Trump cel disruptiv și iluzia de la New York
Donald Trump a surprins printr-o schimbare bruscă de ton: a spus că Ucraina își poate recâștiga întreaga țară și că Rusia e „un tigru de hârtie”.
Trump e un politician disruptiv și înainte de orice concluzie privind acțiunile și declarațiile sale trebuie să ținem cont de acest lucru.
E foarte bine că a afirmat, după discuţiile cu Zelenski în marja Adunării Generale a ONU, că Kievul poate recâştiga „întreaga Ucraină” și că Rusia lui Putin e mai degrabă „un tigru de hârtie”. Mai mult, Trump a sugerat chiar că țările NATO ar trebui să doboare avioanele rusești care le încalcă spațiul aerian.
Văd însă mult entuziasm din partea multor voci publice și comentatori politici legat de aceste declarații, iar abordarea asta mai mult emoțională decât rațională riscă să ne încurce în a vedea big picture.
Iar acest big picture ține de faptul că ce declară Trump face parte dintr-un joc dublu în care mesajele sale sunt adresate simultan bazei sale politice MAGA și partenerilor externi de dialog ori aliaților internaționali.
Mesajul central, publicat pe platforma sa, Truth Social, a fost clar și a marcat o ruptură mare cu pozițiile sale anterioare, în care sugera că Ucraina ar trebui să cedeze teritorii în favoarea Rusiei pentru a obține pacea. „Cred că Ucraina, cu sprijinul UE, este în măsură să lupte şi să recâştige întreaga Ucraină în forma sa originală”, a scris Trump. „Cu timp, răbdare şi sprijinul financiar al Europei şi, în special, al NATO, graniţele originale de unde a început acest război sunt o opţiune foarte realistă”, a mai indicat președintele SUA.
Trump a vrut să expună public și imaginea unei Rusii slăbite, un „tigru de hârtie” incapabil să câștige un război pe care „o putere militară reală l-ar fi câştigat în mai puţin de o săptămână.” Mai mult, a evocat problemele economice interne ale Rusiei, cozile la benzină și nemulțumirea populară mocnită, argumentând că „acesta este momentul potrivit pentru Ucraina să acţioneze.” E pentru prima dată când Trump articulează o viziune în care Ucraina nu doar rezistă, ci poate obține o victorie totală, recucerind inclusiv teritoriile ocupate din 2014.
Zelenski a salutat imediat ceea ce a numit o „schimbare de direcție”, văzând în cuvintele lui Trump o aliniere mult așteptată cu poziția Kievului și a aliaților săi europeni. DAR, prieteni, așa cum istoria recentă a ultimelor luni ne-a învățat, cuvintele lui Trump necesită o decodare atentă.
Pe 11 iulie, când Trump anunța un acord pentru a trimite arme Ucrainei prin intermediul NATO, spuneam că Zelenski și aliații europeni ai SUA aud, în sfârșit, din partea lui Trump un discurs dur la adresa Rusiei lui Putin, după luni de ambiguitate. Însă scepticismul față de politica externă a administrației de la Casa Albă privind Ucraina rămâne la un nivel ridicat, ținând cont de întoarcerile bruște de poziție pe care Trump e capabil să le facă.
Mai clar spus, problema la Trump e că nu dă semne de consistență strategică niciodată și e capabil, ca să nu spun că chiar îi place, să întoarcă foaia în doar câteva zile, în funcție de interesul politic de moment.
Ce a vrut să facă Trump la New York? Să-i transmită lui Putin că are opțiuni și că, dacă nu negociază direct cu el în termeni favorabili pentru ei doi, e pregătit să sprijine total Ucraina, iar acest război va deveni un coșmar și mai mare pentru dictatorul de la Kremlin. Este o tactică clasică de a crește miza pentru a forța partea cealaltă să vină la masa tratativelor.
Trump însă a vrut să transmită și publicului MAGA că nu dorește un război prelungit și costisitor, ci soluții rapide și decisive. De aceea a și prezentat Rusia ca pe un „tigru de hârtie”, pentru a sugera că victoria poate fi obținută rapid, fără o implicare americană pe termen lung.
Pe de altă parte, Trump a transmis și un mesaj pentru restul aliaților internaționali din NATO și UE, cărora a vrut să le demonstreze că nu e „slab în fața Rusiei” și că e capabil de o politică de forță.
Cumva Trump a vrut să împace două narative aparent contradictorii: izolaționismul Americii prin ideea de „America First”, care prevalează în fața solidarității aliate și e stindardul electoratului MAGA, și proiecția de putere globală care coordonează mișcările NATO și acțiunea europenilor în raport cu Rusia lui Putin.
De aceea s-a poziționat afirmativ și în ceea ce privește doborârea avioanelor rusești dacă intră în spațiul aerian NATO. Spre deosebire de secretarul general al NATO, Mark Rutte, care a insistat asupra unei evaluări atente a intențiilor înainte de a recurge la doborâri, Trump a părut lipsit de rezerve.
Nu același lucru putem spune despre mâna dreaptă a lui Trump, secretarul de stat Marco Rubio, care a adoptat o linie mai prudentă, afirmând că NATO va continua să intercepteze avioanele rusești, dar nu le va doborî „cu excepția cazului în care atacă”.
Logica e una semnăturoare lui Rutte, care a indicat că o decizie privind doborârea unei drone rusești care intră în spațiul aerian al NATO trebuie să se bazeze pe o analiză complexă a intenției, a armamentului de la bord și a riscului pentru civili și infrastructură. „Vom evalua întotdeauna situația, vom evalua amenințarea imediată”, a subliniat Rutte, arătând că protocolul NATO este menit să evite o escaladare accidentală spre un conflict direct cu Rusia.
Comentariile directe ale lui Trump, lipsite de astfel de nuanțe, par menite mai degrabă să proiecteze o imagine de forță personală decât să reflecte o politică de alianță coordonată.
Totuși, am zis că trebuie să citim printre rânduri. Dincolo de retorică, un detaliu esențial în postarea lui Trump de pe Truth Social e că a menționat sprijinul Uniunii Europene și al NATO pentru Ucraina, dar nu a spus explicit că SUA va crește sprijinul financiar sau militar pentru Kiev.
Mesajul său a fost formulat în așa fel încât să lase Washingtonul în afara unei angajări suplimentare. De altfel, CNN a notat deja că administrația Trump a evitat să clarifice dacă SUA vor furniza mai multe resurse Ucrainei.
Iar pe lângă toate astea, există și alte semne de iritare în relația cu europenii. Acordul comercial semnat recent cu UE e considerat de mulți lideri europeni drept unul dezechilibrat, impus în termeni duri de Washington în schimbul unor iluzorii garanții de securitate.
În plus, SUA a început să înghețe discret vânzarea unor sisteme de armament către statele europene, în timp ce își reaprovizionează propriile stocuri militare. În acest context, declarațiile lui Trump par mai degrabă un test al apelor decât o politică bine conturată.
Ce a reușit să facă Trump, mai exact? Să ofere speranță Ucrainei, să transmită un avertisment Rusiei, să liniștească parțial criticii internaționali și să-și energizeze baza electorală. Totuși, contradicțiile dintre retorica sa pro-NATO și politicile sale protecționiste, între apelul la acțiune militară decisivă și lipsa unui angajament american concret, arată că în continuare avem de-a face cu un Trump ambiguu, nu complet all-in de partea Europei!
