Dezbinarea europeană de la Copenhaga. Ursula vrea un „zid al dronelor”, iar Macron vrea să scrie agenda, nu să o urmeze.
Hai să vorbim puțin despre ideea de „zid al dronelor”, care nu e o idee nouă, ci fusese lansată încă de anul trecut de statele din prima linie a frontului NATO (Polonia, statele baltice, Finlanda, România și Bulgaria).
Acum, după ce în ultimele săptămâni mai multe drone rusești au violat spațiul aerian al Danemarcei, României și Poloniei, Ursula von der Leyen a îmbrățișat proiectul și l-a transformat într-unul dintre cele patru planuri de apărare ale UE propuse la reuniunea Consiliului European din aceste zile, de la Copenhaga. La rândul său, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a numit-o ideea asta de zid al dronelor una „oportună și necesară”.
Ei bine, în teorie, ideea ar urma să se concretizeze sub denumirea de „Proiectul Octopus”, un mecanism prin care fiecare stat membru al NATO va doborî dronele sau avioanele care-i violează spațiul aerian, dar într-un cadru coordonat, cu reacții omogene, de la Marea Baltică la Marea Neagră. Cu alte cuvinte, nu NATO în ansamblu va apăsa trăgaciul, ci fiecare capitală în parte, însă cu un front comun în ceea ce privește coordonarea pentru a reacționa la o incursiune.
Dar în ciuda contextului ăsta atât de complicat de la granița cu Rusia și cu Ucraina, și al presiunilor pe care le exercită tot mai mult Kremlinul, pozițiile sunt împărțite între statele expuse direct agresiunii rusești și cele aflate mai departe de linia frontului.
Pe de o parte, țările baltice și Polonia cer acțiune rapidă și investiții masive în sistemul de apărare anti-drone. Președintele lituanian Gitanas Nauseda și premierul leton Evika Silina chiar au lăudat proiectul privind zidul dronelor, văzându-l ca pe o barieră esențială împotriva agresiunii rusești.
Pe de altă parte, Franța și Germania au preferat să tempereze entuziasmul la Copenhaga. Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a menționat că există „priorități mai urgente”, în timp ce Emmanuel Macron a respins elegant, dar ferm, conceptul de „zid”. „Sunt reticent față de acest tip de termeni. Lucrurile sunt puțin mai sofisticate și mai complexe decât un zid de drone”, a declarat președintele francez.
„În realitate, avem nevoie de sisteme de avertizare avansate pentru a anticipa mai bine amenințările, trebuie să descurajăm cu capacități europene de foc, de lungă distanță, inclusiv rachete balistice, și avem nevoie de mai multe sisteme de apărare sol-aer și de combatere a dronelor”, a mai spus Macron.
Comentariile sale indică faptul că Franța vrea să decidă direcțiile majore de apărare europeană și agenda strategică a Europei, nu să fie un simplu executant al agendei Comisiei Europene.
Dacă citim printre rânduri vom observa că pentru Macron, proiectul „zidului dronelor” e perceput ca o acțiune politică care canalizează resurse spre Est, în timp ce Franța vrea să rămână „vioara întâi” a Europei, cu o viziune strategică mai largă, care se întinde de la Mediterană la Africa de Nord și cuprinde și relația complicată cu Rusia.
Cu alte cuvinte, jocul lui Macron e dublu: pe de o parte, își afirmă autonomia în fața Bruxelles-ului, iar pe de altă parte își negociază poziția de lider incontestabil al Europei în fața Ursulei von der Leyen, chiar în mijlocul unei crize de securitate pentru continent. Altfel spus, Macron încearcă să se poziționeze ca liderul care nu urmează agenda, ci o scrie.
Iar în paralel cu retorica asta pe care ne-a invitat să o traducem, Macron a transmis ieri și un semnal de forță prin operațiunea militarilor francezi care au urcat la bordul petrolierului Boracay, parte a așa-numitei „flote din umbră” a Rusiei, suspectat că ar fi fost folosit pentru lansarea dronelor care au blocat aeroporturile daneze.
Cine știe să interpreteze deciziile politice și să le așeze în contextul potrivit își dă seama că gestul ăsta al francezilor a fost un act de curaj, dar și de mesaj politic: Franța își asumă confruntarea directă cu Rusia, nu doar prin declarații, ci și prin acțiuni operaționale.
Mai mult, această acțiune validează avertismentele privind natura hibridă a amenințării ruse asupra Europei. Boracay e exact genul de activ mascat prin care Putin vrea să exercite presiuni. Mai concret spus, vorbim de o navă comercială, sub pavilion de complezență, greu de urmărit, dar capabilă să execute operațiuni militare clandestine.
Între toate acestea, state precum Italia și Grecia au amintit prin vocile premierilor Giorgia Meloni și Kyriakos Mitsotakis că apărarea europeană nu se poate limita la granițele estice, ci trebuie să includă și flancul sudic.
Gazda din aceste zile a liderilor europeni, premierul danez Mette Frederiksen, a fost cea mai tranșantă în poziționare, spunând că „Europa se află în cea mai dificilă și periculoasă situație de la Al Doilea Război Mondial”. O formulare care reflectă tensiunea momentului, dar și presiunea pe liderii europeni să dea un răspuns pe măsură.
Macron, din nou, a fost însă mai precaut, insistând că Europa trebuie să descurajeze ferm, dar să evite escaladarea către un conflict deschis. În completarea sa, Giorgia Meloni a avertizat asupra riscului de „supra-reacție”, cerând calm și echilibru.
Însă oare cât de calmi mai pot fi cei a căror suveranitate e încălcată? Vorbim mai ales de țările ale căror spații aeriene au fost violate de ruși.
Altfel, summitul de la Copenhaga, dincolo de poze frumoase și comunicate pompoase care au ca scop mimarea unității, indică faptul că în interiorul Europei sunt mai multe divergențe care nu s-au rezolvat și care oricând pot fi exploatate de ruși: dorința de combat a Estului vs prudența Vestului, dorința Ursulei de a genera o voce europeană unică vs dorința lui Macron de a poza în liderul incontestabil al Europei + nevoia de a lansa pe masă simboluri puternice de moment vs necesitatea de strategii pe termen lung pentru a consolida apărarea cetățenilor europeni.
