Aderarea României la OCDE este, în acest moment, blocată politic. Deși subiectul nu e printre cele principale de pe agenda delegației României la Adunarea Generală a ONU (UNGA) din aceste zile, el rămâne extrem de important. Sursele politice cu care am vorbit în aceste zile, în marja UNGA, susțin că dosarul nu este închis definitiv, iar România nu a fost respinsă. Însă termenul concret al aderării a dispărut, iar perspectiva ca votul decisiv să fie dat în 2026 a devenit foarte puțin probabilă.
Evident, lucrurile se pot schimbarea dacă România depune efoturi diplomatice care să atragă atenția și mai ales sprijinul Administrației Trump.
Ce știm până acum?
Păi că România a ajuns la capătul evaluării tehnice. Am primit 24 de avize formale, deci ne-am descurcat bine procedural. România chiar și-a aliniat mai bine legislația și politicile publice la cerințele OCDE și, prin urmare, Bucureștiul nu mai are în față vreun examen tehnic.
De are în față o problemă politică. Secretarul general al OCDE trebuie să finalizeze raportul privind procesul de aderare, iar Consiliul organizației trebuie să decidă în unanimitate invitarea României. Doar că astăzi, la momentul la care citiți acest text, nu există un calendar public pentru acest vot. Nu există nici măcar o estimare credibilă privind momentul în care dosarul va ajunge pe masa Consiliului.
Sursele politice prezente zilele astea la ONU au declarat pentru Explicativ că Statele Unite sunt principalul punct de blocaj. Evident, nu există un veto american anunțat oficial. Există însă rezerve suficient de puternice pentru ca procesul să nu avanseze în favoarea României.
La modul concret, SUA pot bloca aderarea României la OCDE fără să anunțe un veto, ceea ce și fac în acest moment.
De ce? Păi admiterea unui nou membru necesită unanimitatea Consiliului OCDE și este suficient ca Washingtonul să transmită informal că nu este pregătit să susțină decizia. Într-o asemenea situație, secretarul general nu are niciun interes să forțeze un vot care ar eșua.
Există însă și o veste bună pe lângă vestea rea: poziția americană nu pare să fie unitară, deci se poate construi în jurul ei. Administrația de la Washington funcționează prin mai multe centre de putere, iar opiniile privind extinderea OCDE diferă. Unele structuri consideră că România și-a îndeplinit obligațiile și poate deveni membru. Alte zone ale administrației Trump privesc cu reticență admiterea unor noi state în actualul context internațional.
Mai exact, Departamentul de Stat poate privi România prin relația strategică, Trezoreria se uită mai mult la fiscalitate, iar USTR (Office of the United States Trade Representative - instituția administrației americane care conduce politica comercială a SUA) judecă dosarul din punct de vedere comercial.
Altfel spus, Casa Albă decide oportunitatea politică. Iar dacă procesul de coordonare dintre aceste centre nu produce un mandat favorabil, reprezentantul american la OCDE nu poate intra în consens cu restul membrilor. Iar lipsa unei decizii comune ține dosarul României pe loc.
De ce SUA nu sunt de acord cu aderarea Romțniei la OCDE?
Păi pentru că Washingtonul își reevaluează raportarea la organizațiile multilaterale și la relația economică cu Uniunea Europeană. Războiul comercial a modificat inclusiv modul în care administrația americană privește extinderea unor organizații construite în jurul regulilor comune, susțin sursele politice pentru Explicativ. În plus, în această perioadă, aderarea unui nou stat poate ajunge prinsă într-o negociere mult mai mare, chiar dacă statul candidat și-a respectat obligațiile, mai indică aceleași surse.
În această logică, România este victima unei confruntări pe care nu o controlează. „Suntem victimele războiului comercial”, susțin sursele politice.
Mai concret spus, americanii nu contestă public reformele realizate de București și nici conformarea tehnică. Ei aplică însă o grilă politică legată de propriile interese comerciale și de viitorul OCDE, potrivit surselor politice prezente zilele astea la New York.
Ei bine, ideea că tensiunile comerciale blochează aderarea României este plauzibilă, mai ales prin faptul că OCDE este implicată în dosare sensibile pentru SUA, precum fiscalitatea multinaționalelor, taxarea digitală, investițiile și standardele economice. În plus, administrația Trump a respins explicit aplicarea vechiului acord OCDE privind impozitul minim global asupra companiilor americane și a negociat exceptarea acestora. Mai mult, Washingtonul folosește în prezent instrumentele comerciale mult mai agresiv și analizează politicile partenerilor prin prisma efectului asupra companiilor americane.
