Cum a devenit „pacea pentru Ucraina” o operațiune rusească: Cronologia unei dezinformări strategice
În ultimele zile, discuțiile din jurul planului de pace impus Ucrainei au scos la suprafață un detaliu greu de ignorat: administrația Trump pare să fi fost prinsă pe picior greșit de propria sa strategie.
Nucleul scandalului nu este doar conținutul documentului, ci mecanismul prin care acesta a fost fabricat, lansat în spațiul public și apoi validat politic fără ca actorii implicați să înțeleagă pe deplin ce au în față. Am pus mai jos cap la cap evenimentele și a reieșit că planul cu cele 28 de puncte nu a fost negociat instituțional, ci improvizat prin canale paralele, alimentate de Moscova, apoi livrat presei americane pentru a crea impresia unui consens între SUA și Rusia înainte ca cineva să apuce să reacționeze.
Practic, ultimele zile au arătat că rușii au folosit un element esențial din doctrina lor militară și informațională: dezinformarea ca instrument ofensiv. Pentru cine nu știe, în strategia Kremlinului, războiul informațional nu este o anexă la conflict, ci componentă integrată a lui. Iar operațiunile de dezinformare nu sunt secundare, ci structurante.
Concret, Rusia nu încearcă doar să influențeze percepții, ci să impună decizii. Și face asta mai ales prin controlul reflexiv, o tehnică de dezinformare dezvoltată de sovietici și rafinată sub Putin prin care îl faci pe adversar să adopte, conștient și voluntar, decizia care îți convine ție.
Cum s-au desfășurat evenimentele
Sâmbătă, 22 noiembrie, Donald Trump a anunțat public că propunerea sa de pace pentru Ucraina „nu este oferta finală”. O frază care, la suprafață, pare o ajustare tehnică. În realitate, marchează punctul culminant al unei operațiuni informaționale declanșată de Kremlin cu aproape o lună înainte, operațiune a cărei victimă a fost administrația Trump.
Iar pentru a înțelege poziția actuală a Washingtonului, trebuie să ne întoarcem la momentul zero al acestei povești: la finalul lunii octombrie, Kirill Dmitriev, directorul fondului suveran de investiții al Rusiei, educat la Harvard și bine conectat în mediul american de afaceri, zboară discret în Florida.
Acolo se întâlnește cu Steve Witkoff, omul pe care Trump l-a ales ca trimis special pe dosarul Ucrainei. Dmitriev îi prezintă o listă clară, în puncte, cu solicitările strategice ale Moscovei. Witkoff nu se opune, iar planul este acceptat informal. În esență, planul e o schemă de capitulare: Ucraina să cedeze teritorii Rusiei, să-și limiteze drastic armata și să renunțe la aderarea la NATO.
Timp de câteva săptămâni, Washingtonul pune batista pe țambal. Însă rușii își urmăresc planul pas cu pas, iar strategia lor a fost să facă ca documentul să devină „american”.
Pe 19 noiembrie, publicația Axios publică fragmente din plan. Iar în aceeași zi, la postarea corespondentului Barak Ravid, Steve Witkoff lasă un comentariu, pe care îl șterge ulterior foarte rapid, în care admite că documentul „probabil a venit de la K”.
Cu alte cuvinte, trimisul lui Trump recunoaștea implicit că planul își are originea la Moscova și confirma practic că știa foarte bine cu cine discutase și cum ajunsese documentul în presă.
O zi mai târziu, la Kiev, pe 20 noiembrie, administrația prezidențială confirmă oficial primirea unui proiect american de pace.
În paralel, două surse citate de Reuters afirmă că Washingtonul le-a transmis ucrainenilor că „trebuie” să accepte cadrul negocierii, sub amenințarea reducerii livrărilor de arme și a schimbului de informații. Scopul: semnarea documentului până joia viitoare, adică data de 27 noiembrie.
