Corespondență specială de la Haga: Europa apărării s-a trezit, dar dependența armatelor europene de SUA este o realitate care nu poate fi reparată peste noapte
UE recunoaște pericolul, dar nu reușește să se mobilizeze coerent împotriva lui.
Europa apărării s-a trezit în sfârşit în urma războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, a declarat marţi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în marja summitului NATO de la Haga, adăugând că Europa trebuie să-şi continue eforturile în termeni de inovare şi finanţare.
Dar cât de adevărată este această afirmație?
O analiză The Guardian arată că, deși Uniunea Europeană își afirmă tot mai vocal dorința de independență în materie de apărare, realitatea din teren arată o dependență structurală față de industria de armament americană. Aproape jumătate dintre avioanele de luptă din serviciul activ al armatelor europene sunt produse în SUA, la fel ca majoritatea sistemelor de apărare antirachetă.
De la avioane F-35 până la rachete, vehicule blindate și tancuri, arsenalul militar european este profund interconectat cu furnizorii din Washington, ceea ce subminează ambițiile de reindustrializare militară proprie.
Ei bine, dependența asta profundă a europenilor de Washington în ceea ce privește capacitățile militare esențiale a fost clar evidențiată de recentele măsuri luate de administrația Trump, care au stârnit îngrijorare la Bruxelles. Concret, suspendarea ajutorului militar și a schimbului de informații între SUA și Ucraina în luna martie a fost o linie roșie care a trezit Europa, la fel ca recentele sugestii ale lui Trump că Europei i-ar putea fi în curând vândute avioane de luptă americane de calitate inferioară.
Care e realitatea dincolo de declarații? Că UE27 + Marea Britanie, Norvegia și Elveția au achiziționat din SUA, în ultimii cinci ani, peste 15.000 de rachete, 2.400 de vehicule blindate și 340 de aeronave, mult mai mult decât cumpără unii de la alții.
Chiar și țări ca Polonia sau țările baltice, cele mai expuse la amenințarea rusă, se bazează în continuare pe importuri din afara Europei, inclusiv din Coreea de Sud și Israel, mai indică The Guardian.
Problema este agravată de lipsa unor investiții europene comune majore în dezvoltarea de armament avansat. Spre exemplu, avionul de vânătoare F-35 domină spațiul aerian european, în timp ce alternativele europene precum Rafale sau Eurofighter Typhoon sunt folosite doar marginal.
Motivul principal: costul enorm de cercetare și dezvoltare. Mai clar spus, un singur stat european nu își permite financiar să dezvolte de unul singur o astfel de capacitate de luptă de avansată. Iar în lipsa unui efort colectiv, statele europene rămân dependente de produsele americane.
Programul „Safe”
Recent, Comisia Europeană a lansat programul „Safe”, care presupune un pachet de împrumuturi de 150 de miliarde de euro menit să stimuleze achizițiile de armament din interiorul blocului comunitar sau de la aliați. Scopul este crearea unei piețe unice europene de apărare și reducerea fragmentării.
Iar un acord recent între Marea Britanie și Comisia Europeană a deschis inclusiv accesul companiilor britanice la fondurile Safe, în timp ce țări ca Italia și Ungaria și-au exprimat rezervele privind posibilele implicații asupra datoriilor publice și suveranității naționale, mai scrie The Guardian.
Totuși, experții susțin că refuzul cooperării europene sub pretextul suveranității este contrazis de realitatea dependenței actuale de SUA. De ce? Pentru că adevărata pierdere de suveranitate nu constă în integrarea cu vecinii, ci în lipsa de autonomie strategică, atâta vreme cât deciziile-cheie privind armamentul european se iau în Washington.
Iar într-o eră în care angajamentul american față de securitatea Europei este tot mai incert din cauza modului imprevizibil în care Trump se raprotează la politica externă, UE trebuie să decidă urgent dacă vrea să rămână o piață de desfacere sau să devină un actor autonom în domeniul apărării.
Europa nu poate să reducă dependența de armele americane „peste noapte”
Potrivit Politico, Europa are tot ce-i trebuie pentru a-și produce propriile arme de ultimă generație, de la inginerie și capacități industriale, până la resurse financiare. Însă tranziția către o autonomie reală în domeniul apărării nu poate avea loc imediat și depinde, în cele din urmă, de voința politică. Avertismentul vine din partea lui Éric Béranger, directorului general al MBDA (o corporație multinațională europeană specializată în proiectarea, dezvoltarea și producția de rachete și sisteme aferente).
Béranger mai subliniază că, în prezent, mai bine de jumătate din echipamentele militare cumpărate de statele europene provin din Statele Unite. În topul preferințelor: sistemele de rachete HIMARS, sistemele de apărare antiaeriană Patriot și avioanele de luptă F-35 produse de Lockheed Martin.
Problema nu este nouă, dar cifrele recente, prezentate anul trecut de fostul șef al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, sunt importante în actualul context: din cei 75 de miliarde de euro cheltuiți de statele UE pe apărare între iunie 2022 și iunie 2023, 78% au mers către furnizori din afara Uniunii, iar 63% direct către SUA.