Sursele politice cu activitate constantă la Washington susțin că administrația Trump poate să nu dorească aprobarea unor noi membri până când nu își clarifică propria poziție față de OCDE, față de agenda fiscală a organizației și față de relația economică cu Uniunea Europeană.
România are astfel un dosar suspendat care ține de o reevaluare americană mai mare, care nu mai are legătură directă cu performanțele nostre. Problema e că tot acest cost al repoziționări îl plătim noi.
Miza OCDE
Aderarea în 2026 rămâne posibilă doar la nivel teoretic. Pentru ca acest lucru să se întâmple, raportul secretarului general ar trebui finalizat, discuția politică ar trebui programată, iar toate cele 38 de state membre ar trebui să ofere votul favorabil. Doar că niciuna dintre sursele politice cu care am discutat nu a putut indica un asemenea calendar. Așa că orice promisiune fermă privind aderarea până la finalul anului nu mai are, astăzi, o bază politică solidă.
Miza e importantă pentru noi, căci apartenența la OCDE funcționează ca un certificat de încredere pentru capitalul internațional. Există fonduri mari de investiții ale căror mandate le permit să intre doar în statele membre ale organizației.
Pentru alte companii, statutul OCDE influențează evaluarea riscului și decizia de a deschide operațiuni într-o țară. Aderarea poate însemna investiții mai consistente, acces mai bun la finanțare și o presiune mai mică asupra costurilor suportate de economie. Am făcut în luna iunie un interviu cu Luca Niculescu, coordonatorul național al procesului de aderare al României la OCDE. E disponibil aici: ⤵️
Ce înseamnă aderarea României la OCDE pentru cetățeanul de rând. Interviu cu Luca Niculescu: „Sunt firme din țări importante care nu investesc decât în statele membre ale organizației”
România a intrat în NATO ca să-și garanteze securitatea. A intrat apoi în Uniunea Europeană ca să-și lege destinul de Occident și să-și sporească prosperitatea. Acum mai are un prag de trecut: OCDE, un club de țări mai puțin spectaculos, dar în care ideea de a adera reprezintă cel mai dur examen de maturitate administrativă și economică al statului româ…
Din acel interviu am rămas cu ideea că OCDE este și una dintre cele mai serioase școli de politici publice din lume. Organizația oferă expertiză, date și acces direct la experiența administrațiilor care au rezolvat probleme cu care România încă se luptă. Mai important, apartenența obligă statul să-și măsoare deciziile și să răspundă pentru rezultate.
Și, după cum știm deja, România are nevoie de această disciplină având în vedere că la noi politicile publice sunt schimbate frecvent, iar reformele rămân prea des captive din punct de vedere politic sau administrativ ori chiar infracțional.
Unele din sursele politice cu care am discutat aici la New York introduc totuși în ecuație și responsabilitatea Bucureștiului. România cere un vot de încredere pentru a adera la OCDE într-un moment în care produce instabilitate politică și economică. Deficitul, tensiunile de pe scena politică și schimbările bruște de politică fiscală ridică întrebări asupra capacității statului de a păstra reformele acceptate în procesul de aderare. Iar criza e întotdeauna un argument în plus pentru cei care vor să te blocheze pentru că au ei alte interese mai mari.
Drept urmare, echilibrul nu trebuie declarat prin comunicate de presă, mi-a indicat una din surse, ci trebuie demonstrat prin decizii previzibile și printr-o guvernare capabilă să-și respecte angajamentele.
Ce am înțeles eu din prezența României zilele astea la New York, la ONU, e că relația strategică cu SUA este invocată constant, dar accesul real la administrația Trump rămâne limitat. De altfel, România nu a venit la ONU să discute despre OCDE în principal, după cum recunoaște într-un răspuns la întrebarea mea și consilierul prezidențial pe Securitate Națională și Politică Externă, Marius Lazurca, într-o conferință de presă susținută azi la ONU.
Ce trebuie cu toții să înțelegem, dar mai ales decidenții politici, e că România are nevoie de credibilitate internă și de o ofensivă diplomatică serioasă la Washington. Fără rezultate pe aceste două fronturi, dosarul poate rămâne blocat, chiar dacă niciun stat membru OCDE nu își asumă public opoziția.