The Guardian notează prezența unei delegații militare americane la Kiev care discută „o cale spre pace” și confirmă presiunea americană pentru un calendar accelerat de a se semna un plan de pace, adică mai mult un dictat.
Sursele, vorbind sub protecția anonimatului, au declarat că Kievul a fost supus unei presiuni mai mari din partea Washingtonului decât în timpul oricăror negocieri de pace anterioare. „Ei vor să oprească războiul și vor ca Ucraina să plătească prețul”, a spus una dintre surse.
Vineri, 21 noiembrie, Zelenski se adresează poporului ucrainean într-un discurs de 10 minute, descriind situația ca pe „unul dintre cele mai dificile momente” din istoria Ucrainei. Mesajul e fără ambiguități: țara are de ales între demnitate și pierderea unui „partener-cheie”.
În aceeași zi, la Washington, Trump declara că Zelenski „va trebui să accepte” planul SUA. Declarația o făcea fix din Biroul Oval, în timpul unei întâlniri cu primarul ales al New York-ului.
„Avem un plan. Este îngrozitor ce se întâmplă. Avem o modalitate de a obține pacea, sau credem că avem o modalitate de a obține pacea. El va trebui să o aprobe”, a spus Trump, referindu-se la Zelenski. Practic, a fost o impunere politică directă.
Între timp, presa occidentală a început să analizeze textul publicat de Axios și a descoperit că unele formulări sunt traduceri literale din rusă. Sintaxa anumitor fraze este mai frecventă în limba rusă, cum ar fi al treilea punct al planului în 28 de puncte: „Se așteaptă ca Rusia să nu invadeze țările vecine și NATO să nu se extindă în continuare”. „Se așteaptă” nu este o expresie folosită frecvent în limba engleză, dar este comună în limba rusă și pare să provină din expresia ожидается sau ozhidayetsya, potrivit jurnalistului Luke Harding de la The Guardian. Alte cuvinte care par a fi traduse din limba rusă includ „ambiguități” (неоднозначности) și „a consacra” (закрепить). Cu alte cuvinte: documentul nu este numai pro-rus în conținut, ci rusesc în formă.
În mod previzibil, Kremlinul a intensificat dezinformarea. La prânz, vineri, pe 21 noiembrie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, susține că Moscova nu a primit oficial planul, dar este „deschisă negocierilor”.
„Există anumite idei din partea americană, dar în prezent nu se discută nimic concret. Suntem complet deschiși, ne menținem deschiderea față de negocierile de pace”, a declarat presei Peskov.
Apoi, spre seară, tot vineri, pe 21 noiembrie, Vladimir Putin a confirmat că primit planul de pace elaborat de SUA „pentru rezolvarea conflictului din Ucraina”, dictatorul de la Kremlin apreciind că documentul propus acum de președintele american Donald Trump a fost „modernizat” după întâlnirea lor din Alaska, în luna august.
„Avem acest text, l-am primit prin canalele de comunicare existente cu administraţia americană”, a spus Putin în timpul unei videoconferințe cu membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al Rusiei, potrivit cotidianului rus Kommersant.
Ajungem acum din nou de unde am plecat la început, adică la ziua de sâmbătă, 22 noiembrie. Trump încearcă să reducă presiunea publică și spune că planul „nu este final”.
Doar că tot sâmbătă, pe 22 noiembrie, mai după-amiază, un grup de senatori americani, democraţi şi republicani, şi-au exprimat într-un comunicat de presă „îngrijorările serioase cu privire la detaliile planului preşedintelui Donald Trump” de a pune capăt războiului din Ucraina.
„Nu vom obţine o pace durabilă oferind concesie după concesie lui Putin şi degradând fatal capacitatea Ucrainei de a se apăra. Istoria ne-a învăţat că Putin înţelege doar forţa şi nu va respecta niciun acord decât dacă este garantat prin constrângere”, au scris trei aleşi democraţi, un senator independent şi un senator republican.