Politico mai notează că MBDA este unul dintre principalii producători de rachete din Europa și operează în Franța, Germania, Italia și Marea Britanie. Deși grupul fabrică preponderent echipamente europene, filiala germană se pregătește să producă sub licență rachete Patriot, iar asta e o mișcare care indică dilema strategică a UE: între autonomie strategică față de SUA lui Trump și nevoia imediată de tehnologie avansată capabilă să submineze agresiunile armate.
Éric Béranger a mai spus pentru presa europeană că a fost surprins de discursul pro-autonomie al cancelarului Friedrich Merz, deși ulterior liderul guvernului federal de la Berlin și-a moderat tonul. „Chiar dacă Germania nu poate deveni autonomă peste noapte, și nici nu este realist să ne imaginăm asta, acum că urmează să investească masiv în apărare, vom vedea unde se duc acești bani”, a mai indicat Béranger.
Planurile mărețe ale UE privind reînarmarea se împotmolesc în orgolii naționale și birocrație
O analiză a jurnaliștilor de la Kyiv Independent indică faptul că în fața agresiunii ruse și a unei Americi tot mai ezitante în angajamentele sale de securitate, UE vorbește din ce în ce mai des despre nevoia unei apărări comune. Însă între declarațiile de intenție și realitatea din teren rămâne o prăpastie estrem de mare.
Planul „Rearm Europe”, deși e o inițiativă cu estimare de buget de 800 de miliarde de euro, menită să revigoreze capacitatea defensivă europeană, învechită și dependentă de SUA, e compromisă chiar de mecanismele interne ale UE: lipsa unei conduceri militare comune, divergențele politice și lipsa de coerență între statele membre.
În timp ce țări precum Polonia, Finlanda sau Germania investesc real în apărare, inițiativa comună de reînarmare riscă să fie sufocată de neînțelegeri și fragmentare, replicând eșecurile istorice ale Uniunii, precum proiectul eșuat al Comunității Europene de Apărare sau impotența în fața destrămării Iugoslaviei, mai notează Kyiv Independent.
Unul din cele mai mai obstacole pentru o apărare europeană de substanță? Faptul că apărarea europeană este un domeniu închis, dominat de influențe naționale, contracte pe termen lung și o reticență structurală față de reforme sau integrare. Chiar și țările cu industrii militare dezvoltate, precum Franța sau Germania, ezită să își transfere autonomia strategică către Bruxelles, mai ales în contextul unor posibile schimbări politice interne care ar putea duce la lideri eurosceptici sau anti-NATO.
O altă problemă majoră ține de realitatea economică și industrială a sectorului militar european: producția este scumpă, lentă, protejată politic și puțin competitivă în raport cu alternativa americană.
Iar Kyiv Independent spune că și cu banii promiși, ritmul de creștere a producției de armament este lent, iar asta înseamnă că multe din nevoile urgente ale Ucrainei nu vor fi acoperite la timp pentru a combate agresiunea rusă.
Și de ce ar trebui să ne intereseze nevoile Ucrainei? Pentru că luptă în războiul său de rezistență împotriva agresiunii ruse pentru securitatea europeană. Mai mult, Ucraina este menționată ca partener eligibil în planul Rearm, dar exporturile sale sunt blocate de restricții de război.
În același timp, țări din vestul Europei, mai puțin expuse geografic Rusiei, ezită să sprijine inițiativa din motive electorale, fiscale sau ideologice, temându-se de o militarizare prea puternică. Această fragmentare strategică naște un paradox: UE recunoaște pericolul, dar nu reușește să se mobilizeze coerent împotriva lui.
Iar în lipsa unei strategii militare unitare, leadership-ul în apărarea Europei rămâne în mâinile guvernelor naționale, nu ale instituțiilor europene.
Germania, sub noul cancelar Friedrich Merz, a devenit principalul motor de investiții, dar principali beneficiari sunt giganții naționali ca Rheinmetall, nu un ecosistem european integrat coordonat de Bruxelles.
În mod similar, creșterea cererii pentru drone și tehnologii de război avansate și digitalizate a dus la apariția unei noi generații de contractori, mai scrie Kyiv Independent, care precizează și că succesul lor depinde de cât de repede se pot organiza țările din UE pentru a le oferi contracte.
Scurt pe doi, deși retorica la summitul NATO de la Haga și în UE este una a unității și a responsabilității strategice, adevărul este că inflația de inițiative în apărare fără coerență riscă să lase Europa vulnerabilă și divizată exact când ar trebui să fie cel mai pregătită.
Între timp, CNN anunță că Marea Britanie va cumpăra 12 avioane F-35A, capabile să transporte arme nucleare, de la Statele Unite și se va alătura misiunii nucleare a NATO.
Prim-ministrul britanic Keir Starmer va face anunțul în cadrul summitului NATO de miercuri, în cadrul căruia va solicita membrilor NATO să depună mai multe eforturi pentru a sprijini alianța.
„Angajamentul Regatului Unit față de NATO este incontestabil, la fel ca și contribuția alianței la menținerea siguranței și securității Regatului Unit”, va declara Starmer, potrivit biroului de presă al premierului britanic. Anunțul vine după criticile repetate ale lui Trump, care a afirmat că țările NATO nu cheltuiesc suficient pentru apărare.
Avionul de luptă de generația a cincea, construit în principal de producătorul american Lockheed Martin, este unul dintre cele mai avansate avioane de luptă de pe planetă, dar este și unul dintre cele mai scumpe.
Din pacate nimic nou! Unitatea Militara Europeana o himera inca.