Fără alternativă

Pentru prima dată din 1990 încoace, România nu mai are o alternativă democratică reală la putere. Iar vidul lăsat în urmă e umplut rapid de opțiuni iliberale.

Apr 02, 2025

Din 1990 și până în 2020, am avut mereu o alternativă democratică la masivitatea unei majorități parlamentare care părea suficient de solidă încât să poată controla jocul politic mai multe cicluri electorale.

Colaj foto Explicativ via Agerpres & Marcel Ciolacu/Facebook & George Simion/Facebook

Masivității FSN de la începutul anilor 90 i s-a opus formarea CDR. Mastodontul PSD din perioada 2000-2004 a fost concurat initial de PD și ulterior și de PNL, împreună cu care a format Alianța DA. Masivității băsesciene de după 2010 i s-a opus alianța PSD-PNL (USL). GIgantului PSD din 2016 i s-a opus USR, și ulterior alianța dintre USR și PNL.

Pe scurt, așa cum am zis, a existat în permanență o alternativă democratică aptă să preia nemulțumirea electorală inevitabilă față de o guvernare sau alta. Și asta ne-a ținut pe toți în zona democratică.

De la formarea actualei coaliții PSD-PNL, alternativa democratică a dispărut. O parte din vină, dar nici pe departe cea mai mare, o poartă USR, care nu a știut să se dezvolte ca alternativă (și care, în consecință, a scăzut continuu de la un promițător 20% la 9-11%, scorul de la care a pornit în politică). Grosul vinei o poartă cele două partide care au format coaliția. Pentru că, odată formată, coaliția a făcut în mod repetat tot ce depinde de ea pentru a se eterniza la putere.

Așa încât în prezent suntem într-o situație fără ieșire. Cu fiecare zi în care coaliția e păstrată ca atare și se menține la putere, nemulțumirea (politico-electorală) față de ea crește exponential. Doar că această nemulțumire nu se mai poate vărsa într-o alternativă democratică, așa cum s-a întâmplat până în 2020, așa încât nemulțumirea asta capătă forme și expresii din ce în ce mai violent iliberale.

(Retrospectiv vorbind, ascensiunea AUR din 2020 ar fi trebuit să dea de gândit astfel încât să fie găsite soluții pentru crearea unei alternative democratice care să preia nemulțumirea față de partidul/partidele de guvernământ. Dar am avut patru ani irosiți – inclusiv, cum am spus, din cauza USR.)

Pe de altă parte, dată fiind configurația deja stabilită pentru următorii patru ani a actualului parlament, coaliția nu-și permite să se rupă: dacă oricare dintre cele două partide ar ieși de la guvernare, am avea o majoritate controlată (cel puțin parțial) de forțele iliberale.

Citește și: Inevitabilul sfârșit politic al lui Marcel Ciolacu se numește Crin Antonescu

Prin urmare, din punct de vedere politic și democratic, suntem într-o situație fără ieșire. Coaliția PSD-PNL nu-și permite să se rupă (ar fi iresponsabili dacă ar face-o), dar neruperea coaliției duce automat la creșterea dincolo de orice cote de avarie a valului iliberal, ca singură formă de protest care a mai rămas accesibilă publicului larg.

Singurul posibil început de soluție la această problemă cu care România nu s-a mai confruntat niciodată până acum este ca, după alegerile prezidențiale, coaliția să se rupă parțial, adică unul dintre partide să se retragă din coaliție, dar să ofere în continuare sprijin parlamentar (mai mult sau mai puțin condiționat) partidului rămas la guvernare.

Dacă președinte va fi Crin sau Nicușor, PSD poate folosi asta ca pretext pentru ruperea coaliției. Dacă președinte va fi Ponta, același lucru îl va putea face PNL.

După care fie PSD, fie PNL împreună cu USR să înceapă să se contruiască politic ca alternativă democratică la partidul rămas la guvernare.

Mișcarea e complicată și cu șanse destul de mici de reușită, dar asta e tot ce ne-a mai rămas. Altfel, în 2028 valul iliberal va mătura tot.

P.S. - Dacă președinte va ajunge Simion, Dumnezeu cu mila. Valul illiberal ne va mătura încă de acum – și, după cum vedem în Ungaria și în alte părți, e puțin probabil ca în 2028 să mai putem reveni la o democrație liberală.

Notă editorială: Și nu, Polonia nu e o poveste de succes. Actuala putere de acolo se luptă din greu să refacă infrastructura democratică a țării după anii de guvernare ai PiS, iar reușitele sunt în cel mai bun caz minore.