la guvernare, bani publici, funcții, agenții și influență.
Iar congresul PNL de azi nu a fost doar un moment de reconfirmare a încrederii pentru Ilie Bolojan, ci și o încercare (momentan reușită) de neutralizare a unui reflex vechi printre liberali: reflexul omului de partid care critică PSD la microfon și negociază cu PSD la telefon voturi, bani și putere.
Cele mai dure discursuri au fost ale lui Robert Sighiartău și Ciprian Ciucu. Amândoi au vorbit, în forme diferite, despre aceeași boală a politicii românești: incapacitatea partidelor de a-și aparține până la capăt.
Primarul General al Capitalei a spus-o direct, poate cel mai dur dintre toți, acuzând existența unor centre de putere care pun presiune pe PNL și influențează decizii majore, inclusiv alegeri. A vorbit despre „sistem” nu ca despre o metaforă comodă, ci ca despre o realitate pe care spune că a simțit-o pe pielea lui, în contextul dosarului DNA deschis împotriva sa.
Discursul lui Ciprian Ciucu a fost, în fond, un rechizitoriu politic împotriva unei Românii în care nu toți politicienii își aparțin, nu toate guvernele își aparțin, nu toți miniștrii își aparțin și nici măcar toate partidele nu își aparțin. În plus, Ciucu a aruncat cu săgeți și spre premierul desemnat Adrian Veștea, despre care a spus, în esență, că nu își aparține.
Cea mai puternică parte a mesajului lui Ciucu a fost când a scos în evidență ideea că SISTEMUL nu candidează niciodată, dar participă mereu la alegeri, chiar dacă nu își asumă niciodată votul. Ciucu a spus că acest „sistem” nu plătește niciodată costul deciziilor greșite, pentru că factura rămâne la populație și la politicienii de fațadă.
Robert Sighiartău a mers pe aceeași linie. A spus că, tânăr fiind în politică, a auzit prea des că în România contează mai mult susținerea celor „din pădure” decât votul popular, făcând referire la implicarea serviciilor secrete în alegeri.
Asta-i o sugestie puternică, pentru că spune cu alte cuvinte ceea ce mulți politicieni admit doar în privat, anume faptul că o parte din carierele politice ale unora nu s-au construit pe vot, pe idei sau pe competență, ci mai ales pe relații netransparente cu centre de putere care nu apar pe buletinul de vot sau în fața camerelor.
Noul secretar general aal PNL a dus mai departe ideea și a vorbit despre nevoia de democratizare a vieții politice românești, indicând necesitatea scoaterii partidelor de sub sistem și de sub șantaj.
Tot Sighiartău a fost singurul liberal care a vorbit apăsat și despre relația cu Statele Unite, încerâcând să combată narațiunea publică anti-Bolojan cum că președintele PNL ar fi antiamerican. Formula lui a fost importantă: „parteneriatul cu SUA trebuie să fie bazat pe valori, nu pe afaceri care scad încrederea”. Asta-i o nuanță esențială, pentru că România are nevoie de parteneriatul cu Statele Unite, dar are nevoie și să nu transforme acest parteneriat într-o acoperire pentru combinații, contracte, influențe și intermedieri toxice. Adică să ieșim de sub ideea Licuriciului Mare.
La congresul PNL au fost și puciști de nivel doi și trei, veniți probabil să simtă atmosfera și să vadă cât de tare bate vântul în sală și dacă merită să rămână pe lângă Bolojan sau să se pregătească pentru altă tabără.
Nu au fost însă prezenți și liberalii trădători care urmează să fie excluși precum Rareș Bogdan, Adrian Veștea, Alina Gorghiu, Hubert Thuma și Lucian Bode ori ceilalți liberali asociați cu încercarea de a forța partidul spre o altă direcție decât cea pro-Bolojan. Iar aici e vorba de Monica Anisie, Andrei Baciu, Sorin Câmpeanu, Nicoleta Pauliuc, Ionuț Store sau Cătălin Predoiu.
Cu ce imagine metaforică am rămas eu de la acest congres? Cu cea spusă de o doamnă venită direct din Moldova, care mi-a spus că se simte din nou mândră că face parte din PNL de când e Bolojan liderul partidului, doar că acum partidul încearcă să se curețe și încă nu știe dacă va avea forța să meargă până la capăt.
E valid ce spune doamna? Evident că DA, căci PNL a mai avut momente în care a promis rupturi de trecut. Și de multe ori, trecutul s-a întors pe ușa din spate și a preluat conducerea.
