Deals after photo-ops: Nevoia unei agende aspiraționale în relația cu SUA
După întrunirea cu secretarul american al Energiei Chris Wright din septembrie a.c. de la Viena, Ministrul Oana Țoiu marchează încă o întrunire cu un oficial al administrației Trump, prin prima bilaterală cu omologul său, Marco Rubio.
Această întrunire ne oferă certitudinea că pentru Ministerul de Afaceri Externe al României sub conducerea Oanei Țoiu relansarea parteneriatului strategic româno-american este o prioritate de prim rang, iar energia noului ministru și capacitatea de a prezenta potențialul României ca aliat pe care partenerii noștri se pot baza sunt aspecte de lăudat de fiecare român care crede în parteneriatul transatlantic.
Potrivit comunicării oficiale a Departamentului de Stat post-eveniment, lansată către public cu o ușoară întârziere, cei doi oficiali au discutat despre consolidarea cooperării în domeniul apărării, energiei și securității frontierelor. Secretarul Rubio a recunoscut eforturile României de a-și îndeplini angajamentele în materie de cheltuieli pentru apărare și rolul său de garant al securității în zona Mării Negre.
Deși nu este menționat explicit sensibilul dosar Visa Waiver, introducerea în conversație a securității frontierelor (de care în SUA este responsabil și Department of Homeland Security, cu care negociem intrarea în Visa Waiver) semnalizează că există premisele pentru ca România să poată reintra în acest program, dacă își pledează cauza ferm și susținut.
Din punctul meu de vedere, nu putem diagnostica parteneriatul strategic româno-american ca fiind trecut de punctul relansării în absența unei date ferme privind o întâlnire la nivel prezidențial, iar Bucureștiul trebuie să se grăbească pentru ca în următoarele săptămâni să producă un pachet mai robust de follow-up ca urmare a acestei vizite de lucru productive.
De exemplu, dacă partea română a spus, în general, că au agreat creșterea nivelului de investiții americane în România, m-aș aștepta să fie precizate și domeniile. Cred că România are un potențial fantastic, datorită independenței noastre energetice și a resurselor minerale critice de care dispunem, să atragem mai multe companii de tehnologie, inclusiv centre de date AI, pe teritoriul țării noastre.
Proiectul menționat de doamna ministru privind co-producerea de drone este de salutat, întrucât marchează, în același timp, două dosare de interes pentru noi în relație cu americanii: să arătăm că suntem o țară cu care se poate face business și să arătăm că suntem capabili să devenim facilitatori, nu doar consumatori de securitate la Marea Neagră. Este încurajator faptul că SUA recunoaște eforturile noastre de a ne consolida propria apărare în regiune, că prin selecția de limbaj ne plasează în instanța de a fi mai antreprenoriali. România ar putea să construiască pe acest moment pentru a pune presiune pe Bruxelles pentru a operaționaliza Hubul UE de securitate maritimă din regiune cât mai repede și găzduit de România.
Aș adăuga celor discutate importanța ca România să-și rafineze diplomația mineralelor critice, având în vedere faptul că SUA își redesenează acum tot ce înseamnă relații externe în funcție de aceste resurse. România este deja beneficiara unei investiții din partea firmei americane Amerocap în valoare de 1 miliard de dolari pentru proiectul de minare Verde Magnesium, prin care ar putea suplini parte importantă din necesarul de magneziu al UE și reduce astfel dependențele de China.
Sunt convinsă că americanii vor fi mai interesați de România, dacă vom abandona pe întreaga verticală de putere a statului agenda focalizată pe obiective negative/anti-obiective (să nu ne fie retrase trupele americane de la Marea Neagră, să nu fim abandonați în sfera de influență rusească, să nu fim minimizați în viitoarea arhitectură de securitate transatlantică) pentru a le înlocui cu o agendă aspirațională:
să atragem transfer de tehnologie, să securizăm Marea Neagră prin investiții americane în România, să obținem, de ce nu, o vizită a președintelui american Trump în România la baza de la Mihail Kogălniceanu, care va deveni în scurt timp baza Rammstein a Estului, cea mai extinsă bază NATO din Europa.
O asemenea agendă aspirațională, suficient de practică fără a fi în totalitate tranzacțională, pare să fie cultivată de Oana Țoiu, iar acesteia ar trebui să i se alăture prin sprijin politic consistent și titularul ecosistemului de politică externă și de securitate națională, anume președintele Nicușor Dan.
Miercuri, 8 octombrie a.c., focusul în ecosistemul de politică externă și de securitate de la Washington nu a fost România, și nici măcar Europa, ci conturarea unei formule de pace în Gaza.
Suntem penultimul stat de pe flancul estic al NATO care securizează o întrunire bilaterală cu Rubio (doar ministrul de externe bulgar nu a ajuns încă la Washington pentru o asemenea întâlnire cu șeful diplomației americane). Balticii au avut o asemenea întâlnire din martie, iar vecinii noștri sârbi, din august. Instabilitatea politică internă ne-a decalat calendarul în relația bilaterală cu partea americană, motiv pentru care toate instituțiile statului român trebuie să se mobilizeze pentru a recupera acest decalaj.
În următoarele săptămâni, ar fi de dorit ca aparatul nostru politico-diplomatic să materializeze fotografiile de ieri de la Departamentul de Stat în “dealuri” cu americanii, iar atmosfera solară care a caracterizat dialogul Rubio-Țoiu să fie canalizată spre un pachet concret de oportunități de cooperare bilaterală, pe care Nicușor Dan să-l pună pe masa lui Trump.
Antonia Pup este studentă Fulbright la Georgetown University în Washington DC, unde lucrează ca asistent universitar. A urmat un program de masterat în securitate internațională la Sciences Po Paris, ca bursier al Guvernului român și al Ministerului de afaceri externe francez. Anterior, a fost consilier parlamentar pentru președintele Comisiei pentru apărare din Camera Deputaților. Are experiență profesională la OCDE și Parlamentul European și a fost fellow al Conferinței de securitate de la Riga și la Forumul global din Azerbaidjan.
 | A guest post by
|