„Trebuie să ne consultăm îndeaproape cu partenerii noştri ucraineni şi cu partenerii noştri NATO cu privire la calea de urmat. Ar trebui să exercităm o presiune reală asupra Rusiei pentru a veni la masa negocierilor”, se mai arată în comunicat.
În plus, republicanul Roger Wicker, care prezidează Comitetul Forţelor Armate din Senat, a emis, la rândul său, o declaraţie separată în care a spus: „Acest aşa-numit ‘plan de pace’ are probleme reale şi sunt foarte sceptic în ceea ce priveşte capacitatea sa de a instaura pacea. Ucraina nu ar trebui să fie forţată să cedeze teritorii unuia dintre cei mai notorii criminali de război din lume, Vladimir Putin. Dimensiunea şi dispunerea forţelor armate ale Ucrainei reprezintă o alegere suverană a guvernului şi a poporului său”, a declarat senatorul.
Mai mult, tot sâmbătă, la conferința de securitate de la Halifax, unul dintre cele mai importante forumuri transatlantice din lume, scena diplomatică s-a schimbat brusc. Senatorii americani prezenți acolo au cerut clarificări urgente despre autenticitatea planului de pace împins agresiv spre Kiev. În spatele ușilor închise, Marco Rubio le-ar fi spus colegilor săi că documentul „nu este al administrației” și nici nu reflectă poziția oficială a Washingtonului, ci mai degrabă o listă de revendicări rusești ajunsă accidental în circuitul politic american.
Această mărturie, transmisă în privat, a fost confirmată apoi de mai mulți senatori, în frunte cu senatorul republican Mike Rounds, care au ieșit în fața presei declarând că „planul nu este al nostru și nu este recomandarea noastră”.
Mesajul era limpede: nici Congresul SUA nu fusese informat, nici aliații europeni, nici Ucraina.
Seara însă, Marco Rubio se răzgândește și declară că planul este „elaborat de SUA”.
Contradicția are o singură explicație: administrația Trump a înțeles că situația scapă de sub control și a încercat să acopere confuzia generală și să mențină aparența unui proces controlat. Pentru a evita impresia unei administrații depășite, dezinformate și infiltrate, Secretarul de stat al SUA a fost împins să iasă public cu o poziție inversă față de cea transmisă senatorilor.
Duminică dimineață, pe 23 noiembrie, prim-ministrul polonez, Donald Tusk, unul dintre cei mai fideli aliați ai Ucrainei, a declarat într-o postare pe X că „ar fi bine să se știe cu siguranță cine este autorul planului și unde a fost creat” înainte de a începe discuțiile despre prevederile sale.
Controlul reflexiv aplicat pe administrația Trump
La început am vorbit despre acest conceput pe care rușii îl folosesc în dezinformare ca pe instrument ofensiv. Ei bine, dacă stăm puțin mai așezat să analizăm lucruile o să observăm că planul de pace apărut în Axios este un exemplu aproape didactic de „control reflexiv” în practică.
Kremlinul a introdus în spațiul public varianta maximă a revendicărilor sale, nu pentru ca acestea să fie acceptate integral, ci pentru ca ele să devină punctul de plecare obligatoriu în orice discuție ulterioară. Moscova a modelat astfel cadrul conversației. Administrația Trump a fost împinsă, prin expunerea publică, să își asume involuntar documentul drept al ei, pentru a nu părea ruptă intern, pentru a nu recunoaște haosul și pentru a nu admite că Rusia conduce jocul informațional.
În această ecuație, administrația americană s-a trezit reacționând la propriul plan abia după ce acesta fusese legitimat în spațiul public. Iar reacția nu a fost gândită strategic, ci instinctiv: „ne asumăm, ca să nu fim percepuți ca depășiți”.
În loc să recunoască sursa reală a textului, Washingtonul l-a preluat și l-a repachetat, încercând să dea impresia unui demers matur și calculat. A fost exact ceea ce dorea Kremlinul: impunerea cadrului narativ și mutarea punctului zero al negocierii dinspre agresiune spre „compromis”.