Nu trebuie uitat nici omul care a dat azi energia congresului PNL: Ludovic Orban. Fostul șef al PNL a fost asalatat de membri de partid care voiau să își facă poze cu el. Semn că, dincolo de plecarea lui din PNL în timpul lui Iohannis, influența simbolică a lui Orban în PNL a rămas mare.
Orban a urcat pe scenă și a cerut, practic, să se întoarcă acasă. „Dați-ne voie să ne întoarcem acasă, pe ușa din față”, le-a spus liberalilor. A cerut iertare pentru lucrurile dure spuse în ultimii cinci ani despre conducerea PNL și a spus că inima lui a bătut pentru PNL și pentru speranța în PNL. Practic am asistat la un moment de reconciliere politică, dar și un avertisment discret.
Când l-a felicitat pe Ciprian Ciucu pentru decizia de a nu candida pentru poziția de prim-vicepreședinte PNL din cauza dosarului DNA și a adăugat „o spun ca Stan pățitul”, Orban a vorbit, de fapt, din experiența unui om care știe cât de repede se poate transforma un partid într-o mașină de tocat propriii lideri care se luptă să-și demonstreze nevinovăția.
Primirea noilor veniți, Dragoș Pîslaru și Oana Gheorghiu, nu a fost ostilă. Cel puțin nu la baza partidului, din discuțiile pe care le-am avut cu liberalii din sală. Dimpotrivă, mulți par să o perceapă ca pe un suflu nou care-l ajută pe Ilie Bolojan.
Un liberal important din eșalonul 2 al partidului chiar mi-a spus că venirea celor doi e un semn că PNL încearcă să aducă lângă el oameni cu credibilitate publică, dincolo de aparatul clasic de partid. Și că poate așa începe recultivare experților în interiorul partidului și nu mai impun baronii oameni. Vom vedea!
Cert e la momentul la care scriu aceste rânduri e că dacă PNL trece în opoziție, adevăratul test abia atunci se va da pentru echipa lui Bolojan. De ce? Pentru că lucrurile vor sta diferit față de momentul de azi și de aplauzele care au răsunat în tot Pavilionul B2 de la Romexpo.
Lunile de opoziție, când liberalii nu vor mai avea ministere, secretari de stat, acces direct la resurse și vor trebui să trăiască politic doar din idei, consecvență și capacitatea de a critica puterea fără să pari nostalgici după ea, vor fi ca drumul lui IISUS PRIN DEȘERT pentru un partid care de 7 ani e neîncetat la guvernare.
De-a lungul timpului am avut opoziții isterice, opoziții oportuniste, opoziții de conjunctură și opoziții care așteptau doar să le vină rândul la guvernare. Dar rar am avut o opoziție serioasă, disciplinată, capabilă să apere democrația fără să se transforme într-un spectacol de zgomot. Dacă PNL, sub Bolojan, ar reuși să facă asta, ar fi un câștig nu doar pentru liberali, ci pentru întreaga democrație românească. Din nou, să vedem dacă o să se întâmple!
La finalul congresului a fost organizată la Modrogan și o ședință a BPN, iar la finaalul ei Ilie Bolojan a ieșit la declarații și a pus pe masă ideea unor guverne minoritare susținute printr-un acord politic de tip național.
Argumentul lui e simplu: dacă nu mai poate exista o majoritate parlamentară transparentă, pentru că PNL și-a pierdut încrederea în PSD, atunci soluția realistă ar fi ca partidele să își asume, pentru următoarele șase luni, câteva condiții minimale legate de stabilitatea economică, buget, reforme și direcția țării.
Între timp, PSD a decis să intre la guvernare alături de Adrian Veștea.
Iar imaginea zilei a venit de la Bruxelles, acolo unde președintele Nicușor Dan a fost surprins la masă cu Rareș Bogdan, șeful SPP Lucian Pahonțu, Eugen Tomac și eurodeputatul PSD Victor Negrescu.
O fotografie cât o schiță de putere. Nu explică tot, dar sugerează suficient cât să înțelegem că jocul real e în plină desfășurare, iar congresul PNL a fost doar o altă mutare strategică. Războiul însă nu s-a terminat.
PNL a încercat duminică să spună că vrea să fie un partid liber. Întrebarea de 1.000 de puncte e cât va avea forța să rămână liber dacă trece guvernul Veștea. Dacă nu trece, în schimb, Ilie Bolojan are șansa să-l bată pe Nicușor Dan la propriul joc.