Cazul Anastasiu, șpaga „de supraviețuire” și de ce nu trebuie să avem încredere în eroii de carton
Cazul Dragoș Anastasiu indică faptul că ajungem, ca popor, să aplaudăm corupții care știu să-și spună convingător povestea. În România, corupția nu mai șochează, ci seduce.
Individul Dragoș Anastasiu, în momentul în care a spus de la pupitrul Guvernului că în România există două tipuri de șpagă: „de supraviețuire” și „de îmbogățire” și că el a dat timp de 8 ani mită unei inspectoare ANAF pentru a-i supraviețui afacerea, s-a transformat într-un erou al multor antreprenori abuzați de stat și instituțiile sale fiscale (și nu numai) ani de zile.
Anastasiu a vrut să tragă un ultim glonț înainte să părăsească Palatul Victoria și, pentru a-și atrage de partea sa o parte din public, a făcut o radiografie reală a relației dintre stat și mediul de afaceri, fix pentru a le valida frustrările (justificate) multor antreprenori români. Ce a spus domnul Anastasiu era ;tiut pentru oricine și-a deschis o firmă în țara asta și plătește taxe, salarii și impozite. Problema la domnul Anastasiu ține însă de credibilitate și de adevăr. El nu a dat șpagă ca să nu intre afacerea în faliment, cum fals a declarat, ci pentru a face profit.
Și se vede asta din datele firmei. Mai exact, în 2009, firma în speță avea într-adevăr dificultăți financiare, dar ulterior, în perioada în care mita a continuat, cifra de afaceri și profitul au crescut spectaculos. Așadar, a fost vorba de o șpagă plătită într-o perioadă de prosperitate, nu de colaps.
Mai clar spus, nu s-a dat șpagă ca să salveze o firmă pe moarte, ci ca să păstreze o stare de confort fiscal și să se evite controalele sau sancțiunile, în timp ce compania se extindea. A fost pus în practică fix acel sistem de leasing operațional al fraudei, așa cum spuneam și zilele trecute, adică o strategie pe termen lung, nu un gest disperat.
Iar șmecheria la domnul Anastasiu a fost că, în 2018, când a denunțat cazul la DNA, a făcut-o exact înainte de a vinde compania către un grup german. Deci, denunțul nu pare să fi venit dintr-o izbucnire morală, ci mai degrabă dintr-o decizie calculată de business, pentru a-și curăța formal istoricul juridic înainte de vânzare.
Antreprenorul Dragoș Anastasiu a mutat apoi activitatea de turism de pe firma Touring Europabus SRL, compania care a dat mită, pe o firmă curată și a vândut în 2019 activitățile de turism către DER Touristik Group, parte a grupului german REWE. În prezent, firma Touring Europabus SRL are zero angajați, potrivit HotNews.
Așa că toată această imagine de ansamblu indică faptul că domnul Anastasiu nu doar că a falsificat realitatea de la tribuna Guvernului, dar a livrat țării un discurs de tip storytelling moralizator în care s-a prezentat ca victimă a sistemului, deși a fost clar beneficiarul activ al unei înțelegeri corupte, întinsă pe 8 ani și care i-a adus profit, reputeție de om de afaceri de succes și un exit baban.
Ce trebuie să înțelegem din toată povestea asta e că adevărații eroi ai luptei cu ineficiența și corupția instituțiilor fiscale ale statului nu prezintă publicului adevăruri trunchiate, nu omit să indice detalii esențiale atunci când își justifică acțiunile și, mai ales, nu rebranduiesc o fraudă fiscală drept „act de supraviețuire”.
Dar de ce a prins mesajul lui Anastasiu la mulți oameni și pe internet s-a pornit un concurs spontan de autodenunțuri privind șpaga dată ca „act de supraviețuire”?
Pentru că România este printre cele mai corupte țări din UE.
În 2024, Transparency International România propunea câteva măsuri clare pentru a reduce corupția și a întări integritatea în folosirea banilor publici. Printre acestea se numără introducerea pe scară largă a Pactelor de Integritate, adică monitorizarea de către societatea civilă a modului în care se fac achizițiile publice, pentru a preveni fraudele.
De asemenea, se cerea ca oamenii să fie mai bine informați despre legea care protejează avertizorii de integritate, în special în domenii sensibile precum achizițiile publice, protecția mediului sau sănătatea.
