Sancțiunile americane împotriva Lukoil deschid pentru România o oportunitate rară: să scape de o vulnerabilitate strategică veche de 20 de ani. Dar Guvernul trebuie să iasă din zona de confort.
Analiză strategică excepțională! Cred că oportunitățile pe care le-ați identificat sunt reale, dar complexitatea execuției necesită curaj politic pe care Bucureștiul rar l-a arătat.
Idea de a implica TotalEnergies sau ExxonMobil pentru preluarea activelor Lukoil este briliantă și perfect aliniață cu parteneriatul strategic occidental. TotalEnergies ar aduce capital, tehnologie și important - legitimitate geopolitică. Dar având în vedere că TotalEnergies a fost recent condamnată în Franța pentru greenwashing, compania este probabil acum extrem de atentă la orice proiecte care i-ar putea afecta reputația. Aceasta ar putea face România un partener atractiv - un proiect clar, strategic, aliniat NATO/UE, fără ambiguitatea morală.
Ce mă preocupă la strategia "hardcore" pentru Trident este că presupune că Romgaz și ANRM au capacitatea instituțională să gestioneze o astfel de confruntre strategică. Experiența cu Neptun Deep ne-a arătat că acest tip de complexitate depaseste adesea capacitățile noastre administrative. Dar aveți dreptate: momentul este unic. Să spunem clar: statul român trebuie să aleagă între a fi teren de joc sau jucător. Articolul dumneavoastră ar trebui citit de toți factorii de decizie de la București.
LE: sau așteptăm până Lukoil se retrage de la sine, așa cum au început să apară semne după mai puțin de o săptămână de la introducerea sancțiunilor.
----‐-------------
"Guvernul României se bâlbâie și caută derogări": cred că operați cu o logică dublă, pe de o parte, statul român este slab, pe de altă parte, credeți că există posibilitatea să gestioneze tranziția extrem de sensibilă a Lukoil către alți proprietari. E ca și cum ai spune că statul român e lipsit de coordonare, dar îi recomandați să umble pe o sârmă extrem de subțire din punctul A în punctul B. Nu am nimic substanțial de spus, am ales în mod voit să NU opresc niciodată la Lukoil de când dețin un autoturism, nu aș avea nimic împotrivă personal la o asemenea schimbare. Însă tehnic vorbind cred că statul român evită subiectul pentru că e atât de complex încât s-ar băga în așa ceva doar dacă ar fi forțat de alții. Ori argumentul dumneavoastră se bazează pe idei precum simțul onoarei sau al responsabilității, pe o chemare la maturitate politică. De aici semnalarea mea că se simte o oarecare disonanta cognitivă în postarea dumneavoastră. Statul român este, de bine de rău, coerent în lipsa sa de apetit pentru soluții complicate.
Legat de subiectul articolului, consider ca analiza oportunitatii strategice aduse de sanctiuni este cruciala. E o șansă rară pentru Romania să-și demonstreze curajul, consolidandu-și parteneriatul cu SUA și securitatea energetica, dincolo de dependentele vechi. Un pas important.
As vrea sa citesc aici o analiza asa de profunda si in ceea ce priveste firmele care fac (si intretin) afaceri cu criminalii israeliani sionisti, care au distrus din '48 statul palestinian si care continua sa o faca in mod voios, cu ajutorul direct al ticalosului de Trump si acolitii lui. Una din chei asta ar fi: suntem ALIATI, nu servitori lingai (cel putin teoretic, ca pratica e diversa).
Analiză strategică excepțională! Cred că oportunitățile pe care le-ați identificat sunt reale, dar complexitatea execuției necesită curaj politic pe care Bucureștiul rar l-a arătat.
Idea de a implica TotalEnergies sau ExxonMobil pentru preluarea activelor Lukoil este briliantă și perfect aliniață cu parteneriatul strategic occidental. TotalEnergies ar aduce capital, tehnologie și important - legitimitate geopolitică. Dar având în vedere că TotalEnergies a fost recent condamnată în Franța pentru greenwashing, compania este probabil acum extrem de atentă la orice proiecte care i-ar putea afecta reputația. Aceasta ar putea face România un partener atractiv - un proiect clar, strategic, aliniat NATO/UE, fără ambiguitatea morală.
Ce mă preocupă la strategia "hardcore" pentru Trident este că presupune că Romgaz și ANRM au capacitatea instituțională să gestioneze o astfel de confruntre strategică. Experiența cu Neptun Deep ne-a arătat că acest tip de complexitate depaseste adesea capacitățile noastre administrative. Dar aveți dreptate: momentul este unic. Să spunem clar: statul român trebuie să aleagă între a fi teren de joc sau jucător. Articolul dumneavoastră ar trebui citit de toți factorii de decizie de la București.
LE: sau așteptăm până Lukoil se retrage de la sine, așa cum au început să apară semne după mai puțin de o săptămână de la introducerea sancțiunilor.
----‐-------------
"Guvernul României se bâlbâie și caută derogări": cred că operați cu o logică dublă, pe de o parte, statul român este slab, pe de altă parte, credeți că există posibilitatea să gestioneze tranziția extrem de sensibilă a Lukoil către alți proprietari. E ca și cum ai spune că statul român e lipsit de coordonare, dar îi recomandați să umble pe o sârmă extrem de subțire din punctul A în punctul B. Nu am nimic substanțial de spus, am ales în mod voit să NU opresc niciodată la Lukoil de când dețin un autoturism, nu aș avea nimic împotrivă personal la o asemenea schimbare. Însă tehnic vorbind cred că statul român evită subiectul pentru că e atât de complex încât s-ar băga în așa ceva doar dacă ar fi forțat de alții. Ori argumentul dumneavoastră se bazează pe idei precum simțul onoarei sau al responsabilității, pe o chemare la maturitate politică. De aici semnalarea mea că se simte o oarecare disonanta cognitivă în postarea dumneavoastră. Statul român este, de bine de rău, coerent în lipsa sa de apetit pentru soluții complicate.
Legat de subiectul articolului, consider ca analiza oportunitatii strategice aduse de sanctiuni este cruciala. E o șansă rară pentru Romania să-și demonstreze curajul, consolidandu-și parteneriatul cu SUA și securitatea energetica, dincolo de dependentele vechi. Un pas important.
As vrea sa citesc aici o analiza asa de profunda si in ceea ce priveste firmele care fac (si intretin) afaceri cu criminalii israeliani sionisti, care au distrus din '48 statul palestinian si care continua sa o faca in mod voios, cu ajutorul direct al ticalosului de Trump si acolitii lui. Una din chei asta ar fi: suntem ALIATI, nu servitori lingai (cel putin teoretic, ca pratica e diversa).
E momentul să scăpăm de interpusii rusofili din centrale și guvern