La Kiev s-a înțeles foarte bine situația și s-a respins explicit simulacrul de plan, pentru că dacă nu s-ar fi făcut acest lucru ar fi devenit reperul informal al negocierilor ulterioare.
Din acest motiv, reacția Ucrainei a venit atât de rapid prin discursul lui Zelenski, care a fost în primul rând o barieră simbolică și politică, menită să rupă momentul de control reflexiv creat de Moscova.
Ce ne arată toată această?
Că administrația Trump gestionează extrem de prost dosarul ucrainean și e caracterizată de un nivel de amatorism politic greu de asociat unei administrații americane aflate în centrul celui mai mare război terestru de la al Doilea Război Mondial încoace. Oamenii administrației Trump, nepregătiți, vulnerabili la presiuni externe și fără o fină cunoaștere a diplomației ofensive a Moscovei, au fost luați prin surprindere, reactivi, și forțați ulterior să valideze o construcție pe care nu o controlau.
Operațiunea rusă a urmărit două obiective strategice
Mai întâi, impunerea rapidă, în spațiul public american și european, a unei liste maximale de concesii pe care Kremlinul le dorește de la Kiev, înainte ca oricine din Occident să apuce să formuleze o reacție coerentă.
Apoi, testarea reflexelor politice ale administrației Trump și observarea modului în care Washingtonul gestionează indignarea care urma inevitabil să apară. Faptul că validarea inițială a venit chiar de la Casa Albă a fost, probabil, cel mai mare succes al Moscovei din această secvență.
Asta a fost clipa în care administrația Trump a realizat că a pierdut controlul situației: informația a explodat, iar reacția Congresului SUA a fost dură și bipartizană.
Rusia a vrut să profite de slăbiciunea lui Zelenski
Și să nu ne facem iluzii. Rușii nu acționează niciodată la întâmplare. Lansarea acestui „plan de pace” a venit exact într-un moment în care Volodimir Zelenski traversează cea mai delicată fază a mandatului său.
Dacă într-o perioadă obișnuită am fi putut vorbi despre încă o ieșire ciudată a lui Trump sau despre o nouă improvizație politică din partea Washingtonului, de data asta contextul e mult mai fragil. Presiunea publică, oboseala societății ucrainene și neîncrederea tot mai mare în capacitatea Kievului de a gestiona corupția creează terenul ideal pentru o ofensivă informațională rusească.
Planul Moscovei a fost lansat într-un context în care răbdarea lui Trump se epuizează, în care sancțiunile împotriva Rusiei urmează să se înăsprească, dar, mai ales, într-un moment în care Zelenski este vulnerabil intern și contestat deschis de părți ale elitei civile și politice din Ucraina.
Exact ăsta e momentul în care rușii au împins în spațiul public acest plan cu cerințe maximale și însoțit de strategia care să creeze o presiune americană pentru acceptare imediată. Este, din punct de vedere strategic, un timing perfect.
Scandalurile de corupție care implică oameni din cercul apropiat al lui Zelenski au erodat încrederea publică și au demobilizat o parte a societății civile. Iar Moscova știe că o Ucraină care nu mai e sigură pe propriul leadership este o Ucraină mai ușor de împins spre compromis. De aceea operațiunea informațională a fost calibrată exact acum: pentru a exploata nu doar vulnerabilitatea militară, ci și pe cea morală a ucrainenilor.
Reacția societății ucrainene a fost însă clară: RESPINGERE. Grupurile civice, experții ucraineni, presa independentă și o parte a establishmentului politic au catalogat planul drept unilateral, periculos și echivalent cu o capitulare.
În ochii ucrainenilor, momentul nu mai este doar despre geopolitică sau diplomație, ci despre demnitatea unui popor care și-a plătit libertatea cu vieți. Iar asta transmite un mesaj simplu, dar esențial: indiferent de presiunea externă și indiferent de greșelile interne, Ucraina nu este dispusă să capituleze în fața invadatorilor ruși.