Totodată, Transparency a cerut Guvernului României să actualizeze legislația privind integritatea, să lanseze un plan anticorupție care să ridice România peste pragul de 50 de puncte în Indicele de Percepție a Corupției la nivel global până în 2027 și să investească în educație civică pentru tineri, astfel încât să crească gradul de conștientizare și etică în rândul viitoarelor generații.
Scurt pe doi, indicația de final a raportului de anul trecut era că lupta împotriva corupției nu ține doar de politicieni, ci și de cetățeni, profesori, jurnaliști, firme și ONG-uri, adică fiecare are un rol important.
Însă e foarte greu să își asume toată lumea acest rol, pentru că mulți vor să dribleze legea. Spre exemplu, Economedia publica anul trecut un studiu privind existența corupției în firmele private din România și se evidenția acolo că angajații din privat spun că au fost martori sau cunosc din surse sigure cazuri de favoritism, abuz de putere, muncă la negru, plăți „la negru” fără factură sau mită pentru atragerea de clienți.
Potrivit unora dintre experții consultați, aceste comportamente sunt vizibile și răspândite, ceea ce arată o toleranță crescută sau o lipsă de reținere în fața unor practici imorale sau ilegale, chiar și la nivel mic.
Studiul mai arăta că natura actelor de corupție variază în funcție de dimensiunea firmei. Mai exact, în companiile mari predomină favoritismul și abuzul de putere, în timp ce în firmele mici sunt mai frecvente evaziunea fiscală și mita.
În tot acest context creat în ultimele zile, trivializarea corupției, așa cum indică și Magda Gradinaru, este cea mai periculoasă. De ce? Pentru că prin împachetarea unei fraude fiscale într-o poveste de supraviețuire, Anastasiu a reușit să rezoneze cu frustrările reale ale mediului de afaceri, dar și să manipuleze emoțional opinia publică. Iar timp de o oră a oferit duminică publicului o narațiune convenabilă, în care vina se diluează și toată lumea pare la fel de vinovată.
Românii și mai ales anteprenorii au, desigur, motive reale și multe de nemulțumire față de sistemul fiscal, față de instituțiile abuzive le statului și față de lipsa de integritate în administrație. O spun din proprie experiență de anteprenor. Însă răspunsul NU POATE FI acceptarea șpăgii ca mecanism de reglare, ci întărirea statului de drept și a transparenței.
Iar atunci când o persoană care a întreținut corupția în beneficiul propriu timp de OPT ANI DE ZILE devine erou public, iar societatea îl aplaudă pentru „curajul” său, riscăm să transformăm corupția într-o normă acceptabilă. Adică să îmbrățișăm fix demonul cu care vrem să ne luptăm ca să ieșim din mocirla în care suntem ca stat.
NU AR MAI TREBUI să-i transformăm în eroi pe cei care ne gâdilă frustrările. Faptul că cineva spune cu voce tare ce simțim de ani de zile despre un stat abuziv sau despre sistemul fiscal strâmb nu înseamnă automat că e un om bun, onest sau că merită aplauzele noastre. Căci adevărul spus pe jumătate e, de cele mai multe ori, o minciună cu mască. Iar când aplauzi o minciună doar pentru că te face să te simți validat, te transformi fără să știi într-un complice la manipulare.
Fix pe aceeași rețetă s-a ajuns ca mulți români să-i vadă pe Simion sau pe Călin Georgescu ca salvatori. Le-au vorbit direct, le-au spus ce voiau să audă, au dat vina pe alții și le-au lăsat impresia că suferința lor e înțeleasă. Dar propagatorii mesajului n-au venit către oameni nici cu soluții reale, nici cu bună credință, ci cu planuri de putere personale.
Și dacă nu învățăm dracului să trecem dincolo de discursuri lacrimogene și patriotarde de tipul celui pus în scenă de Dragoș Anastasiu riscăm să repetăm greșeala până ne distrugem, căci nu facem decât să urcăm pe piedestal oameni care, în realitate, se folosesc de încrederea noastră în folos propriu.
Analiza cea mai realista ...O grămadă de jurnaliști și oameni normali la cap și pe care ii apreciam ,au căzut în capcana lui Dragoș Anastasiu. Dubla măsură și șpaga sunt metehne care nu vor trece niciodată .